joi, 29 ianuarie 2026

Cuvânt pentru suflet

DARUL RECUNOȘTINȚEI ȘI AL MULȚUMIRII

Dăruită tocmai de un medic Apostol, Sfântul Luca, pericopa evanghelică a zilei, ce însumează doar șapte versete (Lc. 17, 12-19), ne plasează alături de Mântuitorul Hristos în cea din urmă călătorie către Ierusalimul pătimirilor Sale. Undeva, în hotarul dintre Galileea și Samaria cea schismatică, înspre ținutul Pereii, la margine de cetate, într-un dialog despre puterea tămăduitoare a iertării, ce...

Duminica a II-a din Timpul de Peste An

De-a lungul vieții, numărul persoanelor pe care spunem că am ajuns să le cunoaștem...

Botezul Domnului

Solemnitatea Botezul Domnului încheie timpul liturgic al Crăciunului și deschide Timpul de peste An....

A trece ca prin botez prin apele acestei lumi

 Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci murmurul Iordanului, tulburat de...

Duminica a IV din Advent

Fragmentul evanghelic din ultima duminică a Adventului (Mt 1,18-24) ne îndreaptă atenția spre sfântul...

Preasfânta Treime

Prin sărbătoarea Preasfintei Treimi, Biserica ne invită să contemplăm Fiinţa divină aşa cum Ea ne-a fost revelată. Textul evanghelic, însă, al acestei duminici nu-şi propune să ne dezlege enigma modului în care trei persoane distincte sunt şi rămân Fiinţa unică a lui Dumnezeu. Cuvântul lui Isus Cristos adresat apostolilor...

A primi și a gusta din apa Cuvântului Vieții

Ne aflăm pe Calea Înălțării, la înjumătățirea Praznicului Celui Sfânt al Rusaliilor, încercând a ne lămuri de taina unei întâlniri, astăzi dăruită de către Sfântul Ioan Evanghelistul (4, 5-42), desfășurată într-un loc istoric al evreilor: în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul biblic Iacoblui Iosif, fiul său, la poalele...

† Coborârea Sf. Duh (Rusaliile)

Rusaliile reprezintă pentru noi „cascada” de lumină, de putere, de iubire ce i-a transformat în mod radical și pe apostoli, care au devenit astfel mărturisitori curajoşi şi entuziaşti ai Domnului Înviat. Din acea zi Biserica şi-a început drumul şi nu s-a mai oprit niciodată. De aceea, Rusaliile nu sunt...

Sfinții Împărați Constantin şi Elena

În rândul sărbătorilor închinate sfinţilor lunii mai, un loc important il are praznicul inchinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sunt numiţi de Sfânta Biserică şi „Sfinţi, slăviţi încoronaţi de Dumnezeu şi întocmai cu Apostolii, mari Împăraţi Constantin şi Elena”. Sfinţii azi pomeniţi nu au fost aşa cum suntem obişnuiţi,nici...

A face cunoscut un mormânt gol, dar plin de lumină…

Sinaxarul zilei ne poziționează tot spre Înviere. Pentru a ne lumina întru înțelegerea faptului că Biserica nu este exclusivistă ori, mai rău, misogină. Și a ne încredința, prin textul Evangheliei (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8), de acea icoană de mare preț lăsată nouă la îndemână: chipul femeii creștine slujitoare...

† DUMINICA a 7-a a Paştelui

După înălţarea la cer a lui Isus, apostolii şi preacurata Fecioară Maria s-au retras în Cenacol pentru a aştepta pe cel promis, pe Duhul Sfânt. Aşteptarea au petrecut-o în rugăciune. În repetate rânduri i-a îndemnat Mântuitorul pe ucenici să se roage. Ruga lor să fie un semn al iubirii...

† DUMINICA a 6-a a Paştelui

Duminica a VI-a a Paştelui poate fi numită, mai mult decât alte duminici sau sărbători, drept duminica iubirii, reluând testamentul lui Isus de la Cina cea de Taină. Sfântul Ioan apostolul nu a găsit altă definiţie mai bună pentru Dumnezeu decât că Dumnezeu este iubire (1In 4,16).Ce este această...

Duminica Tomii

Împreună ne-am bucurat de Învierea Mântuitorului şi cu toţii am cântat imnul ce cuprinde quintesenţa mântuirii noastre: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le “. Am parcurs și prima săptămână după Paşti, numită şi „Luminată”, în care Domnul Însuşi risipeşte...

Domnul ne este Înviere!

Punct central al istoriei, Învierea Domnului Iisus Hristos, este Evenimentul care marchează, într-un mod profund și definitiv, timpul mântuirii noastre. Sărbătorită în anotimpul care ne dezvăluie frumusețile creației, biruința Vieții asupra morții ne revelează importanța credinței, evidența dragostei și devenirea prin nădejde. Dar și faptul că suntem chemați la...

† DUMINICA a 5-a a Paştelui

Evanghelia duminicii a 5-a a Paștelui relatează înţelesul relaţiei vitale pe care Isus Cristos înviat a instaurat-o cu fiecare ucenic, folosind imaginea viţei care face ca mlădiţele ei să aducă roade. Transformată în alegorie, metafora viţei dătătoare de viaţă permite exprimarea întregului proces de rodire în care mlădiţa este...

† DUMINICA a 4-a a Paştelui

Evanghelia celei de-a patra duminici a Paştelui se prezintă sub forma unei alegorii care, prin intermediul imaginii păstorului iubitor şi atent faţă de oile sale, ne ilustrează o ipostază inedită a iubirii şi grijii pe care Isus Cristos Înviat continuă să o manifeste faţă de cei încredinţaţi Lui de...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

În cununa sărbătorilor din calendarul creştin ortodox, alături de sărbătorile închinate lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, un loc aparte îl ocupă cele dedicate sfinţilor. De o cinstire specială la români se bucură şi sărbătoarea de azi 23 aprilie - ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfinţii, numiţi „prieteni ai lui...

A ne găsi în ochii Domnului…

Urcăm către Ierusalimul pătimirii, în duminica a cincea din Postul cel Mare al Paștelui, numită și a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Ultima din cele patruzeci de zile, care se termină în vinerea dinaintea sâmbetei Sfântului Lazăr.Spre a ne pironi și pecetlui întru bucuria înmiresmată a iubirii lui Dumnezeu. Dar...

† DUMINICA a 3-a a Paştelui

În sfânta Evanghelie (Lc 24,35-48) găsim perseveranţa lui Isus în a-i convinge pe ucenici de faptul învierii sale. Perseveranţa în bine este o dovadă a iubirii. Ucenicii sunt uimiţi de perseveranţa lui Isus înviat în a-i face să înţeleagă misterul pascal: cei doi ucenici povestesc ce li s-a întâmplat...