joi, 29 ianuarie 2026

Cuvânt pentru suflet

DARUL RECUNOȘTINȚEI ȘI AL MULȚUMIRII

Dăruită tocmai de un medic Apostol, Sfântul Luca, pericopa evanghelică a zilei, ce însumează doar șapte versete (Lc. 17, 12-19), ne plasează alături de Mântuitorul Hristos în cea din urmă călătorie către Ierusalimul pătimirilor Sale. Undeva, în hotarul dintre Galileea și Samaria cea schismatică, înspre ținutul Pereii, la margine de cetate, într-un dialog despre puterea tămăduitoare a iertării, ce...

Duminica a II-a din Timpul de Peste An

De-a lungul vieții, numărul persoanelor pe care spunem că am ajuns să le cunoaștem...

Botezul Domnului

Solemnitatea Botezul Domnului încheie timpul liturgic al Crăciunului și deschide Timpul de peste An....

A trece ca prin botez prin apele acestei lumi

 Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci murmurul Iordanului, tulburat de...

Duminica a IV din Advent

Fragmentul evanghelic din ultima duminică a Adventului (Mt 1,18-24) ne îndreaptă atenția spre sfântul...

Lecția Iertării

Într-unul din cunoscutele romane ale literaturii universale, Mizerabilii, scriitorul Victor Hugo prezintă o întâmplare de viață extrem de interesantă, cu un anume Jean Valjean. În tinerețe, acesta a furat o pâine. A fost condamnat la ocnă vreme de 19 ani. I s-a plătit pentru un rău mic cu un...

Duminica a XXI-a din Timpul de Peste An (A) Cine este Isus pentru mine?

 În fragmentul evanghelic din această duminică îl întâlnim pe Isus într-un loc retras alături de ucenicii săi. În acest context, el le adresează discipolilor două întrebări. Prima: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”, iar a doua: „Dar voi cine spuneţi că sunt?”. Lansând aceste întrebări, Isus îi invită pe...

IERTAREA ȘI DATORIILE

Într-unul din cunoscutele romane ale literaturii universale, Mizerabilii, scriitorul Victor Hugo prezintă o întâmplare de viață extrem de interesantă, cu un anume Jean Valjean. În tinerețe, acesta a furat o pâine. A fost condamnat la ocnă vreme de 19 ani. I s-a plătit pentru un rău mic cu un...

Duminica a XX-a din Timpul de Peste An (A)

 Am sărbătorit la data de 15 august Adormirea Maicii Domnului, o zi a Mamei lui Isus, o zi a Mamei noastre cerești. Ea este un model de credință pentru noi, creștinii, și, în același timp, ne indică și destinația pelerinajului pământesc: prin înălțarea ei cu trupul și cu sufletul...

Duminica a XIX-a din Timpul de peste An (A)

„Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” Când și unde îl întâlnim pe Dumnezeu? Duminica este o zi în care căutăm să acordăm mai mult timp celor dragi, celor din familie, nouă înșine și lui Dumnezeu. Dar îl găsim prezent pe Dumnezeu doar o dată pe săptămână, participând la Sfânta Liturghie? Știm...

Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții

Există o poveste, dragii mei, pe care am descoperit-o de curând: se spune că întorși din Cruciada a IV a (1202 -1204), creștinii latini au adus din Constantinopol o icoană care i-a impresionat profund pe cei de-acasă, din Veneția. Ea reprezenta o Mamă care-și împlinise datoria, întinsă pe un...

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI

An de an celebrat la data de 6 august, praznicul Schimbării la Față a Domnului scaldă întru lumina Învierii cea dinainte de Înviere toată creștinătatea. Cunoscută și sub denumirea de Probjenie (în limba slavonă însemnând transformare, schimbare), sărbătoarea aceasta plină de frumusețe, prin textul cuprins în Evanghelia Sfântului Matei...

Schimbarea la Față a Domnului (A) – 06.08.2023

 În fiecare an, la data de 6 august, Biserica Romano-Catolică celebrează Solemnitatea Schimbării la Față a Domnului. Conform Evangheliei pe care o ascultăm în această duminică (Mt 17,1b-9), Isus, luându-i cu sine pe trei dintre discipolii săi, a urcat pe un munte înalt și, în timp ce se ruga,...

Îndrăzneşte la Domnul, Care este aproape!

Se spune că intr-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea,...

Împărăția lui Dumnezeu

„Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu…”. Este un fel de refren care revine de mai multe ori în Evanghelie și în special în capitolul 13 din Evanghelia lui Matei, capitol alcătuit în întregime din parabole. Dar ce este această „împărăție a cerurilor”? Despre ce este vorba? Ce interes prezintă aceasta...

Credință și vindecare

În ultima și destul de recenta sa lucrare, Panorama des idées philosophiques, Jacqueline Russ insistă a evoca acele cuvinte despre care Blaise Pascal afirma că i-ar fi fost glăsuite de către Mântuitorul Hristos în noaptea marelui său extaz mistic întâmplat în luna noiembrie, anul 1654. Hristos, relatează Pascal, a...

Ziua mondială a bunicilor și bătrânilor

A treia Zi mondială a bunicilor și bătrânilor se va marca anul acesta duminică, 23 iulie. „Milostivirea lui rămâne din neam în neam” (Lc 1,50): aceasta este tema celei de-a III-a Zi Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor. Este o temă care ne duce la o întâlnirea binecuvântată: aceea...

A-ți așeza suferința la picioarele Domnului

Textul Sfintei Evanghelii de astăzi (Matei 9, 1-8) ne îndeamnă a păși încă o data spre ținutul Capernaumului, pentru a-L putea vedea pe Domnul. Refuzat de gadareni, alungat cu eleganță din ținutul în care porcii par a fi mai valoroși decât oamenii, Învățătorul revine în cetatea de-acum. Dar constată...

Mai ascult predici?

Inima noastră însetează după mângâiere. Unde o poate găsi? Tot în cuvântul lui Dumnezeu. Păgânii şi mulţi necredincioşi ai zilelor noastre se scufundă în tristeţe, melancolie, descurajare şi ajung la spitalele de neuropsihiatrie şi nu rareori chiar la sinucidere. Creştinul adevărat – sărac sau bogat, bolnav sau sănătos, muncitor...