Are perfectă dreptate unul dintre cititorii rubricii mele (un domn care face mereu comentarii inteligente și cu un grad apreciabil de civilitate) când spune că e foarte greu să găsești tonul echilibrat și să ai coerență în campania #metoo, să fii sincer și onest în discuții.
De cele mai multe ori tonul e inflamat și reacțiile sunt exagerate. Sau total deplasate, cum este cea despre care am amintit săptămâna trecută, după ce am citit scrisoarea deschisă a unor franțuzoaice celebre.
Printre care și superba doamnă a filmului francez, Catherine Deneuve, ajunsă la o vârstă respectabilă, dar care se pare că nu a uitat sulfurosul personaj din Bellle de jour, pe Séverine. Iar franțuzoaicele, oricum (nu chiar toate, desigur), au șarm, șic, „savoir faire” și „joie de vivre”, sunt absolut de acord cu asta. Printre semnatare era și Catherine Millet, autoarea scandalosului roman „Viața sexuală a Catherinei M.”
Așa că nu m-au mirat aserțiunile doamnelor cu pricina și nici genul de amoralitate artistă pe care-l ilustrează ele. Dar, de data asta, în contextul unor dureroase dezvăluiri legate de abuzuri oribile și grosieră hărțuire sexuală, chiar a fost total nefericit gestul lor, neadecvat situației. Sunt momente în care este nevoie de o decență maximă și de reflecție serioasă asupra unor situații grave. Când și-a dat seama de acest lucru, și când a primit numeroase replici acide, revoltate, Catherine Deneuve și-a cerut scuze și bine a făcut, a procedat ca o doamnă adevărată.
Pentru că ea nu a vrut să jignească victimele abuzurilor sexuale, ci și-a exprimat o părere legată de relația dintre sexe. Din care ar fi mare păcat să lipsească galanteria, curtoazia bărbaților, flirtul elegant, cu limite de bun-simț, am văzut că și signor Berlusconi susține cu tărie acest lucru. Chestiunea, care nu se poate tranșa atât de simplu, ține și de faptul că, prea mulți sunt aceia care se reped să judece, să arbitreze, să condamne. Fără să-i intereseze de fapt adevărul. Mulți oameni exagerează, colportează bârfe, vor spectacol cu orice preț, și nu au argumente, probe, când afirmă ceva.
Ce să mai zic de aberația numită corectitudine politică! Și de ravagiile ei! Corectitudinea politică a devenit o adevărată industrie în zilele noastre, de pe urma căreia se câștigă bine. Dar calea spre adevăr, care trebuie să fie cunoscut, analizat nuanțat, e lungă și anevoioasă. Iar adevărul nu are nimic de-a face cu pozițiile extreme, de dreapta, de stânga, machiste sau feministe, etc…
Voința de a se împotrivi răului, ieșind din pasivitate, asta cred că e important în situații care lezează demnitatea umană. Fiindcă răul are multe fețe, și se ivește peste tot. Așa banal cum este, după o celebră sintagmă a unei femei filosof, aproape că nici nu-l mai vezi, nu-l mai recunoști. Cum sunt, de pildă, abuzatorii din zilele noastre? Reproduc rândurile scrise de un bărbat, de Valeriu Nicolae, în rubrica sa din Dilema veche.
„Abuzatorii de azi sunt oameni sofisticați, care vorbesc cu multă eleganță despre filosofie, politică internațională, oameni care deschid conferințe, sunt patroni apreciați ai feluritor evenimente mondene și sponsori de acte caritabile. Oameni care fac parte nu numai din elita noastră financiară, dar și din elita politică și intelectuală.”
Câtă ipocrize, atâta dramă! False elite, alcătuite din niște impostori, indivizi cu apucături primitive, niște grobieni în fond, care s-au cățărat cât mai sus, în nemărginita lor dragoste pentru Putere. Și care cred că pot să obțină orice își doresc, pentru că dețin puterea. Dar asta e o altă discuție deja, despre patologia puterii.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
