Lecție de pasiune și perseverență în lumea semnelor

    Asociația Națională a Surzilor din România cu filiala în Bacău a făcut un bilanț al reușitelor pe care le-a înregistrat în acest an.

    Sâmbătă, 9 decembrie a avut loc o conferință de presă la sediul Asociației Surzilor din Bacău, pentru a face cunoscute comunității locale rezultatele membrilor organizației, care participă anii de a rândul la competiții sportive.

    Discuția a debutat cu importanța spotului care îi ajută pe tinerii să se integreze mai ușor, să-și poată întemeia familii, să poată călători. Pentru toate acestea însă, este nevoie și de sursă financiară dar și de un interpret.



    Practic, problema interpretului vine în condițiile în care membrii nu reușesc să vorbescă fără o persoană capabilă să cunoască dar și să reproducă limbajul mimicogestual. În cadrul întâlnirii dintre ziariști și membrii asociației s-a menționat că există patru echipe sportive care au însumat un număr de 13 cupe la competiții de futsal, dans sportiv, pescuit sportiv dar și de șah.

    Principala activitate a asociației este integrarea surzilor în societate, prin depistarea și îndrumarea către școlile speciale iar după terminarea studiilor, acordarea unui sprijin în găsirea unui loc de muncă cât și acordarea serviicilor de interpret. Din păcate însă, cel puțin în Bacău există doar doi interpreți de acest fel care nu reușesc să facă față cu volumul mare de persoane care au aceste deficiențe.

    „Vrem ca autoritățile locale dar și comunitatea să știe ce activității desfășurăm. Ne dorim să ne facem cunoscuți și să aveam parte și de sprijin din partea cumunității în desfășurarea sportului pentru persoane cu dizabilități. Cele mai mai mare problemă pe care o avem este cea a interpretului iar Legea 448 specifică faptul că, autoritățile locale cât și cele private trebuie să aibă interpreți specializați, însă noi avem un singur interpret care nu face față tuturor cererilor.”

    Ionel Blidariu, președintele Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR) Bacău

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"