O distopie contemporană

Există un număr de distopii imaginate de cărți sau filme în care, în viitorul umanității erau interzise majoritatea formelor de artă. Cărțile, tablourile, filmele, toate erau arse pe măsura ce mai erau descoperite.

Motivul e banal: se urmărea suprimarea oricăror emoții care ar fi dus la conflicte umane.

Oricât de multa imaginație ar fi avut scriitorii SF, este greu de găsit unul care să fi imaginat un viitor în care nu un regim despotic interzice cititul, ci înșiși oamenii să aleagă să nu mai deschidă o carte, să nu mai discute o idee și, în special, să se ghideze în viața nu după ideile lor, ci după instinctul de turmă.

“Omul nou” pe care și-l imaginau comuniștii că o să reușeasca să-l formeze cam despre asta era: un automat programat să muncească bine, să nu pună și să nu-și pună întrebări și, în general, să faca numai ceea ce îi spuneau conducătorii. Acestei inițiative de uniformizare i s-a opus o mișcare de rezistență prin individualizare; conștienți sau nu, cetățenii din Estul Europei nu au acceptat să fie tratați ca niște androizi.

S-ar fi zis că această atitudine împotriva uniformizării va continua în mod natural și după prăbușirea regimurilor comuniste; în realitate, însă, s-a petrecut exact invers: societatea capitalist-consumistă a abolit individualitățile iar indivizii – copiii celor care se luptaseră cu uniformizarea – au acceptat această transformare de buna voie. Aceeași marcă de telefon, aceeași perche de pantaloni, aceeași încălțăminte, aceleași filme văzute, aceleași modele de urmat. Iar, pentru a cuprinde cât mai mult din societate, au fost coborâte standardele. Spiritul critic a fost asasinat mișelește cu o supradoză de automulțumire, educația a devenit o formă fără conținut, respectul, o chestiune inutilă.

Desigur, pompierii nu ard încă bibliotecile și nici iubitorii de cultură nu sunt incinerați de clericii Tetragrammatonului. Deocamdată vedem toate acestea ca niște metafore. Vedem că dialogul este înlocuit de monolog, că ideilor le-au luat locul insultele, că ura se insinuează peste tot.
Pentru cine nu are un sistem de referința, o posibilitate de a compara lucrurile, e dificil să-și dea seama de schimbările produse în societate și de faptul că ne aflăm pe o cale greșită. La fel cum unei păsări care a crescut într-o colivie ideea zborului i se pare absurdă.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"