Cele două finaliste ale barajului de promovare în Liga 3 se vor afla față în față după ce au cucerit, fiecare, atât titlul de campioană, cât și faza județeană a Cupei României
AS Bârsănești și Cetatea 1932 Suceava își vor disputa, în dublă manșă, barajul de promovare în Liga 3. Turul barajului dintre campioanele județelor Bacău și Suceava e programat duminică, 22 iunie, de la ora 18.00, pe stadionul „Areni” din Suceava, returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu, pe 29 iunie, de la ora 17.30, pe terenul „CSM Onești”.
Cele două finaliste se vor prezenta la baraj din postura de campioane, dar și de câștigătoare a Cupei României, faza pe județ. Prima care a realizat eventul campionat- Cupă a fost AS Bârsănești.
Gruparea antrenată de Daniel și Costel Munteanu a câștigat campionatul Ligii a IV-a din Bacău fără să cunoască înfrângerea: din 22 de meciuri a obținut victoria de 19 ori, iar în alte trei rânduri (toate în play-off), remizând.
La mijlocul săptămânii, Bârsăneștiul și-a trecut în palmares și Cupa României, după o finală câștigată în prelungiri, cu 4-2 (2-2), contra celor de la AS Negri. Sâmbătă, 14 iunie, a reușit eventul și Cetatea Suceava. După ce și-au adjudecat titlul de campioană, de asemeni după un parcurs fără greșeală (22 de jocuri disputate, dintre care 21 de victorii și un singur egal) sucevenii antrenați de Ionuț Plămadă au pus mâna și pe Cupă grație victoriei cu 5-0 în finala disputată la Putna împotriva Viitorului Liteni.
De notat că la finala de miercuri, dintre AS Bârsănești și AS Negri, în tribunele stadionului „Constantin Anghelache” s-a aflat și managerul echipei sucevene, fostul fundaș al FCM Bacău, Dorin Goian, venit pentru a studia jocul viitoarei adversare de la baraj.
În replică, și antrenorul celor de la AS Bârsănești, Daniel Munteanu intenționa să vizioneze jocul Cetății în finala cu Liteniul, însă un deces în familie a impus o schimbare în programul tehnicianului oneștean.
În fine, să mai spunem că între cele două manșe ale barajului de promovare, stadionul „Areni” din Suceava va găzdui meciul de retragere al lui Dorin Goian, în cadrul unui eveniment de gală intitulat „Prima Repriză”, care are și un scop caritabil.
Programată pe 24 iunie, de la ora 18.00, manifestarea va avea ca principal punct de interes amicalul care va aduce față în față echipa denumită „All Stars”, antenată de Victor Pițurcă și cea a „UEFAntasticilor” pregătiți de Cosmin Olăroiu.