miercuri, 17 decembrie 2025

Judo / Dragoș Prosie, câștigător al Cupei României U21

Finalul săptămânii trecute a adus două realizări majore pentru judoka CSM Bacău, Dragoș Prosie. Ambele la Brașov și ambele la categoria de vârstă Under 21. Sâmbătă, sportivul antrenat de Aurel Chelariu și-a adjudecat Cupa României la 81 kg la capătul unei evoluții entuziasmante.

A doua zi, Dragoș a luat startul, în limitele aceleiași categorii de greutate, la Campionatul Național Ne-Waza (lupta la sol), cucerind argintul. Tot la Naționalele Ne-Waza, un alt judoka pregătit de Aurel Chelariu, Andrei Buga a ocupat locul 7, la 66 kg, poziție notabilă în condițiile în care sportivul este în vârstă de numai 15 ani.

Despre succesele lui Dragoș Prosie, profesorul Chelariu a spus că „sunt perfect meritate, constituind roadele muncii depuse de-a lungul ultimilor ani”.



spot_img