Ordonanța de urgență ce reglementează metodele de intervenție pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun (OUG 81/21 iulie 2021) a suferit recent mai multe modificări, consfințite prin Legea 197 din 6 iulie 2022.
„În acest context, dar şi ca urmare a intensificării prezenței unor exemplare de urs în comunități din județul Bacău, am discutat astăzi cu şeful Inspectoratului de Jandarmi Județean, col. Adrian Babiş, cu privire la atribuțiile şi responsabilitățile legale ce revin Jandarmeriei în relație cu acest subiect spinos.
Totodată, am trecut în revistă şi modul în care autoritățile administrației publice locale (primari și viceprimari) înțeleg să-şi dea concursul pentru a combate posibilele atacuri de urs şi a-şi feri, astfel, comunitățile de perspectiva înregistrării de pagube materiale sau de nedorite victime omeneşti”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.
Pentru a aprofunda ultimele modificări legale, precum şi a conştientiza mai bine responsabilitățile ce revin tuturor autorităților implicate, prefectul a dispus convocarea în şedință a factorilor decidenți din cele 20 de UAT-uri pe raza cărora incidența prezenței ursului brun este cea mai ridicată, dar şi a reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Şedința va avea loc miercuri, 20 iulie, la Palatul Administrativ.
„Aştept responsabilitate şi o conduită precaută din partea reprezentanților legali ai UAT-urilor, mai ales când în joc este – înainte de orice – siguranța şi integritatea cetățenilor din comunitățile pe care aceştia le conduc”, a mai spus prefectuljudețului.







