miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1170

Proiectul Legii învățământului preuniversitar va fi dezbătut de aproape 200 de cadre didactice din Bacău

    Aproape 200 de cadre didactice din județul Bacău și-au anunțat prezența la Forumul „Legea învățământului preuniversitar – E vremea implicării tuturor”, organizat de Asociația Învățătorilor din județul Bacău și Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”.

    Proiectul Legii învățământului preuniversitar, elaborat de Ministerul Educației, este în dezbatere publică până pe 24 august. Adoptarea acestui act normativ va avea un impact semnificativ în viețile a milioane de oameni: elevi, părinți, cadre didactice.

    Scopul forumului este crearea cadrului profesional pentru ca educatorii, învățătorii, profesorii, elevii și părinții să vină cu propuneri pentru îmbunătățirea proiectului Legii învățământului preuniversitar. S-au primit în scris primele propuneri pentru îmbunătățirea acestuia, de la mai multe cadre didactice preocupate de îmbunătățirea proiectului de lege.

    La lucrări va participa deputata de Bacău Elena Hărătău, care, în calitate de membru al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, va pune în dezbaterea Parlamentului toate propunerile de îmbunătățire a actului normativ pe care le va primi la acest forum.

    Secțiunile forumului sunt: Învățământ preșcolar, Învățământ primar, Învățământ gimnazial, Evaluare Națională, Învățământ liceal, Învățământ profesional, Bacalaureat, Formarea și perfecționarea cadrelor didactice, Relația profesor – elev, Managerul școlar, Diverse. Forumul este o întâlnire de lucru a cadrelor didactice, nu o dezbatere sau o ședință de popularizare a legilor venite „de sus”.

    Forumul „Legea învățământului preuniversitar – E vremea implicării tuturor” se va desfășura joi, 18 august 2022, ora 15, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.

    Rodica Leonte , președinte Asociația Învățătorilor din județul Bacău, 

    Mariana Ifrim, director Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău,

     

    Ședința Consiliului Local Bacău

      Ordinea de zi

      Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza SF, pentru obiectivul de investitii „Iluminat public aferent Locuinţelor Sociale amplasate în strada Izvoare, Bacău”

      Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții ,,Amenajare Parcare-str.9 Mai-Unirii-Resistematizare”.

      Proiect de hotărâre privind aprobarea DEVIZULUI GENERAL actualizat la faza Proiect Tehnic, pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare și reabilitare Colegiul Tehnic de Comunicații N.V.Karpen Bacău” -COD SMIS 128351.

      Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 291/2021 privind aprobarea preluării garajelor edificate pe terenurile aparținând Municipiului Bacău, în baza unor contracte de închiriere/concesiune, în vederea desființării acestora

      Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.43 din 07.02.2022 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2022, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani.

      Proiect de hotărâre privind asocierea UAT Municipiul Bacău cu Spitalul Județean de Urgenta Bacău in vederea asigurării cadrului instituțional pentru obținerea finanțării necesare restului de executat la obiectivul de investiții ”Finalizare proiectare și execuție Spital Municipal Bacău și integrarea în ansamblul medical al Spitalului de Urgentă Bacău” din fonduri europene prin PNRR, C12-Sanatate, inclus in Lista obiectivelor finanțabile prin programul PNRR acceptat de Comisia Europeană.

      Proiect de hotărâre privind includerea unor bunuri în domeniul public al Municipiului Bacău, ca urmare a recepționării obiectivului de investiții „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”

      Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 425 din 19.12.2017 privind aprobarea contractării si garantării unei finantari rambursabile externe de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, in vederea asigurarii finantarii investitiilor publice de interes local si abrogarea HCL nr. 349/ 2017.

      Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 227/ 2022 prin care s-au aprobat actele procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general.

      Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 246/ 2022 prin care s-a aprobat Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi non-profit de interes general, aferent anului 2022.

      Proiect de hotărâre privind trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Bacău.

      Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii de Servicii Publice Municipale Bacău SA

      Ziarul ,,Curierul Slănicului ”: Peste 60 de persoane lucrau în restaurantul cu specific francez și german din Cazinoul Regal

      Transportul de la Slănic la Târgu-Ocna se făcea cu poștalionul și cu trăsura de 4 locuri 

      Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un  jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, prezentat online în premieră, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada La Belle Époque.

      După șase ani de întrerupere, ziarul ,,Curierul Băilor Slănic” reapare în anul 1903, structurat tot pe  patru pagini, dar cu rubrici noi și cu o nouă denumire, pe care o va purta până la ultimul său număr din 1916: ,,Curierul Slănicului (Moldova)”.

      Înainte de a începe prezentarea noului număr al ziarului, au rămas de adăugat cele câteva adnotări la numărul 2, din 18 iulie 1903, prezentat în episodul trecut. Așadar, primul care răspunde invitației de a publica în ,,Curierul Slănicului” articole sau informații privitoare la stațiune este unul dintre cei mai apreciați gazetari ai vremii, Constantin Xeni-Zender (1878 – 1963), de la ziarul ,,Epoca”. Jurnalist, scriitor, avocat (licențiat în drept la București și cu doctoratul obținut la Paris), om politic și minsitru, C. Xeni a scris printre altele și câteva lucrări de o mare valoare documentar-istorică și literară pentru studierea perioadei interbelice (una dintre acestea fiind ,,Figuri ilustre în epoca României Mari”).

      Articolul său din ziar, intitulat ,,Slănicul și Sinaia”, cu subtitlul ,,Roma și Cartagina – Slănicul și Sinaia”, făcea referire la cele două rivalități antice și la cele două moderne, considerând că nu e nimic grav într-un astfel de antagonism: ,,Dacă rivalitatea antică a sfârșit așa de fatal, cauza este că amândouă cetăți erau de genul feminin, și cu rivalitățile feminine nu e de glumit. Rivalitatea modernă e de gen mixt: n-o să sfârșească prin urmare cu nicio distrugere. Dar rivalitatea nu poate fi decât între egali. Și iată, dintr-un condei, Slănicul este egal cu Sinaia!”. După ce înfățișează asemănările și deosebirile dintre cele două stațiuni, autorul conchide: ,,O, ce amețitor e vârtejul Slănicului! Ce impetuos și fără cruțare în răpirea sufletelor! Sinaia rămâne curând o simplă amintire, amintirea amantei părăsite de care te mai leagă doar suvenirea trecutului, și stima obligatorie a prezentului”.

      Mai aflăm din cuprinsul acestui număr al Curierului, la ,,De toate”, că valsul a fost regele dansului la Balul Florilor din 12 iulie 1903 și că, din cauza aglomerației din stațiune, însuși epitropul Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași a primit un domn în camera sa, ,,toate odăile fiind înțesate de vizitatori”; În restaurantul ,,Carivelli” (cu specific francez și german), din splendida clădire a Cazinoului Regal, dotat cu instalații dintre cele mai moderne își desfășoară activitatea  peste 60 de lucrători, conduși de dl Carivelli. Deținător al unui alt restaurant în Brăila, acesta era cunoscut în toată țara, în special în cercurile distinse, ca un ,,adevărat maestru al artei culinare, dovedind aceasta încă o dată în urmă cu ceva timp, cu ocazia unui banchet ce s-a dat în onoarea A.S.R. Principele Ferdinand”;  Scriitorul și omul politic Nicolae Gane, ,,distinsul nostru literat, actualmente aflător la Slănic lucrează aici la un nou volum de Nuvele. Nici că se putea ca farmecul Slănicului să nu pună la lucru pe vrednicul fiu al Iașiului”. De fapt, începând cu acest număr, în ziar vor fi publicate mai multe anectode (la rubrica ,,Poznășii țărănești”) și fragmente din nuvelele sale (vom mai reveni asupra lui Nicu Gane în episoadele viitoare).; În Sala de teatru a Cazinoului au loc mai multe reprezentații ale trupei de la Teatrul Național din București, sub conducerea actorului și regizorului Aristide Demetriade, ,,toate comedii superbe, redate cu talent neîntrecut de către iubiții nosștri artiști”; Dr. Alexandru Brăescu (1860 – 1917), cunoscutul medic și profesor universitar, primul specialist în psihiatrie, fondator al Spitalului ,,Socola” din Iași. Așa cum se arată și în ziar, pe timpul verii a fost o perioadă medic și inspector al stațiunii balneare Slănic-Moldova, unde dădea și consultații: ,,Dr. A. Brăescu, conștiincios și activ ca întotdeauna a făcut diferite inspecțiuni necesare pentru buna stare igienică a Slănicului. De asemenea, în zorii zilei a vizitat piața, confiscând numeroase produse alimentare, care erau stricate și dăunătoare sănătății, drept pentru care activitatea dlui Brăescu este vrednică de laude”.

      Și iată, ajungem acum la numărul 3 al Curierului, din 24 iulie 1903, care se deschide cu editorialul lui M. Miereanu, ,,Frământările politice și Slănicul”, în care autorul revine la propunerea din numărul trecut, potrivit căreia, pentru ca Slănicul să se ridice la însemnătatea pe care o merită ,,are nevoie de un om plin de energie, care, în calitatea de efor al Epitropiei ,,Sf. Spiridon” să aibă misiunea specială de a conduce, lucra și îngiji pentru frumoasa noastră stațiune balneară”. Un efor care ,,să nu fie expus frământărilor politice, schimbărilor de partide și intențiilor `tovarășilor de idei`, numit pe un număr hotărât de ani; el singur să poarte răspunderea morală și materială a celor făcute precum și a celor ce urmează să facă”. Iar invitatul special al ziarului, jurnalistul și scriitorul C. Xeni, de la ziarul ,,Epoca”, aduce un omagiu Slănicului, la împlinirea ,,unui veac și trei ani” de la descoperirea primului izvor mineral de către serdarul Mihalachi Spiridon. Și aici doresc să fac o precizare: la fel ca și în cazul lui M. Miereanu, și C. Xeni produce aceeași eroare cu privire la anul descoperirii, datându-l 20 iulie 1800, în loc de 20 iulie 1801, care constituie data reală, istorică, de la care începe practic evoluția și dezvoltarea stațiunii.

      În acest număr apare o nouă rubrică: ,,Intervievurile noastre” (de la a intervieva, a lua cuiva un interviu, n. a.). Este vorba de o convorbire a lui M. Miereanu cu Gheorge Săndulescu, ,,energicul prefect al poliției ieșene și unul dintre fruntașii partidului liberal”, care atinge o serie de subiecte de actualitate: progresul băilor, reducerea tarifelor la cazare, construirea de noi hoteluri și vile întrucât cele existente nu mai fac față solicitărilor, identificarea de noi trasee pentru excursii în stațiune și în împrejurimi, fonduri mai mari pentru dotări și modernizări.

      Și pentru că au fost un fel de ,,Zilele Slănicului”, ziarul prezintă manifestările care au avut loc în stațiune, adică ,,Serbările de Sâmbătă și Duminică” (în ajun și în ziua de Sfântul Ilie, adică în 19 și 20 iulie, conform apariției acestui număr în ziua de joi, 24 iulie 1903, n. a.).

      ,,Sâmbătă, pe la ora 9 seara, în sunetul muzicii militare se lansează focuri de artificii, rachete și bombe, care la înălțimi considerabile se prefac într-un potop de stele, acoperind culmile dealurilor… Mulțimea de lume voioasă și expansivă furnică prin parc și pe alei, care, împodobite cu sute de becuri electrice au căpătat un aspect feeric. La teatru e reprezentație de gală, sala `Căișorilor` (un joc de noroc, n. a.) geme de lume, cofetăria și terasa restaurantului Carivelli sunt pline. Pretutindeni e viață, e mulțumire”. Iar autorul, același M. Miereanu, continuă apoi cu ziua de duminică, a doua zi a serbărilor, care include în program slujba religioasăde Sfântul Ilie – patronul băilor, muzică militară, muzică lăutărească și hore țărănești, bătăi de confetti, jocuri de popice, distracții de seară: ,,Zăresc oameni din toate clasele sociale și de toate vârstele, și bogați și săraci, care, uitând nevoile și realitatea vieții se pierd în beția de expansiune, în această veselie generală”. Și o mențiune ce merită atenție, cu caracter de sponsorizare: ,,Din inițiativa dlui efor Ath. Gheorghiu s-au împărțit sătenilor hrană și vin, ceea ce a produs o bună și generală impresie”.

      În rubrica ,,De Toate” se abordează subiecte cum ar fi: pățania unui turist care a căzut victima unei glume de prost gust, veniturile produse de stațiune în plus anul acesta cu 1.000 de lei față de anul anterior, concertele și spectacolele de teatru. Referitor la acestea din urmă, se joacă două piese de mare succes: ,,Lorica noastră”, comedie a dramaturgului și romancierului german Paul Lindau (1839 – 1919) și ,,Surpriza divorțului”, lucrare semnată de Alexandre Bisson (1848 – 1912 ), dramaturg, romancier și libretist francez (în ziar piesa apare cu titlul ,,Năzdrăvăniile divorțului”, n. a.).

      La final acestui număr al ziarului, o informație de ultimă oră pentru vizitatorii de atunci ai stațiunii: transportul de la Slănic-Moldova la Târgu-Ocna se face cu trăsurile, tarifele fiind următoarele: 1 leu și 2 lei locul în trăsura ce duce poșta (poștalionul); 12 lei pentru trăsura mare de 4 locuri; 10 lei pentru transportul cu eleganta trăsură ,,Victoria”.

      Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași (BCU) și cotidianului Deșteptarea.

      Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

      Sursa: BCU Iași

      Următorul episod: Vineri, 19 august 2022. Lectură plăcută!

       

       

      Deputatul Cristian Paul Ichim: Adoptarea unei Strategii naționale privind siguranța rutieră reprezintă o responsabilitate extrem de importantă pentru România

        „Adoptarea unei Strategii naționale privind siguranța rutieră reprezintă o responsabilitate extrem de importantă pentru România, nu doar pentru a bifa o sarcină asumată la nivel european dar mai ales pentru a ne asigura că vom reducere numărul de victime cu cât mai mult posibil”, a declarat deputatul Cristian Paul Ichim.

        După o perioadă cu multe întârzieri nejustificate și cu aproape doi ani neacoperiți, actualul Guvern a reușit să adopte noul document strategic în domeniul siguranței rutiere, care acoperă perioada 2022 – 2030.

        Documentul a intrat în vigoare începând din 25 mai.

        „Constat cu foarte mare dezamăgire că acest document strategic nu reușește să depășească gândirea conservatoare a măsurilor generaliste de combatere a situațiilor care pot genera pierderi de vieți omenești și continuăm să neglijăm flagrant prevenția și educația rutieră. Găsesc în acest document măsuri care nu reformează sistemic modalitatea de gestionare a siguranței rutiere ci sunt generaliste, nemăsurabile și supraevaluate la nivel bugetar”, amai spus deputatul băcăuan.

        De exemplu, se vorbește despre nevoia de a dezvolta un sistem de transport inteligent, dar nu identificăm nicăieri o viziune a modului în care se va realiza acest lucru. Conform noii viziuni strategice, CNAIR ar trebui să identifice, să analizeze și să elimine punctele periculoase de pe rețeaua de drumuri naționale aflate în administrare, dar nu avem nicio claritate despre cum se va face asta și nu se specifică cum se pot elimina aceste puncte negre.

        Documentul mai propune crearea unor registre electronice ale infrastructurii rutiere, care vor constitui baza de calcul pentru cercetări în domeniu și care vor include cartografierea pe categorii a trecerilor de pietoni, marcajelor și indicatoarelor, precum și alți parametri pentru a crea studii și analize plauzibile de gestiune a siguranței rutiere la nivel național. O măsură lăudabilă dar fără asumări de termene de implementare și direcții de acțiune din care să putem monitoriza tot acest demers.

        Deși rolul școlilor de șoferi în cadrul siguranței rutiere este un element central, acestea nu sunt cuprinse deloc în documentul strategiei. Cred cu tărie că pregătirea teoretică și practică pentru viitorii conducători auto în școlile de șoferi este la fel de importantă ca educația primită acasă. Realitatea existentă în România ne impune să facem o serie de schimbări în organizarea și derularea examenului pentru obținerea permisului auto.

        „Din acest motiv proiectul legislativ depus de mine, care se află în circuitul parlamentar pentru dezbatere separă desfășurarea pregătirii teoretice și a susținerii examenului teoretic de desfășurarea pregătirii practice și a susținerii examenului practic.

        În al doilea rând, propunerea legislativă prevede ca un instructor din cadrul școlii de conducători auto participă la examenul susținut de către un candidat pentru obținerea permisului de conducere auto, având un rol în cadrul comisiei de examinare.

        În al treilea rând, propunerea legislativă prevede ca examenul pentru obținerea permisului de conducere să poată fi susținut oriunde în țară”, a mai declarat deputatul Cristian Paul Ichim.

        Mai multe detalii despre proiectul legislativ puteți afla folosind acest link

        Ceremonialul anual „Memoria Oituzului” – ediția aniversară XXV

        În comuna Oituz, la Cimitirul Eroilor din centrul comunei, la Mormântul eroului Locotenent Macarie de la Biserica Neamului și la Cimitirul Eroilor din satul Poiana Sărată, au fost organizate, pe 15 august, ceremoniale militare și religioase dedicate cinstirii memoriei eroilor jertfiți pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial. Manifestările au ajuns, în acest an, la a XXV-a ediție și au fost organizate de Primăria, de Consiliul Local, de Căminul Cultural și de Parohia ortodoxă Grozești din Oituz, în parteneriat cu Filiala Județeană ,,Colonel Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, cu Garnizoana Bacău, cu Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și cu Protopopiatul Onești.

        La cele două evenimente au participat, alături de sătenii din Oituz, subprefecții Narcis Jitaru și Gabriel Lupu, generalul cu patru stele (rtr) dr. Vasile Jenică Apostol, reprezentanți ai conducerii Filialei Cultul Eroilor Bacău și președinți ai subfilialelor acesteia, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, gl. de flotilă aeriană (rtr) dr. Vasile Florea, consilierul județean Cezar Olteanu și primarii Marius Gabriel Gheorghiță (Pârgărești) și Claudiu Petrișor (Oituz). Asociația Tradiții Militare Românești, din Bacău, condusă de col. (RTR) Stelian Cojocaru, a fost prezentă cu un pluton de elevi costumați în uniforme specifice Armatei Române din Primul Război Mondial.

        Garda de onoare, la Cimitirul Eroilor din Oituz, a fost asigurată de militari din Bacău și din Onești și a dat onorul comandantului Batalionului 631Tancuri „Oituz” din Bacău, lt. col. Adrian Stanciu.

        Ceremonialele din Oituz și Poiana Sărată au fost deschise cu slujbe religioase susținute de preoți ortodocși și romano-catolici, iar cuvintele de întâmpinare, a fost rostit de primarul Claudiu Petrișor.

        Alocuțiunile la evenimentul de la Oituz au fost susținute de Narcis Jitaru, Dănuț Voicu – președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, gl. flot. aer. dr. Vasile Florea, prof. Dorica Duță – directoarea Școlii Gimnaziale din Oituz și părintele Simion Purice – din partea Protopopiatului Onești și a parohiei Grozești.

        Despre semnificația luptelor duse de români pe fronturile din zona Oituz-Coșna-Cireșoaia a vorbit generalul de brigadă dr. Vasile Jenică Apostol, unul dintre cei mai avizați și mai documentați istorici militari din România. „Se cuvine – a spus generalul Apostol – să ne înclinăm cu venerație în memoria eroilor români din toate timpurile, pentru demersul lor istoric, legendar, de apărare a independenței și suveranității țării, integrității ei teritoriale, a ființei naționale a poporului român și a celorlalte valori fundamentale ale acestuia”.

        Dănuț Voicu a oferit, apoi, placheta „30 de ani de la reînființarea Filialei Cultul Eroilor Bacău” primarului Claudiu Petrișor și părintelui Simion Purice – președintele subfilialei Cultul Eroilor Oituz.

        La final, la monumentul din Cimitirul Eroilor din Oituz au fost depuse coroane de flori și au fost aprinse candele la fiecare dintre mormintele cimitirului, iar două interprete de muzică populară au susținut scurte recitaluri.

        La mormântul locotenentului Nicolae Macarie, din curtea Bisericii Neamului din Poiana Sărată, a avut loc, de asemenea, un scurt ceremonial religios și au fost depusă o coroană de flori. După care, participanții s-au deplasat la Cimitirul Internațional al Eroilor din sat, unde a avut loc, de asemenea, o slujbă religioasă și au fost depuse coroane de flori la monumentul din cimitir. Acolo a rostit o vibrantă alocuțiune profesorul Gheorghe Țuțuianu.

        La final, Constantin Topală, Mare Maestru al organizației „Ordinul Cavalerilor Echității” i-a conferit părintelui Ioan Bitir, care a slujit peste 30 de ani biserica din Poiana Sărată, titlul de Cavaler al Ordinului Echității în grad de Conte, „pentru înalte merite  de reînviere și de slujire a memoriei celor căzuți pe frontul apărării independenței, suveranității și integrității țării, pentru conservarea identității neamului, a tradițiilor și artei populare românești”.

         

        Sfaturi pentru alegerea unui cazinou online. Lucruri mici pe care fiecare jucător ar trebui să le ia în considerare

         

        În ultimii ani, industria jocurilor de noroc online s-a dezvoltat rapid în România. Numărul cazinourilor virtuale este în continuă creștere, astăzi jucătorii români au acces atât la site-urile unităților de jocuri de noroc locale, cât și la ofertele celor mai mari operatori internaționali de jocuri de noroc.

        Prin urmare, jucătorii se confruntă cu o întrebare dificilă: cum să alegi un cazinou online onest și de încredere? La ce ar trebui să acordați atenție în primul rând și ce este mai puțin important? Unele aspecte ale acestei probleme pot fi găsite în următorul material http://politicscan.ro/casino-rotiri-gratuite/, altele vor fi discutate mai jos.

        Cum să alegi un cazinou online în România?

        În multe privințe, alegerea unui cazinou online este o chestiune de preferință și gust, dar există și puncte caracteristice care trebuie luate în considerare pentru a nu „da” de escroci.

        Disponibilitatea unei licențe

        O licență internațională este cel mai important punct la care ar trebui să acordați atenție atunci când alegeți un cazinou online. Prezența unui astfel de permis este dovada că instituția îndeplinește standarde stricte și este supusă controalelor regulate.

        Marii operatori internaționali au cel mai adesea licențe din Curacao, Malta sau Insula Man. Este și mai bine dacă, pe lângă o licență internațională, operatorul are și una națională. În primul rând, aceasta este o garanție suplimentară pentru instituție și, în al doilea rând, simplifică de obicei tranzacțiile financiare pentru cetățenii țării.

        Analizele utilizatorului

        Recenziile utilizatorilor sunt un alt punct la care ar trebui să acordați atenție. Există site-uri și grupuri pe rețelele sociale unde oameni reali își împărtășesc experiența de a juca într-un anumit cazinou. Desigur, multe recenzii sunt subiective, dar oferă informații importante despre funcționarea unui cazinou online.

        De asemenea, ar trebui să aveți în vedere că recenziile pozitive pot fi cumpărate, așa că este mai bine să studiați opiniile jucătorilor de pe site-uri specializate. În plus, recenziile de cazinouri online pot fi găsite pe Internet, dar ar trebui tratate cu prudență – multe dintre ele sunt personalizate.

        Numărul și calitatea jocurilor

        Atunci când alegeți un cazinou online, trebuie să acordați atenție numărului total de jocuri și calității acestora. Instituțiile serioase oferă clienților lor sute sau chiar mii de sloturi, jocuri de masă, loterie. De asemenea, acordă multă atenție calității și designului general al site-ului.

        Liderii pieței de jocuri de noroc încearcă să comande software de gaming de la cei mai buni dezvoltatori din lume, așa că disponibilitatea sloturilor de la Microgaming, NetEnt sau Play’n Go în cazinou vorbește deja despre soliditatea acestuia.

        Versiune mobila

        Puteți juca la cazinourile online nu doar pe un computer sau laptop, ci și pe o tabletă sau chiar pe un smartphone, așa că astăzi majoritatea operatorilor de jocuri de noroc au aplicații speciale pentru mobil sau adaptează site-uri pentru browserele dispozitivelor portabile.

        A avea o aplicație mobilă este întotdeauna un plus pentru un cazinou online. Dacă este convenabil și cu un design atractiv, atunci puteți face față cu un astfel de operator. De exemplu, a fost dezvoltată o aplicație mobilă de succes pentru cazinoul Betano, vă puteți familiariza cu aceasta pe pagina http://politicscan.ro/casino/betano/.

        Disponibilitatea unui suport tehnic eficient

        Un alt semn al unui cazinou online bun este un serviciu de asistență tehnică prompt și eficient. Este foarte de dorit ca ea să lucreze non-stop și să nu aibă zile libere. De obicei, operatorii serioși de pe site au un chat online prin care poți rezolva rapid orice problemă.

        La marii operatori internaționali, managerii serviciilor de asistență tehnică urmează o pregătire serioasă. Vă puteți face o idee despre eficiența suportului unui anumit cazinou online de la alți utilizatori sau din recenzii independente.

         

        „Saloanele Moldovei”, ediția a XXXII-a, și-a desemnat premianții

        În organizarea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, pe 31 august 2022, va avea loc vernisajul și premierea oficială a căștigătorilor celei de-a XXXII-a ediții a „Saloanelor Moldovei”, expoziție concurs, la care participă, an de an, artiști plastici din România și Republica Moldova, cea mai longevivă manifestare culturală, organizată, prin rotație, la Chișinău și Bacău. La ediția din acest an, s-au înscris 247 de autori, cu tot atâtea lucrări.

        Întrunit, marți, 9 august, la Galeriile „Alfa”, din Bacău, juriul, format din Tudor Zbârnea-director Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău, Republica Moldova (președinte); Luminița Ermurachi – artist plastic, membru al UAP din Republica Moldova; Maria Bilașevchi-critic de artă, membru UAP din România – Filiala Iași, România; Marcela Gavrilă – șef Secție Artă – Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, România; Ovidiu Constantin Ionescu– artist plastic, membru UAP – Filiala București, conf.univ.dr. – Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, România; Mihail Damian – artist plastic, membru al UAP din Republica Moldova; Alin Sebastian Popa – șef serviciu Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, România, după vizionarea tuturor lucrărilor, a nominalizat 40 dintre acestea, în final, după dezbateri prelungite, a stabilit 10 lucrări, pentru acordarea următoarelor premii:

        – Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova: Florina Breazu – Chișinău; – Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău: Denis Brînzei – Galați; – Premiul „Mihail Grecu” al UAP din R. Moldova: Ionela-Cristina Dimuș – București; – Premiul UAP din România: Valeriu Herța – Chișinău; – Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Republica Moldova: Veaceslav Fisticanu – Chișinău; – Premiul Consiliului Judeţean Bacău: Sorin Otînjac – Iași; – Premiul Direcția Cultură a Consiliului Municipal Chișinău, Republica Moldova: Mihai Țăruș – Chișinău; – Premiul „Nicu Enea” – Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău: Dumitru Macovei – Bacău; – Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău: Alexandru Macovei – Chișinău.

        Din Bacău, au mai fost nominalizați artiștii Ovidiu Ungureanu, Gheorghe Zărnescu, Marius Crăiță Mândră, Mari Bucur, Mihai Chiuaru.

        Deschiderea expoziției-concurs va avea loc pe 31 august la Galeriile de Artă „Alfa” și Galeria „Frunzetti”, din Bacău și la Chișinău, în aceeași zi, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”.

        Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Onești!

          Joi – 18 august 2022, se va realiza racordarea noii rețele de alimentare cu apă la sistemul centralizat din Zona Industrială a municipiului Onești.

          Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 1 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră în municipiul Onești, în valoare totală de peste 71 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

          Pentru executarea lucrărilor, în intervalul orar 08.00 – 20.00, se va sista alimentarea cu apă în cartierul Borzești, pe Calea Mărășești și pe Calea Adjudului, precum și pe străzile Rediului, Industriilor, Fântânelor, Stejarului și Viișoara.

                    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

          Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

          Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

           

          Biroul de Comunicare

          Oituz: Un mort și un ranit grav după răsturnarea unui tractor

            În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați sa intervină în localitatea Oituz, în urma unui apel care anunța faptul că o persoană a fost prinsă sub un tractor.

            La locul indicat, s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea și două ambulanțe SAJ.

            Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima prinsă sub utilajul agricol a fost declarată decedată. O alta victimă, conștiență, cu multiple traumatisme a fost preluată de unul dintre echipajele SAJ prezente la fața locului.

            Un copac a căzut peste o mașină

              În cursul nopții trecute, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pe strada Bicaz, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța faptul că un arbore s-a prăbușit peste două autovehicule, parcate în proximitatea acestuia.

              Din fericire nu au fost înregistrate victime, arborele fiind îndepărtat de pompierii militari cu accesoriile din dotare.

               

              EVERGENT Investments: rezultat net de 65,2 mil. lei în Semestrul I

              EVERGENT Investments,  companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori, care se diferențiază prin proiectele de tip private equity, raportează, pentru primul semestru (S1), depășirea rezultatului net estimat pentru tot anul 2022. Rezultatul net înregistrat la 30 iunie este compus din 54,2 milioane de lei profit net și 11 milioane de lei câștig net din vânzarea activelor reflectat în rezultatul reportat. Valoarea totală a activelor (AUM) este de 2.450 de milioane de lei, în creștere cu 1,7% față de S1 2021, iar valoarea activului net este de 2.278 de milioane de lei, în creștere cu 2,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

              Continuă investițiile în Portofoliul Private Equity

              Proiectele de tip private equity diferențiază compania față de ceilalți actori ai pieței de capital și aduc un raport atractiv randament/risc, cu profit semnificativ pe termen lung.  Cadrul legal FIA permite alocarea a până la 40% în active nelistate, iar EVERGENT Investments și-a setat o primă „bornă” de 20-25% din active pentru alocarea în aceste proiecte:

              • Agrointens, companie din Grupul EVERGENT, a mărit suprafața pentru cultivarea afinelor prin achiziția recentă a unui teren de 23 ha în Rătești (Argeș), ajungând după plantare la o suprafață totală de 109 ha;
              • Proiectul „Atria Urban Resort” a primit aprobarea de construire a Fazei a III a. Astfel, 338 de apartamente vor fi construite în acord cu tendințele globale privind sustenabilitatea și reducerea amprentei de carbon. Clădirile vor fi dotate cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere și cu recuperatoare de căldură.

               Politica de dividend

               

              Pe 10 iunie, compania a început distribuirea dividendelor în valoare totală de 62,2 milioane de lei către acționarii săi. Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend și programele de răscumpărare, compania returnează valoare acționarilor. Acest aspect este susținut de ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani, care demonstrează stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziție financiară puternică pe piață.

              Claudiu Doroș, PDG al EVERGENT Investments: „Rezultatul net, de 65,2 milioane de lei, al primului semestru marchează depășirea țintei previzionate pentru întreg anul 2022, confirmând reziliența companiei în contextul suprapunerii unor dezechilibre economice și a tensiunilor geopolitice. Deși acești factori au determinat creșterea aversiunii la risc, am explorat oportunitățile apărute și le-am valorificat investind peste 100 de milioane de lei în această perioadă. Chiar dacă perspectiva recesiunii este tot mai pronunțată, rămânem încrezători în agilitatea echipei EVERGENT Investments de a opera cu prudență în acest mediu tumultos și ne așteptăm să închidem cu rezultate pozitive anul 2022.”

               

              Depozitul de manuale al ISJ Bacău este plin

              Încă suntem în vacanță, dar numărătoarea inversă până la începerea noului an școlar a început de ceva vreme. Astfel, veștile sunt bune iar pe 5 septembrie, când elevii vor ajunge din nou la școală vor beneficia de manuale pentru toate disciplinele. Multe dintre aceste cărți sunt nou-nouțe iar mirosul tușului proaspăt imprimat pe hârtie te îndeamnă să le răsfoiești.

              • Situația manualelor școlare 2022-2023

              Asigurarea de manuale școlare în unitățile de învățământ preuniversitar se face prin achiziție de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, dar și prin comenzi onorate în mod gratuit de către Ministerul Educației. Achiziția directă de către ISJ se face doar pentru fondul de carte necesar la nivel liceal, respectiv clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, iar comenzile prin aplicațiile ME pentru celelalte clase, respectiv I-VIII.

              Pentru achiziţia de manuale şcolare, anul acesta Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a primit de la Ministerul Educației suma de 312.451 lei, din care s-au cumpărat deja manualele pentru anii de studiu din liceu de la editurile aprobate de Ministerul Educaţiei, care au și tipărit aceste cărți școlare.

              „Procesul de distribuire de manuale școlare se face în baza comenzilor care vin de la nivelul școlilor, în baza aplicațiilor deschise încă din lunile februarie-martie 2022. Procesul a fost și este continuu. ZILNIC se deschid noi aplicații de comenzi, care sunt transmise imediat către școli pentru a stabili necesarul de manuale. În paralel, și în depozitul de manuale școlare de la Inspectoratul Școlar încă se mai primesc manuale în baza acestor comenzi, iar imediat cum vin sunt apoi livrate către unitățile de învățământ din județ”, a precizat Roxana Cerghici, consilier comunicare și informații publice în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

              În total, comenzile de manuale școlare pentru anul acesta se ridică la circa 220.000 de bucăți, iar dintre acestea, peste 80% au fost deja primite și livrate către școli.

              Pentru clasa I, manualele distribuite în unitățile de învățământ sunt pentru toți cei aproximativ 5.700 de elevi înscriși în județul Bacău, respectiv:

              – Comunicare în limba română

              – Matematică și explorarea mediului

              – Religie

              – Comunicare în limba modernă

              Ca noutate, începând cu acest an școlar, 2022-2023, sunt schimbate toate manualele de clasa a V-a, care sunt editate după programe noi, ceea ce înseamnă că toți elevii care vor intra, din toamnă, în învățământul gimnazial, aproximativ 5.900 la nivelul județului nostru, vor primi integral manuale noi la toate disciplinele de studiu, respectiv:

              – Limba și literatura română

              – Matematică

              – Biologie

              – Geografie

              – Informatică și TIC

              – Istorie

              – Limbi moderne – engleză/franceză/germană

              – Religie

              – Consiliere și dezvoltare personală

              – Educație civică

              – Educație tehnologică și aplicații practice

              – Educație plastică

              – Educație muzicală

              „S-au primit până acum, pentru clasa a V-a, circa 70% dintre manuale, dar se așteaptă deschiderea de noi aplicații, astfel încât până la începerea noului an școlar, toți elevii de clasa a V-a să primească toate manualele, la toate disciplinele”, a explicat Roxana Cerghici.

              Până acum, au fost deschise și onorate integral toate comenzile pe tot ce înseamnă învățământ primar – clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a, iar pe învățământul gimnazial, pe clasele a VII-a și a VIII-a.

              La clasa a V-a, vor mai fi comenzi noi, iar pentru clasa a VI-a a venit toate manualele pe Limba și literatura română, pe Istorie, Educație socială, se mai așteaptă parțial la Matematică și Biologie (au venit cele de pe o editură și urmează să ajungă și cele de la o a doua editură), iar pentru Consiliere și dezvoltare personală, Geografie, Fizică, Religie, Educație fizică și mișcare comenzile au fost deja trimise și se așteaptă doar primirea lor și distribuirea către școli.

              În total, până acum peste 183.000 de manuale au fost deja comandate (183.157 mai exact), iar dintre acestea au venit peste 134.000.

              În unităţile de învăţământ de stat se utilizează numai manuale şcolare şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei. Manualele şcolare se elaborează şi se evaluează pe baza programelor şcolare elaborate de Institutul de Ştiinţe ale Educației şi aprobate de Ministerul Educaţiei. Manualele reprezintă o resursă și nu o normă didactică. Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, este cel care asigură organizarea licitației deschise în vederea achiziționării manualelor școlare.

              Florin Ștefănescu

              Concursul „Toacă și Ie Moldovenească” la ediția a VII-a

                Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Schitul „Sfântul Eftimie cel Mare”, împreună cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Târgu Ocna, din Protopopiatul Onești, organizează a VII-a ediție a concursului „Toacă și Ie Moldovenească”.

                Evenimentul vă avea loc marți, 16 august, pe Platoul Eroilor de pe Dealul Cireșoaia, la Schitul „Sfântul Eftimie cel Mare” din Târgu Ocna și va începe la ora 8.30 cu Sfânta Liturghie. Concursul de bătut toaca va începe de la ora 10,00, iar premierea participanților se va face de la ora 12,00.

                Concursul se înscrie între proiectele catehetice ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu desfășurare exclusivă în Protoieria Onești. Deliberările din concursul de toacă țin cont și de ținuta tradițională a participanților, care vin costumați în frumoase costume populare, aidoma multora dintre cei prezenți.

                 

                Cea mai mare scădere a populației din ultimii ani

                În primele cinci luni ale acestui an sporul natural a înregistrat cea mai mare scădere pentru o perioadă similară din ultimii nouă ani.

                Probabil ați aflat că Recensământul populației, încheiat cu chiu, cu vai de autorități, a relevat faptul că populația țării a scăzut enorm față de anul 1990, care este luat, mereu, ca punct de referință. Scăderea populației nu a fost întotdeauna la fel, au fost perioade și perioade. Avem, însă, în față, cifrele Direcției Județene de Statistică. Ultima ediție a publicației InfoStat, cea care cuprinde datele pentru luna mai 2022, ne furnizează o surpriză teribilă: dacă vom compară cifrele aferente sporului natural (diferența dintre morți și nou-născuți), vom vedea că, în primele cinci luni ale acestui an am înregistrat, în județ, cea mai mare scădere a populației din ultimii nouă ani, interval pentru care există date statistice publice accesibile pe Internet.

                Scădere mai mare decât în „pandemie”

                Practic, de la 1 ianuarie și până la 31 mai 2022, județul Bacău a înregistrat un spor natural negativ de 2065 de persoane, număr care depășește până și scăderea populației din „pandemie”, 1975 în 2021 și, respectiv, 1721 în 2020. Știm că de ani de zile sporul natural este negativ, adică numărul decedatilor depășește cu  mult numărul nou-născuților, dar în ultimii ani, această diferență a tot crescut. Spre exemplu, în primele cinci luni din 2014, scăderea era de numai 1192 de persoane.

                Ce a determinat acesta scădere de populație?

                Scurt și clar ca să înțeleagă toată lumea, scădere de populație a fost determinată, în primul rând, de scăderea numărului de nașteri. Pe primele cinci luni ale lui 2022, numărul deceselor a fost mai mic decât în „pandemie” – 4094 față de 4484 în 2021, însă numărul nașterilor a fost și mai mic: 2029 în 2022 față de 2509, anul trecut. Iar un număr mai mic de nașteri decât în primele cinci luni din 2022 a fost doar în perioada similară din 2020: doar 1947. În rest, din 2014 încoace, în județ au fost peste 2100 de nașteri.

                Ciudatul an 2018

                Între 2014 și 2020 am avut un vârf al sporului natural negativ în 2018. Atunci, pe primele cinci luni, populația județului a scăzut cu 1904 persoane, față de 1192 în 2014 sau 1361 în 2017 ori 1721 în 2020. Dar 2020 e un caz special, când mortalitatea în prima jumtate a anului a fost mai mică decât de obicei din cauza măsurilor speciale luate de populație în așteptarea „pandemiei”. De ce am avut un spor natural negativ atât de mare în 2018? Pentru că am avut o mortalitate mai ridicată comparativ cu restul perioadei: 4035 față de 3697 în 2014. De fapt e singurul an până în 2021 când mortalitatea totală pe primele cinci luni a fost peste 4.000. În mod la fel de ciudat, și natalitatea a fost mai scăzută decât cu un an înainte și unul după pe intervalul menționat: 2131 în 2018, 2502 în 2019 sau 2489 în 2017. Și asta în ciuda faptului că în 2017, numărul căsătoriilor pe primele cinci luni a fost de 1219, cel mai mare pe întreagă perioada de nouă ani analizată.

                O veste bună?

                Apropo de căsătorii, pe primele cinci luni ale lui 2022 s-au înregistrat 1069, cel mai mare număr după 2017, în vreme ce numărul divorțurilor a ajuns la 366, cel mai mic număr din cei 9 ani analizați, dacă nu socotim intervalul similar din 2020, când știm că lucrurile au fost cu totul altfel atât din cauza panicii referitoare la apropierea virusului cât și din cauza stării de urgență, care a blocat instituțiile statului.

                 

                Ultrascurte

                Din septembrie 2022, Kazahstanul va vinde o parte din țițeiul său prin cea mai mare conductă de petrol din Azerbaidjan, scrie Reuters. Căutarea de noi rute este legată de amenințarea Rusiei de a le bloca pe cele existente. Exportul de petrol kazah reprezintă mai mult de 1% din livrările mondiale, sau aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi. De 20 de ani, exporturile kazahe au fost stabilite prin capacitățile Caspian Pipeline Consortium (CPC) către portul rusesc de la Marea Neagră Novorossiysk, care oferă acces pe piața mondială.

                Locuitorii Finlandei care vin în Rusia pentru a-și alimenta mașinile simt că ajută operațiunea specială rusă, dar sunt nevoiți să facă acest lucru din cauza prețului ridicat al benzinei în Finlanda, a relatat ziarul Yle. Unul dintre finlandezii care călătoresc în Rusia la benzinărie a spus că umplerea unui rezervor de benzină în Rusia chiar și o dată pe săptămână îi va economisi 240 de euro pe lună și nicio remuşcare nu îl chinuie.

                Exporturile totale de mărfuri ale UE în Rusia  au crescut în iunie  cu 18% față de luna mai: de la 3,78 miliarde de euro la 4,45 miliarde de euro. Germania și Italia au câștigat cel mai mult – 1,16 miliarde de euro, respectiv 532 de milioane de euro. Fluxul de mărfuri din Polonia și țările baltice a crescut considerabil.

                Fostul secretar de stat american Henry Kissinger consideră că SUA sunt „în pragul războiului” cu Moscova și Beijingul din cauza unor probleme pe care le-au creat parțial ei înșiși. „Suntem în pragul războiului cu Rusia și China pe probleme pe care le-am creat parțial fără nicio idee despre cum se va termina sau unde ar trebui să conducă”, a declarat Kissinger pentru Wall Street Journal.

                Președintele sârb Aleksandar Vučić a anunțat că salariile militarilor contractuali vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2023. Vučić a spus că statul trebuie să demonstreze că armata poate fi bine plătită, deoarece Brigăzile I și II sunt bine înarmate, dar nu au militari suficienți.

                De la începutul agravării conflictului dintre Israel și Palestina , 36 de locuitori ai Fâșiei Gaza au murit , inclusiv 11 copii și patru femei. 311 persoane au fost rănite. Comunitatea mondială nu a reacționat în niciun fel la această dramă.

                Potrivit unui sondaj realizat de YouGov, mai mult de jumătate dintre rezidenții unui număr de țări importante din UE se opun introducerii de noi sancțiuni anti-ruse, dacă acestea vor înrăutăți și mai mult nivelul de trai al populației. În Franța, 63%, în Italia 59%, în Germania și Spania, 54% dintre respondenți nu susțin politica de sancțiuni împotriva Rusiei.

                 

                 

                 

                Fotbal/ Liga a III-a: Test util înainte de Cupă

                Sâmbătă, divizionarele C Aerostar și FC Dinamo Bacău s-au întâlnit într-un ultim joc de verificare al verii. Gazdele s-au impus cu 3-2 după ce la pauză dinamoviștii băcăuani au condus cu 2-0 prin „dubla” tânărului Ciumașu. Mâine, în prima fază a Cupei României, „aviatorii” se vor deplasa la Liești, în timp ce FC Dinamo o îva întâlnipe concitadina CSM Bacău, pe „Letea”

                Un test util pentru ambele formații. Astfel poate fi sintetizat amicalul de sâmbătă, de pe stadionul „Aerostar”, care a adus față în față două dintre cele trei divizionare C ale Bacăului: gazdele de la Aerostar și FC Dinamo Bacău. „Aviatorii” s-au impus cu 3-2, însă scorul pauzei a fost favorabil oaspeților: 0-2. Fără Benchea (accidentat), dar cu Vișinar recuperat după accidentarea din amicalul de miercuri, cu Foresta Suceava, antrenorul „aviatorilor”, Mișu Ionescu l-a retras pe Cosmin Pavel în centrul defensivei, menținându-l pe Chirilă în linia mediană, alături de Horia Ilie, Juncu și Casian Anghel.

                Gazdele au dominat, trâgându-și seva din șarjele inepuizabile ale lui Horia Ilie, însă lipsa de luciditate la finalizare a costat din plin Aerostarul. Sarabanda ratărilor a început în min. 3, atunci când Vraciu a executat slab penalty-ul obținut de A. Pavel, permițându-i lui Hărăguță să rețină fără probleme. H. Ilie (min. 20, la capătul unei acțiuni personale), Vișinar (23, pe fondul unei acțiuni purtate de A. Pavel și Vraciu), Bobârnac (25, șut peste la gafa lui Hărăguță) și Chirilă (min. 29, la combinația H. Ilie- C. Pavel) au avut și ei posibilitatea deschiderii scorului însă precizia i-a trădat.

                Iar dacă Aerostar a fost cu ratările, dinamoviștii antrenați de Andrei Întuneric, în rândul cărora s-a remarcat legiunea juniorilor veniți de la FC Bacău, cu mijlocașul Eduard Ursu și atacantul Victor Ciumașu șefi de coloană, au venit cu golurile. Ambele semnate de puștiul Ciumașu în decurs de numai șapte minute. După ce în min.30 a finalizat cu exteriorul pe lângă Manole un contraatac care a surprins defensiva avansată a Aerostarului, în min. 37, Ciumașu a marcat pentru 0-2, reluând în plasă o minge respinsă în față de portarul gazdelor. Altă muzică după pauză, atunci când plusul de experiență și de valoare al trupei pregătite de Mișu Ionescu a pus rezultatul pe făgașul normailtății., în ciuda intervențiilor bune ale portarului Stratulat.

                La cinci minute de la reluare, A. Pavel a „așezat” mingea lui Vraciu pentru primul gol al „aviatorilor”, pentru ca după bara din min. 52 a lui Băisan să vină și egalarea, realizată în min. 62 de Chirilă, printr-o spectaculoasă foarfecă pe spate din careul mic. „Remontada” s-a materializat cu zece minute înainte de final, atunci când asediul Aerostarului a fost premiat cu reușita din apropiere a lui Băisan. Cele două echipe vor reveni pe teren mâine, cu ocazia primului tur al Cupei României ce marchează startul oficial al sezonului. Aerostar se va deplasa la Liești, pentru confruntarea cu gazdele de la Sporting, în timp ce dinamoviștii lui Întuneric vor fi oaspeții concitadinei CSM Bacău, într-o partidă programată pe baza „Constantin Anghelache” („Letea”)..

                Aerostar: Manole (Mocanu)- Bobârnac (Prențu), Vișinar (Tilibașa), C. Pavel (D. Tofan), Bacalu (D. Căpușă)- H. Ilie (Gavrilă), Juncu (Belciu), Chirilă, C. Anghel (Al. Zaharia)- A. Pavel (Băisan), Vraciu (Coroamă).

                FC Dinamo Bacău: Hărăguță (Stratulat)- G. Iorga, D. Munteanu, Panainte (Dinu, Fodor), Luncanu (Senteș)- Hodorogea (Coca), E. Ursu (Tănăru), Brăescu (Lucaci), Gârniață (Pușcașu)- I. Tofan (Bighescu), Ciumașu (N. Chișăreanu).

                 

                CSM Bacău, remiză internă cu Rapid Brodoc

                Tot sâmbătă, cea de-a treia divizionară C băcăuană, CSM, a susținut, la rândul său un joc de verificare, încheiat nedecis, 2-2, pe teren propriu, în compania nou promovatei Rapid Brodoc. „CSMeii” așteaptă rectificarea bugetară de astăzi, care să le permită semnarea contractului cu noul antrenor, Cristi Popovici și efectuarea câtorva transferuri pentru fortificarea lotului în vederea campionatului ce va începe pe 27 august.

                 

                Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Una caldă, alta rece

                Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău și-a continuat seria testelor în vederea startului de campionat ce va fi dat pe 27 august. Astfel, la finalul săptămânii trecute, „CSMeii” au susținut o „dublă” pe teren propriu în compania celor de la CSU din Suceava. Vineri seara, băcăuanii s-au impus cu 30-26 (15-13), în timp ce amicalul de a doua zi s-a încheiat cu succesul oaspeților cu scorul de 38-29 (16-19).

                Din păcate pentru CSM Bacău, ambele jocuri au consemnat accidentări destul de serioase în rândul handbaliștilor antrenați de Sandu Iacob. Astfel, vineri, Florin Dospinescu a suferit o entorsă, în timp ce sâmbătă, Eduard Belchite a primit o lovitură puternică în mușchi chiar în debutul meciului.

                „Noi sperăm ca ambii jucători să fie refăcuți până la partida cu Odorheiul de weekendul viitor, din prima etapă a Ligii Zimbrilor”, a declarat managerul CSM Bacău, Sorin Târcă. Până la starul campionatului, băcăuanii vor participa în acest weekend la un turneu de pregătire la Buzău, unde, alături de gazdele de la HC Buzău 2012 vor mai fi prezente CSM București și CSM Vaslui.

                CSM Bacău- CSU din Suceava 30-26 (15-13)

                CSM Bacău: Cozma, Grigoraș, Freiwald- Coric 6 goluri, Belchite 4, G. Bujor 3, M. Bujor 3, Serhel 3, Ushal 3, Dobrincu 3, Ivășchescu 2, Dospinescu 1, Rotaru 1, Bălăceanu 1, Costea.

                CSM Bacău- CSU din Suceava 29-38 (16-19).

                CSM Bacău: Grigoraș, Freiwald, Cozma- M. Bujor 4, Serhel 4, Ushal 4, G. Bujor 4, Coric 3, Bălăceanu 3, Dobrincu 3, Rotaru 2, Costea 1, Ivășchescu 1, Belchite, Murariu.

                Balcaniada

                Cu ceva timp în urmă, un italian simpatic foc (devenit, între timp, rudă cu mine, după ce o nepoată a decis să se lege pe viață cu el), declara providențial că, în curând, prin satul din Moldova pe care-l vizitase, va trece autostrada.

                Tânărul, fermier în peninsulă, extrem de muncitor, care mai avea și o slujbă, undeva, în stațiunea turistică din apropierea casei, era de-a dreptul uimit de felul în care arătau pământurile noastre și de prețurile extrem de accesibile, cam la toate. Beneficia de ceva finanțe ca să-și înceapă o afacere în România. Din păcate, cred că birocrația de la noi l-a cam descurajat. Și drumurile de pe-atunci.

                Au trecut mai bine de zece ani, de la visul italianului de a avea autostradă care să faciliteze accesul între localități, regiuni. Nu avem mare lucru, în privința infrastructurii rutiere. E drept, s-au amenajat multe dintre drumurile județene. În multe localități, încă se mai lucrează, cu speranțe mari ca, pe la anul, să se mai taie niște panglici. Am avut noroc și că s-a făcut drumul expres care ocolește Bacăulul.

                Noroc cât carul că l-a construit o firmă din Bacău care, iată!, a dovedit că poate, dacă e lăsată să facă. Posibil ca, peste un timp, și autostrada să șerpuiască prin județ, alta decât care speram că va penetra munții spre Ardeal. Bine măcar că se mișcă lucrurile, până la urmă. Și cam se întâmplă, peste tot prin țară.

                E drept, în ritmul balcanic, tipic regiunii din care facem parte. Până la urmă, nici Balcaniada nu se ridica la nivelul Mondialelor sau al Olimpiadelor. Poate, dacă am fi fost mai la centrul Europei, măcar, altfel ar fi stat lucrurile. Și dacă am fi avut și lideri care să ne vrea binele comun, nu doar la lor, de grup.

                Dar și autorități de care bandiții cu gulere scrobite, chitiți să încaseze bani nemunciți, să se teamă, de fiecare dată când calcă pe de lături. Și să nu uite că, până la urmă, și ei vor trece tot pe autostrăzile și drumurile făcute cu maximă responsabilitate. Chit că rulează cu „jipanul” 4×4 din care, prin geamurile fumurii, răsună sonoritățile cu profunde influențe balcanice ale muzicii dată la maxim.

                 

                Cherofobia: frica de fericire și cum putem să o depășim

                Fericirea și bunăstarea sunt considerate a fi componente esențiale pentru o viață de succes și împlinită. În 2012, Organizația Națiunilor Unite a proclamat ziua de 20 martie drept Ziua Internațională a Fericirii pentru a recunoaște importanța bunăstării ca obiectiv universal pentru toți oamenii. Recomandările de politici publice au subliniat o abordare mai echilibrată a creșterii economice, intenționând să promoveze rezultatele societale ale fericirii, dezvoltării durabile și eradicării sărăciei.

                Cu toate acestea, în opinia cunoscutului psiholog Laura Maria-Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), există foarte mulți oameni care se tem de fericire, ba chiar adoptă o rezistență vadită, fenomen pe care cercetătorii s-au validat științific în Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale (DSM-5) drept “cherofobia”.

                “Pentru multe culturi non-occidentale, importanța fericirii este redusă sau cel puțin ia o poziție inferioară în comparație cu alte obiective sociale. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că fericirea personală este promovată în culturile individualiste, mai degrabă decât colectiviste. De exemplu, în societățile individualiste, cum ar fi SUA și Europa de Vest/Nord, drepturile, libertatea și preferințele personale ale fiecărui individ sunt accentuate față de nevoile și așteptările unui grup, cum ar fi familia, grupurile de egali sau comunitatea. De cealaltă parte, în ​​societățile colectiviste precum Asia de Est și America Centrală/de Sud, nevoile și aspirațiile unui grup important au prioritate față de principiile individului. Ca atare, în timp ce fericirea personală poate fi scopul principal pentru occidentali, alte culturi pun mai multă preț pe apartenență și armonie socială. Rezultă că, dacă scopul principal al unei anumite culturi sunt relațiile sociale, fericirea personală poate să nu aibă atâta semnificație. Mai mult decât atât, fericirea personală poate fi chiar percepută ca dăunătoare armoniei sociale. Ideea că fericirea poate să nu sublinieze întotdeauna binele social pune bazele conceptului de cherofobie”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                 

                 

                 

                5    simptome ale cherofobiei

                În prezent nu există criterii de diagnostic pentru cherofobie; totuși, condițiile bazate pe frică sunt de obicei clasificate ca tulburări de anxietate în DSM-5.

                Simptome cognitive: (1) Să crezi că dacă te simți fericit te face o persoană rea; (2) Să crezi că a fi fericit va duce la ceva rău; (3) Să crezi că nu trebuie să-ți exprimi fericirea în cazul în care îi supără pe alții.

                Simptome comportamentale: (1) Evitarea adunărilor sociale vesele; (2) Respingerea relațiilor sau oportunităților de viață care pot aduce fericire și succes.

                 

                Motive pentru aversiunea față de fericire

                Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că sunt cel puțin 6 motive pentru care oamenii au o anumită aversiune față de conceptul de fericire.

                1. Dacă ești fericit, este mai probabil să ți se întâmple lucruri rele.Ai avut vreodată senzația, când lucrurile merg extrem de bine, că un lucru rău trebuie să fie pe cale să se întâmple? Convingerea că fericirea poate cauza sau poate fi urmată de tristețe sau evenimente adverse (”după bine, vine rău”), pare a fi o credință des întâlnită în subconștientul uman”, afirmă specialistul.
                2. Frica de emoții intense. În mod similar, un alt curent de gândire se concentrează pe „frica de emoție”, în care indivizii au anxietate cu privire la stările afective intense, deoarece se tem că își vor pierde controlul asupra emoțiilor sau asupra reacțiilor comportamentale la acele emoții
                3. Frica de pierdere a fericirii. O altă idee este că indivizii pot fi contra fericirii deoarece se tem de pierderea potențial devastatoare a fericirii nou atinse mai mult decât prețuiesc atingerea inițială.
                4. A fi fericit te face o persoană mai rea. “Unii indivizi, din culturile occidentale și non-occidentale, cred că a fi fericit poate face pe cineva mai rău (atât din punct de vedere moral, cât și din alt punct de vedere). Oamenii se pot teme de fericire pentru că s-ar simți vinovați dacă ar atinge fericirea; adică, indivizii se pot simți oameni răi din punct de vedere moral, deoarece știu că alții suferă”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.
                5. Exprimarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți. “Pe lângă faptul că se simt fericiți, există credința în rândul unor indivizi și culturi că exprimarea fericirii ar trebui, de asemenea, evitată din cauza consecințelor sale potențial negative atât pentru individ, cât și pentru cei din jurul lor. De exemplu, în unele culturi, afișarea exterioară a succesului și a fericirii poate provoca invidie, astfel încât afectul pozitiv asociat cu fericirea poate fi compensat de sentimentele negative de vinovăție și discordie. În mod similar, în alte culturi, indivizii ezită adesea să urmărească sau să demonstreze fericirea sau succesul din cauza credinței în „ochiul rău” – ideea că succesul vizibil poate duce la invidie sau suspiciune din partea altora, ducând la nenorocirea și nefericirea supremă a individului”, afirmă specialistul.
                6. 6. Căutarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți. “Ideea că urmărirea activă a fericirii poate avea consecințe negative există la indivizi din multe c De exemplu, s-a susținut că o căutare îngustă a fericirii este centrată predominant pe sine, ceea ce poate determina oamenii să acționeze mai egoist, ducând la efecte dăunătoare asupra celorlalți (Ricard, 2011). Acest lucru poate opera, de exemplu, prin vătămarea pasivă a altora prin neglijare.

                 

                Psihologul Laura Maria Cojocaru: “Fericirea reprezintă chintesența vieții”

                „Mulți dintre noi am simțit poate, la un moment dat, o teamă de a fi prea fericiți fundamentată pe ideea că acest sentiment ar putea să nu dureze și că în cele din urmă ne putem confrunta cu dezamăgirea. Din orice unghi am privi cherofobia și indiferent de mediul nostru cultural, cu toții merităm să trăim o viață fericită. Aceasta nu este o opinie occidentalizată, ci o condiție de bază pe care toți oamenii, ar fi firesc și sănătos, să-și dorească să o atingă. Cu toții ar trebui să fim mulțumiți și plini de experiențe care ne aduc sens, scop și succes și să nu lăsăm fricile să ”profite” de mintea noastră și să împiedice minunatele oportunități ale vieții. În aproape toate filosofiile, fericirea reprezintă chintesența vieții și este o valoare pe care ar trebui să o protejăm de influențe nesănătoase și să o promovăm din generație în generație”, conchide psihologul Laura Maria-Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

                 

                Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

                 

                Oituz: Ceremonie dedicată eroilor din Primul Război Mondial

                  Baza 95 Aeriană, prin Muzica Militară a Garnizoanei Bacău și reprezentanți ai acesteia, a participat astăzi, 15 august 2022, la ceremonia militară și religioasă închinată eroilor din Primul Război Mondial, desfășurată în Cimitirul Eroilor din comuna Oituz.
                  În acest leagăn de istorie, legendă și eroism, faptele eroilor din anii 1916 – 1918 stau scrise pe piatra monumentelor și crucilor amintind de miile de eroi căzuți pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc.
                  Ceremonialul ,,Memoria Oituzului 2022″ a fost organizat de Primăria Comunei Oituz, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Județeană ,,Col. Corneliu Chirieș” – Bacău, Garnizoana Bacău, Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Onești și Parohia Ortodoxă Grozești – Oituz.
                  Ajunsă la a XXV-a ediție, ceremonia evocă vitejia celor 18.600 de eroi și se înscrie în circuitul evenimentelor dedicate luptelor din 1917, care ne arată că cinstind trecutul și omagiindu-i eroii, proiectăm viitorul.
                  Recunoștință eternă eroilor neamului care și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă!