A lăsat Bucureștiul pentru liniștea mănăstirii și, de la 20 de ani, se roagă neîncetat pentru mântuirea lumii. Dar rugăciunea sa are și un alt glas – cel al clopotelor. Părintele Lavrentie a transformat dangătul într-o adevărată artă, interpretând compoziții care vestesc bucuria, tăria credinței și, uneori, durerea despărțirii. În clopotniță, la un „altfel de pian”, funiile și clapele devin sunete vii ale trăirii monahale.
Articolul precedent
Articolul următor








