Ce a fost și cum mai este. Primăvară la Vinalcool

Începând din 1990, lucrurile au mai mers o perioadă cumva, în virtutea inerției. Am văzut „cum a fost”, străbătând județul, discutând cu oameni, care de-a lungul vieții s-au identificat și profesional cu noțiunile de viticultură și vinificație. Mă reîntorc la sediul S.C. VINALCOOL S.A. din Mărgineni, după mai bine de o lună, pentru a afla „ce mai este?”.

Rămân încă multe de povestit, dar timpul nu are răbdare. Mulți – din generația de aur a viticulturilor băcăuani – și-au luat poveștile cu ei. S-au înălțat la Ceruri. Să aibă grijă ca Sfinții să nu boteze vinul de împărtășanie.

Dialogul cu actuala conducere a societății decurge firesc. La capătul tunelului, unde era ridicat stegulețul roșu pe care scria FALIMENT, luminița care abia mai pâlpâia a fost înlocuită… cu leduri.

O lumină mai puternică, rece, dar cu costuri mai mici. Împreună cu inginerul Jănică Axente, de la care mai am încă multe de învățat, oprim tot în biroul acționarului majoritar, Lucian Manuel Ciubotaru. El este mult mai concis când face referire la perioada de început.

„Prima acțiune am cumpărat-o când societatea avea 65 de miliarde de lei, datorii. Erau aici 20 de proprietari. Ei au evaluat, au stabilit un preț. Am mai cumpărat apoi, prin ofertă publică. Anunțul a apărut în toate ziarele mari, timp de 90 de zile.

La toți cei care au vrut să vândă, le-am depus banii în cont. Ideea era ca întreprinderea să rămână întreagă. Ar fi fost păcat să se distrugă tot ce s-a muncit atâția ani. Am mai salvat ce se mai putea salva. Cu ce entuziasm am pornit! Voiam să plantăm 300 de hectare cu vie nobilă, nu 25.”

La începutul anului 1990, aici lucrau 250 de angajați, iar per total județ, cu cele 12 centre de vinificație, erau aproape 600, cu carte de muncă. Un economist lucrează cu cifre, procente. Lucian Ciubotaru desenează un cerc pe un colț de pagină. Trasează două linii încrucișate, însemnând punctele cardinale

“Ăsta era Bacăul în 1990. Aveam de toate. La Sud, industrie metalurgică, mașini unelte, fabrică de nutrețuri concentrate, panouri electrice, uzina de avioane. La Vest… serele, carnea, pâinea, laptele, vinul. La Nord, Agricola cu fermele de păsări. La Est erau fabrici de încălțăminte, textile, confecții, șuruburi. Ce ne lipsea nouă, băcăuanilor, ca astăzi să fi fost zona cea mai dezvoltată din partea aceasta a Europei?”

Generația erei informatice nu mai caută răspunsuri. Nostalgicii îl iau pe „dacă” în brațe. „A fost un lucru care s-a mai întâmplat doar în câteva cazuri în România, ca o societate pe acțiuni să scape de faliment. Am ieșit din procedura de reorganizare. Acum suntem în procedura de supraveghere. Nu mai avem voie să greșim o perioadă bună de timp. Să nu avem incidente de plată, restanțe. Avem o eșalonare la finanțe, la TVA-ul neplătit de cei care ne-au adus în această situație. Trebuie să respectăm termenele. Orice leu câștigat în plus este reinvestit aici.”

Unele spații au fost închiriate. Sunt o sursă de venituri. Altele… „Avem multe spații pe care nu le putem folosi. Sunt în recondiționare. La inundațiile din iulie 2010, când s-a format un dop sub podul de pe Bârnat și viitura amenința să inunde orașul, am fost de acord să se spargă digul, ca apa să curgă prin curtea întreprinderii. S-au inundat toate subsolurile.

Promisiuni au fost, dar cine să te despăgubească? Acolo trebuiesc investiții de aproape jumătate de milion de euro, să le faci funcționale. Când îți scoți banii ăștia? Să lăsăm cifrele! Eu am venit mai târziu. Am avut încredere în specialiștii care au lucrat până atunci la Vinalcool, și am în continuare. Vă poate spune mai multe domnul Dan Mandrea, care este director general, cum de s-a ajuns aici.”

Lucian Manuel Ciubotaru și Dan Mandrea

În același birou, unde doar portretul cu „Tovarășul” a fost înlocuit, domnul director Dan Mandrea mă întâmpină zâmbind: „Ce mai faci coane Nelu? Ce noutăți mai ai? Sănătos?” Nu-i dai cei 74 de ani pe care abia i-a împlinit la sfârșitul lunii trecute. Am scris pe la începuturi că a venit aici în 1971, după ce a terminat Horticultura, la Iași. Întreprinderea Vinalcool a luat ființă în 1967. Nu mă repet. Continuăm practic discuția avută înainte de a vizita centrul de vinificație, de la Gherăiești.

Inundațiile din 2010

„În 1999, m-am trezit cu directorul Sergiu Șerban, de la Bere, că vine la mine. (Societatea Bere Lichior Margineni a fost privatizată și preluată de Altun Maya Istanbul din Turcia – devenită ulterior Nicoren LLC- în toamna anului 1998, când a fost vândut pachetul majoritar de 51% din acțiuni).

Cică sunt interesați niște turci, să privatizăm Vinalcoolul. Am stat și ne-am gândit. Și așa treaba nu mai mergea cum trebuia. Am zis să încercăm! Promisiuni erau. A mers bine la început. O perioadă.

La un moment dat, Berea preluată de noii acționari a început să aibă probleme. Nu se plătiseră toate impozitele la stat. Au venit cei de Fisc. Le-au pus sechestru. Le-au ridicat autorizația de comercializare la produse.

Turcii, hoți, s-au gândit că trebuie să facă ceva ca să-și scoată banii. Și ce-au făcut? Au mutat pe Vinalcool toată vânzarea! Dar banii în loc să intre pe Vinalcool, se duceau direct la Bere. Patronul care era în Turcia avea interdicție să vină în România. Târziu am aflat.

Avea o condamnare acolo, tot pentru evaziune. Cu cine ne-am încurcat noi! Nu prea avea controlul afacerii. Asociatul lui, Nazmi Dogan, care era șef aici, și-a urmărit interesul. Să nu plătească în continuare impozit la stat.

N-a plătit câțiva ani. Se ajunsese la sume exorbitante. Au venit cei de la Finanțe să facă control, dar n-au pus niciun sechestru, sau altceva, atunci pe Vinalcool. Au dat turcii dispoziție ca tot ce încasam pe societate să plece la firma lor din București. Noi nu mai aveam niciun control.

Toți banii erau la turci. Aici, ca să meargă producția, trebuia să aducem vin. Aduceam din Moldova, din diferite locuri din țară. Trebuia plătit. Vinurile erau procesate, valorificate, aduceau și profit, dar bani ca să plătim materia primă, de unde? Știau, dar ne tot amânau.

Furnizorii ne-au dat în judecată. Când să ajungem la proces, i-am dat dispoziție șefei contabile, ca din acel moment să nu mai facă nicio plată la turci. Am achitat datoriile. Situația s-a înrăutățit. Ăia au făcut tot felul de potlogării.

Unul dintre ei a fost expulzat în 48 de ore. Au sustras de aici toate utilajele. O parte le-au dus prin Ucraina, o parte le-au dus la Roșiorii de Vede, unde au făcut pe ascuns, o fabrică a lor. Nidal ăsta nu putea veni aici să-l controleze, și mă întreba pe mine ce face banditul ăla de Nazmi.

Eu ce puteam să-i spun? Că a băgat ambele fabrici în faliment! Au înființat tot felul de unități satelit, prin care să scoată banii, unități care și alea au ajuns în faliment. Nu se mai putea! În 2002, am ieșit la pensie. După ce turcii și-au luat tălpășița, m-a chemat Șerban să vin înapoi. C-a rămas jale în urma lor. A trebuit să iau frâiele în mână. Eu am avut curaj să mă judec cu ei.”

Va urma!

Alte articole