luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1089

Poliția Română cumpără mii de bastoane. Ce se pregătește?

Aproximativ 15.000 de complete baston telescopic vor intra în dotarea polițiștilor începând cu perioada imediat următoare, informează Sindicatul Polițiștilor Europol.

„Ca scurt istoric, în data de 30.08.2022, I.G.P.R. semnează acordul cadru pentru furnizarea a 15.000 de complete formate din: un baston telescopic compus din 3 segmente, mâner acoperit cu material aderent cu șanțuri transversale (rezistenta la încovoiere min. 5000 N), buton de acționare a segmentelor dispuse pe mâner (cu o dimensiune totala in poziția extins de aprox. 510mm., in poziția restrâns de aproximativ 225mm., diametrul mânerului max. 28mm., greutatea bastonului maxim 300-400gr., culoare neagra) si un portbaston (toc/holster/suport) din material plastic ce se rotește la 360 grade, fixabil pe centura, care sa permită scoaterea mijlocului din dotare direct in poziția extins.

Contractul a fost semnat cu firma ROTMAN INDUSTRIES SRL, un jucător cunoscut pe piața interna, importator direct al unor firme de marca din domeniul law & military, pentru suma de 3.225.000 lei. În traducere, asta înseamnă ca un complet format din baston + toc a fost achiziționat la valoarea de 215 lei + TVA”, se specifică în articolul de pe site-ul Europol.

În data de 13.09.2022, I.G.P.R. semnează si primul contract subsecvent in valoare de 860.000 de lei pentru 4.000 de complete, iar ROTMAN INDUSTRIES va trebui sa livreze in maxim 120 de zile, adică cel târziu la data de 10.01.2023 aceste bastoane.

Instanța a respins cererea unuia dintre consilierii rămași fără mandat de a dizolva CL Cleja

Tribunalul BACĂU a respins solicitarea unuia dintre cei șapte consilieri rămași fără mandat de la Cleja, care cereau dizolvarea Consiliului local.

Cei șapte și-au pierdut calitatea consilier, după ce prefectul județului Bacău a decis încetarea mandatelor acestora, ca urmare a absențelor repetate de la ședințele de consiliu.

Ce spune instanța:

„Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a cererii având ca obiect anulare act administrativ, invocată de pârâţi şi intervenienţi. Respinge cererea de chemare în judecată, având ca obiect anulare act administrativ şi pretenţii, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare executare act administrativ, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie în interes alăturat pârâţilor, formulată de intervenienţii PCC, UCC, prin Primar şi CLCC.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de suspendare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, sub sancţiunea nulităţii.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată, având ca obiect anulare act administrativ şi pretenţii, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 03.11.2022″.

Prefectul de Bacău a dispus începtarea mandatelor celor șapte consilieri în urma sesizării efectuate de secretarul general al UAT Cleja, care a elaborat un referat constatator în acest sens.

Instituția Prefectului a fost sesizată întrucât Consiliul Local, pe fondul absenteismului nemotivat al împricinaților, nu s-a putut întruni pentru a lua act de încetarea mandatelor și a aproba hotărâri în acest sens.

Amenzi de 2.200 de lei pentru braconaj piscicol

    În ultimele zile, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău, în cooperare cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au desfășurat activități de prevenire a braconajului piscicol pe lacurile de acumulare de pe raza comunelor Berești-Sascut, Galbeni și Răcăciuni, din județul Bacău.

    Au fost depistate 12 persoane care, fără a întruni condițiile legale, au ales să își petreacă ziua la pescuit. Acestora li s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.200 de lei pentru încălcarea prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

    Totodată, pe albia veche a râului Siret, în dreptul localității Răcăciuni, a fost depistat un barbat în vârstă de 29 de ani ce avea asupra sa 8 kg de pește fără a putea justifica proveniența acestuia, neavând asupra sa ustensile de pescuit, fapt care a trezit suspiciuni. Jandarmii au efectuat cercetări în zona imediat apropiată a locului unde acesta a fost depistat, iar la scurt timp au fost găsite o barcă gonflabilă 3 plase monofilament de aproximativ 125 de metri lungime, pe care acesta le-a ascuns în stuf.

    Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 64 din OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, iar împreună cu bunurile găsite a fost predat la postul de poliție Răcăciuni.


    Recomandăm tuturor iubitorilor pescuitului să respecte prevederile legale în vigoare care reglementează pescuitul și acvacultura, precum și perioada de prohibiție.

    Jocurile de noroc din Marea Britanie – 1,8 miliarde USD în taxe în prima jumătate a lui 2022

    Comisia pentru jocuri de noroc din Regatul Unit (UKGC) a raportat recent că jocurile de noroc sunt în creștere, aproape atingând nivelul de dinainte de COVID-19. Autoritatea fiscală a țării a confirmat câștigul, arătând câți bani a câștigat Regatul Unit din jocurile de noroc în prima jumătate a anului fiscal.

    Între aprilie și septembrie 2022, oficialii au raportat o creștere de 11% de la an la an a veniturilor fiscale din jocurile de noroc, ca urmare a operațiunilor normale după epidemia de COVID-19.

    HM Revenue & Customs raportează date preliminare care arată că a câștigat 1,62 miliarde de lire sterline (1,87 miliarde de dolari SUA) din jocurile de noroc în timpul perioadei, comparativ cu cele 1,45 miliarde de lire sterline (1,67 miliarde de dolari SUA) pe care le-a colectat în aceeași perioadă în 2021.

    Loteria este încă marele câștigător

    Loteria Națională, pe care Allwyn o va controla în curând, și industria iGaming au reprezentat cea mai mare parte a veniturilor fiscale. Contribuțiile lor au reprezentat 30%, respectiv 28% din total.

    Aceste cifre au fost în scădere în comparație cu prima jumătate a anului 2021. Veniturile din produsele de loterie au livrat 497 milioane lire sterline (574,38 milioane USD), în timp ce iGaming a contribuit cu 501 milioane lire sterline (579 milioane USD) în acea perioadă.

    Revenirea completă la operațiunile de jocuri de noroc pe teren este ceea ce a determinat creșterea plăților fiscale pentru această perioadă. Taxele de la aparatele de jocuri au crescut de la 106 milioane lire sterline la 267 milioane lire sterline (122,5 milioane USD la 308,57 milioane USD). În același timp, segmentul de cazinouri terestre a livrat 76 de milioane de lire sterline (87,83 milioane de dolari SUA) în taxe pentru „jocuri generale”.

    Segmentul cazinourilor a înregistrat un salt uriaș, deoarece a oferit doar 11 milioane de lire sterline (12,71 milioane de dolari SUA) în primul semestru al anului 2021. Cu toate acestea, această sumă este încă sub nivelurile de dinainte de pandemie.

    Pariurile cu cote fixe au fost responsabile pentru taxe de 313 milioane de lire sterline (361,73 milioane de dolari SUA), în scădere cu 6% față de anul trecut. „Taxele generale de pariuri” (GBD) din pariurile sportive au totalizat 309 milioane lire sterline (357,11 milioane USD) pentru pariurile cu cote fixe la distanță și cu amănuntul.

    Încasările anuale GBD au crescut de la 586 milioane GBD (677,24 milioane USD) în 2019 la 595 milioane GBD (688,79 milioane USD) în 2020. Au crescut apoi la 649 milioane GBD (750,05 milioane USD) în 2021 și sunt pe cale să arate o nouă creștere până la sfârșitul anului fiscal curent.

    Veniturile din impozitele din jocurile de noroc din Marea Britanie pentru 2019 au fost de 4,5 miliarde de lire sterline (5,2 miliarde de dolari), potrivit datelor Revenue & Customs.

    Mai multe modificări vin la jocurile de noroc din Marea Britanie

    Viitorul reformei jocurilor de noroc din Marea Britanie rămâne încă în aer, dar asta nu înseamnă că industria nu se schimbă. Alte entități, cum ar fi UKGC și Advertising Standards Authority (ASA), completează unele lacune.

    ASA a anunțat că reclamele legate de pariuri disponibile gratuit pe internet nu pot folosi cifre de profil înalt. Acestea includ sportivi și vedete de realitate cu urmăriri mari, sub 18 ani, pe rețelele sociale, chiar dacă nu sunt bine-cunoscute. Dacă ASA primește o plângere, agenții de marketing trebuie să demonstreze că anunțul nu ar fi de interes pentru minori.

    De asemenea, marketerii trebuie să determine originile oricăror personaje pe care le pot folosi în anunțurile lor. Ei trebuie să-și dea seama că anunțul seamănă cu un joc video și, de asemenea, ce fac ambasadorii mărcii lor în timp util.

    Operațiunile de slot machine sunt, de asemenea, revizuite. Daily Mail a raportat luni că sloturile din Marea Britanie ar trebui să fie în curând complet inaccesibile pentru jucătorii minori. Toate sloturile ar putea avea în curând o cameră încorporată pentru a ajuta la verificarea vârstei. Aparatul va face un selfie cu capul oricui dorește să-l folosească. Apoi, un algoritm va determina vârsta individului și îl va împiedica să joace orice joc de noroc dacă are sub 18 ani.

    Regal Gaming Technologies, o marcă din Marea Britanie a gigantului de jocuri Gauselmann Group, ajută la lansarea soluției, care poate răspunde în mai puțin de două secunde. Tehnologia nu este perfectă și cu siguranță vor apărea probleme

    Se presupune că software-ul este bun doar pentru o fereastră de 18 luni din vârsta reală a persoanei. Dacă jucătorul are 19 ani, este posibil ca software-ul să facă o determinare falsă. Pe de altă parte, unii tineri de 18 ani par mai în vârstă decât sunt, iar acest lucru ar putea păcăli și tehnologia.

    Joacă la cel mai valoros cazinou online local: https://www.princesscasino.ro/

     

    11 elevi care chiuleau de la ore, depistați de polițiști

      La data de 02 noiembrie a.c., în intervalul 09.00 – 12.00, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău, au acţionat pe linia prevenirii si combaterii faptelor antisociale în zona unităților de învățământ.

      Polițiștii, împreună cu jandarmii au efectuat verificări pe raza de competență din municipiul Bacău, la 7 unităţi de învăţământ. Totodată, au fost verificați și agenții de pază ai școlilor. Nici agenții economici din zona unităților de învățământ nu au scăpat de verificările polițiștilor.

      De asemenea, oamenii legii au identificat 11 elevi care absentau nejustificat de la orele de curs, fiind întocmite informări către unităţile de învăţământ vizate.

      Poliţiştii băcăuani desfăşoară permanent activităţi pentru prevenirea delincvenței juvenile, victimizării elevilor, combaterea faptelor de natură antisocială în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ şi a absenteismului şcolar.

      Bărbat de 62 de ani, băgat la închisoare pentru furt de energie electrică

        La data de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au identificat, pe raza comunei Asău, un bărbat, de 62 de ani, care se sustrăgea de la executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Moineşti, fiind condamnat la 240 de zile de închisoare pentru furt de energie electrică.

        Cel în cauză a fost escortat şi introdus în Penitenciarul Bacău.

        Falsificau acte pentru a obține împrumuturi CAR

        Percheziții într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals

        La data de 02 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cei din cadrul Poliției municipiului Bacău, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în aplicare 3 mandate de percheziţii domiciliare, emise de către Judecătoria Bacău.

        Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în domeniul criminalităţii economice, constând în inducerea în eroare a unei instituţii de creditare prin folosirea de documente falsificate ce au avut ca urmare obţinerea de împrumuturi de la C.A.R. – uri în mod fraudulos.

        Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate mai multe ştampile falsificate, medii de stocare, înscrisuri ce interesează cauză, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor şi administrării întregului probatoriu în cauză.

        Pe numele a două persoane au fost emise mandate de aducere, aceştia fiind conduşi la sediul poliției fiind audiaţi în acest sens.

        La finalizarea cercetărilor dosarul penal va fi înaintat unității de parchet competente.

        Un bătrân a dispărut. Cine-l vede este rugat să anunțe Poliția

          UPDATE”

          ​Barbatul din Filipesti a fost gasit de politisti. Este in stare buna.
          _________________________________________________________

           

          La data de 03 noiembrie a.c., Poliția orașului Buhuși a fost sesizată cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu, a numitului Păduraru Dumitru, de 76 de ani, din comuna Filipești.

          SEMNALMENTE înălţime 1,60 m, ochi căprui, păr grizonat

          La data plecării purta geacă de piele, de culoare neagră, cămașă albastră, pulover gri cu alb, pantaloni de trening de culoare neagră, papuci din plastic.

          Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția orașului Buhuși, tel. 0234.261818, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

          Elevii de la „Alecsandri” se mobilizează în sprijinul cățeilor fără stăpân

            Zilele acestea a fost lansată în Colegiul Național „Vasile Alecsandri” o campanie de strângeri de fonduri, cu ocazia lunii Toleranței, campanie de ajutorare a câinilor din Adăpostul Public al Municipiului Bacău, acolo unde se află peste 2.000 de patrupede.

            Campania este organizată de cei 35 de elevi membri ai Clubului Holtis din Colegiul „Alecsandri”, coordonați de prof. Vasilica Abageru și consiler școlar prof. Doinița Ciobanu.

            Astfel, până pe 11 noiembrie, organizatorii colectează donațiile doritorilor, din rândul elevilor, al profesorilor și al părinților, iar cu banii adunați în această campanie va fi achiziționată hrană pentru câței, hrană ce va fi dusă la Adăpostul Public pe 17 noiembrie.

            10 hectare de pădure de la Slănic Moldova, afectate de un incendiu

            Joi dimineață, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Slănic Moldova, sat Cireșoaia în urma unui apel primit pe 112 care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la vegetația uscată și litieră, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare.

            De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Onești și Moinești. În sprijinul forțelor de intervenție acționează 3 lucrători aparținând Ocolului Silvic Tg.Ocna și 5 lucrători aparținând SVSU Slănic Moldova.

            La fata locului se mai deplaseaza microbuzul de la Det. Onesti cu 3 subofiteri, 1 elev si 1 soldat.

            Incendiul se manifestă în focare izolate într-o pădure de foioase, aparținând Ocolului Silvic Tg. Ocna.

            Intervenția pompierilor militari este una dificilă, din cauza terenului accidentat, dar și a condițiilor meteorologice care favorizează propagarea flăcărilor.

            În prezent incendiul este localizat, lucrându-se pentru lichidare.

            Asociația Zi de Bine a finalizat amenajarea Clubului din Internat

            • acesta este un spațiu dedicat adolescenților care vin din mediul rural pentru a studia 

            Proiectul Clubul din Internat face parte din seria de proiecte desfășurate de asociația Zi de Bine în zona Moldovei. În luna septembrie, Zi de Bine Moldova a finalizat Tribuna Parc, un proiect inedit, menit să transforme grădina generoasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” din Cornești într-un spațiu de relaxare și zonă de petrecere a festivităților și evenimentelor școlare. Pentru luna octombrie, ZDB Moldova a finalizat spațiul dedicat elevilor din internatul liceului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău.

             

            Zi de Bine Moldova, alături de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy – RYMD, finalizează proiectul Clubul din Internat, prin care cele două asociații au transformat o zonă din clădirea Liceului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău într-un spațiu atrăgător, care să îi ajute pe noii elevi veniți din mediul rural să se integreze mai ușor.

             

            ”Noi credem că talentul, pasiunile, abilitățile valoroase se găsesc în egală măsură la copiii de la sat, ca și la cei de la oraș. Doar că, în cazul copiilor de la sat, sunt deseori îngropate sub greutăți de tot felul: lipsuri materiale, neîncredere, muncă la câmp, sărăcie, consum de alcool, violență și așa mai departe, cunoaștem cu toții problemele specifice. Atunci când un copil de la sat vine la oraș să învețe, e o izbândă extraordinară și noi credem că suntem datori să facem tot ce ne stă în putință să-i ajutăm să-și dezgroape sau, mai bine zis, să-și descopere toate talentele, pasiunea și abilitățile ascunse. Asta ne dorim noi să fie Clubul din Internat – un loc în care, în deplină siguranță, acești 90 de copii care-și trăiesc viața aici să aibă un loc sigur, să aibă modele care să îi inspire, să aibă oameni care cred în ei și-i ajută să-și descopere ce au ei mai frumos și mai valoros. Noi, la Zi de Bine, am ales să facem asta pentru ei, ca tineri, dar și pentru noi, ca societate.”, menționează Melania Medeleanu, co-fondator Asociația Zi de BINE.

            Diversitatea nevoilor elevilor a fost cea care a trasat tema proiectului. Pe deoparte, tinerii au nevoia de a asculta, de a fi ascultați, înțeleși; pe de altă parte, au nevoie să se exprime și să socializeze. Astfel, au fost create cele două spații alocate intervenției în funcție de ritmul și caracterul activităților pe care le găzduiesc. Quiet Room este un cadru intim, pentru lectură, studiu individual și discuții în tihnă, un spațiu în care elevii pot să citească, să stea la calculator sau să poarte discuții pe canapea. Noisy Room este sala dedicată trainingurilor, discursurilor, proiecțiilor de filme și tenisului de masă și poate fi, la nevoie, separată pentru activități simultane.

             

            ”Deși proiectul este definit de o separare a sălilor în spații liniștite și spații gălăgioase, miza sa este să încurajeze importanța prezenței ambelor componente în dezvoltarea și formarea tinerilor: libera exprimare și introspecția merg la pas, împreună. Cele două camere complementare sunt ghidate de o „regulă” simplă: când ai ceva de zis, să fii ascultat, iar când ești tăcut, să fii înțeles.”, declară Anca Spânu, Arhitect A+Noima.

             

            Bugetul necesar pentru implementarea proiectului Clubul din Internat – ZDBMoldova este de 12.000 euro și este oferit de Isopan. Mulțumim și partenerilor CLAR AUTO TRADE SRL, KANARA PRINT SRL, WISE BRAND SRL.

             

            Experiența din teren dezvăluie că abandonul școlar neoficial al tinerilor din mediul rural după clasa a 8-a (atunci când fac trecerea la liceu/școală profesională în altă localitate) este mult mai ridicat față de datele oficiale. Sunt comunități în care 8 din 10 tineri nu frecventează în realitate școala, chiar dacă nu figurează în statisticile oficiale ca ”abandon”. Prin „Clubul din internat”, cele 2 asociații le oferă tinerilor un loc în care să simtă că există oameni cărora le pasă de viitorul lor. Clubul e un spațiu care a luat naștere în urma nevoii tinerilor care au spus cât de greu e uneori să-și părăsească satul și să vină într-un oraș mare, în care nu cunosc pe nimeni și se simt copleșiți.

             

            ”Tinerii au nevoie de un spațiu prietenos în care se întâmplă activități de interes pentru ei și în care își pot petrece timpul liber. Într-un cuvânt, tinerii au nevoie de o comunitate. Odată cu deschiderea Clubului din Internat, se îndeplinește un vis pe care îl avem de aproape 8 ani de zile, mai exact din momentul în care realizat prima strategie de tineret a județului Bacău, prin care am consultat peste 1200 de tineri și am descoperit problemele cu care se confruntă.”,  afirmă Teodora Damoc, vicepreședinte Romanian Youth Movement for Democracy.

             

             

            Cei care doresc să susțină suplimentar proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

             

             

            Polițiștii locali încearcă să determine șoferii să nu mai parcheze aiurea. Deocamdată, cu binișorul

              În perioada 31octombrie – 06 noiembrie 2022, polițiștii locali vor desfășura o nouă campanie de conștientizare a conducătorilor auto care parchează neregulamentar autovehiculele pe trotuare, spații verzi, pe locurile de parcare rezervate pentru persoane cu handicap sau în locurile în care oprirea, staționarea sau parcarea este interzisă.

              Prima etapă a campaniei va fi una preventivă prin aplicarea de atenționări pe parbrizele autovehiculelor, atenționări care cuprind informații referitoare la actul normativ încălcat și sancțiunile prevăzute, urmând ca în perioada imediat următoare să se desfășoare acțiuni punctuale de identificare și sancționare a conducătorilor auto care nu respectă legislația.

              În conformitate cu prevederile art. 22, lit. l din H.C.L nr 295/2021, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei și 2.500 lei „oprirea, staționarea sau parcarea, pe trotuare, pe pistele obligatorii pentru pietoni, scuaruri, insule de dirijare a circulației, treceri pentru pietoni, spații de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate, sau terenuri destinate a fi înierbate, ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spații amenajate sau nu, aflate între trotuare şi carosabil sau imobile, a tuturor categoriilor de vehicule rutiere, indiferent de proprietar şi de masa maximă autorizată”.

              De asemenea, pentru oprirea sau staționarea neregulamentară pe partea carosabilă a drumului public vor fi aplicate sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care încalcă prevederile art. 142 și 143 din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

              Pe această cale recomandăm conducătorilor auto, care utilizează drumurile publice din municipiu, să respecte legislația în vigoare și să manifeste o atenție sporită atunci când se decid să parcheze în alte locuri decât cele permise.

              Până la 1.900 euro pentru conectarea la rețetele de apă și canalizare pentru cei cu venituri mici

              Statul ajută cu până la 1.900 de euro famiile modeste pentru a se racorda la sistemul public de canalizare. Banii se dau prin Programul „Prima Conectare” și ajung la operatorii de apă/canal. 

              Din această săptămână, băcăuanii – persoane singure sau familii modeste din punct de vedere financiar, cu venituri lunare nete sub salariul minim brut pe țară, vor putea beneficia de un spijin financiar nerambursabil de la stat, de maximum 1.900 euro, pentru racordarea la rețeaua de apă și de canalizare. Banii se acordă, indirect, prin firmele care vor efectua lucrările de conectare la canalizare, în cadrul programului „Prima Conectare”. Se urmărește, astfel, atât creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare, cât mai ales reducerea poluării provocate de evacuările de ape uzate urbane şi rurale menajere, provenite din gospodării şi servicii. Prin acest program, se estimează că, până în al doilea trimestru al anului 2026, peste 88.400 de gospodării se vor racorda la sistemele publice de apă/canal. Astfel, pentru a primi acest sprijin, persoanele fizice trebuie să se adreseze operatorilor de apă și canalizare din zona în care locuiesc. Aceștia vor depune cereri de finanțare, printr-o aplicație informatică dedicată, disponibilă pe site-ul www.afm.ro, până pe 15 decembrie 2022.

              Condițiile cerute

              Pentru a beneficia de acești bani, cei interesați trebuie să fie o persoană singură cu venituri reduse sau să facă parte dintr-o familie cu venituri reduse (525,50 lei pe fiecare membru de familie). Apoi, solicitanții trebuie să locuiască într-un imobil care nu este racordat la sistemul public de alimentare cu apă și/sau canalizare. Beneficiarul trebuie să-și dea acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor de racordare a gospodăriei la sistemul centralizat de canalizare sau alimentare cu apă. De reținut că terenul unde vor fi executate lucrările de branșare trebuie să fie liber de orice sarcini sau interdicții (cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară), să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești și să nu fie revendicat.

              Sancțiuni pentru cei care nu renunță la fosele septice

              Reamintim că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022, în localitățile unde există sistem public de canal și apă, proprietarii de case au obligaţia să renunţe la fosă și să se racordeze la acestea, în cel mult un an. Până pe 30 octombrie, băcăuanii care dețin fose septice în gospodării aveau termen să le declare la primării, în scopul înscrierii în Registrul de Evidenţă a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea şi Epurarea Apelor Uzate. Cei care nu au făcut acest demers riscă amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei. În plus, și primăriile care nu întocmesc acest registru riscă amenzi considerabile, de la 10.000 de lei la 15.000 de lei. Pot scăpa de sancțiuni cei care au obținut un aviz de la serviciul de gospodărire a apelor (SGA), prin care să dovedească faptul că fosa nu poluează. De reținut că, în funcţie de capacitate, instalarea unei fose septice presupune alocarea unei sume cuprinse între 6.000 de lei (fosă de 3.500 litri, suficientă pentru o locuință în care stau 5-6 persoane) şi peste 15.000 de lei (fosă de 5.000 litri, adecvată unei case în care locuiesc maximum 10 persoane). Golirea acestor fose (recomandat la cel mult doi ani sau patru ani, dacă se folosesc substanțe bioactivatoare) costă între 500 și 800 de lei.

               

              Noi măsuri de protecție socială

                Familiile sărace ar putea beneficia anul viitor de alte ajutoare sub formă de vouchere, care vor fi chiar mai consistente față de cele acordate până acum. În acest sens, guvernanții au în vedere acum mai multe variante. Se discută ca statul să acorde în 2023 bani sub formă de vouchere pentru energie familiilor care au mai mult de 3 copii și persoanelor care folosesc aparate de oxigen.

                O altă variantă ar consta în emiterea de vouchere în valoare de 4.000 lei de care ar urma să beneficieze persoanele singure cu venituri foarte mici (de exemplu, pensionarii cu indemnizație socială de 1.000 lei) și familiile cu cel puțin 5 copii, sprijin financiar care va fi destinat fie în scopul izolării termice a locuinței fie achiziționării de produse electrocasnice (mașină de spălat, aragaz sau frigider). În ceea ce îi privește pe pensionari, cei cu pensie de până în 2.000 lei ar urma să primească, o singură dată, 700 lei, sumă care le-a mai fost acordată și în vara acestui an.

                Așa cum este de așteptat, și din județul Bacău foarte multe familii și persoane singure se încadrează în criteriile sociale stabilite de Guvernul României, pentru a beneficia de pachetul de măsuri preconizat. Numai pensionarii care trăiesc din indemnizația socială de 1.000 lei numără pese 37.500 persoane. Lor li se adaugă aproape 9.000 de familii și persoane singure care supraviețuiesc din ajutorul social și multe altele care trăiesc la limita subzistenței.

                Jurăminte încălcate

                În această lume bântuită de războaie, crize de tot felul, economice, sociale, politice, când inflaţia a luat-o razna de tot, când energia electrică, gazele şi combustibilii s-au scumpit peste orice limită suportabilă, când nivelul de trai s-a deteriorat, afectând milioane  de oameni, am avut convingerea că, în baza experienţei şi a angajamentelor asumate, partidele aflate la guvernare vor găsi rapid soluţii pentru ca populaţia României să fie cât de cât protejată de efectele tăvălugului distrugător, de vieţi, de speranţe şi încredere.

                Totul s-a dărâmat, curg la nesfârşit vorbele goale, promisiunile scoase din neputinţa de a fi acoperite, însă am observat că nu numai  neputinţa este cauza, ci mai ales orgoliile liderilor de partid, încrâncenarea păguboasă, până la urmă este vorba de rea voinţă, ascunderea adevărului şi conservarea voturilor.

                De mai bine de şase luni, politicienii şi guvernanţii amăgesc poporul cu creşterea pensiilor, a salariilor şi compensarea creşterii aberante a preţurilor. Partidele, Guvernul, Legislativul, Instituţia Prezidenţială nu au ajuns la un consens: când şi cu cât vor creşte pensiile, când şi cu cât vor fi compensate, aşa cum se întâmplă prin majoritatea ţărilor care au guverne responsabile, tarifele la serviciile de bază. Toţi vor să-şi treacă în cont măsurile salvatoare şi, de aici, lupta politică: unul trage hăis şi altul cea, iar căruţaşul a pierdut hăţurile.

                Este prea mult, devine insuportabilă bătaia de joc. La această oră nimeni nu mai are nicio scuză, toţi cei aflaţi la cârma ţării devin responsabili, cu acoperire în Codul Penal. Cum este posibil ca, în prag de iarnă, termocentarale importante să fie închise, hidrocentrale scoase din sistem, energia să fie exportată, în timp ce populaţia va fi supusă, cu toate asigurările ferme  ale preşedintelui, unui regim aspru de economii, dictat de organisme străine de interesele noastre.

                Avem gaze, avem petrol, avem o reţea de producere a energiei electrice, construite cu eforturi uriaşe, avem terenuri agricole productive, unde sunt producţiile? De ce tremurăm de frig? De ce trăim prost? De ce agoniseala noastră se duce pe importuri? De ce companiile internaţionale fac legea în România? De ce stăm la mila altora să ne arunce resturile de la masa lor? De ce leul s-a devalorizat? De ce, când 70 la sută din populaţie a ajuns la limita sărăciei, noi cheltuim sume imense pentru înarmare? De ce adevărurile sunt ascunse, fiind înlocuite de ameninţări şi inducerea fricii? Poporul are dreptul constituţional să ştie adevărul, bun – rău, scrie şi în Carta ONU şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

                Scrie în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. De ce ne sunt încălcate cu neruşinare? Ştiu pe de rost, nu trebuie să le citesc, jurămintele depuse de preşedinte, parlamentari şi miniştri la învestire. Cunosc şi consecinţele nerespectării lor. Le mai ia cineva, în ţara asta, în seamă? Nu. Am ajuns, în toate domeniile la coada Europei şi a lumii. Trăim prost, am devenit săracii continentului, într-o ţară vândută şi furată pe faţă, fără ca un demnitar român să ia atitudine.

                La graniţă avem război, prin diferite părţi ale ţării, unii, cu minţile înfierbântate aprind focuri revendicatoare şi de nesupunere civică, iar administaţia statului doarme. Până când? Se pare că până va fi prea târziu, dacă „târziul” nu este deja prezent. Deschideţi ochii domnilor parlamentari şi miniştri. Sunteţi răspunzători de viaţa a milioane de români şi de securitatea ţării.

                 

                Spectacol de dans contemporan la Centrul de cultură „George Apostu”

                  Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA) din cadrul Universității Naționale de Arte„George Enescu” din Iași (UNAGE), în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, prezintă vineri, 4 noiembrie 2022, ora 18.00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, spectacolul de dans contemporan OPUS I-IV, creat de Sandra Elizabeth Mavhima.

                  Spectacolul este o transpunere coregrafică a scurt metrajelor de animație abstractă OPUS I-IV, realizate între anii 1921-1925 de către pictorul și cineastul Walter Ruttmann.
                  Coregrafia spectacolului este semnată de Sandra Elizabet Hmavhima, coregraf asociat al Teatrului de Balet Sibiu și creatoare a scurt metrajului „Collective Identity”, selectat de Essential Dance Film – TenduTv (SUA) pentru colecția celor mai reprezentative filme de dans din lume în anul 2012. Muzica spectacolului este realizată de către Bogdan Marinescu, light design-ul aparține lui Andrei Emilian, iar costumele sunt create de către Anastasia Bannaia și Alexandru Floarea (Papucei.ro). Dansează Juan Cruz Luque, Bianca Secrieru, Alina Postolache, Ilinca Agafiței, Dorina Macovei, studenți ai programului Coregrafie, Facultatea deTeatru (UNAGE).

                  Spectacolul face parte din cadrul proiectului OPUS I-IV, ce are în vedere lansarea cărții „Limbajul coregrafic în filmul experimental”, o lucrare de cercetare în domeniul Cinematografie și Media, asupra practicilor coregrafice care s-au dezvoltat în decursul secolelor XX-XXI în Europa și Statele Unite ale Americii, însoțită de prezentare a spectacolului de dans contemporan OPUS I-IV.

                  Proiectul OPUS I-IV este realizat cu sprijinul Institutului de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA) din UNAGE Iași, în cadrul granturilor finanțate din fondurile de cercetare ale UNAGE pentru anul 2022.

                  Parteneri: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni.

                  Înca o funie pentru Europa

                  De parcă sancțiunile impuse Rusiei nu sunt de ajuns pentru a distruge economia europeană, SUA oferă UE înca o frânghie cu care să se spânzure, indicându-i să impună sancțiuni Chinei. Conform Bloomberg, SUA propune UE să ia în considerare utilizarea limitelor de export în comerțul cu China cu mărfuri care o ajută să-și „întărească capacitatea de apărare”. Se pregătește și procesul invers: ca urmare a discuției strategice a liderilor UE, s-a decis „reducerea dependenței critice a Europei de Beijing”. Germania vrea să-și reconsidere abordarea față de China: se presupune că aceasta „devine nu atât un partener sau concurent, cât un rival”.

                  Să facem o paranteză. Multa lume crede că actuala criză economică și energetică din Europa a fost cauzată de atacarea Ucrainei de către Rusia. Desigur, aceasta ne-o spune zilnic propaganda. Realitatea este, însă, că criza a fost cauzată nu de război, ci de cele opt valuri de sancțiuni impuse de UE Rusiei. Să amintim că primul val de sancțiuni a fost impus cu două zile înainte de invazie. Asta se poate demonstra simplu; e sufucient să căutați presa din perioada respectivă.

                  Nu mai puțin adevărat este că Europa a fost împinsă ferm să impună aceste sancțiuni de SUA care acum profită de situația în care se găsește UE: pe de o parte îi furnizează gaz la prețuri de cel puțin trei ori mai mari decăt cel rusesc și, pe de altă parte, a scăpat de concurența produselor europene, mai ieftine pentru că se bazau pe resurse energetice ieftine.

                  Acum, SUA vor să termine și colaborarea dintre UE și China. Desigur, asta ar afecta foarte mult și China, pentru că Europa este o piață de desfacere profitabilă. O delegație de parlamentari europeni – din Belgia, Marea Britanie, Germania, Republica Cehă și Kosovo – s-a dus în Taiwan cu doar câteva zile înaintea vizitei programate a cancelarului Scholz  la Beijing.

                  Ne amintim ce efect a avut sfidarea Chinei de către Lituania, care s-a gândit să trateze Taiwanul ca o țara independentă. China a întrerupt relațiile comerciale cu Lituania.

                  Este evident că pentru economia europeană care se așteaptă să se gripeze în aceasta iarnă, nici nu mai contează dacă va pierde sau nu parteneriatul cu China. Pentru China va conta în mod cert. Rămâne de văzut cum va ajuta SUA acest nou conflict economic și diplomatic. Pentru că, în ciuda unei întăriri a dolarului pe fondul prăbușirii economice a eurozonei, economia americană nu stă chiar pe roze.

                  Cât despre noi… Noi n-avem nici o treabă. Noi suntem cu dansul pinguinului, cu ochii beliți pe televizor, înfulecând propagandă pe pâine. Cel puțin nu mai avem emoții…

                  A luat ființă REPER Bacău

                  Zilele trecute, membri marcanți ai celui mai nou partid din România, REPER, au fost prezenți în Bacău pentru a prezenta cetățenilor o parte a programului lor politic dar și pentru a sta de vorbă cu cetățenii. Astfel, deputatul de Bacău Cristian Ichim a fost însoțit de Dragoș Tudorache, membru fondator REPER și europarlamentar precum și de deputatul Andrei Lupu. Cei trei au luat pulsul urbei prin întâlniri în stradă cu cetățenii, dar și la o întâlnire organizată la sediul noii formațiuni politice în Bacău, pe strada Banca Națională nr. 25. După aceste întâlniri, cei trei au susținut și o conferință de presă în care au prezentat câteva repere ale noii formațiuni politice.

                  „Am lansat sâmbătă (29 octombrie-n.n.) manifetstul și programul politic al REPER-ului, la București. Suntem într-o caravan în toată țara iar în aceste zile suntem în Bacău. Am început un nou proiect politic, proiect care are în centru cetățeanul, și încercăm să modernizăm și să punem probleme reale pe agenda publică, să venim cu îmbunătățiri pentru calitatea vieții românilor. Marți, 2 noiembrie, am vorbit cu băcăuanii și am avut un feedback pozitiv, ceea ce ne dă încredere”, a spus în startul întâlnirii cu presa Cristian Paul Ichim,deputat de Bacău.

                  „Proiectul nostrum politic a început acum trei luni și acum prima acțiune politică o facem în stradă, în mai mult de 20 de orașe din țară, pentru că asta este miza cea mai importantă a partidului, și anume să aflăm împreună cu cetățenii care sunt noile lor repere, care sunt nevoile, care sunt așteptările lor, cum își proiectează viitorul și binențeles că ne interesează ce vor oamenii pentru alegerile din 2024. De aceea, programul politic pe care l-am prezentat sâmbătă nu este un produs finit, este de fapt o provocare la dezbatere și ceea ce intenționăm să facem în următoarele luni este să organizăm cât mai multe consultări cu oamenii, cum este și această caravană pe care o derulăm în țară. Vom face dezbateri pe temele prezentate în planul politic în idea în care dorim să aflăm de la cetățeni ce îi intersează ș ice așteaptă de la oferta politică nouă. Am vorbit cu băcăuanii pe stradă. Avem un chestionar prin care încercăm să îi ghidăm prin problemele cele mai mari ale societății în acest moment, de la criza energetică până la educație și sănătate, lucruri care apar constant în preocupările oamenilor. Sunt probleme reale pe are  cetățenii le au și pentru care așteaptă răspunsuri și vrem împreună cu ei să găsim aceste răspunsuri”, a explicat Dragoș Tudorache, membru fondator REPER, europarlamentar Renew Europe

                  „Pentru noi, în momentul acesta, este să contribuim în mod constructiv la activitate în Parlament. Binențeles, ne poziționăm ca partid de opoziție, dar esențial pentru noi este să contribuim pe proiecte, pentru tot ceea ce poate ajuta în acest moment ca românii treacă peste multiplele crize. Mai puțin ne interesează luptele clasice politice, scandalul specific opoziției, pe noi ne interesează să furnizăm soluții”, a precizat Andrei Lupu, deputat, coordonator al grupului REPER în Parlamentul României.

                  Pe finalul conferinței de presă, deputatul Cristian Ichim a mai adăugat:

                  „Așa cum am început acum doi ani și am promis apropiere de cetățeni, de băcăuani, așa cum am venit cu proiecte concrete pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, a legislației rutiere, teme asumate de mine personal la nivel legislative, lucruri care vor îmbunătăți efectiv ceea ce se întâmplă în România. Vă dau exemplu monitorizarea traficului rutier, prevenție, îmbunătățirea școlilor de șoferi, a programei, lucruri care vor reduce pe viitor numărul de accidente. În continuare vom merge pe aceiași notă, determinare și seriozitate și vom veni cu soluții. De la Bacău, pot să vă spun, am pus pe agenda națională, probleme privind facturile românilor la energie. Am cerut miniștrilor și ANRR-ului să vină și să discute cu cetățenii. Tot de aici am pus pe agenda națională tot ce se întâmplă în infrastructură și în continuare mă voi preocupa de A7, A8, A13, să avem în Moldova investiții, pentru că de aici va veni și bunăstarea efectivă și vom ajunge acolo unde trebuie.”

                  La întrebările jurnaliștilor, Cristian Ichim a precizat că a început organizarea la nivel județean, fiind dat startul la adeziuni și că oamenii sunt interesați de lucruri concrete. La nivel național au fost depuse câteva mii de înscrieri care vor fi verificate până la sfârșitul anului când se va trece la construirea filialelor, urmând ca în prima parte a anului viitor să aibă loc și un prim congres. În REPER sunt mulți oameni noi dar și foști membri ai partidului din care a plecat deputatul Ichim.