28 aprilie 2024
SportFinal cu înfrângeri la indigou

Handbal feminin/ Divizia A

Final cu înfrângeri la indigou

Campionatul Diviziei A de handbal feminin a pus punct primei sale jumătăți. Weekendul trecut, în ultima etapă a turului, echipele gazdă și-au tăiat partea leului în Seria B, cu o singură excepție: victoria satelitului CSM Galați la Piatra Neamț. Cele mai drastice înfrângeri au fost trecute în contul celor două divizionare A băcăuane: CSM și Știința.

Două eșecuri scontate, chiar și în ceea ce privește proporțiile scorului, în condițiile în care CSM Bacău și Știința au evoluat pe terenul primelor clasate, Corona Brașov și CNE Sfântu-Gheorghe.

În formula Sofron, Bordeianu-Carp 5 goluri, Dany Bârsan 3, Daria Bârsan 3, Butnariu 2, Manoilă 1, Ungureanu 1, Grădinaru 1, Hermeziu, Todeilă, Motriuc, Agrigoroaie, echipa antrenată de Adi Brezan și Costel Petrea a fost surclasată cu 40-16 (20-8) de Corona.



Rezultatul de la Brașov face ca tânăra echipă a CSM Bacău să ierneze pe locul 6 la prima sa apariție pe scena ligii secunde, la egalitate de puncte, 15, cu echipele de pe locurile 4 și 5. Reamintim că băcăuancele au adunat cinci victorii în primele cinci etape, urmate de trei înfrângeri, toate la un singur gol diferență, înainte de meciul pierdut categoric în fața liderei Corona, care este singura formație cu maximum de victorii în campionat.

Cu totul altfel stau lucrurile pentru Știința Bacău, care, condiționată de probleme economice, a fost ciuca bătăilor, cu înfrângeri pe linie. Vinerea trecută, studentele pregătite de Geanina Uricaru nu au emis pretenții la Sfântu-Gheorghe, unde, folosind garnitura formată din Uricaru- Pădurariu 4 goluri, Rău 3, Mata 2, Ghiunghiuș 1, Brașovianu 1, Bracău 1, Cocu 1, Ghența, Bucă, au cedat cu 40-13 (17-6) confruntarea cu gazdele de la CNE. Știința încheie turul ca „șanternă roșie” și va începe 2023, cu o confruntare-șoc, pe terenul primei clasate, Corona.

Campionatul Diviziei A se va relua pe 21 ianuarie, cu etapa a zecea, prima a returului, însă divizionarele A băcăuane mai au până la intrarea în vacanță. Și asta pentru că pe 22 decembrie este programată faza preliminară a Cupei României, în care CSM Bacău va întâlni colega de serie, CSM Iași 2020, iar Știința pe ocupanta locul 5 din Seria A, Neptun Constanța, ambele partide fiind programate în Bacău.

Rezultatele etapei a noua a Seriei A: CNE Sfântu-Gheorghe- Știința Bacău 40-13, Corona Brașov- CSM Bacău 40-16, CSM Făgăraș- Handbal Club Harghita 30-27, HCF Piatra Neamț- CSM Galați II 28-32, CSM Iași 2020 CSM Roman 24-22.
Programul etapei viitoare (21 ianuarie 2023): CSM Galați II- Handbal Club Harghita, CSM Făgăraș- CSM Bacău, Corona Brașov- Știința Bacău, CNE Sfântu-Gheorghe- CSM Roman, CSM Iași 2020- HCF Piatra Neamț.

Clasament Seria A la final de tur

1 Corona Brașov 9 9 0 0 368-178 27p.
2 CNE Sf. Gheorghe 9 8 0 1 264-217 24p.
3 CSM Iași 2020 9 6 0 3 235-228 18p.
4 HCF P. Neamț 9 5 0 4 263-234 15p.
5 CSM Roman 9 5 0 4 256-234 15p.
6 CSM Bacău 9 5 0 4 233-234 15p.
7 CSM Galați II 9 3 0 6 254-257 9p.
8 Handbal Harghita 9 2 0 7 259-303 6p.
9 CSM Făgăraș 9 2 0 7 209-291 6p.
10 Știința Bacău 9 0 0 9 187-352 0p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri