23 aprilie 2024
ActualitateElevii si cadrele didactice din rural, vizati de Centrul de Prevenire, Evaluare...

Elevii si cadrele didactice din rural, vizati de Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog

Sub numele „Stiu ce aleg?”, echipa de specialisti din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Bacau deruleaza in aceasta primavara un nou proiect avand ca scop prevenirea consumului de tutun, alcool si substante interzise in randul adolescentilor. Implementat in parteneriat cu Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau, proiectul se adreseaza in special elevilor din scolile din mediul rural, dar si cadrelor didactice din unitatile scolare respective, acestea fiind solicitate la implicare activa pentru buna derulare a activitatilor propuse prin proiect.

„Stiu ce aleg! – aceasta afirmatie ferma pe care multi adolescenti o fac se transforma de multe ori intr-o interogare, intr-o nesiguranta atunci cand e vorba de distractie, de stare de bine, de uitarea problemelor si a neplacerilor din viata fiecaruia. Niciun adolescent, niciun tanar nu se trezeste dimineata cu dorinta de a deveni un dependent sau de a deveni un drogat… Nu! Dorinta de bine, de placere, de euforie, curiozitatea sau dorinta unei stari diferite de cea reala ii determina pe multi tineri sa aleaga anumite substante legale sau ilegale care in prima faza promit placere, relaxare, euforie…

Dar oare tinerii inteleg ca starile acestea vin la pachet cu multe probleme greu sau chiar imposibil de controlat, de gestionat?”, spune inspector specialitate Marta Butnaru, CPECA Bacau. Aceasta a fost si premisa de la care s-a pornit in initierea noului proiect al Centrului, proiect debutat in luna martie, cu finalitate la sfarsitul anului scolar in curs.
Sunt vizati, prin atelierele de lucru si activitaile de prevenire a consumului de substante nocive si interzise, precum si de dezvoltare a abilitatilor de viata sanatoasa prin adoptarea si asumarea de decizii corecte, 400 de elevi de gimnaziu din patru scoli din mediul rural.



Pana in prezent, au avut loc doua seminarii de instruire dedicate cadrelor didactice precum si 14 ateliere nonformale sustinute de CPECA Bacau si Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau in scolile gimnaziale din Oituz si Racaciuni si structurile acestora, scolile gimnaziale Ferestrau, Gasteni si Gheorghe Doja.

„La seminariile dedicate profesorilor au participat 46 cadre didactice, iar la atelierele nonformale desfasurate sub titulatura Viata are gust fara droguri, au luat parte peste 330 elevi din clasele V-VIII din cele doua scoli partenere si strucurile acestora”, a mai spus Marta Butnaru.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri