Cuvânt pentru suflet
Duminica Sfintei Maria Egipteanca, a V-a din Postul cel Mare
Suntem în duminica numită a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a cincea din Postul cel Mare al Paștelui și ultima din cuprinsul celor patruzeci de zile care se termină în...
Duminica a IV-a a Paștelui
În cea de-a patra duminică a Paștelui, Biserica ne invită să medităm asupra imaginii...
Sfântul Ioan Scărarul, ghidul nostru spre Cer, în cea de-a patra Duminică a Sfântului și Marelui Post
Pentru că perioada Triodului este o continuă invitație de a ne așeza în lumina...
Duminica a III-a a Paștelui
Întâlnim și în Duminica a III-a a Paștelui o altă apariție a celui Înviat....
Duminica a doua a Paștelui sau a Divinei Îndurări
Duminica a doua a Paștelui încheie octava pascală, cele opt zile în care Biserica...
Isus, bunul păstor
Ce te preocupă? Unde îţi rătăceşte mintea atunci când nu faci nimic? La ce visezi cu ochii deschişi? Poţi spune multe despre cineva dacă ştii la ce se gândeşte când stă degeaba. Unii l-au definit pe om ca fiind ceea ce gândeşte în inima lui: josnic, dacă se preocupă...
CREDINȚA CELUI CARE N-A VĂZUT
Suntem, prin Săptămâna Luminată, poziționați tot spre Înviere. Rostirea în cadrul Sfintei Liturghii a pericopei evanghelistului Ioan (20, 19-31), ce se regăsește și în slujba miezului zilei Paștelui, numită a Doua Înviere, și care este lecturată în mai multe limbi, semn al prezenței Duhului Sfânt așteptat să se pogoare...
Duminica a 3-a a Paştelui
„Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.” (Lc 24,46)
Timpul Pascal în care ne aflăm continuă să ne prezinte evenimentele ce s-au succedat după învierea lui Cristos din morți. După ce duminica trecută am fost invitați să îl descoperim pe Isus înviat...
† DUMINICA a 2-a a Paştelui
Refuzul apostolului Toma de a crede în mărturia celorlalţi ucenici despre întâlnirea lor cu Isus Cristos Înviat ne este tuturor arhi-cunoscută. Opt zile mai târziu, în acelaşi cadru al primei întâlniri cu ucenicii săi, Isus Cristos îl va interpela pe Toma, prezent de această dată, cu aproximativ aceleşi cuvinte...
ÎNVIEREA DOMNULUI – cheia vieții și a bucuriei noastre
Sărbătoarea vieții și a nemuririi noastre, Învierea Domnului Iisus Hristos, marchează într-un mod profund și acest an al mântuirii, bucurându-ne inimile și dând încredințare cugetelor noastre că toate în lume își au rostul lor. Și viața, cu desfătările și încercările ei, dar și moartea, cu plecarea-i fără de întoarcere...
Floriile, puntea de trecere către săptămâna Sfintelor Pătimiri
Exista în antichitate un interesant ceremonial, ca atunci când un conducător de stat important își făcea intrarea într-o cetate, să fie primit de către locuitori după o procesiune care avea rolul de a marca cinstirea deosebită. Norodul, înveșmântaț în haine albe și purtând cununi de flori sau de frunze,...
Învierea lui Cristos, un eveniment care a schimbat istoria
Dragi fraţi şi surori în Domnul,
Celebrarea Sfintelor Paşti reprezintă punctul culminant al anului liturgic. În sintonie cu celebrarea liturgică, anotimpul primăverii ne invită să ne minunăm de puterea vieţii care străpunge brazdele de pământ şi înfloreşte în ramurile copacilor şi în ciripitul păsărilor.
Un eveniment al istoriei care schimbă istoria
Învierea...
Adevărul învierii lui Isus
Adevărul învierii lui Isus îl mărturisim în Crez: Cred în Isus Cristos… care a înviat a treia zi din morţi. Adevărul ne umple inima de bucurie, Isus fiind garanţia învierii noastre. Dar ce este învierea? Învierea este ultimul şi cel mai puternic strigăt pe care ni-l adresează Dumnezeu Tatăl...
TANDREȚEA POCĂINȚEI ȘI SUBLIMUL IERTĂRII
Ne regăsim în săptămâna care dezvăluie, celui ce-L caută pe Dumnezeu cu smerenie și credință, că a afla Cerul nu este o încercare fără de sfârșit. Ne străduim a conștientiza puterea crucii în viața fiecăruia dintre noi, pironindu-ne și pecetluindu-ne întru bucuria înmiresmată a iubirii lui Dumnezeu. Și cuprindem...
† DUMINICA FLORIILOR
În numele lui avem certitudinea milostivirii
Duminică vom auzi relatarea pătimirii și este foarte uşor să-l acuzăm pe Iuda, să-i acuzăm pe marii preoţi, pe iudei şi Pilat, ca responsabili ai condamnării la moarte a lui Isus. La o primă vedere ei sunt cei vinovaţi de uciderea lui, printr-o urzeală...
A trăi zilele lui ”Bucură-te!”
În această perioadă de postire, când ne vrem a fi ai Bisericii, suntem chemați să împlinim exercițiul strădaniei de a ne ține mintea lipită de Cer. Spre a înțelege Bucuria, a cărei icoană, Maica Domnului, cere mereu să-I fie ei după voia lui Dumnezeu, Cel care Și-a ales-o a...
Eu sunt învierea şi viaţa
Deşi suntem în atmosfera Postului Mare, timp de meditaţie asupra suferinţelor Domnului nostru Isus Cristos, în Duminica a V-a din acest timp sfânt, Biserica ne propune să reflectăm despre speranţă, viaţă, înviere.
În Evanghelia după sfântul Ioan, îl vedem pe Isus cum săvârşeşte o înviere, aceea a prietenului său Lazăr....
Crucea, semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi
Tradiția Bisericii pune la dispoziție, în mijloc de Post Mare, posibilitatea de a ne aduce în inimi primăvara cea duhovnicească, prin Cruce. Pentru a nu pierde din vedere în Cine ne este mântuirea și pentru a vibra, sub greutatea propriilor noastre jertfe și nevoințe, pe Calea mergerii transfiguratoare înspre...
Doamne, fă-mă să văd!
Evanghelia din duminica a IV-a a Postului Mare se centrează pe analogia şi opoziţia dintre orbirea fizică şi cea spirituală. Creştinii văd orbirea fizică din pasajul evanghelic ca pe o metaforă pentru orbirea spirituală care îi opreşte pe oameni să îl recunoască pe Isus şi să meargă la el....