Opinii
De ce româna actuală are nevoie de limba latină (II)
Să învăţăm din orice!
Avem, la trecerea în viaţă, printre multe altele, o călăuză lirică: Rudyard Kipling, cu al său îndemn: „Învaţă”. Apele, flăcările, umbra, stânca ori mai apoi soarele, piatra şi vântul, într-un cuvânt natura ne este povăţuitor. Rezumativ, folkiştii noştri au redenumit textul din norvegiană fără a renunţa la directeţea conţinutului, îndeosebi pentru tineri: „Învaţă de la toate”.
V-aţi...
De ce româna actuală are nevoie de limba latină
O întrebare-răspuns
Nu e cazul să repetăm date ştiute de toată lumea: limba română este...
Coaliția pro-europeană nu a reușit să nască, dar stă în poziție
Prin aprobarea ,,Raportului Matic” în plenul Parlamentului European, UE a certificat faptul că bărbații...
Cuvânt şi destin – Aurel Stanciu
De când cuvântul?
De mult. Una dintre cele mai vechi şi mai pline de învăţătură...
Pentru stilistica limbii române
Se numeşte Emil Leahu (18 ian. 1925, Bacău – 15 nov. 2002, Piatra-Neamţ) şi...
Recviem aniversar pentru inocența democrației
Ideea trăia. Se zvârcolea, prin frig, foame și umilințe, în capetele tuturor. Mai puțin în cele ale nomenklaturii, dacă admitem că specia aceea sfidătoare era posesoare de cap. Acum 31 de ani, ne-am adus aminte de vorbele lui Napoleon:„Revoluţia este o idee care şi-a găsit baionetele”....
Climatul temperat al părerii
La noi nimic nu durează, nu este urmărit în chip consecvent, nu are consecințe, totul este luat în ușor. E ca un joc, nu cu mărgele de sticlă, ci cu baloane de săpun. Politicienii noștri se ceartă într-o veselie, și apoi conflictele se șterg, se uită , și totul...
Tragediile și ambuscadele lecturii (III)
Dacă nu ești critic literar, știind că arta lecturii ar trebui, cât de cât, să nu uite de sugestii hermeneutice de referință precum cele oferite de Jaques Derrida, Michel Foucault, Umberto Eco, ÉmileFaguet, Hans Robert Jauss, Wolfgang Iser, Jean-Paul Sartre sau Ernst Cassirer, ai o oarecare stinghereală a receptării....
Teleşcoala noastră (XVII)
Întoarcerea profesorului la uneltele saleLăudam în câteva rânduri lecţiile de matematică de la TVR 2 pentru că au în partea de sus a tablei o înşiruire de 10 paşi pe care îi parcurge profesorul, interesat nu doar de ce spune (informaţia transmisă), ci şi de cum spune (tehnica comunicării)....
Așchii și trunchiuri
OK, știrea nu-i chiar nouă. Prinși însă cu egalul amărât al naționalei de tineret contra Danemarcei („facem istorie!”) și cu remiza și mai vai de ea a naționalei mari în Irlanda de Nord, cu așa-zisul scandal de rasism declanșat de o exprimare neroadă a lui Colțescu și cu eliminarea...
Durerea-n … îndărăt
Mi-e limpede. Niciunul dintre aleși nu este acolo pentru mamele noastre bătrâne, nici pentru copiii noștri dezorientați de bâlbâiala continuă a statului sau pentru oricine dintre românii de rând. Au tras să ajungă acolo pentru sine. Chiar și cei care au fluturat cu lejeritate patriotismul și stindardul tricolor, câștigând...
Sub masca autorității
„Poartă mască pentru a nu zădărnici efortul tuturor. Poartă mască pentrua salva vieți....” Aproximativ, cam așa sună un spot publicitar. Ele, autoritățile și-au făcut treaba, adică ne-au prevenit asupra pericolului. În rest e vina noastră dacă ne înbolnăvim. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Masca, devenită fetișul zilelor...
Vesela minoritate a ajuns la putere
De treizeci şi ceva de ani nu s-a mai întâlnit România cu o asemenea situaţie: un absenteism masiv la vot. Cauzele au fost disecate în aceste ultime săptămâni, concluziile sunt îngrijorătoare pentru clasa politică, atât ca decizie, acţiune, dar, mai ales, a calităţii celor trecuţi pe listele partidelor pentru...
Talal, viceprimarul
Cine nu-l cunoaște pe Talal? Pe Talal Hamad Al-Essa, omul căruia i se spune „cel mai sirian dintre români și cel mai român dintre sirieni!”. Pentru că este sirian get-beget, născut în cunoscutul oraș Alep, dar de aproape 40 de ani este român, iar de ceva timp și botezat...
Ciolaniada, pe scheletul românului
E cel puțin ciudat, anormal și, total, incorect ce se întâmplă la vârful țării, acolo unde niște caraghioși se luptă ca să apuce cât mai mult din ciolanul pe care ni l-au cerșit pe 7 decembrie. Niște indivizi care, prin portițele lăsate de legislația strâmbă de la noi, își...
Regula orbitei masculine
Am scris acum ceva timp o tabletă în care spuneam că unii citesc degeaba sute și sute de cărți, studiază temeinic, au o mulțime de diplome, dar în viața concretă se comportă ca niște bădărani. Mi s-a întâmplat astfel să cunosc bărbați pe care-i prețuiam pentru inteligența, talentul, creativitatea...
Tragediile și ambuscadele lecturii (II)
„Nu iaste alta mai frumoasă, și mai de folos, în toata viața omului zăbavă decât cetitul cărților!”, zice Miron Costin. Numai că, nuanțează Arthur Schopenhauer, „când citim pentru noi gândește un altul; noi doar repetăm procesul său mental”. („Parerga și Paralipomena”. Omisiuni și adăugiri”, București, Editura Antet, 1996, p....
Ortograful nostru
Omniprezent de câteva decenii
Cred că niciun învățător sau profesor de limba și literatura română care a avut de pregătit un simplu referat, dar în special o lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I pe teme de ortografie nu a ocolit lucrarea lingvistului George Beldescu (16 nov. 1920, Odobești) „Ortografia...
Când o zbura porcul
„Când o zbura porcul” spunem atunci când ceea ce se presupune că se va întâmpla credem că este doar o iluzie. De iluzii avem parte parcă tot mai des, generate mai ales de promisiunile pe care unii le fac cu lejeritate, de parcă s-ar adresa proștilor. Iar printre „iluzioniști”...






