20 aprilie 2024
Top StoryMinistrul Finanțelor a vizitat comuna Dofteana

Ministrul Finanțelor a vizitat comuna Dofteana

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a fost, sâmbătă, 27 iulie, oaspetele comunei Dofteana, unde a vizitat șantierele a două proiecte de investiții din fonduri guvernamentale.

Evenimentul a făcut parte din programul mai amplu al vizitei de două zile (26 și 27 iulie) a premierului Viorica Dăncilă, viceprim-ministrului Mihai Fifor și a lui Eugen Teodorovici în județul Bacău. În cursul zilei de sâmbătă în program erau trecute vizite la obiective de investiții din Pârjol și Dofteana și participarea la o ședință a Comitetului Executiv al PSD Onești. Programul a fost parțial anulat după ce primul ministru a fost nevoit să plece urgent la București pentru o ședință de guvern extraordinară în cazul de la Caracal. „În asemenea situații – a explicat Eugen Teodorovici la Dofteana -, este firesc să ne repliem și dăm curs celor mai importante probleme care apar”.

Ministrul de Finanțe a fost însoțit la Dofteana de europarlamentarul Dragoș Benea, de parlamentarii de Bacău Lucian Șova, Miron Smarandache, Ionel Floroiu, Costel Dunava, Theodora Șotcan, Elena Hărătău și Carmen Dima, dar și de subprefectul Valentin Ivancea și de vicepreședintele Consiliului județean, Silviu Pravăț. Oaspeții au fost întâmpinați, cu pâine și sare, de primarul Ioan Bujor, de membri ai aparatului de conducere a primăriei și de consilieri locali.



Refacerea și modernizarea unui drum comunal

Primul obiectiv vizitat a fost „Modernizare drumurilor de interes local în satele Hăghiac, Ștefan Vodă și Dofteana”, în valoare de peste cinci milioane de lei din Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările, efectuate de societatea Conextrust din Bacău, sunt programate pentru finalizare în luna noiembrie. Sunt modernizate 6 km de drumuri comunale și este refăcut malul drept al pârâului Doftenița, cu lucrări de apărări de maluri și refacere a drumului aferent pe o lungime de 1.110 ml, la o înălțime de 3,5 m (în urma erodării malului cinci familii au rămas izolate fără acces la drum public). Lucrările sunt terminate pe jumătate.

Grădiniță nouă la Dofteana

Construirea unei grădinițe cu trei săli de grupă în satul Dofteana, chiar lângă primărie, a fost al doilea obiectiv al vizitei. Lucrarea a început în iulie 2018. Acum edificiul este gata să-și primească primii copii. Grădinița mai dispune și de o sală polivalentă, de grupuri sanitare, de centrală termică proprie, de o suprafață utilă de 800 mp, și de o rezervă de apă pentru stins incendii de 60 de tone. Finanțarea lucrărilor s-a făcut prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

De vorbă cu sătenii din Dofteana

Primarul Ioan Bujor l-a informat pe Eugen Teodorovici despre modul în care sunt cheltuiți în comună banii publici, dar și cei europeni, mai ales în proiecte de dezvoltare locală. „Avem opt proiecte pe rol, patru europene și patru guvernamentale – a spus primarul. Ne interesează, însă, și zona în care locuim și muncim, ne interesează, de exemplu, și starea drumului spre Salina Târgu Ocna, pentru că foarte mulți dintre consătenii noștri lucrează în acest oraș, dar și modul în care putem călători în Moldova, în toată țara și în lume. Ne interesează, deci, stadiul autostrăzilor de la noi”.
Eugen Teodorovici a dat, astfel, câteva detalii despre Autostrada Iași-Bacău-Brașov și asigurări că există preocupare pentru aceasta, dar și despre o investiție cum ar fi drumul de la Salina, care se va reface în mod sigur. „În salină – a precizat ministrul – se tratează foarte multă lume, deci avem un motiv în plus să facem ceva. Altfel, pe un asemenea drum afli imediat numai dacă ai probleme cu rinichii, după modul cum se circulă acum”.

Eugen Teodorovici a stat de vorbă și cu constructorii, dar și cu oamenii din sat care au venit să-l vadă și a ascultat chiar oful unei bătrâne care s-a văzut izolată cu toată gospodăria ei prin erodarea malurilor pârâului Doftenița.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri