Sute de băcăuani care nu au apucat, încă, să ceară de la stat restituirea taxei auto au de recuperat peste 560.000 de lei. Teoretic, banii ar putea fi încasați în următorii 5 ani, însă Ministrul de Finanțe nu a publicat, încă, normele metodologice de aplicare a mecanismului de restituire a taxei auto. Deocamdată, a apărut modelul oficial al cererii de restituire.

Încă din vară, prin publicarea OUG 93/2022, statul anunța reluarea rambursării taxei de timbru acelor contribuabili care nu au apucat să-și recupereze acești bani, pe cale administrativă. Este vorba despre sumele plătite, în anii trecuți, la înmatricularea mașinilor aduse din afară. La începutul anilor 2000, statul a taxat astfel de operațiuni, prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (prevăzută de vechiul Cod fiscal), a taxei pe poluare pentru autovehicule (prevăzută de OUG 50/2008), taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (prevăzută de Legea 9/2012) și timbrul de mediu pentru autovehicule (prevăzut de OUG 9/2013). Normativul apărut în vară venea în contextul Cauzei de infringement declanșate, în 2017, împotriva României de către Comisia Europeană, ca urmare a taxării acestor bunuri, contrar dreptului Uniunii Europene.

Termen de 5 ani

Potrivit normativului publicat în iunie, cererile de restituire vor trebui depuse la Fisc, până în 2027. „Termenul de depunere a cererilor de restituire este de 5 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, se precizează în actul normativ. În baza acestor cereri, se vor putea recupera atât banii achitați ca taxă auto, cât și dobânda pentru perioada dintre momentul perceperii taxei și cel al restituirii acesteia. Potrivit art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere. Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Un rest de … peste 560.000 de lei

La nivelul județului Bacău, circa 34.000 de băcăuani figurau, în evidențele statului, cu taxe auto achitate pentru înmatricularea mașinilor aduse din afara țării. Potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău, până la data de 5 mai 2022, suma restituită, efectiv, băcăuanilor era de peste 120 de milioane de lei. În prezent, câteva sute de băcăuani ar mai avea de recuperat aproximativ 559.000 de lei. „Din acest total, 309.011 de lei reprezintă suma rămasă de restituit și 249.777 de lei, suma estimată ca excedent de la  Fondul pentru Mediu”, au precizat reprezentanții AJFP Bacău. Cert e că banii cei mai mulți i-ar mai avea de primit contribuabilii din municipiul Bacău – aproape 226.200 de lei, urmați de posesorii de mașini din Moinești – 144.231 lei, apoi de cei din Onești – 109.592 lei, din Buhuși – circa 59.000 de lei și din Podu Turcului – 19.870 de lei.

Legislație inutilă

Recent, Ministerul Mediului a publicat, în Monitorul oficial, un ordin – 2.806/2022,  prin care stabilește modelul cererii de restituire a fostelor taxe auto. Documentul ar fi trebuit să apară în vară, odată cu publicarea OUG 93/2022. Tot atunci, ar fi trebuit să fie cunoscute și normele metodologice de aplicare a mecanismului de restituire a taxei auto. Practic, în lipsa procedurilor, cererile de restituire nu pot fi depuse în prezent, făcând imposibil de aplicat legislația. Teoretic, cererile ar trebui soluționate în cel mult 45 de zile de la înregistrare, termen după care ar fi trebuit să le fie virate contribuabililor, în conturi, și sumelele solicitate.

În această noapte a fost înregistrat un accident rutier între un autocamion și un autoturism pe DN11 în comuna Măgura. O persoană a rămas încarcerată.

Persoana în cauză a fost eliberată de pompierii băcăuani. Victima era constienta și  prezenta escoriații la nivelul fetei.

A fost preluată de o ambulanță SAJ. ISU asigura masuri PSI.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

La data de 11 decembrie a.c. o patrulă mixtă polițist – jandarm aflată în patrulare pe raza municipiul Onești, acționând în zona lăcașelor de cult în vederea descurajării cerșetoriei, a identificat în incinta Bisericii Ortodoxe Sf. C-tin şi Elena Onești o persoană de sex masculin care practica cerșetoria și încerca să provoace scandal.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat de 39 de ani din județul Sibiu, care practica cerșetoria, în timp ce se afla în curtea Bisericii Ortodoxe Sf. C-tin şi Elena Onești, amenința cetățenii cu un dispozitiv pentru şocuri electrice, dacă aceștia nu îi ofereau diferite sume de bani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecatoria Oneşti cu propuneri procedurale.

Primăria municipiului Bacău a organizat luni, 12 decembrie, la Teatrul municipal ”Bacovia”, ceremonia de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Un număr de 102 de familii au primit din partea autorității locale, prin intermediul Direcției de Asistență Socială, un premiu simbolic, în valoare de 1000 lei, o diplomă aniversară în semn de recunoștință și apreciere, precum și un cadou.

Prezent la festivitate, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău, le-a mulțumit cuplurilor pentru modelul oferit tinerei generații prin exemplul lor de viață, urându-le sănătate, sărbători binecuvântate și fericire alături de cei dragi.

Festivitatea a fost urmată de un spectacol de muzică populară, susținut de elevii Colegiului Național de Artă ”George Apostu”, îndrumați de profesorul Florin Blaj.

Nutriția clinică și alimentația unui pacient în spital nu înseamnă doar dietoterapie, ci totalitatea resurselor puse la dispoziția acestuia pentru a-și păstra sau redobândi sănătatea. Alimentaţia pacientului este stabilită în concordanţă cu recomandările igieno-dietetice corespunzătoare patologiei sale.

Planificarea eficientă a unui meniu în spital necesită colectarea unei game largi de informații, atât din punct de vedere medical, dar și dietetic .

Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești integrează în echipa mutidisciplinară un dietetician autorizat care întocmește planul de dietă astfel încât : să fie adaptat calitativ și cantitativ procesului terapeutic al pacientului, să fie cât mai variat în limita posibilităților, dar și să respecte gustul, plăcerea și obiceiurile bolnavului, să aibă un aspect plăcut, să fie servit la temperatura dorită, dar și într-o ambianță care să-i facă placere.

Mesele pacienților sunt preparate în blocul alimentar propriu , dotat cu o bucătărie modernă și personal calificat.

1 de 12

De altfel , planul de îngrijire al pacientului , cuprinde și aspecte de educație nutrițională și acces la informații cum ar fi broșura privind regimul de hrană în spital, recomandări nutriționale pentru un stil de viață sănătos, chestionare de satisfacție privind modul de alimentație și hrană în Spitalul Municipal Sf. Ierah Dr. Luca Onești.

Fotografiile au rol informativ, o parte dintre mese fiind servite în farfurii la patul pacientului sau în sala de mese sau în caserole de unică folosință biodegradabile.

Interviu cu prof. Marius MANTA, scriitor

• Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l investiți în operă?
• M-ați prins pe finele anului, când omul – vrea, nu vrea – devine parcă și mai atașat de valorile sufletului. Poate tocmai de aceea intuiesc că va fi un schimb de replici într-un registru mai degrabă grav, consecvent cu ceea ce „aducem la vedere” și prețuim în mod deosebit în această perioadă. Mă refer la valori care sper din toată inima să nu își fi pierdut însemnătatea: Dumnezeu, familia, patria. Sunt și cele mai tari cuvinte ale inimii mele. Pornind dinspre acestea, am încercat și eu să clădesc câte ceva, după puteri. Știu cu siguranță că sunt un om care a prețuit dintotdeauna forța cuvântului și l-a înțeles sub forma unei realități care generează energii însemnate în planuri diferite. Într-un fel, cuvântul ne definește – și nu mă refer doar la statutul scriitorului, ci la faptul că, în primul rând, prin cuvânt, omul își formează o identitate, dă răspuns celor mai tainice mirări, își intuiește neputințele și își îngăduie bucuria de a visa. Cuvântul are fără doar și poate funcție ziditoare, înlăturând haosul. Personal, am încercat să mi-l apropii, să-i înțeleg fie și parțial mecanismele, felul în care naște și se naște intertextul; cu timpul, am observat că am devenit și eu parte a unei construcții ce sper să fie corect orientată. Inițial, la îndemnul părinților, mi-aduc aminte că am citit enorm. Se spune, sunt perfect de acord, că cele citite în primii ani creează adevărata perspectiva asupra lumii! În toată această preumblare prin spațiul cuvântului m-am intersectat după basmele copilăriei, la vremea primei adolescențe, cu cărțile mari, cu Dostoievski și Kafka în primul rând, chiar dacă ulterior, atunci când am fost întrebat pe cine prețuiesc cel mai mult, am răspuns fără ezitare: Shakespeare. E drept că pare deplasat la asemenea „înălțimi” să afirmi întâietatea unui anume scriitor, însă l-am simțit pe Shakespeare cum acoperă perfect toate registrele. Am resimțit o voluptate comparabilă doar cu literatura patristică, cu „Patericul”, „Limonariul”, „Lavsaiconul” etc. Așadar, o fi bine, o fi rău, am devorat biblioteci întregi, când bucurându-mă hedonistic, când încercând să dau sens, și grație acestor lecturi, unui mod de a fi în lume. În bună măsură, cuvântul-scris, încredințat foii de hârtie, este același cu cel care a început să îmi încălzească ființa, să îmi dea mie însumi un sens. Cuvântul investit în operă vine în continuarea acestei experiențe-continue de care v-am vorbit anterior. Cuvântul mă însoțește însă și la Colegiul de Artă „G. Apostu”, acolo unde sunt profesor de limba și literatura română, postură în virtutea căreia realizez și mai bine care este greutatea sa. Nu în ultimul rând, de câțiva ani, de când am onoarea și bucuria de a fi deputat în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, încerc să fiu mai vigilent la urmele pe care le lasă cele rostite ori încredințate tiparului – fără falsă modestie, e poate un „plus de atenție” care se suprapune firesc peste activitatea pe care o desfășor. Așadar, cuvântul din textele mele (e prea mult spus „operă”) se vrea același cu cel care îmi însoțește pașii de-a lungul acestei încercări de a survola lumea și timpurile sale.
• Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?
• E o întrebare grea la care am tot interesul să vă răspund cu un plus de sinceritate: mi-e teamă că mă aflu acolo unde e cel mai rău, anume la mijloc, între cele două. Cred că și unul și celălalt se împărtășesc într-un final de experiența lui Dumnezeu, sunt așadar salvați. În ce mă privește, în această ecuație a aproprierilor și îndepărtărilor de Logos, nu mă dovedesc a fi decât un simplu aspirant la bunurile cerești. Chiar dacă am o oarecare consecvență în cele pe care le întreprind, existând o ritmicitate a lucrului după un anume plan, de foarte multe ori trec de partea Fiului Risipitor: cei apropiați îmi cunosc disponibilitatea de a fi un soi de micro-colecționar, adunând ceasuri, discuri, cărți rare, plus alte lucruri care nu sunt întocmai trebuincioase. Cel mai probabil, ele vin cumva să satisfacă vanitatea proprie – mi-am promis în mai multe rânduri că renunț, încă nu am reușit. Dar ceea ce se risipește cu adevărat nu sunt banii ci timpul care, cu siguranță, este cu mult mai prețios. Iată că răspund acestei provocări punctual, la primul nivel. Altfel, desigur că de statutul de fiu risipitor suntem cu toții mult mai aproape. Nădăjduiesc însă că voi avea măcar în clipa cuvenită un soi de simplitate și de părere de rău pentru acestea toate, întreprinse cu mai puțin temei. De fapt, să știți că în bună măsură, mare parte a textelor mele de suflet întocmai asta doresc să arate: drumul către acasă, revenirea la chipul dintâi, reîndumnezeirea omului. Din păcate, după cum ziceam și într-una din cărțile mele, nu știu cum s-ar putea reinstaura firescul pentru timpul în care trăim. Modernitatea  sub toate formele ei pare să-și fi semnalat demult  neputinţele. Omul contemporan a devenit ultra-specializat,  e „actantul” ingineriilor nano, e dedicat carierei până la epuizare, prețuind tot ceea ce poate fi supus  schematizării, clasificării. E Toma Necredinciosul  prin instaurarea raţiunii în absolut toate domeniile de  cunoaștere. Ar fi interesat să cuantifice frumosul, să patenteze un algoritm de conversie al celor mai nobile  dintre sentimente. Iubirea se joacă pe paliere diferite, ce nu rareori se intersectează. Totul trebuie să fie spectaculos, hollywoodian. Nu, nu mă simt confortabil între zidurile unei asemenea stranietăți. Și vreau să fiu bine înțeles: nu întorc spatele noului, ci chiar mi-l doresc, îl prețuiesc – dar nu cu orice preț! Caut formele pline de temei ale noului, desfid epoca post-adevărului!
• Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?
• În ultimul timp, recunosc că manifest o anumită rigiditate în fața unor asemenea formulări. Apoi, vă spun deschis: nu vreau să stau la șuete cu Dumnezeu – în tot cazul, un Dumnezeu care ar sta la snoave, la o cafea, nu e cel pe care îl caut. Dumnezeu nu e postmodern, nu se îmbracă în blugi neapărat, nici nu apare la televizor în prime time să fie cool. E străin de politica breaking news-urilor și nici nu anunță apocalipse savant din trei în trei zile. Dar vă înțeleg pe deplin provocarea: în parte formulată în răspărul superficialității contemporane, ca un soi de auto-ironie în raport cu condiția unor generații întregi, în parte adresată în așa fel încât să deschidă ușa către „cămăruța de interior”, către acel loc tainic unde rămânem singuri cu noi înșine, întrebarea e cât se poate de validă. Da, simt adesea că am nevoie să vorbesc cu Dumnezeu însă nu găsesc întotdeauna calea spre locul acela ce nu ține de vreo realitate fizică. Dumnezeu este însă prezent! De multe ori – nu știu cât de aberantă se poate dovedi o asemenea afirmație – consider că vorbesc cu Dumnezeu prin oamenii frumoși cărora le-am urmărit discursurile, de la marii duhovnici până la vlădica locului ori părintele duhovnic. Uitați, poate că e o întâlnire în Cuvânt… Mai e un aspect de menționat: în situații limită, fiecare se roagă scurt, adânc, direct. Cred că fiecare cale își are rostul ei iar pentru mine se conturează în momentul în care reușesc să mă lupt cu constrângerile formale.
• Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?
• Nu știu ce să vă răspund! E, cred, prima dată când îmi dau seama că nu mi-am oferit mie un răspuns tranșant. Cine știe, posibil din temeri evidente… În tot cazul, chiar dacă poate nu îmbrățișez o viziune de factura unui ultra-realism iconografic, nici nu sunt liniștit la adăpostul unor curente la modă. Cred totuși cu toată convingerea că faptele întreprinse aici vor fi având consecințe mai mult decât „notabile”, ca să mă exprim delicat…
• Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?
• Vă livrez un răspuns anost, însă adevărat: nu am trădat. Evident, zic asta nu în sens absolut, nu am pretenția că sunt nici cu un vârf de grăunte mai bun decât un altul, însă nu obișnuiesc să „duc vorba”, să am interese pentru care să sacrific prietenii ș.a.m.d. Am alte defecte, chiar multe, însă pe acesta, slavă Domnului, nu! – parcă nu mi-e tocmai înrudit. Glumind, aș spune că nici măcar idealurile/ planurile mari nu le-am trădat, însă aici ar fi și o parte bună, în sensul în care se pare că mi-am cântărit puterile fidel, fără a adăuga artificial, prefigurând un drum fără mari „diferențe de nivel”. Prețuiesc onestitatea, mă lupt pentru ea.
• Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?
• Sigur, de-a lungul timpului am avut tot felul de întrebări, nedumeriri, reproșuri. Am primit imediat răspunsuri, drept pentru care chiar nu aș face nimic, aș păstra intactă, așa cum este, „corola de minuni” a lumii. O notă, chiar dacă nu se leagă direct de „facerea lumii”: cu un singur aspect nu reușesc să mă împac – nu pot să nu scrâșnesc când vine vorba de suferințele, durerile ori chinurile unui copil.
• Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…
• Îi sunt îndatorat până peste cap lui Bacovia: niște examene în timpul facultății, licența, masteratul, chiar o bună parte din drum… Totuși, inima îmi tresaltă la Eminescu – altă deschidere, preaplinul iubirii, un etos românesc, sonorități cunoscute. Nu e neapărat un vers anume, ci această disponibilitate totală de a intui ce se află „peste vârfuri”.