sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1108

Investiții de 20 de milioane de lei într-o școală din Tg Ocna

Primarul orașului Tg. Ocna- Cristian-Aurelian Ciubotaru a prezentat astăzi principalele proiecte investiționale care se derulează în comunitatea pe care o conduce.

Aproximativ 20 milioane lei, obținuți prin POR, transformă Școala nr.1 într-o unitate de învățământ model, cu săli de clasă echipate modern. Remarcabilă este sala de sport, proiect care oferă elevilor condiții de top pentru practicarea mișcării fizice. Pe o structură de excepție, construcția impresionează atât prin concept, dar mai ales prin utilitatea pentru desfășurarea orelor de educație fizică și a diverselor evenimente sportive care se pot organiza de acum în oraș.

Prin finanțările obținute, se va reface infrastructura în stațiune, se vor construi piste de biciclete și se va moderniza sistemul de iluminat public.

„Evident, toate aceste investiții vor fi puse în valoare și prin asigurarea unor căi rutiere care să facă tranzitul turiștilor spre Tg. Ocna cât mai facil. Realizăm acest lucru prin finanțarea de către Consiliul Județean a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din zonă.

Împreună cu Dragos Benea- europarlamentar, Ionel Floroiu- deputat, Cristina Breahnă-Pravăț – senator, Lucian Bogdanel- prefect, Gelu Panfil- vicepreședinte CJ, Anca Egarmin- inspector general IȘJ, Vasile Budacă- consilier județean am participat și la Conferința Orășenească a PSD Tg. Ocna, în cadrul căreia Cristian-Aurelian Ciubotaru a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației orășenești PSD Tg. Ocna.

Trendul ascendent pe care se situează UAT Târgu Ocna este, în mod cert, meritul edilului Ciubotaru și al echipei pe care o conduce! Îl felicit pentru maniera în care pune în practică misiunea asumată prin mandatul de primar & îl asigur de sprijin și pentru proiectele viitoare!”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

Un telefon pierdut de un copil, înapoiat de jandarmi

    Marius și Mihai, colegi în cadrul unei patrule de jandarmerie, acționau în zona de desfășurare a Zilelor Municipiului Bacău când doi copii au venit către ei, pentru a le spune că au pierdut un telefon mobil.
    Au avut noroc, deoarece jandarmii tocmai ce primiseră de la un tânăr cu spirit civic un telefon găsit și încercau să afle cui îi aparține.

    După ce s-au convins că telefonul este al unuia dintre copii, jandarmii l-au înapoiat, nu înainte de a le face câteva recomandări privind protejarea bunurilor de valoare în locuri aglomerate:

    – manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra voastră;

    – păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;

    – când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra voastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora.

    Polițiștii au dat lovitura: au amendat un magazin din Gioseni cu 10.000 de lei

      Poliția Economică a dat o lovitură masivă evaziunii: a descoperit un magazin din Gioseni că nu are casă de marcat. I-a confiscat cei aproape 700 de lei încasați și i-a mai dat și o amendă de 10.000 de lei, să-i fie învățătură de minte!

      La data de 13 septembrie a.c, polițiștii Seviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune, în intervalul orar 09:00 – 12:00, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

      În cadrul activităţilor au fost verificați 23 de operatori economici.

      Totodată, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale conform O.U.G 28/1999 în valoare de 20.500 de lei și a fost confiscată suma de 1.627 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi nefiscalizate.

      Cu ocazia verificării economice efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Gioseni, s-a constatat că aceasta desfăşura activităţi de comercializare produse agroalimentare fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

      În acest sens, polițiștii au identificat în unitatea de vânzare o sumă nejustificată de aproximativ 698,08 de lei, sens în care au aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în valoare de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de confiscare a sumei de bani nejustificate, reprezentând produse agroalimentare comercializate şi nefiscalizate.

      „Săptămâna prevenirii traficului de persoane” 17 octombrie– 21 octombrie 2022

        Săptămâna 17 octombrie– 21 octombrie a.c. este perioada de desfăşurare a evenimentului naţional sub titlul „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

        „Săptămâna prevenirii traficului de persoane” implică organizarea unor evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie.

        Evenimentul vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

        Inspectoratul de Poliție Județean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară împreună cu Centrul Regional împotriva traficului de Persoane Bacău, Agenția Națională Antidrog – CPECA Bacău și Europe Direct Bacău, v-a desfășura, în sistem integrat, activități cu această temă, în instituții de învățământ de pe raza județului Bacău.

        Astfel, în această săptămână, polițiștii și specialiștii Centrul Regional împotriva traficului de Persoane Bacău, alături de partenerii lor, vor discuta cu elevii Liceului Tehnologic ,,Jacques M. Elias” Sascut, Școlii Generale Orbeni, Școalii Generale ,,Grigore Tăbăcaru” Hemeiuși și Colegiului Tehnic ,,Anghel Saligny” din municipiul Bacău.

        Menționăm faptul că această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

        Reținut pentru o pagubă de peste 1 milion de lei în comerțul cu cereale

        Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnatură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.

        La data de 13 octombrie a.c., poliţiştii băcăuani, specializaţi în investigarea criminalităţii economice au reținut un bărbat de 30 de ani județul Bacău existând suspiciunea că acesta a indus în eroare 3 persoanele vătămate ce îşi desfăşoara activitatea în domeniul intermedierii comerțului cerealelor şi produselor chimice folosite în agricultură.

        Bărbatul, prin prezentarea ca adevărate a unor înscrisuri falsificate ce nu reprezentau realitatea (facturi fiscale, facturi proforme, dovezi de efectuare a plăţilor), a determinat 3 persoane să-i livreze cantităţi de cereale şi îngrăşăminte pe care ulterior nu le-a achitat, respectiv să efectueze plăţi în avans pentru livrări de produse chimice destinate agriculturii fără ca ulterior să onoreze aceste înţelegeri.

        Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 1,05 milioane lei.

        În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținuţi de polițiști pentru 24 de ore.

        Recoltă proaspătă de șoferi beți

          La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 18:25, pe strada Chimiei din municipiul Bacău, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Bacău, a depistat în flagrant, un bărbat de 66 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Bacău, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          La data de 14 octombrie a.c., un conducător auto de 53 de ani, din comuna Dămienești, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Dămienești, a fost identificat de către polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul de 53 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

          La aceeași dată, polițiștii Secţiei 7 Poliție Rurală Brusturoasa, au depistat în trafic, un bărbat de 47 de ani, din comuna Agăș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Bărbatul avea o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orașului Comănești, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

          La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, pe raza municipiului Onești, un echipaj din cadrul Biroului Rutier, a depistat în flagrant, pe strada George Bacovia, un bărbat de 55 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Onești, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Dosare penale întocmite de polițiști pentru abateri la regimul circulației

            La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 09:54, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat pe strada Calea Bârladului, din municipiul Bacău, un bărbat de 23 de ani din comuna Luizi Călugăra.
            Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 08 octombrie a.c.
            În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

            La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic pe strada George Călinescu din municipiul Onești, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 67 de ani, din comuna Oituz. S-a procedat la verificarea acesteia în bazele de date ale Poliţiei Române şi s-a stabilit faptul că figurează cu permisul de conducere suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.

            INVICTUS – Onoare şi Patrie!

            Alergătorii şi cicliştii de cursă lungă ce participă la a IX-a ediție a Ştafetei Veteranilor (2022) au poposit vineri după-amiaza în Bacău, iar în această dimineață au luat cap-compas județul Neamț. Ştafeta va ajunge în municipiul Piatra Neamț în a doua jumătate a zilei.

            „În această dimineață, am purtat ştafeta #roşie – într-o alergare simbolică – alături de maratoniştii de la Asociația Voluntarilor Invictus România, precum şi de alți alergători & ciclişti băcăuani, pe traseul Cimitirul Central – Cimitirul Eroilor, unde am făcut o scurtă oprire pentru a-i cinsti pe eroii ale căror oseminte sunt înhumate în necropola de pe str. Constanței”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

            În Ştafeta Veteranilor sunt implicați peste 500 de atleți care vor alerga mai mult de 3300 km pe trei trasee naționale, marcate distinct prin culorile Tricolorului.

            Punctul terminus al cursei îl reprezintă oraşul Carei, unde voluntarii militari şi civili care iau parte la ştafetă vor ajunge cu Drapelul național pe 25 octombrie, Ziua Armatei Române.

            Veteranii invincibili de la Invictus au o inimă prea mare ca ea să poată fi învinsă, vreodată, de ceva.

            Au participat la alergare militari din cadrul următoarelor structuri ale MApN:

            Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”
            Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”
            Batalionul 631 Tancuri „Oituz”
            Batalionul 635 Apărare Anti Aeriană „Precista”

            Un viitor mai bun pentru copiii din satele județului Bacău!

            Un nou proiect marca FSC este în plină derulare, având deja rezultate îmbucurătoare pentru toți beneficiarii lui. Proiectul “Un viitor mai bun pentru copiii din sate!” pornește de la nevoia de conștientizare publică a fenomenului abandonului școlar în rândul copiilor din mediul rural și tragerea unui semnal de alarmă asupra nivelului precar de viață, sănătate și educație al locuitorilor din unele zone rurale ale județului Bacău.

            Proiectul are ca obiectiv general facilitarea accesului copiilor și tinerilor din comunități rurale dezavantajate din estul județului Bacău la servicii integrate (sociale, medicale și educaționale) care să prevină probleme grave legate de îmbolnăviri, deprinderi de viață greșite, abandonul școlar sau separarea de familie.

            Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) gestionează proiecte ample de 25 de ani dedicate categoriilor de persoane cele mai vulnerabile din zona de est a județului. În acest sens a dezvoltat parteneriate strategice pe termen lung cu primăriile din comunele care se confruntă cu astfel de probleme și a dezvoltat de-a lungul timpului un model de succes de servicii integrate socio-educaționale adresate copiilor, tinerilor, dar și familiilor din care provin aceștia, sub conceptul de Centrul de zi ”Clubul cu Lipici”!

            Noul proiect va facilita accesul copiilor și tinerilor din comunele Stanisesti, Colonesti, Dealu Morii, Răchitoasa, Motoșeni și Podu Turcului provenind din familii vulnerabile (afectate de sărăcie, de violență domestică, de neglijare parentală, de familii monoparentale, etc.), la servicii socio-educaționale asigurate de specialiștii FSC.

            Astfel:

            • 600 copii din 6 comunități, vor fi expuși la informație de calitate despre educație pentru sănătate, viață sănătoasă și prevenirea sarcinilor nedorite la adolescente; aceste sesiuni vor produce schimbări pe termen lung în viață beneficiarilor.

            • 60 tineri (elevi din mediul rural ce vin la liceu și primesc burse) vor beneficia de susținere pentru a merge la liceu, precum și sesiuni interactive, non-formale de dezvoltare personală și învățare de deprinderi antreprenoriale. Aceste sesiuni vor asigura succesul acestora în învățământul superior sau accesul la locuri de muncă.

            • 90 de copii din 3 comunități rurale vor beneficia de masă caldă zilnică și de activități de învățare, susținute cu echipamente moderne, achiziționate în cadrul proiectului (tablă smart și seturi noi PC) în cadrul a 3 centre de zi gestionate de FSC. Acest sprijin va garanta frecvența copiilor la activități cu efect în îmbunătățirea educației, creșterea performanței lor școlare și reducerea abandonului școlar.

            • Latura recreativă a proiectului va fi asigurată prin organizarea unei excursii de învățare tematică pentru cei 90 de copii de la Cluburile cu Lipici și construirea unui loc de joacă exterior pentru copiii din comuna Podu Turcului.

            • Promovarea conceptului de voluntariat și implicare comunitară la nivelul comunităților rurale va conduce la rezolvarea multiplelor probleme ce afectează comunitățile.

            Proiectul a debutat pe 8 septembrie 2022, pentru o durata de 3 luni, are un buget total de 278.472 lei și beneficiază de o cofinanțare în valoare de 247.840 lei din partea Consiliului Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005

            Directorul de la Protecția Copilului, păzit de poliție

              Cristian Codreanu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău beneficiază de protecție specială după ce mașina sa de serviciu a fost incendiată. La două săptămâni distanță, au fost incendiate alte 9 mașini ale instituției, scrie Libertatea.

              Două incendii, produse la două săptămâni distanță unul de celălalt, au făcut scrum zece mașini ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.

              Focul a fost pus intenționat, a fost concluzia pompierilor. Primul vizat a fost directorul instituției, Cristian Codreanu. În dimineața de 2 septembrie acesta și-a găsit mașina de serviciu arzând în fața locuinței.

              Incendiul se manifesta la compartimentul motor și în interiorul bordului, la sosirea pompierilor. „Ca orice om normal, atunci m-am gândit că s-a întâmplat ceva de la instalația electrică. Era o mașină destul de veche. Asta luasem în calcul”, a declarat directorul Codreanu, pentru Libertatea.

              Pompierii au stabilit însă că focul a fost pus intenționat. Polițiștii au deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru distrugere prin incendiere.

              Ciriți articolul integral.

              A murit soprana Mariana Nicolesco

                Marea soprană Mariana Nicolesco a murit la vârsta de 73 de ani, anunţă Opera Naţională Română Cluj-Napoca, într-o postare pe Facebook.

                „Această seară ne aduce într-un moment al despărţirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: MARIANA NICOLESCO. Descrisă în cuvinte precum Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divina, Mariana Nicolesco lasă în urmă un univers pe care l-a îmbogăţit nemărginit cu prezenţa sa în această lume”, se arată în postarea ONR Cluj-Napoca.

                Mariana Nicolesco a fost Membră de Onoare a Academiei Române, Doctor Honoris Causa şi profesor onorific al mai multor universităţi, precum Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Academia Internaţională „Mihai Eminescu” din Craiova, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Braşov şi Academia de Arte din Chişinău.

                Numită Comandor al Republicii Italiene, Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor în Franţa, a fost decorată cu Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Mare Cruce „pentru merite excepţionale, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră”.

                „Un studiu arată că, în istoria Teatrului alla Scala din Milano, este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute. Invitată de Papa Ioan Paul al II-lea, Mariana Nicolesco a cântat minunatele colinde româneşti la Primul Concert de Crăciun în Vatican, transmis şi urmărit de peste un miliard de oameni. Doar câteva din multitudinea momentelor istorice care prin implicarea sopranei au devenit memorabile. Drum lin spre cer, stea a universului operistic!”, mai transmite Opera Naţională Română Cluj-Napoca. AGERPRES

                Un pui de lebădă care se plimba pe Podul Serbănești, salvat de jandarmi și de comisarii Gărzii de Mediu

                  În dimineața zilei de astăzi, la ora 08.15 prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 s-a primit o sesizare de la un cetățean că un pui de lebădă (specia lebăda de vară – Cygnus olor) se află în pericol pe podul de la Șerbănești datorită traficului intens de la acea ora, această se deplasa pe partea carosabilă.

                  O echipă de comisari de la Garda Națională de Mediu Bacău, împreună cu un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au reușit să localizeze lebădă.

                  Aceasta a fost salvată și preluată de către un reprezentant al Asociației Centrul Regional de Ecologie.

                  Puiul de lebădă a fost dus la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) Focșani, asociație care acționează pentru conservarea speciilor de faună sălbatică și a habitatului lor.

                  Primarul Buhușiului, reconfirmat președinte al organizației locale PSD

                    Astăzi, în cadrul Conferinței Orășenești a PSD Buhuși, ca urmare a performanțelor realizate, primarul Vasile Zaharia a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației orășenești PSD Buhuși.

                    „Îl felicit pentru modul în care transpune misiunea admnistrativă în investiții demarate, monitorizate și finalizate!”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

                    „Conducerea orașului Buhuși a dovedit în ultimii ani că are capacitatea administrativă necesară pentru a aduce dezvoltare acestei comunități! Din 2018 până anul acesta, 25 de obiective de investiții inițiate, implementate sau viitoare, din fonduri europene, guvernamentale sau de la Consiliul Județean Bacău sunt evaluate la 310.450 mil. lei”, a mai declarat acesta.

                    Însoțiți de primarul Vasile Zaharia, împreună cu europarlamentarul Dragos Benea, deputatul Ionel Floroiu, prefectul județului Lucian Bogdanel și inspectorul general IȘJ Anca Egarmin, Ivancea a fost la o parte dintre proiectele investiționale care se derulează în Buhuși:

                    La Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei”, prin POR 2014-2020, se fac lucrări de reabilitare, extindere & dotare cu aparatură, respectiv echipamente medicale – RMN, CT și un sistem PACS (Picture Archiving and Communication Systems), în valoare de 13,2 milioane lei;

                    Tot prin același program de finanțare, cu 14.9 milioane lei fonduri obținute, se reabilitează, modernizează și extinde Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Buhuși. Stadiul lucrărilor la acest proiect este de 25%;

                    O construcție și-a schimbat destinația în grădiniță cu patru săli de grupă, grație proiectului de modernizare și extindere a acestui spațiu finanțat prin PNDL 2, cu 1,58 milioane de lei.

                    Prin asocierile încheiate cu municipalitatea buhușeană, Consiliul Județean asigură cofinanțarea necesară atât pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate cât și a celei rutiere.

                    „Singura modalitate prin care putem măsura performanța administrativă este concretizarea unor obiective în folosul cetățenilor. Iar echipa admnistrativă a orașului Buhuși dovedește prin proiectele pe care le implementează că pune comunitatea pe primul loc”, a mai declarat Valentin Ivancea.

                    Mărfuri contrafăcute în valoare de 15.000 de lei

                      Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău cu sprijinul inspectorilor antifraudă din cadrul ANAF – Direcția Regională Antifraudă Suceava, au efectuat controle la două puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, din municipiul Bacău, bănuite de comercializarea de mărfuri contrafăcute. Prejudiciul estimat este de aproximativ 15.000 de lei.

                      La data de 13 octombrie a.c., poliţiştii băcăuani, specializaţi în investigarea criminalităţii economice cu sprijinul inspectorilor antifraudă din cadrul ANAF – Direcția Regională Antifraudă Suceava, au efectuat controale la două puncte de lucru ale unor societăţi comerciale din Bacău, prilej cu care au constatat faptul că societățile în cauză, aveau expuse spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte ce purtau inscripții și însemne similare unor mărci înregistrate OSIM.

                      În urma verificărilor efectuate, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării 76 obiecte de îmbrăcăminte, toate acestea purtând inscripții și însemne similare unor mărci înregistrate OSIM.

                      Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 15.000 de lei.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

                      Și polițiștii au fost la Bursa Locurilor de Muncă

                        Tinerii sunt influențați de propriile alegeri, de oamenii pe care îi cunosc și admiră, precum și de propriile afinități pentru lucruri pe care ei înșiși reușesc să le facă bine și le oferă satisfacție.

                        A fi polițist poate fi un vis din copilărie, o simplă profesie, sau pentru majoritatea polițiștilor este o vocație, o onoare manifestată prin devotament.

                        La data de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Resurse Umane și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău, la evenimentul ”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți” pentru a discuta despre meseria de polițist.

                        Solicitarea a venit din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar polițiștii au răspuns pozitiv, în contextul în care, în perioada următoare, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Serviciul Resurse Umane v-a organiza recrutări pentru concursul de admitere la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, respectiv Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea.
                        Astfel, absolvenții, interesați de o carieră în poliție, au aflat informații despre condițiile prevăzute de actele normative incidente și despre ce trebuie să conțină dosarul de recrutare.

                        Unele din punctele tari pentru care tinerii ar trebui să aleagă profesia de poliţist sunt: respectul şi prestanţa conferite de portul uniformei, cariera onorabilă într-un mediu dinamic, salariu atractiv, precum şi statul de funcţionar public în slujba cetăţeanului şi a legii.

                        Un băcăuan care a abandonat doi câini, amendat cu 3.000 de lei

                          Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că, o persoană din municipiul Bacău ar fi abandonat în dreptul unei clinici veterinare din localitatre, doi pui de câine în vârstă de aproximativ 3 luni.

                          În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional conform art. 26, alin 1, lit b, raportat la art. 6, alin. 2, lit. f) din Legea 205/2004 (R) privind protecția animalelor, cu suma de 3.000 de lei.

                          Cele două exemplare canine au fost preluate de o fundație de protecția animalelor de pe raza județului Bacau. 

                            Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor proprietarilor de animale că abandonarea acestora constituie contravenție conform art 26, alin 1, lit b, din Legea 205/2004 (R), privind protecția animalelor cu și se sancționează cu amendă între 3000 și 12.000 de lei.

                          Totodata reamintim obligațiile tuturor deținătorilor de câini:

                          Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, și metișii acestora conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție, iar limitele sancțiunii sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

                          Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie conform art 13^3, aliniatul 5 din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

                          SNPAP Târgu Ocna, gazdă a vizitei de lucru a delegației din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „ Vasile Lascăr” Câmpina

                            În perioada 13-14 octombrie 2022, o delegație a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina a participat la un schimb de experiență la sediul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

                            Întâlnirea de lucru a fost organizată în baza cooperării din cadrul Rețelei Școlilor de Învățământ Militar din România (R-SIM).

                            Printre obiectivele întâlnirii s-au numărat atât schimbul de bune practici și de informații privind pregătirea și perfecționarea instruirii elevilor la modulele de specialitate, cât și schimbul de bune practici în domenii precum logistică, resurse umane, echipament și hrănire, managementul stărilor excepționale și tehnologia informației.

                             În cadrul schimbului de experiență invitații au avut ocazia să viziteze școala, să cunoască facilitățile logistice și didactice prin care este sprijinit procesul de învățământ.

                            Procesul de digitalizare al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost un subiect de interes pentru oaspeții școlii noastre, cărora le-au fost prezentate funcționalitățile aplicației informatizate E.M.E.S. (Educational Management Electronic System), implementată în școala noastră începând cu anul 2021, printre care se numără: realizarea orarului, încărcarea, consultarea și descărcarea suporturilor de curs, încărcarea și consultarea rezultatelor evaluărilor, completarea datelor elevilor și a notelor acordate în cadrul stagiului de practică, completarea chestionarelor și a sondajelor, încărcarea și soluționarea cererilor elevilor etc.

                            Achiziția și realizarea software-ului E.M.E.S. este unul dintre obiectivele proiectului Correctional, un proiect finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, programul „Justiție”, proiect în care Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna are calitatea de beneficiar.

                            Organizarea acestei vizite de studiu are un impact dublu care vizează atât buna cunoaștere a activității instituțiilor membre R-SIM, cât și identificarea domeniilor care pot constitui bazele dezvoltării unei colaborări eficiente și profitabile, din punct de vedere profesional, pentru toate părțile implicate.

                            Intervenție chirurgicală în premieră la Spitalul Municipal Onești

                            O nouă intervenție chirurgicală ortopedică, în premieră pentru Spitalul Municipal Onești, a fost realizată în această lună, la un pacient de 50 de ani, care a beneficiat de protezarea umărului drept.

                            Dacă artroplastiile de şold și genunchi, sunt intervenții de mare amploare dar frecvent realizate la spitalul Onești, artroplastia totală de umăr inversată este o intervenție de înaltă complexitate, fiind prima de acest tip.

                            Pacientul a fost externat cu o stare generală bună, cu durerile ameliorate, urmând proceduri de kinetoterapie, revenind la activitățile cotidiene ce înainte de intervenție erau grevate de dureri și impotenta funcțională severă.

                            Costurile legate de intervenția chirurgicală și implanturi au fost suportate integral de Spitalul Municipal Onești și Casa de Asigurări de Sănătate.

                            Echipa chirurgicală a fost formată din dr. Alexandru Costea, dr Cristinel Dinu, as Carmen Ceobănel iar anestezi a a fost realizată de dr. Valentin Mihailov.

                            În cadrul secției de ortopedie se realizează intervenții chirurgicale de endoprotezare şold, genunchi, umăr dar și tratamentul chirurgical și ortopedic al traumatismelor (fracturi, luxații, entorse, etc), cura chirurgicală Hallux Valgus, sindrom tunel carpian, contracturi Dupuytren.

                            Totodată există deja o experienţă în chirurgia artroscopica a genunchiului, umărului, gleznei realizându-se intervenții de reconstrucții artroscopice de ligament încrucişat anterior, revizii de ligamentoplastii, sutura coafa rotatorie.

                            Aeronavele Bazei 95 Aeriene vor survola orașul Târgu Neamț

                              Activități aeronautice prilejuite de evenimentul „Ziua Armatei României în Școli”

                              Aeronavele IAR-99 Șoim și IAR-330 SOCAT aparținând Bazei 95 Aeriană vor survola, în data de 20 octombrie 2022, orașul Târgu Neamț, la înălțimi cuprinse între 100 și 300 de metri, cu ocazia evenimentului „Ziua Armatei României în Școli”.

                              Menționăm că Baza 95 Aeriană va lua toate măsurile necesare privind siguranța aeronautică în conformitate cu reglementările în vigoare.

                              Jandarmii băcăuani prezenți la” Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2022″

                                Activitățile de prezentare a ofertei educaționale au continuat astăzi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la invitația Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

                                Jandarmii s-au adresat tinerilor care au promovat examenul de bacalaureat și care s-au arătat interesați de o carieră în Jandarmeria Română. Specialiști în domeniul resurselor umane le-au oferit informațiile necesare cu privire la întocmirea dosarului de candidat și la etapele pe care le vor avea de parcurs până la examenul propriu-zis, dar și despre echipa jandarmilor băcăuani.

                                Cei interesați pot obţine informații suplimentare, astfel:

                                la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău din strada Constantin Mușat, nr.4;
                                telefonic la numărul 0234/543131;
                                urmărind pagina de internet www.jandarmeriabacau.ro, precum și pe pagina oficială de Facebook : Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.