vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1196

AȚI VĂZUT-O?

    Polițiștii băcăuani au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Carp Alexandra Rodica, de 15 ani, din comuna Rosiori.

    La data de 13 iulie a.c, tânăra ar fi plecat voluntar de la domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

    SEMNALMENTE 1,65 m înălțime, 60 kg , păr șaten lungime medie, ochi căprui, cicatrice de 4 cm in zona gâtului.

    La data plecării era îmbrăcata cu hanorac albastru, pantaloni jeans negrii, tricou alb, si purta adidași negri din piele.

    Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

    Ferma bio „Afine aromate” din Buhuși, exemplul unui debut cu succes

    După câțiva ani, petrecuți la muncă, în Cipru, doi tineri din zonă, soț și soție, și-au investit economiile într-o plantație bio de afine. Autodidacți, dar și beneficiind de sfaturile unor specialiști de valoare în domeniu, cei doi fermieri au reușit să pornească o afacere de familie care, în câțiva ani, îi va putea asigura un trai decent întregii familii.

    Cine ar fi crezut că, pe dealurile din apropierea Buhușiului, cândva, va răsări o plantație de afini? În mod cert, Gabriela și Adi Vasile Pristavu, o familie de tineri din zonă, care au încercat marea cu sarea și au inițiat o afacere care se anunță a fi de succes. Firește, a fost și încă mai este nevoie de multă muncă, implicare activă a ambilor soți, cu nopți nedormite, multe drumuri pe la autorități, hârtii cu duiumul, dar și cercetări asidue în bibliografia de specialitate și, evident, parcurgerea stadiilor de început a procesului continuu de învățare.

    De la plajele însorite ale Ciprului, la dealul Hugi, din Orbic

    Cei doi sunt localnici din micuțul oraș de la poalele Runcului, în prezent, stabiliți la periferie, în cartierul Orbic, unde, cu sute de ani în urmă, Ștefan cel Mare și drept avea să poposească pentru prima dată, în drumul său către cetatea Sucevei. Ideea afacerii cu afine a pornit după ce, întorși acasă din străinătate, unde au muncit în industria hotelieră, s-au gândit la ce să facă din puținul agonisit. Ca orice român plecat în pribegie, după ’89, cei doi au lucrat câțiva ani în Cipru, Adrian, la un hotel, pe postul de chelner, iar Gabriela, la un loc de joacă pentru copii. „Am zis «Hai să ne întoarcem acasă, pentru primul nostru copil – acum, avem doi» , socotind că sistemul de învățământ din țară este mai potrivit celor mici”,  își începe povestea Gabriela. Admite că, deseori, s-au gândit să se întoarcă în Cipru, dezamăgiți de piedicile întâmpinate la tot pasul, inclusiv de birocrația excesivă. Dar gândul le-a pierit iute, socotind că au investit prea mult efort și bani în micuța afacere de familie de pe dealul Hugi, în imediata apropiere a pădurii Orbic, încât nu se cădea să o lase de izbeliște.

    Mereu, a treia-i norocoasă

    Adi Vasile, fiind născut în Orbic, deține un teren și o casă lângă care, ulterior, și-au ridicat propria gospodărie. După multe consultări cu specialiștii, documentări prin literatura de specialitate, cursuri în domeniul agriculturii, familia Pristavu a decis să se oprească la afine, un produs din ce în ce mai solicitat pe piața internă. „Inițial, am vrut să facem o livadă de meri, dar ulterior, după ce am trimis solul pentru a fi analizat, am aflat că terenul nu este propice acestor pomi, ci mai curând s-ar preta pentru afine, având un PH negativ – între 4,8 și 5,4. Am depus … trei proiecte, pe fonduri europene, la PNDR 2014-2020. Primele două proiecte au fost respinse, unul pe căpșuni, iar al doilea, pe afini, și asta pentru că nu îndeplineam anumite condiții pentru a deveni eligibili. Abia a treia oară am reușit să primim undă verde de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale”, aflăm de la Gabriela Pristavu. Prin urmare, în 2017, a fost semnat contractul de finanțare, după care a mai trecut un an până a fost implementat proiectul. Un ajutor uriaș l-au primit de la cunoscutul specialist în domeniu, ing. Florin Acatrinei, cel care le-a și dat primul impuls, vital, în demararea afacerii din dealul Hugi.

    Certificat bio

    În prezent, familia Pristavu beneficiază de o plantație de afini, de toată frumusețea, pe cele aproape 3 hectare de teren, lucrate ca la carte. Au ales două soiuri productive de afini, respectiv Duke și Bluecrop, care le garantează producții semnificative, încă din primii ani de la plantare, cu fructe mari, aromate și, mai ales, rezistente la transport, dată fiind pulpa fermă a afinei. În plus, plantele mai sunt și rezistente la secetă, la boli, dar și la îngheț, spaima producătorilor din acest domeniu. Important de reținut este faptul că plantația este în plină certificare bio, fiind al treilea an de conversie către agricultura ecologică. De altfel, pentru curioși, trebuie știut că tinerii fermieri folosesc tratamente pe bază de alge marine sau alte plante. Lucru confirmat chiar și de autorități care, în analizele efectuate, nu au găsit urme de „chimicale”

    După faptă și răsplată

    2021 a fost anul în care au recoltat primele afine. Un an bun, în condițiile în care, de pe platanțaia tânără, au reușit să adune circa o tonă de fructe. „Până acum, în sezonul acesta, deja am obținut cam două tone de fructe de pe cele 2,84 hectare de afini. Mai sperăm la încă o tonă, până la finalul culesului, pentru că afinele se coc în etape, eșalonat. Și încă nu am ajuns la producția maximă, abia din anul 5 – 6. Sperăm că vom avea circa 3 – 4 kilograme de fructe pe plantă, în anul de vârf”, apreciază tânăra fermieră din Buhuși. Matematic, în anii următori, producțiile ar putea crește exponențial, de pe cele 9.600 de plante ajungând să se obțină recolte de până la … 38 de tone de fructe. Aromatele afine le valorifică folosindu-se mai ales de mijloacele moderne de promovare, de pe internet. Prețul este de 25 de lei pe kilogram, ușor peste media din piață, dată fiind calitatea eco a afinelor, dar mai sunt și promoții de sezon, gen 5+1. Afinele aromate de Buhuși ajung și în Piața Centrală din Bacău, la cea din Piatra Neamț, anul trecut fiind trimise chiar și la export, în Republica Moldova, deocamdată. Posibil ca, în timp, fructele de Buhuși să fie achiziționate și de marile lanțuri de magazine, unde se cer cantități mari și în flux continuu. Motiv pentru care cei doi soți au în plan să-și amenajeze și un depozit frigorific pentru păstrarea afinelor. La început de sezon, pe bursa fructelor, afinele se vând cu circa 5 euro kilogramul, scăzând la jumătate sau chiar mai mult, spre final.

     

    Liceeni oneșteni la „Rencontres européennes”, în Franța

      Șase liceeni din Onești, voluntari ai Asociației EU-ONEȘTI, participă, între 13 și 17 iulie, la proiectul Rencontres européennes, la invitația Asociației Europe en Berry Touraine, principalul finanțator.

      Coordonați de prof. dr. Emilia Boghiu, din partea Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” și de profesorii Gabriela și Gabriel Fornica-Livada, din partea asociației oneștene, Daria-Ioana Brânză, Daria-Georgiana Arbănaș, Sara-Ioana Tărcuță, Yazan-Theodor Sirrieh, Gabriel-Eusebiu Prisecaru și Tudor-Daniel Șraer vor transmite tinerilor veniți din toată Europa un mesaj de solidaritate precum și gândurile lor despre viitorul „casei comune europene”.
      Ei vor fi mesagerii valorilor și tradițiilor etnografice românești.

      Pe 15 iulie, tinerii vor participa, în localitatea Loches, la o conferință europeană, alături de prieteni din alte țări ale Uniunii Europene. Tema discuțiilor este: „Quel est votre sentiment d’appartenance à l’Union Européenne et de quelle manière vous sentez-vous européen?” (Cum te simți în legătură cu apartenența la Uniunea Europeană și în ce fel te simți european?).

       

      Strategii de ținut electoratul în priză

      Atunci când nu prea ai chef și vrei să amâni un proiect, o lucrare cerută de cetățeni sau pur și simplu nu mai suportă o amânare, te apucă așa un dor de consultare cu locuitorii orașului, aceiași pe care i-ai ignorat sau îi ignori când vine vorba de marile proiecte sau, cel mai des, când este vorba de aprobarea unor lucrări la care intervin interesele unor persoane apropiate sistemului și oamenilor lui. Formulele și procedurile sunt cunoscute de aparatul tehnic dar și de o parte din consilierii municipali.

      În Bacău se reclamă de foarte mulți ani rezolvarea acelei haznale denumită pasajul (tunelul) de la Stația CFR Bacău. Foști primari și viceprimari ai Bacăului și-au pus onoarea în joc și au promis că, gata!, de mâine se rezolvă. Alții au reclamat statutul incert al pasajului, ba este al municipiului, ba al cefereului. S-a dast și cu un var, la un moment dat, iar un viceprimar mai forțos a montat niște plasă de sârmă și l-a blocat, să se termine cu reclamațiile.

      Acum aud și citesc că se lansează un concurs de idei, de propuneri, care mai de care, astfel ca pasajul să devină funcțional. Se oferă și un premiu de 3000 de lei. Pentru ce, nu am înțeles, că idei vor curge, unele mai trăsnite ca altele, însă acolo este treabă serioasă, la rezolvarea căreia este nevoie de implicarea multor specialiști, din mai multe domenii: economic, social, ordine publică, cultural, ambiental, protecția mediului, circulația pietonilor și a celor care folosec trenul, a celor în tranzit, sunt la suprafață lucrătorii de la Gară, care pot să -și ofere serviciile și ideile. Pasajul poate avea rol educativ, economic, social 24 de ore din 24, altfel, în nici trei luni de la inaugurare, va deveni ce a fost mai bine de 25 de ani.

      A mai fost un pasaj și prin Cartierul Letea, extrem de important pentru siguranța circulației în zonă. Mai există? S-au cheltuit și acolo mulți bani. Degeaba.
      Sigur, consultarea populației, în esență, nu este o noutate și nici nu strică, însă, să fim serioși, aici nu-i vorba de șotroane și nici de piste pentru trotinete. Dar, cum problema va fi luată în serios, am auzit, abia la anul pe vremea asta, mai avem timp să fantazăm.
      Tot un concurs de idei și propuneri s-a mișcat și la Pasajul Revoluției. N-am aflat nimic de rezultat, acum, se pare, se proiectează, ca mâine va fi gata, cum gata este și Insula de Agrement. Cel mai probabil, experiențele de îndreptățesc să fim pesimiști, totul este doar un sughiț înainte de alegerile care bat la ușa actualei administrații. Și, deh…Să ne facem că muncim.

      PS. Onorată administrație locală! Noi, alegătorii am putea afla ce s-a mai întâmplat cu mărețul program de urbanism, norme și criterii de impunere a unei linii unitare de ambient și utilitate edilitară?

      Ultrascurte

      La cum evoluează situația în UE cu gazele, mâncarea și căldura, Ceaușescu ar trebui pus pe lista părinților fondatori…

      Ministerul Apărării din Rusia anunță că, în ultimele trei săptămâni, 21 de mercenari români au fost uciși în Ucraina. Conform sursei citate, numărul mercenarilor din Ucraina a scăzut de la 3221 la 2741.

      Hotelul de cinci stele Ritz-Carlton de pe stradă Tverskaya din Moscova a fost redenumit Carlton Moscow.

      Dacă l-au anchetat pe Greblă că ar fi încercat să încalce embargoul impus de Rusia, de ce nu ar ancheta ai noștri și Rusia pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina?! Adică de ce să nu se facă de ras până la capăt?

      Deci UE a decis, fără să ne întrebe, să dea Ucrainei 9 miliarde de euro, fără dobânda, pe 25 de ani. Comisia Europeană acționează ca emitent de împrumuturi – adică datoria va fi repartizată între toate țările care sunt membre UE. Deocamdată, Germania se opune. Totuși, cât de dus cu pluta trebuie să fii să decizi astfel de lucruri? Practic, Ucraina e în faliment și nici o bancă nu și-ar risca banii să o împrumute, nici măcar pentru dobânzi astronomice, ce să mai vorbim de zero la sută dobândă?! Banii ar trebui luați, evident, și de la România care își va mai adăuga o gaură în buget pentru că nimeni nu poate prezice acum cât va mai rămâne din Ucraina și ce economie va mai avea.

      Nu e frumos ca într-o țară sugrumată de politicile de dreapta impuse de FMI, cum e Sri Lanka, să se dea vină pe „socialism” pentru dezastrul produs?

      Lumina soarelui poate face bărbaților să le fie foame prin stimularea eliberării unui hormon care stimulează apetitul, potrivit unui studiu israelian. Și avem corelația între încălzirea globală și foamete…

      Mai ține cineva minte de banii dați de România pentru „susținerea societății civile și a presei din Bielorusia”? Ei, bine, se pare că banii au ajuns la mercenarii bielorusi care acum lupta în Ucraina. Nu doar România a dat bani.  «Acest cerc este finanțat de Polonia, Marea Britanie, Țările Baltice, România și Germania. Vă rugăm să rețineți că finanțarea a fost oferită și în timpul alegerilor prezidențiale din 2020, când s-au făcut încercări de transfer de arme ilegale din Ucraina pe teritoriul Belarus», a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Interne al LPR, Vitaly Kiselev.

       

      Asociația AGRICOLA promovează educația gustului sănătos

        AGRICOLA – Neam de gospodari este o asociație tânără și încă de la începuturile sale, în 2019, foarte intenționată să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în primul rând prin EDUCAȚIE, deoarece fără o educare continuă nu putem vorbi de sănătate, mediu, cultură, angajați, integrare socială și orice altceva mai afirmă semenii noștri că ar fi frumos și de dorit! Este o asociație nonprofit, înființată de câțiva oameni cu specializări de comunicare care au alte joburi în sine și care, atrăgând diverse finanțări înclusiv de la firmele Grupului Agricola au pornit cu domeniul cu care sunt familiari – alimentele și cu credința că a învăța să mănânci sănătos constituie și calea optimă prin care ei își pot aduce contribuția în comunitate. Asta în contextul în care viitorul cât și ceea ce ne «face bine» au drept componentă esențială hrana și modul sănătos și educat în care alegem să ne alimentăm.

        Elevii de la clasele de bucătari au simțit Gustul Viitorului

        Proiectul de suflet al Asociației AGRICOLA este Gustul Viitorului care, investind în educație, și-a propus să trezească o vibrație aparte noii generații, să fie un motor inspirațional pentru tineri și susținătorul celor care creează gust viitorului!

        Asociația a oferit în 2019 (și va continua în vremuri nepandemice) un context în care tineri liceeni au putut să practice, să învețe, să gătească și să ajungă la produse finite lucrând în echipă, în bucătăria unui restaurant și cu materii prime foarte diverse care nu le sunt disponibile în cadrul orelor de curs de la școală și într-un ritm catalizat de pasiune și know-how-ul Chef-ului Cezar Munteanu.

        Copii au fost învățați, testați, premiați și trimiși ulterior la alte cursuri specializate de chefi bucătari. 

        Amenajare Laborator COVID 19 la SJU Bacău

        Vremurile tulburi de la începutul anului 2020, când băcăuanii nu aveau unde să se testeze pentru Covid, au determinat Asociația AGRICOLA – Neam de gospodari să identifice aceast neajuns public, să adune fonduri și să finanțeze cu 250.000 lei amenajarea la standarde impecabile a Laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalului Județean Bacău. Când nu se găseau măști și dezinfectanți, asociația a donat către ISU Bacău produse tehnico-sanitare în valoare de peste 63 000 lei. A sprijinit financiar un copil de 13 ani oferindu-i sansa de a se putea opera de cancer în Italia. A ajutat o persoană care și-a pierdut o mână și ambele picioare să-și achiziționeze un fotoliu rulant electric. A oferit, de Crăciun, produse alimentare copiilor dintr-un orfelinat. Toate aceste proiecte au fost finanțate de Asociația AGRICOLA într-un an în care apropierea a vizat mai mult nevoi elementare ale semenilor noștri, iar comunicarea a fost preponderent digitală.

        Gustul care face bine copiilor

        Distanțarea socială care a operat și în anul 2021 a înseamnat pentru Asociația AGRICOLA lansarea Proiectului Gustul care face bine  – un program educational părinți – grădinițe/ școli care să armonizeze și consolideze parteneriatul social în îngrijirea copiilor și educație prin încurajarea unei viziuni comun acceptate privind alimentația optimă, sănătoasă a preșcolarilor și școlarilor.

        Cu ajutorul D&D Research, Asociația AGRICOLA a realizat o cercetare calitativă privind percepția părinților referitoare la nevoile alimentației copiilor 3-8 ani, insight-uri care au constituit baza realizării unui Ghid de rețete și soluții de încadrare într-un buget practicat în piața specifică, încadrat legislației în vigoare și conceput în parteneriat cu Chef Cezar Munteanu, nutriționiști și medici pediatri cu diverse specializări.

        Ghidul își propune remedierea unei probleme actuale la nivel national: îngrijirea copiilor in baza unei viziuni comun acceptate privind alimentația optimă și sănătoasă a preșcolarilor și școlarilor. „Gustul care face bine” este un program educațional destinat părinților și mai ales persoanelor care pregătesc hrana copiilor din grădinițe cu program prelungit și after school, care pot învăța astfel despre alimentația potrivită celor mici, despre rețete dedicate și modalități în care pot face preparatele mai atractive și mai sănătoase pentru copii.

        Sănătos, gustos și accesibil – pentru comunitate

        În cadrul proiectului au fost implicați specialiști din diverse arii de activitate care vizează alimentația sănătoasă, dar și îngrijirea celor mici.  Gândit ca un proiect pe termen lung, în sprijinul acestuia s-au alăturat oameni și specialiști care vor să facă o schimbare în societate.  Renumitul bucătar Cezar Munteanu este unul dintre cele mai cunoscute personalități ale gastronomiei românești, cu peste 30 ani de activitate, și promoter al unei alimentații sănătoase. Acesta a contribuit la realizarea meniurilor complete pentru grădinițe cu program prelungit, pe o perioadă de 10 zile formate din 30 rețete (mic dejun, gustare și prânz) și la realizarea a 10 rețete dedicate copiilor cu afecțiuni oncologice.

        În cadrul proiectului s-a alăturat și clinica KiloStop Junior, prima clinică de nutriție dedicată exclusiv copiilor și adolescenților. KiloStop Junior a contribuit la redactarea principiilor privind alimentația corectă a copiilor de grădiniță. Alina Trifu, fondator iHealth și consultant în nutriție, s-a alăturat proiectului prin redactarea principiilor privind alimentația corectă a copiilor cu afecțiuni oncologice. În timp ce Cătalin Hladi și Laura Matac sunt fotografii oficiali ai proiectului, specializați pe fotografia culinară și cei care dispun de un amplu portofoliu de colaborare cu o serie de branduri renumite la nivel național.

        Viață sănătoasă însemnă alegeri sănătoase 

        Ghidul este deja disponibil pe pagina web agricola.ro pentru toti cei care doresc să diversifice alimentația celor mici și, în același timp, poate funcționa și ca punct de start al unei conversații atât de necesare despre alegeri sănătoase, educație alimentară și resurse pe care copiii, dar și cei responsabili de îngrijirea lor le pot accesa pentru a crește oameni mari și sănătoși.

        „Proiectele Asociatiei AGRICOLA se nasc din emoție, un atribut al brandului AGRICOLA pe care consumatorii îl apreciază. Gustul care face bine este un proiect clădit din emoție și din dorința de o oferi ceva înapoi comunității din care facem parte. Noi considerăm că acest ghid de nutriție și educație alimentară dedicat celor mici este un lucru esențial pentru viitoarele generații, pentru ca acestea să vină din urmă mult mai puternice și sănătoase.”

        – Daniel Bitere, președinte Asociația AGRICOLA  – Neam de Gospodari.

         

         

        Seniorii Adamas au strălucit la Burgas

          Cine crede că hobby-urile sunt doar pierdere de vreme se cam înșeală. Iar acest lucru a fost confirmat, încă odată, de seniorii Academiei de Dans Adamas din Bacău. O parte dintre cei care practică dansul ca pe o formă de mișcare, ca amatori, reuniți într-o formație botezată „Color Mix”, a participat weekend-ul trecut la un renumit festival de dans la Burgas, în Bulgaria. IDF „The Down of Dance”, organizat în fiecare vară pe litoralul bulgăresc de către Sports Club Samodiva a reunit și în acest an foarte mulți dansatori de toate genurile și toate vârstele, aceștia evoluând timp de două zile pe scena Teatrului de Vară din Burgas, festivalul depășind lejer 400 de reprezentații.

          Între numerele din concurs, la categoria Seniori Balroom, formația Color Mix s-a prezentat cu un număr compus din tango argentinian și vals vienez. Cei opt membri ai formației băcăuane au încântat prin acuratețea coregrafiei dar și prin execuția figurilor de dans. Practic, reprezentația dansatorilor băcăuani a stârnit ropote de aplauze și un val de aprecieri. Sigur, trebuie specificat faptul că membrii Color Mix nu sunt dansatori profesioniști, fiecare dintre cei opt având cu totul alte profesii. Mai mult decât atât, dacă ar fi să facem o medie a vârstei lor, aceasta ar fi puțin peste 46 de ani.

          Formația Color Mix a luat ființă în urmă cu aproximativ patru ani și a avut de-a lungul timpului diverși membri. Scopul reunirii dansatorilor seniori sub acest nume a fost participarea în spectacole, festivaluri și concursuri. Numele de Color Mix a fost adoptat în urma ținutelor „fetelor” care erau multicolore. Și anul trecut, când au participat pentru prima dată la festivalul de la Burgas, Color Mix a reuși să se claseze pe primul loc la categoria lor de vârstă, dar cu un colaj din piese latino: samba, rumba și passo doble. Formația Color Mix este compusă din Florin și Adriana Ștefănescu, Emil Stancu și Elena Anasie, Eugen Buhacă și Simona Pușcuță, Ionuț și Gabriela Deacu (foto). O parte dintre participanții la acest festival ne-au împărtășit din experiența lor:

          „Dansul este modalitatea perfectă de exprimare a emoțiilor, a sentimentelor și a dorințelor. Este frumos când dansezi singur, dar este fabulos când dansezi alături de oameni minunați, ce își exprimă divinul din ei prin dans. Spectacole, concursuri, emoții ce nu pot fi exprimate în cuvinte, susținerea grupului, toate sunt o forță extraordinară pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Mulțumesc oameni cu suflet divin, mulțumesc minunaților antrenori Florin și Adriana Ștefănescu, multumesc clubului Adamas, mulțumesc cu recunoștință pentru toate experiențele trăite alături de voi!”

          Simona Pușcuță

           

          „Dansul, o pasiune mai veche care a început să prindă contur acum trei ani și jumătate, odată cu înscrierea la Academia de dans Adamas, și care s-a dezvoltat și aprofundat sub îndrumarea instructorilor Florin și Adriana Ștefănescu. Astfel, alături de minunați colegi care împărtășesc aceeași pasiune și formăm trupa de dans Color Mix, am trăit momente de neuitat și emoția scenei în mai multe spectacole și festivaluri din țară și străinătate.”

          Eugen Buhacă

           

           

           

          Tenis: Începe Trofeul Simba-Invest

          De astăzi și până duminică, terenurile bazei SCM Bacău vor găzdui tradiționala competiție ITF rezervată Seniorilor/ Veteranilor, câștigătorii urmând să fie recompensați cu premii, dar și cu câte 200 de puncte în ierarhiile internaționale de profil

          Se joacă de plăcere, înainte de toate. Dar se joacă și pe bani. Și, mai presus de toate, pe puncte, puncte multe! Intrat în ierarhia ITF în 2017, cu o ofertă de 50 de puncte pentru câștigătorul fiecărei categorii de vârstă, tradiționalul turneu internațional de tenis pentru Seniori/ Veterani Trofeul Simba-Invest la tenis propune, mai nou, câte 200 de puncte învingătorilor. Așa a fost anul trecut, la fel este și în 2022. Cotația sporește atractivitatea competiției găzduite, de astăzi și până duminică, de terenurile bazei SCM Bacău. Drept dovadă stă și numărul înscrierilor: peste 50 la cele nouă categorii.

          Este îmbucurător că lumea își dorește să participe la turneu. Sigur, asta se datorează și faptului că noi ținem standardul ridicat în ceea ce privește condițiile oferite, dar și dorinței oamenilor de a se bucura de tenis după restricțiile din pandemie”, a declarat sponsorul turneului, Cristinel Lungu, care figurează, ca de obicei, și în calitate de competitor. Aflat pe tabloul categoriei +50 de ani, Cristi Lungu speră din tot sufletul ca problemele de la umăr să-i permită să evolueze fără probleme pe zgura de acasă:

          Fac tratament de ceva vreme tocmai pentru a fi apt de joc”. Dacă la feminin avem doar trei categorii (puține, dar bune, la fel ca și cele nouă reprezentante înscrise în competiție), la masculin numărăm șapte categorii de vârstă care însumează 44 de tenismeni, inclusiv din Germania și Republica Moldova. Decanul de vârstă este Vasile Vespan, care, la 77 de ani, continuă să fie unul dintre tenismenii nelipsiți de la Trofeul Simba Invest.

          „Ne bucurăm că acest turneu se bucură în continuare de o largă apreciere și suntem convinși că și ediția ce debutează joi va oferi meciuri foarte interesante. Avel și trei categorii de dublu și, mai mult ca sigur, vom bifa și dublu mixt”, a sublniat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea. Primele jocuri se vor derula astăzi, începând cu ora 16.30, pentru ca ultimele să fie programate în cursul după-amiezei de duminică. Reamintim că, la fel ca și anul trecut, Trofeul Simba- Invest va constitrui preambului unui alt eveniment tenisistic de prim rang găzduit de Bacău: Dedeman- Simba Trophy, turneu din circuitul ITF al cărei ediție cu numărul 21 va începe weekendul viitor.

          Categoriile de concurs și sportivii înscriși

          30+ feminin: Maria Carmen Necula, Anca Claudia Raciu, Irina Popițan, Tientan Alice Ling, Roxana Biatrice Voisei.

          +45 feminin: Gabriela Guleș, Nicoleta Laura Boboc.

          +55 feminin: Clementina Huțu, Janeta Vespan.

          +40 masculin: Alin Stelian Ciobică, Lucian Botezatu, Cristian Enache, Dragoș Nicolae Sorohan, Petru Chiriac.

          +45 masculin: Laszlo Balint, Cristian Buteanu, Eugen Lupeș, Ioan Marcel Marian.

          +50 masculin: Bogdan Eugeniu Bălănescu, Nicolae Balaban, Dragoș Gheorghiu, Ciprian Daniel Adam, Cristinel Lungu, Igor Lelenco, Stelian Airinei, Cristian Caragea.

          +55 masculin: Cornel Florean, Roland Șorodoc, Alexandru Năstasă, Ovidiu Petrescu, Ionuț Cătălin Trandafir, Cristian Ivanenco, Iogen Ginju.

          +60 masculin: Petru Belibou, Tante Fleancu, Ioan Mireț, Dumitru Grigore, Daniel Bucătaru, Virgil Străistaru, Mircea Olaru, Ionel Lupu.

          +65 masculin: Ștefan Lungeanu, Dorin Ionescu, Vasile Pavel, Ion Chirvăsuță, Slavian Guțu.

          +70 masculin: Valeriu Ilie, Vasile Vespan, Cornel Chirica, Ioan Crăciun, Ioan Budeanu, Gelu Tomori, Constantin Bologa.

           

           

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău își reia antrenamentele

          Reluarea pregătirilor va avea loc azi, la ora 18.00, la Sala Sporturilor, sub conducerea lui Sandu Iacob

          Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău dă astăzi startul pregătirilor în vederea sezonului ce va debuta pe 27 august. „CSMeii” vor aborda noua stagiune cu un efectiv modificat, achizițiile, în număr de șapte, fiind de natură să fortifice gruparea antrenată de Sandu Iacob. Pe lista noutăților se află portarii Ștefan Grigoraș (care a mai evoluat la Bacău în perioada Știința MD și care anul trecut a jucat la Suceava) și Richie Freiwald (revenit după împrumtul la Turda) și jucătorii de câmp Bogdan Ivășchescu (UCB Târgu-Jiu), Oleksii Ganchev (Pernskie Medvev), Vasile Dobrincu, (CSM Alexandria) Aliaksei Ushal (Grundfos Tatabanya) și Eduard Belchite (CSM Reșița).

          Ei se vor adăuga handbaliștilor rămași din sezonul trecut: George Costea, Laurențiu Bălăceanu, frații Gabriel și Mihai Bujor, Teo Coric, Florin Dospinescu, Andrei Cozma, Bahdan Serhel și Ionuț Rotaru, acesta din urmă prelungindu-și, recent, înțelegerea cu gruparea băcăuană. Ieri, era așteptat să-și prelungească acordul cu „CSMeii” și Murariu, în timp ce Stănică a solicitat un timp de gândire legat de permanența la CSM Bacău. La polul opus, băcăuanii nu-i vor mai avea în efectiv pe Vlad Rusu, Bobo Iordachi, Răducu Tamaș și Rareș Păunică.

          Doința noastră a fost de a ne întări, astfel încât să putem ridica ștacheta”, a declarat antrenorul Sandu Iacob. La primul antrenament al verii programat azi, la ora 18.00, la Sala Sporturilor, tehnicianul băcăuan va conta pe lotul complet, minus Ushal, care, din motive legate de viză, va sosi în Bacău la finallul lunii.

          În perioada 5-7 august, CSM Bacău va găzdui obișnuitul turneu de casă la care sunt așteptate Steaua, CSM Vaslui și HC Buzău 2012, pe 12 și 13 august este programată o „dublă” cu CSU din Suceava, pentru ca în perioada 19-20 august, cu o săptămână înainte de debutul de campionat, ontra Odorheiului, pe teren propriu, băcăuanii să participe la un turneu la Buzău.

           

          Președintele CJ Bacău s-a întâlnit cu ambasadorul Irlandei în România

            Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a avut astăzi, în București, o întâlnire cu Excelenţa Sa, domnul Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România.

            Discuțiile au vizat promovarea județului Bacău și oportunitățile de afaceri, în special în zona Aeroportului „George Enescu”- pilon principal în planul de dezvoltare pentru zona de sud a orașului.

            „L-am asigurat pe dl. ambasador de întreaga noastră deschidere spre cooperare, în cât mai multe domenii, pentru a consolida relațiile economice, culturale și turistice dintre România & Irlanda. De asemenea, vom continua demersurile inițiate la nivel județean, pentru crearea unui cadru adecvat în vederea atragerii investitorilor în regiunea Moldovei.

            ES Paul McGarry a acceptat să viziteze în curând județul Bacău pentru aprofundarea și concretizarea obiectivelor pe care le-am stabilit astăzi împreună.

            Buna impresie a primei noastre întâlniri, la Palatul Administrativ, în 2019- când eram prefectul județului- în cadrul vizitei efectuate în Bacău împreună cu alți 23 diplomați din diferite țări, reprezintă o bază solidă pentru conturarea unei relații reciproc avantajoase”, a declarat Valentin Ivancea.

            Amenzi de peste 140.000 de lei în patru ore. Din 18 permise reținute, 12 au fost pentru depășirea vitezei

            Poliţiştii Serviciului Rutier au acționat în municipiul Bacău pentru siguranța traficului rutier. În intervalul orar 07.00-11.00 au fost aplicate 103 de sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.

            La data de 13 iulie a.c., poliţiştii rutieri, de ordine publică și economic în colaborare cu R.A.R. și I.S.C.T.R. au acţionat pe DN 2 – E 85 pentru siguranţa traficului rutier.

            Acțiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și verificarea legalității transportului de mărfuri și persoane.

            În cadrul activităţilor desfăşurate, într-un interval de patru ore, polițiștii au reținut 18 permise de conducere, din care 12 șoferilor care au încălcat viteza legală admisă pe anumite sectoare de drum, 5 pentru consum de alcool la volan, 1 pentru depășire neregulamentare.

            De asemenea, pentru neregulile constatate, au aplicat 103 de contravenții, în valoare de 143.200 de lei din care 92 la regimul rutier și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

            Deşi poliţiştii băcăuani acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație, încă sunt participanţi la traficul rutier care nu respectă prevederile legale.

            La data de 13 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic pe DN2-E85, pe raza localităţii Gheorghe Doja, un autoturism ce se deplasa cu o viteză de 122 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 100 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat de polițiști cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.

            Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Bacău – Focșani ai Autostrăzii A7

            Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Bacău – Focșani și urmează, până la sfârșitul lunii iulie, demararea licitației pentru execuția lucrărilor.

            Reamintim faptul că, luni, 11 iulie, CNAIR a înaintat Agenției Naționale pentru Achiziții Publice documentația de licitație pentru Bacău – Pașcani.

            „Am declarat, încă din martie, sub sancțiunea unor termene concret asumate, că luna iulie va fi determinantă pentru sectoarele Bacău – Focșani & Bacău – Pașcani din autostrada A7, despre care am anunțat că vor fi scoase în licitație pentru desemnarea constructorilor și execuția lucrărilor.
            Ceea ce am afirmat în martie, se întâmplă în aceasta săptămână din iulie”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

            „Dezideratul pe care-l urmărim acum este ca până la finalul anului să avem semnate contractele de execuție a lucrărilor pe ambele sectoare de autostradă, dar asta depinde de factori colaterali pe care, realist şi neipocrit vorbind, politicul nu-i poate nici controla, nici influența”, a mai spus acesta.

            Concret, Bacău – Focșani și Bacău – Pașcani însumează peste 160 km lungime, fiind împărțite în loturi distincte, câte 3 pentru fiecare sector: asta înseamnă 6 licitații separate (fiecare cu ritmul ei), cu complexitatea ei birocratică, ofertele și eventualele contestații din cadrul procedurii. Deci, un volum considerabil de documentații/acte/înscrisuri, ce reclamă un efort administrativ cel puțin echivalent și un consum de timp pe măsură.

            „Îmi doresc ca echipele din Ministerul Transporturilor & CNAIR să poată „topi” birocrația ce însoțește aceste licitații și să piloteze – cu pragmatism și hotărâre – procedurile respective, astfel încât ele să fie cât mai puțin cronofage, iar termenul limită de implementare, prevăzut în PNRR, să fie tangibil.

            A uni Moldova cu zona Capitalei, printr-o autostradă integral finantațată din bani europeni, este un tren istoric pe care nu avem voie să-l pierdem. În sprijinul acestui obiectiv, parlamentarii social-democrați din județul Bacău vor monitoriza, la fel de energic ca și până acum, mersul acestui proiect, până când lucrările de execuție vor fi încredințate – sper eu – unor antreprenori serioși, cu putere de muncă și capacitate tehnică deja probate” a mai spus europarlamentarul băcăuan.

            Pauza s-a terminat! Autoritățile susțin că iar crește numărul bolnavilor și ne recomandă să purtăm masca

            Autoritățile sanitare susțin că județul Bacău a revenit în scenariul pandemic, cu nu mai puțin de 53 de cazuri noi într-o singură zi. Din aceste cazuri, două au ajuns în spital, ceea ce face ca numărul celor internați, condorm Direcției Județene de Sănătate Publică, să fie 23.

            Cei 53 de noi pacienți cu COVID au fost depistați – concorm autorităților sanitare – din doar 219 de probe recoltate, în vreme ce, cu o zi în urmă, au fost depistate 38 de cazuri noi cu 251 de teste.

            Persoanele cu simptomatologie specifica pentru COVID-19, testate pozitiv, vor contacta medicul de familie sau DSP Bacau (in cazul pacientilor fara medic de familie).

            În urma evaluării clinice, medicul de familie va decide următoarele :

            Pacientii fara factori de risc care au manifestari clinice usoare/medii COVID-19 si care nu necesita oxigenoterapie vor fi monitorizati la domiciliu;

            • Pacientii care au cel putin 2 factori de risc, care au manifestari clinice usoare/medii si care nu necesita oxigenoterapie, vor fi evaluati in centrele de evaluare si tratament antiviral mai sus amintite; 
            • Pacientii care prezinta forme medii/grave a infectiei SARS-CoV-2, decompensare a bolii de fond si cei care necesita oxigenoterapie, vor fi internati in unitatile sanitare cu paturi.

            Avand in vedere trendul ascendent al cazurilor de infectie cu virusul SARS-CoV-2, atat la nivelul UE, national si local, recomandam populatiei sa respecte masurile de protectie prin:

            • evitarea locurilor aglomerate inchise si deschise,
            • purtarea mastii de protectie in spatiile inchise si cele aglomerate,
            • respectarea regulilor de igiena,
            • continuarea vaccinarii,
            • testarea la aparitia primului simptom asociat COVID-19 (febra, tuse, oboseala, pierderea mirosului, a gustului, dureri in gat, dureri de cap, dureri musculare);
            • in cazul unui test pozitiv, evitati automedicatia si adresati-va medicului de familie!

            Comunicat DSP Bacău

            Dosar penal întocmit de polițiști pentru abatere la regimul circulației

              La dată de 12 iulie a.c., în jurul orei 20:20, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Comăneşti și jandarmi din cadrul Detaşamentului nr.4 jandarmi Moineşti, au depistat în flagrant, pe strada Ciobănuș, un bărbat de 55 ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              Mandate puse în aplicare de polițiști

                La data de 12 iulie a.c., în urma verificărilor specifice, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Parincea, faţă de care Judecătoria Bacău a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

                Bărbatul a fost condamnat la 6 luni şi 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de amenințare.

                Acesta a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                La data de 12 iulie a.c., în urma verificărilor specifice, polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefan cel Mare au identificat doi bărbați de 30 de ani și 33 de ani, din comuna Căiuți, faţă de care Judecătoria Onești a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

                Bărbații au fost condamnați la 2 ani și 5 luni, respectiv la 5 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

                Aceștia au fost conduși şi încarcerați în Penitenciarul Bacău.

                Un nou proiect privind zona verde a Bacăului

                Viceprimarul Cristian Ghingheș a organizat miercuri, de la ora zece, o conferință de presă într-o locație care genereză de mult timp, controverse și nemulțumiri în rândul cetățenilor acestui oraș.

                Proiectul depus de viceprimar prevede instituirea unui regulament pentru întreținerea și dezvoltarea suprafețelor verzi din oraș, însoțit de un set de măsuri care vor fi propuse Consiliului Local, pentru extinderea suprafețelor verzi.

                Intitulat generic „Regisver”, acesta propune o serie de reguli și măsuri, și are ca obiectiv mărirea spațiului verde pe cap de locuitor, la cel puțin 26 mp pe locuitor. Dacă în 2017 era de 22,4 mp, în prezent a coborât la 21,67 mp.

                „Ne propunem să punem stop tăierilor și defrișărilor abuzive, ridicării de construcții pe spațiile verzi. În premieră pentru municipiul Bacău, regulamentul introduce dreptul cetățenilor de a se implica în revitalizarea și regenerarea urbană a cartierelor în care locuiesc.” Cristian Ghingheș promite să vină în cartiere, în mijocul cetățenilor, pentru a dezbate aceste probleme.

                În regulament se prevede că operațiunile de toaletare a arborilor se vor putea face strict în baza unui ghid de aplicare a tăierii la arborii foioși, preluat de la Asociația Peisagiștilor (de notificat că primăria nu are angajat, pe acest post, un specialist peisagist).

                Tăierile vor putea fi efectuate doar cu acordul unei Comisii locale pentru spații verzi, și indiferent de condiții, doar dacă vor fi plantați alți doi copaci, preferabil în proximitatea celui tăiat. Vor exista solicitări tip pentru toaletare și tăiere, iar din Comisia Locală pentru Spații Verzi vor face parte doi reprezentanți ai societății civile, cu activitate remarcabilă în domeniul protecției mediului, doi funcționari din cadrul Secției Parcuri Spații Verzi (aici există o lipsă de personal), dar și un funcționar din Direcția Urbanism a Primăriei.

                Această comisie va aproba și solicitările de amenajare și gestionare a spațiilor dintre blocuri, în baza protocolului de colaborare care va fi semnat cu cetățenii sau cu asociațiile de proprietari interesate.

                Proiectul care urmează să fie supus dezbaterii publice (disponibil pe www.bit.ly/regisver ), include și sancțiuni drastice pentru distrugerea spațiilor verzi, cu amenzi de la 500 -2.500 lei, și suportarea pagubelor produse.

                Căldură mare, prețuri mici la Happy Cinema Bacău. 12 lei/bilet la orice film pentru posesorii de card de fidelitate!

                În perioada 13 iulie – 30 septembrie 2022, posesorii cardului de fidelitate Happy Cinema beneficiază de un preț special la orice film din program: 12 lei/bilet, cu excepția producțiilor din categoria Spectacole, pentru care prețul redus este de 24 de lei. 

                Răcorește-te la cinema cu un film bun și o bautură rece, iar Happy Cinema te răsplătește. Folosește cardul de fidelitate atunci când achiziționezi bilete online sau de la cinematograf și ai parte de reduceri consistente.

                Și vara aceasta ai ce să vezi!

                Minionii 2, Thor: Iubire și tunete, Gașca Animăluțelor DC, Trenul asasinilor, Animăluțe furioase: Legenda lui Hank sunt doar câteva dintre titlurile care rulează în perioada următoare pe marele ecran.

                Thor: Iubire și tunete

                În cel mai nou film din franciză, Thor, Zeul Tunetului își unește puterile cu Regele Valkyrie, Korg și cu fosta sa iubită, devenită între timp noul „Mighty Thor” (Puternicul Thor), pentru a înfrunta un ucigaș galactic cunoscut sub numele de „Gorr the God Butcher” (Gorr Călăul Zeilor), care vrea să anihileze specia zeilor, căutând răzbunare.

                Gașca Animăluțelor DC

                Keanu Reeves, Kevin Hart, Dwayne Johnson și John Krasinski sunt vocile super-animăluțelor din Gașca Animăluțelor DC. Nedespărțiti, Krypto Super-Câinele și Superman sunt doi buni prieteni care împărtășesc aceleași superputeri și luptă împotriva criminalității în Metropolis. Când Superman și restul Ligii Justiției sunt răpiți, Krypto trebuie să convingă un grup de animale fără stăpân, Ace câinele, PB porcul cu burtă, Merton țestoasa și Chip veverița – să-și stăpânească puterile recent descoperite și să-l ajute să-i salveze pe supereroi. 

                Trenul asasinilor

                Un film cu Brad Pitt și Sandra Bullock despre cinci asasini care se îmbarcă în același tren ultra-rapid între Tokyo și Morioka. Fiecare dintre cei cinci realizează curând că misiunea sa are ceva în comun cu ale celorlalți.

                 

                Mai multe informații despre programul proiecțiilor din cadrul rețelei Happy Cinema sunt disponibile pe www.happycinema.ro

                HAPPYCINEMA® este a doua rețea de cineplex-uri din România după numărul de locații, fiind prezent în 8 orașe (București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bacău, Bistriția, Botoșani și Vaslui). De asemenea, Happy Cinema a dezvoltat în 2020 propria platformă de streaming online – www.play.happycinema.ro.

                S-a prelungit termenul pentru recensământ

                24 iulie 2022, termenul revizuit pentru colectarea datelor din teren la Recensământul Populației şi Locuințelor

                Comisia Centrală pentru Recensământul Populației şi Locuințelor 2021 a hotărât prelungirea perioadei de colectare din teren a datelor până la 24 iulie 2022. Fostul termen limită de finalizare a colectării datelor pe teren, de către recenzori, era 17 iulie.

                Conform hotărârii CCRPL, primarii vor avea în considerare termenul revizuit (24 iulie) şi vor lua măsurile necesare pentru asigurarea încheierii contractelor conform modelului Contractului-cadru de servicii pentru Recensământul populației şi locuințelor (RPL 2021).

                Ultimele raportări statistice, aferente zilei de 11 iulie 2022, atestă că județul Bacău este pe locul 15 în țară, cu 87,2% persoane recenzate (autorecenzare + colectare date pe teren). Media națională aferentă aceleiaşi date de referință este 80,3%.

                Conducerea Direcției Județene de Statistică a sesizat o bună mobilizare din partea primăriilor în ultima săptămână, iar această implicare a autorităților administrației publice locale trebuie să continue, cu aceeaşi determinare, până la termenul limită 24 iulie!

                Atenție unde vă plătiți taxa de drum!

                Un site neautorizat, identificat de autorități, vinde roviniete la prețuri triple. În plus, există riscul ca banii încasați să nu ajungă în contul administratorului drumurilor. Autoritățile consideră că posesorii de mașini circulă fără rovinietă valabilă, riscând, astfel, amenzi de până la 4.500 de lei.

                Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) atenționează că, în mediul online, există un portal web neautorizat în vederea încasării tarifului de utilizare a drumurilor publice (rovinieta), respectiv www.digitale-vignette-online.ro.

                Potrivit CNAIR, cei care au folosit acest site pentru cumpărarea rovinietei achită costuri suplimentare care ajung să fie de aproape 200% față de prețul real al unei roviniete.

                De exemplu, pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile necesară unui autoturism, achziționată de pe portalurile web autorizate de către CNAIR, un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislația în vigoare, iar pe portalul www.digitale-vignette-online.ro suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă „taxa de serviciu”. Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei, http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie  sau pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro.

                CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate”, transmit reprezentanții CNAIR. Grav este că proprietarii de mașini care au căzut în această capcană riscă să circule cu mașina fără a deține rovinietă valabilă, întrucât este foarte posibil ca banii încasați de site să nu fie virați în contul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În aceste cazuri, șoferii riscă amenzi de până la 4.500 de lei.

                 

                Cum se folosește tehnologia VR în industria de gaming? 

                Tehnologia VR, sau a realității vizuale, este cu adevărat un mare pas către modernizarea și adaptarea industriei de gaming la standardele viitorului. Realitatea vizuală este despre crearea unei imagini tridimensionale a jocului în care jucătorul poate interacționa cu practic orice obiect sau ființă, ceea ce creează impresia de realitate generată artificial. Aceste tehnologii au fost deja implementate în mai multe jocuri și, până acum, s-au bucurat de un succes grandios. 

                De la mici jocuri a unui cazinou online până la proiecte de talie mondială, toate aceste companii încearcă folosirea tehnologiei VR pentru o mai mare scufundare în atmosfera jocului. Înainte de a-ți descrie detaliat cum și de ce se folosește această tehnologie în gaming, iată o listă de cele mai populare slot-uri și jocuri video în VR. 

                • Sprinkle (3D+VR slot)
                • Necromancer (VR slot)
                • Apollo Slots VR (VR slot)
                • Tetris Effect 
                • Werewolves Within 
                • Astro Bot Rescue Mission 
                • Fallout 4 VR 
                • Thumper

                Ce este VR?  

                Înainte de a afla cum se folosește această tehnologie în industria gaming-ului, trebuie să afli cum lucrează și ce reprezintă aceasta. În linii generale, VR este o tehnologie ce folosește capacitatea de procesare a calculatorului sau consolei tale pentru a crea un spațiu tridimensional în jocul în care te afli. 

                Acum, folosind această tehnologie, nu vei fi nevoit să folosești un ecran plat și diferite controlere speciale pentru a putea controla și explora lumea imaginară a jocului, este de ajuns doar să întorci capul sau să miști mâna. Deci, tehnologia VR este menită spre a plasa jucătorul în centrul acțiunilor ce se petrec în joc. 

                Cum lucrează un VR? 

                VR-ul este o tehnologie extrem de avansată și complicată, de aceea, îți vom povesti în termeni simpli și clari. Pentru a te juca folosind tehnologia VR ai nevoie de headset-ul cu un display și câteva controlere. Toate acestea sunt echipate cu diferiți senzori care citesc mișcările corpului tău pentru a le transmite, în timp real, calculatorului. 

                După ce toți acești senzori au transmis datele calculatorului, acesta le procesează și calculează ce imagine trebuie să redea în headset. Astfel, ești capabil să controlezi diferite obiecte și să te miști folosind această tehnologie. Toate aceste procese se product în real-time, de aceea, pentru ca un jucător să poată rula jocuri VR, are nevoie de un calculator foarte puternic care ar procesa această cantitate vastă de date în puțin timp. 

                Cum se folosește tehnologia VR în gaming? 

                Tehnologia VR, după cum am spus și mai sus, este una dintre cele mai avansate și futuriste tehnologii ce se folosesc în industria de gaming. Aceasta însă, pe lângă simpla funcție de a amuza și diversifica procesul de gaming, mai are alte funcții, mult mai importante. În această parte a articolului vom vorbi despre ele. 

                Marketing 

                Da, jocurile cu VR au devenit o puternică campanie de marketing pentru toate studio-urile de gaming design. Ce poate fi mai atrăgător pentru cumpărători, mai ales cumpărători atât de în pas cu tehnologiile avansate, decât un joc complet nou și uluitor prin prezența acestei tehnologii. 

                Majoritatea jocurilor VR nu sunt atât de avansate precum companiile de gaming încearcă să le arate. Da, jocurile în VR sunt, fără nici un dubiu, viitorul. Acestea însă nu sunt nici pe aproape atât de avansate precum departamentele de marketing le arată publicului. Aceasta este magia marketingului și a realității virtuale în parte. 

                Reînnoirea jocurilor 

                Multe studio-uri mari dispun de jocuri extrem de populare dar, dintr-un motiv sau altul, învechite. Aceste jocuri nu se mai vând la fel ca înainte și compania, pentru a insufla o nouă viață în vechiul proiect, folosește tehnologia VR. Nu este foarte greu să adaugi în codul unui joc un alt bloc de cod care ar permite folosirea acestui joc în lumea VR. 

                Un astfel de exemplu este bine-cunoscutul The Elder Scrolls 5: Skyrim. Acest joc a fost unul dintre cele mai populare și bine-vândute jocuri pe o perioadă îndelungată de timp. În ultimii ani însă, capacitatea sa grafică a scăzut considerabil și jocul nu mai poate fi numit de ultimă generație. Astfel, compania Bethesda a hotărât să o reabiliteze oferind jucătorilor capacitatea de a juca Skyrim în VR. Planul a mers foarte bine și, jocul din anul 2011 a primit un nou val de popularitate și o nouă castă de admiratori. 

                Un gameplay mai avansat 

                Pe lângă cele enumerate mai sus, este evident faptul că tehnologia VR este folosită în special la reînnoirea și avansarea gameplay-ului. Acesta oferă o nouă gamă de emoții jucătorilor și permite scenariștilor și designerilor să realizeze mai multe idei datorită noului spațiu de creație format de această tehnologie. Iată doar câteva dintre avantajele acestui tip de gameplay:

                • Atmosferă cât se poate de realistică
                • Efort fizic depus în realitate 
                • Simți fiecare pas făcut
                • Creierul este obligat să se cufunde mai adânc în scenariu 
                • Te confrunți cu emoții noi și inedite

                Datorită acestei tehnologii, mulți oameni au îndrăgit și vor îndrăgi în viitor gaming-ul. Realitatea virtuală este cu adevărat viitorul nostru și cea mai avansată tehnologie la acest moment. Este extrem de captivant să urmărești dezvoltarea acestei tehnologii cu adevărat magice.