sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1154

De unde au apărut, peste noapte, zeci de câini în oraș?

    FOTO: Pamfil Tudor

    Mai mulți cetățeni dar și instituții acreditate (Poliția Locală, Jandarmeria) au sesizat în scris sau telefonic Serviciul de Gestionare al Câinilor fără Stăpân că pe străzile Bacăului au apărut în ultima perioadă, grupuri de 5-6 cîini care rătăcesc pe străzi.

    Ce au acești cîini în comun? Sînt speriați, confuzi, nu cunosc zona în care se află și nu știu să se ferească de mașini. Par pierduți prin oraș. Nu sînt niște cîini slabi, care se hrănesc cu resturi din tomberoane. Din contră, sînt bine hrăniți.

    „Cu câteva excepții, sînt de talie medie și mare. Am zărit și citiva metiși de pekinezi, de parcă pekinezii ar avea vreo șansă în jungla urbană. Încă o dovadă că acești cîini nu sînt de mult timp pe străzi. Nu trebuie să fii specialist în etologie canină că să îți dai seama că acești cîini au fost aduși și lăsați în oraș. Ne-au spus-o băcăuanii”, declară Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare al Câinilor fără Stăpân.

    Acesta spune că a analizat imaginile împreună cu instructori canini, cu oameni care lucrează cu câinii zi de zi. „Concluzia este una singură: sunt câini aduși și abandonați”, spune Dinu Păncescu.

    „Comportamentul lor nesigur, modul în care interacționează cu oamenii, caută atenție, rătăcesc pe străzi privind agitați în jur, indică clar că ei nu cunosc teritoriul. Încearcă să supraviețuiască, caută hrană, surse de apă.

    Cîinii care au deja un teritoriu al lor sînt relaxați, nu pleacă la plimbare prin oraș în căutare de hrană pentru că ei, cel mai adesea, primesc hrană și apă de la locatari. Ei stau la blocuri, nu își schimbă locul pentru că nu au motiv”, mai spune el.

    Dinu Păncescu a discutat problema cu echipa de la Poliția Animalelor si spune că se confirma apariția unor grupuri noi de câini adulți în oraș.

    „Ieri, am discutat telefonic cu domnul Lucian Iftene, directorul executiv al Poliției Locale Bacău care mi-a spus, bazându-se pe experiența sa în munca cu câinii, că e convins că o haită filmată în zona Milcov a fost adusă. Se vede din comportamentul lor.

    Fac un apel la cetățenii orașului, unii dintre ei proprietari sau simpli iubitori de câini, să semnaleze orice situație suspecta (câini descărcați din autovehicule, lăsați pe stradă în saci) la numărul de telefon 0234 -986, Poliția Locală Bacău.

    Filmați sau fotografiați orice situație suspectă, rețineți numărul de înmatriculare al autovehiculului”, mai spune Dinu Păncescu.

    Abandonul canin se pedepsește si este faptă de natură penală.

    „Nu vreau să fac speculații dar este foarte posibil ca abandonarea acestor cîini să nu fie întâmplătoare. Există interese ale unor persoane publice de a demonstra că orașul este asediat de cîini și trebuie adusă o firmă privată care să preia adăpostul și capturarea.
    Ca soluție propusă, uciderea tuturor câinilor aflati acum în adăpost (peste 2.000) cît și a celor care vor fi capturați”.
    Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare al Câinilor fără Stăpân

    De Ziua Limbii Române, Expoziția „Saloanele Moldovei” a desființat granițe și a reunit inimi, suflete și talent

    Organizatori, premianți și parteneri, la vernisajul Expoziției Saloanele Moșldovei

     O nou ediție, cea de-a XXXII-a, a „Saloanelor Moldovei”, expoziție-concurs, s-a încheiat, miercuri, 31 august, cu vernisajul lucrărilor premiate și nominalizate, concomitent, printr-un duplex Bacău-Chișinău, respectiv Galeriile ALFA din Bacău și Complexul Expozițional „Constantin Brâncuși”, din Chișinău, Republica Moldova. Și de o parte și de alta a Prutului, vernisajele au fost dedicate Zilei Limbii Române, sărbătorită, mai ales la Chișinău, cu mare fast și responsabilitate față de limba comună ce o vorbim, cu prezența artiștilor participanți, nominalizați și premiați, cât și a membrilor juriului. La Chișinău, pe simeze au fost lucrările artiștilor participanți din Republica Moldova, iar în Bacău, la Galeriile ALFA și Galeriile „Frunzetti, au fost expuse lucrărilor artiștilor din România. În deschidere (cu oarecare întârziere și desincronizare – tehnica, bat-o vina!, de fiecare dată) au salutat publicul Florina Breazu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Dionis Pușcuță, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu, inițiatorii și organizatorii acestei importante și singulare manifestări cultural-artistice, la care participă, încă din 1990, artiști plastici din cele două țări, considerată una dintre cele mai importante manifestări culturale care reunește talentul și mesajul celor peste 200 de artiști participanți, juriul nominalizând, pe 9 august, tot printr-un duplex, 40 de lucrări, dintre care 10 au fost propuse pentru premiere.

    Vernisaj la Chișinău

     „Bună seaara Bacău!, Bună seara România!, vă transmit sincere felicitări și urez La mulți ani! Limbii Române, limba noastră frumoasă și comună. Felicit participanții, nominalizații și premianții, din Chișinău și din România. Ne pare rău că nu suntem împreună, ne bucurăm însă că am reușit, împreună, să finalizăm, iată, cea de-a XXXII-a ediție a celei mai frumoase întâmplări de inimă și de suflet, de talent și muncă dăruite artei, care nu are granițe. Și noi, și voi decernăm premiile și diplomele, mulțumim tuturor celor care au asigurat și au acordat aprecierea artiștilor, mesagerii celei mai nobile misiuni de prietenie și înțelegere”, a spus Florina Breazu, din eleganta sală „Constantin Brâncuși”, de pe malul stâng al Prutului. La rândul lui, Dionis Pușcuță, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, a felicitat artiștii moldoveni, participanți și premianți, după care a decernat premiile artiștilor din România, prezenți la vernisaj. A fost un moment emoționant, aplaudat de participanții din cele două țări.

    Premiile, la cea de-a XXXII-a ediție au fost: Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova: Florina Breazu – Chișinău; – Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău: Denis Brînzei – Galați; – Premiul „Mihail Grecu” al UAP din R. Moldova: Ionela-Cristina Dimuș – București; – Premiul UAP din România: Valeriu Herța – Chișinău; – Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Republica Moldova: Veaceslav Fisticanu – Chișinău; – Premiul Consiliului Judeţean Bacău: Sorin Otînjac – Iași; – Premiul Direcția Cultură a Consiliului Municipal Chișinău, Republica Moldova: Mihai Țăruș; – Premiul „Nicu Enea” – Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău: Dumitru Macovei – Bacău; – Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău: Alexandru Macovei – Chișinău.

    Din Bacău, au mai fost nominalizați artiștii Ovidiu Ungureanu, Gheorghe Zărnescu, Marius Crăiță Mândră, Mari Bucur, Mihai Chiuaru.

    Ca și la edițiile anterioare, pe lângă diplome, organizatorii și partenerii au acordat și sume simbolice în bani.

    Expoziția, una dintre cele mai reușite și frumoase, poate fi vizitată, la Galeriile ALFA și „Frunzetti” din Bacău, timp de o lună, iar cine are ocazia, poate intra în Complexul „Constantin Brâncuși, din Chișinău.

    Un băcăuan a încercat să trimită un dispozitiv de clonat carduri în Filipine. În ce a ascuns dispozitivul

    Polițistii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 54 de ani, care ar fi avut preocupări în efectuarea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

    Din cercetări a reieșit că, la data de 19 iulie a.c., bănuitul, în vârstă de 54 de ani, ar fi disimultat componentele unui dispozitiv de tip skimming în interiorul unui receiver TV, pe care l-ar fi ambalat într-un colet, depus la punctul de lucru al unei firme de curierat, din municipiul Bacău, pentru a fi expediat în Filipine.

    La data de 30 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice Bacău au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiu, la locuința persoanei bănuite.

    În urma percheziţiei domiciliare, a fost descoperită o încăpere utilizată ca atelier de confecționare dispozitive utilizate pentru skimming, pentru copierea datelor de carduri bancare și înregistrarea codului PIN la bancomate.

    Astfel, au fost ridicate un laptop, 2 telefoane mobile, mai multe cartele SIM, înscrisuri, componente de bancomat, componente electronice, dispozitive de filmare ascunse și echipamente artizanale modificate/adaptate, cu privire la care există bănuiala că reprezintă componente ale unor dispozitive de skimming.

    Față de persoana bănuită, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuarea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

    Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Centrului de Supraveghere și Control al Trecerii Frontierei – Aeroporturi București – Otopeni.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

    La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău.

    Analiza meteo: Vara 2022, mai caldă decât de obicei dar fără temperaturi extreme

    Ultima zi de vară calendaristică ne permite să facem câteva consideraţii sintetice asupra specificului meteo al acestui îndrăgit anotimp:

    Din punct de vedere termic, vara 2022 a fost o vară călduroasă, peste normele climatologice, prin cele 39 de zile tropicale (cu T > 30 ˚C) şi 41 zile de vară (cu T > 25 ˚C), care însumează 87% din numărul de zile ale perioadei. Am avut parte de o singură zi caniculară, 30 iunie, când s-au înregistrat 36,0 ˚C. Din acest punct de vedere, vara 2022 nu se remarcă prin valori termice extreme, specifice, spre exemplu, anilor 2007, 2012 sau 2017 (fig.1). Constanţa valorilor zilnice maxime de peste 25 ˚C a fost rar întreruptă prin câteva zile răcoroase, intermezzo binevenit pentru citadini (23,7˚C pe 11 iulie, 21,8 ˚C pe 10 august ş.a.).

    Fig.1: Temperaturi maxime înregistrate la staţia meteo Bacău în perioada 2000-2022

     Prin numărul de zile tropicale (8 în iunie, 17 în iulie şi 14 în luna august), vara acestui an urmează trendul ultimelor două decenii caracterizate printr-o creştere semnificativă, de peste două săptămâni, în comparaţie cu deceniul 9 (fig. 2). Se remarcă prin persistenţă, evoluţie timpurie şi starea de disconfort creată (prin combinarea temperaturilor mari cu o umiditate ridicată a aerului) primul val de căldură, manifestat în Bacău în intervalul 27 iunie – 6 iulie.

    Au urmat alte două perioade cu temperaturi de peste 30 ˚C, 19-24 iulie şi 19-29 august (aici cu o mică coborâre a mercurului la 29,8 ˚C, pe 22 august), valuri de căldură care, sub catalizatorul efectului de insulă termică urbană, au generat în cartierele centrale şi pericentrale un disconfort termic ridicat şi pe timpul nopţii. 

    Fig.2: Numărul de zile tropicale înregistrate la staţia meteo Bacău în lunile de vară (1989-2022) 

    Cele mai scăzute temperaturi care s-au înregistrat au fost de 9,6 ˚C în iunie (ziua 22), 8,3 ˚C (ziua 13) şi 13,2 ˚C în august (ziua 26).

    Din punct de vedere pluviometric, cele trei luni de vară au însumat 180,7 l/mp, cu aproape 50 l/mp mai puţin decât valorile multianuale ale perioadei 1901-2000. Ultimele ploi înregistrate la final de august maschează însă regimul puternic deficitar al verii din perspectivă agrometeorologică, precipitaţiile foarte reduse cantitativ din luna iulie, combinat cu primăvara secetoasă determinând gravele probleme de susţinere a culturilor agricole, cu efecte vizibile asupra producţiilor obţinute la majoritatea plantelor de cultură.

    Regimul puviometric atipic al acestei veri, caracterizat prin cantităţi reduse de precipitaţii la intervale mari de timp explică de ce, contrar percepţiei generale, vara acestui an ocupă poziţia a şasea în topul celor mai secetoase veri din ultimele două decenii (fig. 3). 

    Fig.3: Precipitaţii înregistrateîn lunile de vară în municipiul Bacău (2000-2022)

    Fenomenul de secetă este mai vizibil luând în calcul primele 8 luni ale anului (fig. 4). Cu cei 291,6 l/mp acumulaţi, anul 2022 reprezintă al doilea cel mai secetos an, după anul 2015, din perioada celor 23 de ani analizaţi. 

    Fig. 4: Precipitaţiile lunare înregistrate în primele 8 luni ale anului 2022 la staţia meteo Bacău.

    S-au înregistrat 18 zile cu precipitaţii de peste 1 l/mp, ploile fiind din păcate modeste cantitativ (1-5 l/mp) (fig. 5).

    Fig. 5: Climogramele celor trei luni de vară pentru staţia meteo Bacău (sursa: meteomanz.com)

    Se remarcă cele două zile din preajma sărbătorii Rusaliilor (11-12 iunie), care, prin valorile înregistrate (57 l şi respectiv 21 l), au reprezentat nu mai puţin de 43% din cantitatea totală de precipitaţii înregistrată pe parcursul verii. Cu valori de peste 10 l/mp se mai pot lăuda doar trei zile de la finalul sezonului cald (18, 22 şi 23 august), exemplificând regimul pluviometric deficitar de care aminteam. Ca un aspect pozitiv al verii 2022, se remarcă lipsa altor hazarduri specifice sezonului cald (grindină, vijelii, fenomene orajoase etc) care ar fi condus, alături de secetă, la accentuarea pierderilor de recoltă.

    Prof. Lucian Şerban

    http://www.deferlari.ro/

     

     

    Doar o treime din candidați a luat Bacalaureatul de toamnă

    La nivelul judeţului Bacău, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 (înainte de contestaţii) este de 33,9%, mai mare decât rata națională (înainte de contestații), care este de 32.5%.

    În această a doua sesiune, au fost 915 candidați înscriși, iar dintre aceștia 753 au fost prezenți, 162 nu s-au mai prezentat, 255 dintre cei care au susținut examenul au fost declarați promovați și 498, respinși. Din totalul candidaților promovați, 185 fac parte din promoţia curentă, iar 70 sunt din promoţiile anterioare. Pentru candidaţii din promoția 2021-2022, rata de promovare este de 34,8%, iar în cazul promoțiilor anterioare, rata candidaților promovați este de 31,5%. Aceste procente de promovare sunt calculate la totalul candidaţilor prezenți.

    Cea mai mare medie pe judeţ, respectiv 9.76, a fost obţinută de un candidat absolvent al Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău. Următoarea medie este de 9.20 şi aparţine unui absolvent al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău. S-au înregistrat și 4 medii peste 8 (opt), alte 40 de medii peste 7 (șapte) și 209 medii mai mari sau egale cu 6 (șase).

    Rezultatele (înainte de contestaţii) înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 au fost afișate astăzi, 31 august, în cele 5 centre de examen organizate la nivel de judeţ, respectiv trei în Bacău (Colegiul Economic „Ion Ghica”, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”), unul în Oneşti (Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”) şi unul în Comăneşti (Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika”), dar şi pe pagina web dedicată a Ministerului Educaţiei http://bacalaureat.edu.ro/ . La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

    Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, 31 august, până la ora 18.00, în centrele de examen unde candidații au susținut probele scrise. Aceștia completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

    După soluționarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi comunicate pe 3 septembrie.

    Conducătorii microbuzelor școlare, instruiți de polițiști

      În contextul pregătirii noul an școlar, conducătorii de vehicule destinate transportului de elevi sunt instruiți de polițiști.

      Astfel, polițiștii Inspectoratului de |Poliție Județean Bacău au demarat activitățile de instruire a acestora și de verificare a documentelor necesare.

      Polițiștii rutieri și de ordine publică au discutat cu șoferii de microbuze școlare cărora le-au amintit aspecte legate de legislația rutieră și de conduita în trafic, pentru a nu fi înregistrate evenimente negative.Totodată, în cadrul activităților au fost verificate documentele și avizele necesare efectuării transportului de elevi.

      În această perioadă, polițiștii verifică și semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, iar în cazul în care sunt constatate nereguli, acestea sunt aduse la cunoștința administratorului public pentru remedierea lor.

      Începe admiterea de toamnă la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

        Universitatea de stat „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează admiterea de toamnă pentru studiile universitare de licenţă, master și doctorat. Oferta educaţională a Universităţii include 35 de programe de studii universitare de licenţă, 26 programe de master şi 3 programe de doctorat, toate programele de studii fiind acreditate de către ARACIS.

        Perioada de înscriere la studiile universitare de licență: 1-22 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-15 septembrie 2022 (Facultatea de Litere), 5-16 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-16 septembrie 2022 (Facultatea de Științe Economice), 31 august-12 septembrie 2022 (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății). Perioada de înscriere la studiile universitare de master: 1-21 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-14 septembrie 2022 (Facultatea de Litere), 5-14 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-15 septembrie 2022 (Facultatea de Științe Economice), 05-19 septembrie 2022 (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

        Admiterea la studiile universitare de doctorat se organizează pe 05-07 septembrie 2022  și 12-14 septembrie 2022. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina web a Școlii de Studii Doctorale: https://www.ub.ro/academic/scoala-doctorala/admitere

        Înscrierea pentru locurile alocate românilor de pretutindeni se face în perioada 29 august-07 septembrie 2022, accesând platforma www.adrp.ub.ro.

        Perioada de înscriere, pentru programele de conversie profesională a cadrelor didactice, este 1-28 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe) și 1-23 septembrie 2022 (Facultatea de Litere și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

        Informaţii complete privind admiterea pot fi obţinute, accesând www.admitere.ub.ro, www.adrp.ub.ro şi www.facebook.com/UniversitateaVasileAlecsandriDinBacau, sau la secretariatele facultăţilor: Facultatea de Inginerie (0234 580 170); Facultatea de Litere (0234 588 884); Facultatea de Științe (0234 571 012); Facultatea de Științe Economice (0234 516 345); Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății (0234 517 715).

        Sergiu Urzică campion la dublu, J5 București.

        Sergiu-Constantin Urzică, alături de Matei Todoran, a câștigat proba de dublu, a turneului internațional TCB JUNIOR TROPHY, competiție de categoria J5, International Tennis Federation U 18, organizată de Tenis Club București, desfășurată la Pescariu Sports & Spa din București în perioada 21 August 2022-28 August 2022.

        În ciuda faptului că au fost printre mezinii competiției, Urzică și Todoran au confirmat încă odată că generația 2008 are un cuvânt de spus în competițiile internaționale! Parcursul învingătorilor a fost următorul: R1 6-4, 6-2 cu Balducci (Fra), Vukomanovic (Srb); R2 6-2, 2-6, 10-7 cu Haiduc (Rou), Maftei (Rou); QF 6-1, 6-3 cu Golescu (Rou), Mîndruț (Rou); SF 6-2, 7-6 (7) cu Paisvant (Rou), Berge-Nourescu (Rou); F 6-4, 4-6, 14-12 cu Ducariu (Ger), Simeonov (Bul).

        În proba de simplu, Sergiu Urzică după trei meciuri câștigate în calificări a obținut un loc pe tabloul principal, unde a pierdut în turul doi la Ghețu Gabriel, favorit numărul trei. Sportivul antrenat de Ciocan Brian-Mihai la C.S.M. Moinești, are vârsta de 14 ani, în timp ce majoritatea jucătorilor participanți la această competiție au împlinit deja vârsta de 17 ani.

        BACĂU FEST MONODRAME: 17-23 octombrie 2022

        Teatrul Municipal „Bacovia” anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru ediția a XXVIII-a (2022) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME. Festivalul Recitalurilor Dramatice se va desfășura în perioada 17 – 23 octombrie.

        BFM 2022 își va păstra structura consacrată, cu două secțiuni competiționale și o secțiune de recitaluri extraordinare.

        Singurul festival de teatru centrat pe Recitalul Actoricesc va alătura, și în această ediție, concursului rezervat unui singur actor oferta unor recitaluri extraordinare, de referință pentru scenele românești.

        Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, care va decide câștigătorul TROFEULUI BACĂU FEST MONODRAME, în valoare de 3.000 de euro.

        Juriul va urmări capacitatea concurenților de a împleti varii mijloace de expresie (text, mișcare, teatru -dans, animație etc.).

        Regulament de participare:
        În competiție pot fi înscrise producții cu o durată cuprinsă între 40 şi 70 minute.
        Data limită de trimitere a propunerilor este: 16 septembrie 2022.
        Aplicațiile se transmit exclusiv online, la adresa teatrubacovia@gmail.com, și trebuie să conțină:
        – un link cu înregistrarea integrală a producţiei propuse
        – CV-ul artistului concurent

        La momentul selecției, vom solicita suplimentar și alte documente necesare participării la festival.

        Rezultatul selecţiei va fi anunţat ulterior pe site-ul instituției și pe alte canale de comunicare.

        Organizatorii asigură maximum două nopţi de cazare, precum și decontarea contravalorii transportului pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare, pentru o echipă care nu poate depăși 6 (șase) membri. Nu se plătesc închirieri transport.

        Bacău Fest Monodrame este marcă înregistrată a Teatrului Municipal „Bacovia”.

        CONCURSUL DE DRAMATURGIE – MONODRAMĂ – EDIŢIA A IX-A

        Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău anunţă începutul sesiunii de înscrieri la cea de-a IX-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, secţiune competiţională din cadrul BFM 2022.
        Concursul de Dramaturgie – Monodramă este deschis tuturor dramaturgilor, textul putând fi piesă de teatru originală, scenariu pentru teatru, dans etc, care să presupună, însă, prezenţa în spaţiul de joc a unui singur actor.

        Regulament de participare:
        1. Nu sunt admise texte care au fost deja reprezentate ori premiate la alte concursuri de dramaturgie sau publicate. Menționăm că textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.
        2. Pentru a fi înscrise în concurs, toate lucrările vor fi trimise pe adresa:
        Concursul de Dramaturgie – Monodramă
        Teatrul Municipal „Bacovia“
        Str. Iernii, nr. 7, BACĂU
        Cod poştal 600050, judeţul Bacău
        1. Data limită a înscrierilor este: 16 septembrie 2022 (data poştei).
        2. Lucrările, trimise în trei exemplare, nu vor fi semnate, iar pe plic nu se va menţiona numele şi adresa expeditorului.
        3. În plicul ce conţine lucrarea va fi introdus un alt plic închis care va include numele, adresa autorului şi un motto care se va regăsi pe prima pagină a lucrării şi va servi drept element de recunoaştere. Acest plic se va deschide după desemnarea câştigătorului.

        Textele propuse vor fi citite şi apreciate de către un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii teatrale româneşti. Juriul nu are obligaţia motivării scrise a deciziilor.

        Premiul de Dramaturgie-Monodramă „Valentin Nicolau” este în valoare de 1.500 de euro.

        Audi cu sistem secret menit să păcălească inspecția RAR

        Inginerii de la RAR Bacău au descoperit un buton secret în torpedoul unui Audi adus de proprietarul care dorea să îşi recupereze talonul, după ce a fost prins fără ITP în trafic, informează Antena3.

        Şoferul a fost prins în trafic şi pentru că nu avea ITP valabil, poliţiştii i-au reţinut certificatul de înmatriculare. Pentru a-l putea recupera, proprietarul a fost nevoit să meargă la sediul RAR pentru o inspecţie tehnică, însă nu s-a gândit că va fi prins în flagrant de ingineri.

        Astfel, în timpul verificării, inginerii au descoperit un buton secret în torpedoul maşinii, iar după ce au stabilit ce făcea acel buton au decis să îi respingă pe loc inspecţia tehnică.

        „Posesorul acestui autovehicul a venit la RAR Bacău pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, reținut pentru lipsa ITP. Până aici, nimic anormal am putea spune, cu excepția faptului că a circulat fără inspecția tehnică periodică valabilă. Si cu excepția lipsei filtrului de particule (DPF).

        Și cu excepția prezenței unui sistem de tipul “exhaust cut-off”, care putea fi activat cu telecomanda din torpedou. Practic, această improvizație face ca evacuarea gazelor și a sunetului să se facă înainte de toba finală.

        Lipsa filtrului de particule (DPF), combinată cu schimbarea fluxului normal al evacuării, nu mai asigură încadrarea în norma de poluare specifică acestui autovehicul și reprezintă o modificare neomologată adusă sistemului de evacuare. Pe scurt, motiv de respingere la inspecția tehnică periodică”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook – Registrul Auto Român Oficial.

        Ședința Consiliului Județean Bacău – VIDEO LIVE

          Ordinea de zi:

          Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare din 16.08.2022;

          2.Proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de uz şi a unui drept de servitute asupra terenului în suprafaţă de 2 m.p, din zona drumului judeţean DJ 1 16D, situat în satul Hăghiac. comuna Dofteana din judeţul Bacău, aflat în domeniul public al Judeţului Bacău şi în administrarea Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău, în favoarea S.C. DELGAZ GRID S.A.;
          Iniţiator: dL Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          3, Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Reabilitare şi modernizare DJ 119, km 14+300 – 25+740, Faraoani – Cleja – Ciucani, judeţul Bacău;
          Iniţiator: dl. Valentin lvancea preşedinte al Consiliulv,i Judeţean Bacău

          4. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr.86/20 15 privind aprobarea înfiinţării Echipei intersectoriale locale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei asupra copilului, exploatării prin muncă, a traficului de copii şi a violenţei în faniilie şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia, cu modificările ulterioare;
          Iniţiator: dl. Valentin Ivancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          5. Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită constituit în favoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Sociałă şi Protecţia Copilului Bacău asupra parterului şi subsolułui telinic din imobilul ,,Clădire stomatologie aflat în proprietate privată a Judeţului Bacău;
          Iniţiator: di. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          6. Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei către Uniunea Naţională a Consiliiłor Judeţene din România pentru anul 2022;
          Iniţiator: dL Valentin lvancea preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

          7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Judeţului Bacău;
          Iniţiator: dl. Valentin lvancea yreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          8. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr 47/2022 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, cu modificările ulterioare;
          Iniţiator: dL Valentin Ivancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului Public
          Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Saivamont Bacău;
          Iniţiator: di. Valentin lvancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţei de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii serviciului pubłic de transport persoane, pentru Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, prestat între localităţile judeţului Bacău, valabil în perioada 2023-2032;
          Iniţiator: dl. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          11, Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţii ,,Reparaţii capitale Clădire Centru Şcolar-C1 1
          Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          12. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Bacău nr 232/2021 pentru modţfîcarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr. 55/2017 privind aprobarea asigurării de la bugetul local a cheltuielilor care nu se Jinanţează de la bugetul de stat, pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Reparaţii cap itale Clădire Centru Şcolar-CJJ în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificăriłe ulterioare;
          Initiator: di. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          13. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi, faza P.Th, pentru obiectivul de investiţii: ,,RK-MODERNIZARE-DOTARE BLOC OPERATOR, (SĂLI OPERAŢII),CONSTRUIRE SCARA EXTERIOARA ŞI SPAŢII TEHNICE la Spitałul Judeţean de Urgenţă Bacău;
          Initiator dl Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

          14. Proiect de hotărâre privind asocierea Judeţului Bacău cu Comuna Parava în vederea finanţării proiectului ,,Reabilitare, modernizare i extindere/mansardare centru integrat comunitar în comuna Parava, judeţul Bacău;
          Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

          15. Proiect de hotărâre pentru modificarea i completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Bacău nr. 115 din data de 27.05.2022 privind dec1anarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridoruł de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean ,,Consolidare drum cu zid de sprijin DJ 252, Buhoci-Bibireti, km 121+630, judeţul Bacău, cu modificăriłe ulterioare;
          Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          16. Proiect de hotărâre privind aprobarea frnanţării programului sportiv ,,Pregătire şi perfecţionare lot sportivi de performanţă a Bacăului secţia Dans Sportiv în perioada august- septembrie şi Cupa Adamas ed. a VII-a – octombrie 2022;
          Initiator: di. Valentin Ivancea – presedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          1 7.Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii unui imobil-teren situat în Municipiul Bacău, având numărul cadastral 67837, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al Judeţului Bacău;
          Iniţiator: dL Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de stimulente financiare sportivilor din judeţul Bacău, care au obţinut premii/distincţii/medalii la competiţiile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, precum şi antrenorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora.
          Iniţiator: di. Valentin Ivancea -pre.edinte al Consiliului Judeţean Bacău

          19.Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău şi la Revista de Cultură ,,Ateneu Bacău;
          Iniţiator. di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          20.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofrnanţării proiectului ,,Extinderea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Bacău în perioada 2020-2023;
          Iniţiator. dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

          Jale în agricultură Pe lângă secetă, cerealele aduse din Ucraina afectează fermierii băcăuani

          Fermierii băcăuani au înregistrat, în acest an,  pierderi după pierderi, afacerile fiindu-le serios afectate atât de seceta prelungită, cât și de prețurile uriașe la îngrășăminte și combustibil. Zeci de mii de hectare au fost declarate calamitate, sumele pierdute cifrându-se la sute de mii de euro. În paralel, fermierii se luptă și cu cantitățile uriașe de cereale aduse, la preț de dumping, din Ucraina.

          Bacăul se numără printre județele din țară unde culturile agricole au fost grav afectate de temperaturile ridicate din termometre și de lipsa ploilor. Vorbim atât despre culturile de grâu, orz, orzoaică, rapiță, cât mai ales despre cele de  porumb și floarea-soarelui. Potrivit unei situații intermediare, la mijlocul lunii august, aproape 1.000 de fermieri din tot județul au raportat Direcției Agricole Bacău în jur de 20.000 de hectare cu diferite culturi (atât de toamnă, cât și de primăvară) afectate de secetă. Numai la culturile de toamnă, sunt 54 de UAT-uri din totalul de 85 (exceptând municipiile și orașele) care au raportat culturi compromise de seceta pedologică. Printre cele mai lovite de lipsa apei din sol au fost terenurile cultivate în toamna trecută din zonele Motoșeni – 1.500 hectare, Podu Turcului – cu aproape 1.200 de hecatre, Berești Bistrița – 650 hectare, Căiuți – 670 hectare, Tătărăști – 650 hectare, Răchitoasa – 600 hectare, Glăvănești – 650 hectare. Cifre îngrijorătoare vin și din localitățile unde există suprafețe cu diverse culturi înființate în această primăvară care, la fel, au fost distruse, în procente mari, de secetă, cum ar fi Filipești – 1.200 de hectare, Vultureni – peste 1.000 de hectare, Berești Bistrița –  925 de hectare, Buhuși – circa 880 de hectare sau Săucești – aproape 800 de hectare, Izvorul Berheciului – peste 600 de hectare etc. „Suntem în suferință. E greu anul ăsta. Să zicem că unora, puțini la număr, ploile de zilele trecute le-au mai salvat ceva din porumb. În rest, e jale. Gradul de compromitere este de 90%, la porumb, și undeva la 60-70%, la floarea soarelui. Cineva, de exemplu, recolta ieri vreo … 800 de kilograme de floarea soarelui la hectar. Nici furaj nu poți face din ce a mai rămas, pentru că porumbul  nu are talie, nu are știuleți…E urât”, spune Daniel Ciobanu, președintele Asociației Județene a Producătorilor Agricoli Bacău. Situația este provizorie, în continuare, cel puțin până la sfărșitul lunii, echipe de specialiștii de la Direcția Agricolă fiind prezente în teren pentru a continua evaluarea situației. Reamintim că, pentru culturile din anul 2022, utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură trebuie să depună înștiințări scrise despre suprafețele cu culturi agricole afectate de secetă.

          Avioanele și… ciorile, dușmanii agricultorilor

          Unul dintre sutele de fermieri afectați de condițiile potrivnice din acest an este și Nicolae Leuștean, care deține culturi agricole cantonate mai ales în localitățile din jurul Bacăului. „Toată lumea are probleme. Dar, la noi, care avem o parte din terenuri în zona Centurii Bacău, există un paradox. Adică, pe un anumit sector, pe unde trec avioanele care decolează sau aterizează în Bacău, nu a plouat mai deloc. Problema asta au ridicat-o și alții, de pe la Vaslui, care, la fel, s-au confruntat cam cu aceeași problemă. Mi-e clar că asta influiențează major precipitațiile. Poate să spună oricine altfel, eu tot cred că asta este una dintre cauzele lipsei de precipitații la noi în zonă”, explică omul de afaceri. În plus, și ciorile se înscriu în lista lungă a dușmanilor care le dijmuiesc culturile fermierilor. „De ciori nu mai vorbim. Sunt o mare problemă pentru împrejurimile orașului. Alea fac ravagii. Nu mai rămâne nimic, în urma lor, un bob, când începi să faci o cultură. Mai ales dacă semeni mai târziu. Îmi amintesc, pe la începuturile mele, când eram la CAP. Am trimis de vreo trei ori să semene porumb, de era să îl dau afară pe șeful de fermă, bănuindu-l că ar fi vândut sămânța. Dar, până la urmă, am constatat că ciorile erau bandiții”, mai spune Nicolae Leuștean.

          Cerealele ieftine din Ucraina, un alt motiv de îngrijorare

          Potrivit estimărilor, mulți dintre fermieri abia dacă-și scot cheltuielile făcute cu înființarea și întreținerea culturii, în condițiile în care, anul trecut, de exemplu, producția de porumb a fost de circa 15 tone boabe la hectar, iar acum dacă vor scoate 5-6 tone la hectar. Alții, în schimb, recoltează … pagubă. Din păcate, belelele au venit pe capul agricultorilor una după alta. Astfel, pe lângă seceta pedologică accentuată, fermierii se plâng atât de prețurile crescute la cele necesare înființării culturilor (îngrășăminte, motorină etc), cât și de prețul mic de valorificare a recoltelor. „Cheltuielile cu îngrășămintele au crescut de mimim trei ori, motorina aproape de două ori. Toate imputurile s-au scumpit enorm. Iar prețul recoltelor este aproape ca cel de anul trecut”, spun fermierii băcăuani. Oamenii pun toate acestea pe seama declanșării războiului din Ucraina, când, mai ales în această perioadă, în țară, au intrat cantități imense de cererale, cu scopul declarat de a tranzita teritoriul, dar care, în realitate, nu au mai trecut niciodată dincolo de granițe. „Cred că este o strategie, pentru că, orice merge în România … nu trebuie să meargă. Mai ales odată cu venirea camioanelor din Ucraina, am ajuns să avem cereale, în România, la discreție. Or, dacă ține doi ani asta, nu o să mai avem fermieri în țară, toți dau faliment”, spun fermierii.

          Fermierii, pregătiți de proteste

          În aceste condiții, asociațiile profesioniste ale fermierilor se luptă pentru a stopa volumul uriaș de cereale adus ilegal în țară. Sunt semnale certe, venite de la șoferii români care transportă cerealele vecinilor, potrivit cărora marfa este cumpărată de către oportuniști la un preț derizoriu din Ucraina și stocată în depozitele FNC-urilor din toată țara, inclusiv în cele din județ. „Din cauza asta, a scăzut prețul grâului, de exemplu, foarte mult, la 1,35 lei pe kilogram, deși pe Bursă e la 1,65 lei. Se pare că-l cumpără cu 70  de bani, din Ucraina, de teama rușilor. Suntem în cercetări, să adunăm cât mai multe dovezi”, mai aflăm de la Daniel Ciobanu, șeful agricultorilor băcăuani. Nu este exclus ca agricultorii să pornească, în perioada următoare, ample acțiuni de protest, imitând gestul fermierilor bulgari care au blocat drumurile și vămile, în semn de protest față de cerealele ieftine din Ucraina.

          Ședința Consiliului Local Bacău – VIDEO LIVE

            Ordinea de zi:

            1.Proiect de hotărâre privind acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei domnului Rusu Ion, care a împlinit vârsta de 100 de ani
            2.Proiect de hotărâre privind aprobarea premierii sportivului Mihai Denis-Florin de la Sport Club Municipal Bacău și a antrenorului acestuia, Butucaru Ioan, pentru performanțe deosebite
            3.Proiect de hotărâre pentru modificarea art.1 din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, modificată și completată prin HCL nr.196/29.04.2022.
            4.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr.418/ 2021 privind demararea procedurilor legale de către UAT Bacău, de includere în ”Programul local multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe”, a blocurilor de locuințe din municipiul Bacău.
            5.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile prin emisiune/emisiuni de obligațiuni municipale pentru refinanțarea datoriei publice locale
            6.Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea statului de funcții și organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău și al serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău care a fost modificată prin HCL nr. 299/2022 .
            7.Proiect de hotărâre prin care se ia act de datoria Municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group SA Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, pentru perioada aprilie-iunie 2022
            8.Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale în Municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe nr. 1211/4003 din 6.05.2021.
            9.Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2022”, în perioada 14-16 octombrie 2022, pe Insula de Agrement Bacău.
            10.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.227/2020 prin care s-au constituit comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău .
            11.Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 441/ 2010 prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Clubului Sportiv Municipal Bacău
            12.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată a sălii Teatrului de Vară ”Radu Beligan” către Colegiul Național de Artă ”George Apostu” Bacău, în vederea organizării festivității de deschidere a anului școlar 2022-2023.
            13.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării și a prețului de vânzare stabilit prin Raport de evaluare de către evaluator autorizat, încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința din fondul locativ de stat, ce se află în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în Bacău, str.Victor Babeș, nr.2, sc.A, ap.93
            14.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării și a prețului de vânzare stabilit prin Raport de evaluare de către evaluator autorizat, încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința din fondul locativ de stat, ce se află în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în Bacău, str. Proiectantului, nr.10, sc.A, ap.9
            15.Proiect de hotărâre privind transmiterea în administrare și exploatare către SC COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ SA a bunurilor aferente obiectivului de investiții „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”.
            16.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID S.A asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
            17.Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii unor terenuri situate în Bacău, într-un singur corp de proprietate.
            18.Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii a 18 corpuri de proprietate situate în municipiul Bacău, str. Digul Bârnat, într-un singur corp de proprietate, în suprafață totală de 1.649 mp
            19.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL, întocmit pentru CONSTRUIRE LOCUINȚĂ INDIVIDUALĂ; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, STR.CUZA VODĂ, NR.11A din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe proprietate privată, BENEFICIARI: GAVRILIU CIPRIAN-GHEORGHE ȘI GAVRILIU OANA-CRISTINA
            20.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului de vecinătate pentru SC DAVLAND SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ” MODERNIZARE ȘI EXTINDERE C2 ȘI C3 – INTRARE ÎN LEGALITATE, EXTINDERE, MODERNIZARE ȘI SCHIMBARE DESTINAȚIE C1 DIN LOCUINȚĂ INDIVIDUALĂ ÎN SPAȚIU PRESTĂRI SERVICII, ÎMPREJMUIRE TEREN” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Miron Costin nr.77, din vecinătatea imobilului de pe laturile de Sud și Est – teren, proprietatea Municipiului Bacău
            21.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului de vecinătate pentru SC POOL M&M SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”MODIFICARE PROIECT AUTORIZAT AFLAT ÎN EXECUȚIE PRIN: EXTINDERE DEMISOL, RECOMPARTIMENTARE DEMISOL ȘI PARTER ȘI MODIFICARE FAȚADE CLĂDIRE AUTORIZATĂ BAZA SPORTIVĂ ȘI DE AGREMENT D+P, CONSOLIDARE STRUCTURĂ CONSTRUITĂ, CONSTRUIRE TERASĂ EXTERIOARĂ ȘI BAR EXTERIOR, CONSTRUIRE ANEXĂ PE STRUCTURĂ USOARĂ CU DESTINAȚIA OFICIU RECEPȚIE CLIENȚI, MODIFICARE FORMĂ PISCINĂ TINERET, RENUNȚARE LA CONSTRUIRE BAZIN DE ÎNOT, CONSTRUIRE TEREN FOTBAL – INTRARE ÎN LEGALITATE ȘI ÎMPREJMUIRE TEREN – INTRARE ÎN LEGALITATE” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Pictor Theodor Aman nr.110B, din vecinătatea imobilului de pe latura de Est – teren, proprietatea Municipiului Bacău
            22.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului vecinilor Societății Comerciale SUED FOREST EXIM SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”EXTINDERE SPAȚIU DEPOZITARE ȘI GARAJE” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Gh. Donici nr.12, din vecinătatea imobilului de pe latura de Nord-Est -teren liber de constructii, neintabulat, proprietate privată a Municipiului Bacău
            23.Proiect de hotărâre privind emiterea avizului prealabil pentru realizarea lucrărilor de reparații capitale si modernizări la spatiile cu destinația cabinete medicale situate in imobilul din str. Pictor Andreescu, nr. 3 – 5 ocupate de S.C. TOTAL MEDCENTER S.R.L. in baza Contractelor de Concesionare nr. 69828 din 11.12.2018 si nr. 134739 din 14.04.2022.
            24.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în unele contracte de concesionare
            25.Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 251/ 2022 prin care s-au constituit comisiile de punere în aplicare a actelor procedurale aprobate în baza Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități nonprofit de interes general.
            26.Proiect de hotărâre privind concesionarea serviciului public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Bacău.
            27.Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău prin HCL nr.370/2008 asupra unei clădiri din Bacău, strada Șoimului.
            28.Proiect de hotărâre privind actualizarea HCL nr.1/31.01.2022 prin care a fost aprobat proiectul de rețea școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023.
            29.Proiect de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind organizarea concursului între asociațiile de proprietari ce se va desfășura sub genericul ”Grădina ta din inima orașului!”
            30.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului multianual ”La 7 ani învățăm să înotăm”
            31.A.Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii duratei prevazuta in contractul de concesionare nr. 68530 din 01.06.2011 incheiat intre Municipiul Bacau si DL. CONEAC GEORGE-IOAN, reprezentant legal al C.M.I. DR. CONEAC GEORGE-IOAN

            Începe școala. Cum începe școala?

            În anii din urmă aproape ne învățasem cu faptul că la începutul unui an nou școlar se întâmpinau foarte multe probleme. Nu putem spune însă că anul acesta toate problemele sunt rezolvate, dar parcă nu mai sunt așa de multe ca anii trecuți.

            Aproape toată vara, chiar dacă a fost vacanță, în școlile din oraș și din județ a fost de treabă. Practic au fost abordate problemele ivite în timp și s-a încercat rezolvarea acestora. De la reparații interioare și exterioare, schimb de mobilier și multe altele. Dacă ne uităm în calendar, doar cinci zile ne mai despart de momentul în care v-a suna din nou clopoțelul. Iar în școli toată lumea trage tare pentru ca luni, când copiii vor umple sălile de clasă, să fie totul în regulă.

            „Mai sunt câteva lucruri de pus la punct dar le rezolvăm. Am făcut dezinfecție, deratizare, igienizare. Am terminat de pus la punct un laborator. Suntem pe ultima sută de metri dar suntem în grafic. La noi nu au fost niciodată probleme. Tot ce ne dorim este să începem școala și să avem prezență fizică”, a explicat prof. Monica Resmeriță, director la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”.

            „Și noi suntem în grafic. De la 1 august avem lucrări, achiziționate pe SEAP. Am avut reparații la sala de sport, izolații la pereții exteriori ai clădirii școlii. La Grădinița 33 s-a văruit bucătăria și s-a schimbat o parte din mobilier și veselă. Și la Creșa nr. 6, care ne-a fost arondată din martie, s-a renovat bucătăria și vestiarele pentru personalul nedidactic. Mai avem de rezolvat problemele la centrale și instalațiile termice de la grădiniță și de la creșă care au nevoie de remediere. Noi suntem încrezători că anul școlar va începe în condiții optime. La noi nu au fost probleme deosebite pentru că tot timpul le-am ținut din scurt”, a precizat prof. Manuela Neculcea, director adjunct Școala Gimnazială „Constantin Platon”.

            Cum stăm din punct de vedere al autorizațiilor de funcționare, ne-a explicat prof Ana-Maria Egarmin, inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău:

            „La începutul acestui an școlar, numărul unităților de învățământ fără autorizații sanitare de funcționare a fost de 21 (4 mediul urban și 17 mediul rural). Principalele motive pentru care aceste unități nu au obținut autorizații sanitare de funcționare sunt: lipsa apei curente și a canalizării, curtea prezintă denivelări, exteriorul clădirii necesită recondiționări, planul de conformare expirat, clădiri care prezintă un grad avansat de uzură, acoperiș necorespunzător, săli subdimensionate, iluminare necorespunzătoare, clădiri în construcție, clădiri în reabilitare nefinalizată aflată în litigiu, locație nouă în curs de autorizare sau unități de învățământ. Pe motivul reabilitării clădirilor, 6 școli (2 din Onești, 4 din rural) nu încep cursurile în locațiile lor, elevii fiind relocati la alte unități de învățământ.”

            Cam acestea par a fi condițiile în care va debuta noul an școlar și nutrim că în cele câteva zile rămase până când clopoțelul va suna din nou toate problemele să se rezolve.

             

            Băcăuanul Ștefan Cozma, câștigător împreună cu David Popovici, al aurului la 400 metri

            Ştafeta masculină de 4×100 m liber a României a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru), în timp ce Vlad Stancu a obţinut medalia de argint la 400 m liber.

            În componenţa David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu, ştafeta masculină a României s-a impus în finala probei de 4100 m liber cu timpul de 3 min 18 sec 84/100, iar Popovici a stabilit un nou record al competiţiei în primul schimb (100 m liber), 47 sec 07/100.

            Franţa a încheiat pe locul secund (3:20.29), iar Lituania a completat podiumul (3:20.41).

            În finala probei de 400 m liber, Vlad Stancu a încheiat pe locul secund, în 3 min 48 sec 38/100, devansat de brazilianul Stephan Severink, 3 min 48 sec 27/100. Al treilea s-a clasat polonezul Krzysztof Chmielewski, în 3 min 49 sec 34/100.

            Aissia Claudia Prisecaru şi Rebecca Aimee Diaconescu s-au calificat în finala probei de 100 m spate, după ce au fost înregistrate în semifinale cu al patrulea timp (1:02.59), respectiv al cincilea timp (1:02.64).

            Finala probei de 100 m spate feminin este programată pe 1 septembrie, la ora 03:23 (ora României).

            România participă cu nouă înotători la Mondialele de juniori la Lima.

            Dr. Oana Secară, despre bolile provocate de vaccin:”Fiecare dintre noi ar putea avea surpriza de a afla că, de fapt, 5-6 apropiați sau cunoscuți se confrunta cu efecte secundare ale acestor produse experimentale”

            S-a discutat, în timpul celor doi ani de stare de alertă despre posibilele efecte secundare ale vaccinurilor anti-COVID. A trecut jumătate de an de când a încetat nebunia și autoritățile tac pe acest subiect.

            Pentru a afla care este situația, am discutat cu dr. Oana Mihaela Secară, de la Spitalul Municipal Onești, unul dintre puținii medici care au avertizat, încă de la începutul așa-zisei pandemii, că există pericole despre care autoritățile nu vorbesc.

            „România raportează efecte adverse în număr nesemnificativ, după administrarea produsului experimental, în comparație cu alte state. Dar și pe plan internațional există o subraportare crasă, astfel încât ar trebui înmulțite cifrele oficiale cu cel puțin 100”, spune dr. Oana Secară. Dar, chiar dacă numărul de raportări oficiale este mic, aceasta nu înseamnă că nu există suficiente cazuri de efecte secundare ale vaccinurilor și nici nu înseamnă că ele sunt neglijabile ca gravitate.

            „Există în imediată noastră proximitate persoane care se confruntă cu aceste consecințe nefaste. Ceea ce nu există de obicei, este acel medic care să facă legătură cauzală cu produsul utilizat ca vaccin. Dacă fiecare persoană care a efectuat 1-2-3-4 doze ar discuta problemele de sănătate care au survenit după administrare, cu un medic care a citit studiile referitoare la reactiile adverse si care ia în considerare avertismentele publicate în aceste studii, s-ar trage concluzii bazate pe date reale. In caz de afecțiuni sau simptome care nu erau premergătoare și nici nu sunt explicabile prin alte mecanisme, medicii ar descoperi că fiecare dintre noi avem între apropiați sau cunoscuți cel puțin 5-6 astfel de cazuri”, spune Oana Secară.

            „Am observat că multor persoane le-a fost afectat răspunsul imun, că altora le-au apărut simptome ciudate, aparent fără explicații, iar alții au dezvoltat boli care se încadrează în consecințele nefaste enumerate in studiile amintite mai sus. Există pacienți care se adresează serviciilor spitalicești pentru patologii despre care studiile atestă că trebuie suspicionate ca fiind efecte adverse”, a mai adăugat ea.

            Despre ce boli este vorba?

            Există o adresabilitate sensibil mai mare decât media anilor anteriori, la pacienți relativ tineri , care se prezintă cu tromboze în diferite teritorii vasculare, accidente vasculare în diferite arii, infarcte cu diferite localizări (în special miocardic, dar și în alte teritorii – mezenteric de exemplu). Pe listă se mai află patologii autoimune, în care autoanticorpii au ca țintă diferite structuri, ca de exemplu tiroida ( tiroidite automune acute sau subacute) ficatul, miocardul / pericardul (miocardite/ pericardite), măduva spinării (mielite) encefalul ( encefalite sau chiar encefalomielite), structuri din istemul nervos periferic( nevrite, neuropatii și polineuropati).

            Există patologii ca purpura trombocitopenică autoimună, diferite tipuri de vasculite autoimune, care pot fi puse în legătură cu dozele administrate, la o anamneză atentă făcută de către un medic care a citit studiile pe aceste teme. Nu trebuie uitată nici «disimunitatea», care este factor declanșator pentru maladii oncologice de novo sau pentru recăderi în cazul maladiilor oncologice aflate în remisiune. Disimunitatea este responsabilă și de scăderea capacității de răspuns a acestor organisme în fața diferiților agenți patogeni (inclusiv Covid 19 – în acest caz unul din mecanismele incriminate este și ADE – Antibody Dependent Enhancement – in care organismul produce anticorpi, dar aceștia sunt non-neutralizanți, ba chiar favorizează intrarea virusului în celulă). Tot disimunitatea apărută după dozele de produs experimental este responsabilă de diferite infecții recurente sau refractare la tratamente sau pentru Zona Zoster, pentru infecții virale herpetice grave, etc.

            „Exemplele pot continua și există sute de studii publicate, culmea, chiar de autori care fac apologia vaccinării in masă cu acest produs experimental. Studiile arată, negru pe alb, că medicii ar trebui ca în toate aceste patologii descrise mai sus, mai ales la persoane tinere, să se suspicioneze implicarea acestor produse insuficient testate”, a mai declarat dr. Oana Secară. „Un contraargument des invocat de cei care citesc studiile respective, este că, de fapt, există foarte puține astfel de cazuri dovedite. În realitate, fenomenul nu este studiat sistematic, așa cum nici mortalitatea sau morbiditatea prin Covid 19 nu au fost corect studiate și raportate.

            Studii avute în vedere:

            Femeie -22 de ani, se prezintă pentru febră și confuzie- se evidențiază postvaccinare Insuficiență multiplă de organ
            https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35719439/

            Bărbat- 30 de ani și respectiv femeie- 64 de ani- Tromboză de sinusuri venoase cerebrale post vaccinare https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2173572722000996?via%3Dihub

            Pericardită și aritmie – la un bărbat de 57 de ani- induse de vaccinarea antiCovid
            https://www.cureus.com/articles/96628-covid-19-mrna-vaccine-induced-pericarditis-with-large-pericardial-effusion-followed-by-new-onset-arrhythmia

            Pacienții care au avut Covid și apoi au fost vaccinați cu produse ARNm- pot dezvolta cardiomiopatii ireversibile
            https://www.cureus.com/articles/93217-covid-19-vaccination-induced-cardiomyopathy-requiring-permanent-left-ventricular-assist-device

            Femeie 32 de ani – vasculopatie și coagulopatie având ca factor principal cel mai probabil vaccinarea – soldate cu deces.
            https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fmed.2022.843793/full

            Fetiță 15 ani – Encefalopatie, miocardită și trombocitopenie după a doua doză Pfizer https://jni-journal.com/article/S0165-5728(22)00078-9/fulltext

            Bărbat 28 de ani – Polineuropatie inflamatorie cronica ( însoțită de demielinizare) postvaccinală
            https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fneur.2022.838222/full

            Femeie 28 de ani- Hemoragie cerebrala postvaccin antiCovid
            https://www.mdpi.com/2076-393X/10/3/362

            Barbat 21 de ani- miocardită acută la 2 zile după doza a 2a
            https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fcvm.2022.852931/full

            Bărbat 23 de ani- – Polineuropatie inflamatorie cronica ( însoțită de demielinizare) postvaccinală https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fneur.2022.838222/full

            Bărbați-20 și 21 de ani- Miocardita acută postvaccinală https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fcvm.2022.827237/full

            Femeie 26 de ani- Encefalomielită postvaccinală
            https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666354622000291?via%3Dihub

            4 cazuri de miocardită postvaccinală – 3 bărbați și o femeie – 16-47 de ani
            https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fmed.2022.836620/full

            Bărbat 27 de ani- Encefalită herpetică
            https://bmcinfectdis.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12879-022-07186-9#additional-information

            Bărbat -28 de ani- Trombocitopenie autoimună cu Tromboză de sinus cerebral
            https://www.mdpi.com/2075-1729/12/2/168/htm

            Femeie 36 de ani- Encefalomielită acută diseminată cu Nevrită optică bilaterală
            https://bmcneurol.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12883-022-02575-8

            Oportuniștii

            Am obosit spunând că nu suntem uniți, mai ales la greu. Noi, ca popor. Pe majoritatea îi cam doare la bască de ce se întâmplă cu vecinul, amicul, cunoștința etc. Mai nimeni nu este dispus să-l ajute pe omul căzut sau frânt la mijloc de greutăți. Nici nu avem o strategie, la nivel de țară, care să protejeze populația. În afară de gesturile populiste menite să ne scoată ochii sau să ne închidă gura, n-am văzut nimic la guvernanți. Au învățat mai ales să strige „Slava Ucraina”. Trăiască și ei, n-am ce zice, doar suntem creștini cu toții. Dar, cu noi, cum rămâne? E drept că nouă nu ne șuieră bombele pe la ferestre.

            Mai curând glonțul sărăciei ne dă târcoale mațelor. Și-apoi, nici cei din Opoziție nu sunt mai altfel. Dau din clanță și…cam atât. L-ați văzut pe vreunul care să-și fi dat foc în piață, printre roșiile prohibite, amărât de cum trăiește românul de rând? În fine, de când crizele ne-au luat cu asalt, pe concetățeni i-am văzut mai mult plângând pe umerii slavilor căsăpiți de slavi, decât să se îngrijoreze de bătrâna care-și vinde sărăcia la colț de stradă sau de copilul obligat să-și renunțe la lucrușoare pentru a face bani de rechizite. Mai nou, înțeleg că unii oportuniști (la fel ca și cei care au profitat de pandemie) aduc de peste granițe sute de camioane de cereale, băgându-i în faliment pe-ai noștri.

            Ca și cum nu ar fi de-ajuns că, tot anul, s-au luptat cu scumpirile și cu mama-natură care n-a vrut, sub niciun chip, să ne răcorească, la timp, cu ploile. Și asta în vreme ce șeful de la Agricultură ne demonstrează cum se numără boabele de pe un știulete. Când mai de bun simț ar fi fost să le rezolve problema apei din irigații, mai ales în zonele unde pâraiele au secat.

            Căci bani socot că ar fi fost pentru săparea de puțuri de mare adâncime. Să fi fost și onor ministrul același soi de oportunist care-și vede de scaun și mai deloc de cei care ne pun hrana pe mese?! N-am nicio îndoială că, la iarnă, mălaiul va mucegăi pe rafturi, alături de untdelemnul rânced, tot mai mulți români fiind lipsiți de minimele resurse financiare care să le asigure hrana supraviețuirii, majoritatea banilor ducându-se în facturile la lumină și gaze.

             

            Noapte bună, România!

            Vă revoltă vânzarea pe 90 de milioane a Termocentralei Mintia după ce numai modernizarea a costat 150 de milioane de euro? Și dacă vă revoltă, ce?! În afară că înjurați pe Facebook sau la cârciuma din cartier, ce mai faceți? Exact! Nimic. Și pe asta se bazează toți băieții deștepți care o să va lase-n chiloți în jumătate de an. O să va ia totul, inclusiv casele, pentru că nu o să aveți de unde plăti facturile care or să vină la încălzire. Și o să vă uitați la ei și o să înjurați de Sărbători cât e benzina și cât a venit factura la gaz. Atât.

            Pentru că românii nu au făcut nimic nici între 1985 și 1989, când au fost cele mai grele vremuri ale vechiului regim. Nu era căldură, benzina și pâinea se dădeau pe cartelă, erau întreruperi programate de curent, dar românii, cel mult, se mirau la mesele de Crăciun sau Revelion cât de greu a fost să facă rost de toate de pe masă.

            M-am săturat să readuc, mereu, în discuție aceste probleme. M-am săturat să reiau, la nesfârșit, această problema. Dacă e să fie cineva vinovat pentru toate cele care ni se întâmplă, românii sunt principalii vinovați. Da, știu, o parte din vină o poartă și cei care au împachetat, frumos, în celofan de marketing toate prostiile care v-au făcut să-i votați pe Băsescu și Iohannis de câte două ori. Și nici TFL-știi care au dat jos guverne pentru a pune la cârma țării niște parașutați susținuți din afară nu sunt mai puțin vinovați. Însă, ei au ieșit în stradă să-și impună voința, voi ați stat să vă plângeți pe umeri cât de rea este lumea.

            Să nu spuneți că veți merge la vot ca să reparați lucrurile, ca să-i dați jos pe „ăștia” și să-i puneți pe „ăilalți”! Votul nu mai contează de câțiva ani. Când pui una în urnă și iese alta, se cheamă că procesul electoral este profund viciat și pur și simplu nu mai are rost să joci în piesa asta doar ca să le autentifici lor operațiunea.

            Așa că luați-vă pop-corn și bere și stați frumos în fotolii ca să vedeți cum se distrug ultimele citadele ale economiei naționale și ale statului. Și pe urmă să va întrebați, din nou, de ce e benzina scumpă, de ce crește gigacaloria, de ce v-au tăiat curentul și gazele, de ce nu mai puteți plăti impozitele.

            România nu mai există! Mulți încă nu v-ați dat seama, dar aceasta e realitatea. Nu mai avem stat, nu mai avem cetățeni, nu mai avem drepturi și obligații. Unii o țin danga-langa cu pericolul comunismului.  Iar alții îi cred. Când o să vă dați seama că, de fapt, fascismul a învins, o să fie prea târziu. Ce e fascismul? În cuvinte puține și simple, e regimul politic în care statul este condus ca o corporație de către corporații iar cetățenii trebuie să se supună. Exact ceea ce faceți voi de vreo 10 ani!

            Cât de bun poate fi răul?

            Fidea cu greieri: Creat de bucătarul David George Gordon; acesta este unul dintre preparatele care au revoluționat festivalul de la Richmond (SUA).

              În numele reducerii carbonului în atmosferă orice aberație este permisă dacă scopul declarat privește problemele de mediu.  Pe situl spaniol  horeca magazin , https://horeca.expob2b.es/es/n-/5166/10-platos-a-base-de-insectos-para-chuparse-los-dedos, cu titlul  ,,10 feluri de mancare de te lingi pe degete” , suntem îmbiați să degustăm; ,,1) Prajituri cu viespi :  fursecuri cu unt, făcute din orez și viespi; acestea  se fierb și se usucă pentru a le adăuga la prepararea desertului. … 2) Tarantula prăjită:  Mai întâi se prăjesc arahnidele și după șapte minute se curăță de coajă pentru a îndepărta picioarele și firele de păr. 3) Tacos de viermi maguey:  În Mexic, aceste larve care cresc pe plante maguey  se consumă prăjite și însoțite de guacamole și tortilla. 4) Insecte de ciocolată:  pot fi  furnici, greieri sau lăcuste. Trebuie sa topiți ciocolata neagra la bain-marie cu zahăr și puțin unt și înmuiați insectele în ciocolată topită, scoateți și lăsați la temperatura camerei sau la frigider. 5) Viermele cu barbotare: Viermii  acvatici se consumă fierți și sote în sos de soia, cu un strop de zahăr.  6) Fidea cu greieri:   Constă dintr-o farfurie de tăiței cu un sos de greieri sotați crocanți. 7) Prajitura cu oua de muscă:  Acest desert are la bază o celebră cremă de patiserie, însă, diferența  o face cel mai important ingredient, ouăle de muscă. Acestea trebuie doar zdrobite și adăugate la preparatul <<delicios>>. 8) Pâine cu vierme și banane:  Pentru a face această pâine, adăugați pur și simplu 1/4 cană de viermi prăjiți într-un amestec obișnuit de brioșe… 9) Furnici la grătar:  Pentru a le mânca, se scot doar capetele, aripile și picioarele, apoi se scufundă în apă sărată și se prăjesc într-o tigaie. 10) Scorpion tempura:   Lăsați scorpionul să se odihnească în alcool înainte de a-l găti pentru a neutraliza otrava. Este afumat și foarte crocant.”  Toate aceste ,,rețete” par doar o curiozitate la prima vedere, însă experiența de până acum ne spune că lucrurile nu vor rămâne mult timp doar la nivel de curiozitate și insectele vor fi impuse în alimentația cotidiană. Universitatea Deschisă din Catalonia publică  pe situl său oficial https://www.uoc.edu/portal/es/news/actualitat/2021/198-insectos-alimentacion-sostenible.html  sinteza unei conferințe a Colegiului Economiștilor din Catalonia despre alimentația sănătoasă și durabilă. Lectorii,  Anna Bach– profesor în Zona Nutriție a Studiilor de Științe ale Sănătății și Marta Ros, dietetician și doctorand, au fost unanimi în a susține teza după care; ,,…. creșterea insectelor pentru consum uman lasă o amprentă ecologică mai mică, mai ales în comparație cu creșterea convențională a animalelor…. Apa necesară producerii produsului este, de asemenea, mai mică; la fel, generează mai puține gaze cu efect de seră, iar ocuparea spațiului în ferme este, în același timp, mai mică. De fapt, există companii care dezvoltă ferme de insecte care pot fi ținute acasă.”  Teoria conspirației privind dieta insectivoră,  din ce în ce mai mult, se confirmă ca o realitate. După https://www.rebelnews.com/scientists_planning_to_feed_school_children_insects_to_make_uk_greener ,  un nou plan elaborat de „oameni de știință” în încercarea de a educa copiii cu privire la „beneficiile ecologice și nutriționale ale insectelor comestibile” include patru școli primare din Țara Galilor care oferă insecte pentru consumul elevilor. Mișcarea face parte dintr-un proiect școlar de a schimba apetitul copiilor către „proteine ​​alternative” și de a convinge părinții să le urmeze exemplul. Această „proteină alternativă” include greieri, viermi de făină, viermi de mătase și lăcuste, ca o variantă a consumului de carne în școli.   De fapt e un șantaj care într-un timp extrem de scurt va deveni cât se poate de explicit.  În numele salvării planetei, a climei, a oamenilor, a reducerii amprentei de carbon vom fi întâi  încurajați, apoi obligați să mâncăm insecte. Că problema este cât se poate de presantă o demonstrează și faptul că sunt finanțate studii care să justifice implementarea noii diete. Astfel, omida transformată în hamburger, amestecată cu zahăr, ar putea fi soluția la foametea din lume, au declarat oamenii de știință din Coreea de Sud. Această larvă,  amestecată cu viermi de făină și larve de gândaci, împreună cu puțin zahăr poate crea  „carne”, oamenii de știință sud-coreeni susținând că are un gust autentic și „comestibil”. În cadrul unui proiect condus de Dr. Hee Cho, au fost invocate ca fiind necesare schimbări în consumul de alimente din cauza creșterii populației. Într-un comunicat de presă al doctorului Cho ,citat de https://alephnews.ro/stiinta/burgerii-din-viermi-amestecati-cu-zahar-ar-putea-fi-cheia-rezolvarii-foametei-in-lume/ , se arată că burgerii ar putea ajuta la rezolvarea problemelor de mediu”.  În ultimă instanță, fiecare mănâncă ce vrea. Problema e că în paralel se introduc politici agresive de diminuare a fermelor și limitarea creșterii animalelor chiar și a celor crescute în gospodăriile individuale. Prețul pentru carnea adevărată crește progresiv și va deveni un lux. Iar acolo unde mai sunt fermieri încăpățânați o gripă aviară ori porcină, declarată sistematic, va decima animalele și asasina afacerile de familie. Asumându-și decapitarea politică, ministrul agriculturii Petre Daia declara în cadrul unor interviuri televizate. ; „Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Să ne întoarcem la mămăliga noastră. Numai că ministrul agriculturii pare singurul sănătos la cap într-un guvern de somnambuli. „Planul verde european”, adoptat în 2019, prevede renunțarea la energia obținută clasic, din cărbune, de exemplu. Politicienii români au acceptat distopia fără să comenteze și s-au angajat că până în 2020 vom avea 24% energie regenerabilă (eoliene, panouri solare, hidro). Dar n-au construit mai multe instalații, ci au închis din cele existente pe cărbune. Consecința? Energia produsă de vânt și panouri solare NU ajunge și astfel suntem nevoiți să cumpărăm energie produsă de cărbune de la alții. Genial, nu? Genialitatea merge mai departe fără să realizăm că, puțin câte puțin, ni se implementează ,, taxa pentru că trăiești” indiferent cum e motivată și cum e definită. Trăiești și pentru asta trebuie să plătești stăpânilor lumii un bir. Dacă mergi pe firul decizional o să identifici și  stăpânii. Acest impozit care se vrea planetar, se numește taxa pe carbon pe care o datorezi pentru că, vrei nu vrei, produci carbon. Orice nou născut e un poluator și trebuie să plătească. De fapt ăsta e scopul tuturor giumbușlucurilor pe care le vedem în jurul nostru. Astfel, distopia devine realitate. ,,Românii vor plăti o taxă pentru casa și gospodăria lor, în funcție de cât va decide Comisia Europeană că poluează”, anunța cu ceva vreme în urmă ministrul mediului, Tanczos Barna. Nivelul taxei nu e fix, poate fi modificat printr-un simplu pretext ; ,, azi e mai cald ca ieri”. Noul bir va fi obligatoriu începând cu anul 2027. ,,… Fondul social de climă, care se constituie din 2027, se va alimenta prin introducerea unor taxe de carbon la nivelul fiecărui cetățean care locuiește undeva în UE și care, prin încălzirea locuinței sau prin folosirea energiilor emițătoare de dioxid de carbon, poluează. Acest lucru înseamnă că la nivelul fiecărei gospodării se va calcula amprenta de carbon și se vor aplica niște taxe…”, a anunțat ministrul mediului.  Prea eram liberi și preparam micii la grătar cum aveam poftă. Rația noastră de libertate s-a terminat. Acest gen de măsuri prin care fiecare cetățean va fi taxat pentru că își exercită drepturile naturale, acela de a mânca, de a-și găti hrana și de a se încălzi, pe motiv că poluează, face parte din planul Marii Resetări. Va urma limitarea dreptului de circulație, lucru pe care l-au experimentat deja cu succes. Pasul doi va consta într-un număr determinat de km la care ai dreptul într-o anumită unitate de timp. Drepturile naturale lăsate omului de către  Dumnezeu au început să fie confiscate de cei care se cred, în nebunia lor, proprietarii planetei și a locuitorilor ei. Paradoxal , conflictul din Ucraina a încetinit implementarea ,,utopiei verzi” iar o potențială victorie a Rusiei în acest conflict, ar părea ca fiind singura șansă de a bloca ori anihila efectele acestei nebunii (economia rusă bazându-se pe exportul de gaze si petrol care generează…. carbon).  Noi românii ne aflăm în tabăra celor care pretind că luptă pentru a-și păstra „valorile democratice, liberale și progresiste”.  Cealaltă parte pretinde că aceste valori susținute de noi sunt doar o mantie de ipocrizie menită să mascheze o ambiție ireprimabilă a hegemoniei mondiale a SUA.  Depinde de perspectivă. Putem încerca,  fără resentimente, să medităm o clipă la;  cât de bun poate fi răul ?

             

            Jr. Adrian M. Ionescu

             

             

             

            Deținuți în vizită la Clubul Sportiv Ecvestru Decebal

              În data de 27.08.2022, șapte deținuti custodiați în cadrul Penitenciarului Bacău incluși în regim închis au efectuat o vizită în comunitate la Clubul Sportiv Ecvestru Decebal, Hemeiuș, județul Bacau, activitatea având drept scop exersarea de către persoanele private de libertate, în cadrul comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială.

              Realizarea acestei activități în cadrul Clubului Sportiv Ecvestru Decebal a urmărit promovarea responsabilității personale prin interesul, respectul și grija față de animale. În cadrul comunității, persoanele participante au exersat comportamente prosociale și au asimilat experienţe sociale şi competenţe specifice, care să îi ajute pe viitor să îndeplinească cu responsabilitate anumite roluri sociale.

              Activitatea a fost inițiată și coordonată de personalul din cadrul Serviciului asistență psihosocială, psiholog subinspector de poliție penitenciară Mihaela Munteanu, asistent social subcomisar de poliție penitenciară Dănuț Pintilie și asistent social inspector principal de poliție penitenciară Cătălin Grigoraș-Voinescu.

              Învăţarea conduitelor prosociale se înscrie printre scopurile vizate de activităţile desfăşurate de către personalul sectorului reintegrare socială cu persoanele private de libertate, iar, exersarea acestora, pe cât posibil, în cadrul comunităţii locale, facilitează recuperarea psihosocială şi morală a persoanelor private de libertate, sporind şansele de reintegrare socială şi diminuarea riscului recidivei.