16 mai 2024
ActualitateDividende de 82,7 milioane de lei la EVERGENT Investments

Dividende de 82,7 milioane de lei la EVERGENT Investments

Acționarii EVERGENT Investments, din Bacău, a aprobat, pe 27 aprilie, un dividend în valoare brută de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7% la 26 aprilie 2023. Adunărilor generale extraordinare și ordinare dținute la această dată au aprobat, cu o larga majoritate, toate propunerile de pe ordinea de zi. 

A fost aprobate, astfel, situațiile financiare consolidate și individuale aferente anului 2022, an în care compania a înregistrat o creștere de 183% a rezultatului net față de bugetul estimat. Au fost aprobate și Programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023.

Printre deciziile Adunării generale extraordinare se numără și aprobarea celor două programe de răscumpărare de acțiuni, al 8-lea și al 9-lea.



Propunerile Consiliului de Administrație au drept scop remunerarea acționarilor, atât prin acordarea unui dividend în numerar, cât și prin programe de răscumpărare din piață.

Valoarea de 82.712.573 de lei alocată dividendelor reprezintă 70% payout ratio (fracțiunea din venitul net pe care o firmă o plătește acționarilor săi în dividende) din rezultatul net al anului 2022. Data de înregistrare va fi 9 iunie 2023 (ex-date 8 iunie 2023), iar 28 iunie 2023 va fi data plății dividendului.

EVERGENT Investments va desfășura doua programe de răscumpărare de acțiuni, „Programul 9”, cu maxim 10.000.000 de acțiuni răscumpărate prin oferta publică de cumpărare în scopul reducerii capitalului social, și Programul 8, în care se vor răscumpăra maxim 9.200.000 de acțiuni prin operațiuni în piață pentru programe de tip „stock option plan” pentru a recompensa și fideliza angajații, administratorii și directorii companiei.

Prețul minim al acțiunilor răscumpărate va fi cel al pieței, iar cel maxim a fost stabilit la 2 lei. Programele se vor derula fiecare pe parcursul a cel mult 18 luni și au fost propuse ca urmare a succesului înregistrat de programele anterioare, care au contribuit la susținerea lichidității acțiunilor EVER și a creșterii ponderii deținerii în capitalul social pentru acționarii existenți.

Pentru anul financiar 2023, acționarii EVERGENT Investments au aprobat programul de activitate și un buget de venituri și cheltuieli care prevede venituri de 102,7 milioane de lei, un profit net de 24,7 milioane de lei, un câștig net din vânzarea activelor proprii de 54,2 milioane de lei, respectiv un program de investiții în valoare de 305,2 milioane de lei. 

Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments: „Aplicarea riguroasă a politicii de dividend a ultimilor 15 ani livrează valoare pentru acționari, iar creșterea organică a companiei creează valoare pentru societate, în ansamblul ei. Capacitatea echipei EVERGENT Investments de a anticipa unele tendințe a determinat un rezultat cu 183% mai mare decât cel bugetat în 2022, într-un context geopolitic care a testat marea majoritate a modelelor de business, remodelând mediul economic global. În 2023 continuăm să aplicăm strategia de investiții, să îmbunătățim structura portofoliilor pentru care am alocat un buget de peste 300 de milioane de lei, pentru a arăta rezultate și a veni în întâmpinarea așteptărilor acționarilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri