Campionul antrenat de Adrian Gavriliu s-a impus sâmbătă, 1 august, la Mostar, în cea de-a patra etapă a Seriei Mondiale, unde, cu 414,9 puncte, i-a devansat pe britanicul Aidan Heslop (414,8 p.) și americanul James Lichtenstein (411,1p.)
Tricolorul românesc continuă să fluture sus, cel mai sus, în Red Bull Cliff Diving World Series, cea mai spectaculoasă și mediatizată competiție de...
Ediția de campionat 2019-2020 a Ligii a IV-a va începe pe 24 august. Și va funcționa după sistemul de anul trecut: cu două serii, cea de Bacău și cea de Valea Trotușului pentru sezonul regulat, care va fi urmat și de această dată de play-off și play-out. Principala noutate...
Medalii nedespachetate
N-a apucat să despacheteze. Și nici să sărbătorească primul său titlu național la senioare. Pur și simplu, nu a apucat. Marțea trecută a urcat pe podiumul de premiere după ce a străbătut cei o sută de metri presărați cu garduri în 13 secunde și 86 de sutimi, miercuri...
Parcurs impresionant al băcăuanilor de la CS Hikaru la Campionatul Mondial Isshinryu derulate recent, la Londra. Ajunse la ediția cu numărul 42, Mondialele au fost găzduite pentru prima oară de un oraș european și au reunit aproximativ 600 de participanți. România a fost reprezentată de mai multe cluburi, printre...
De sâmbătă, divizionara C băcăuană Aerostar se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Vatra Dornei. Pe durata cantonamentului montan, „aviatorii” vor susține și două meciuri de verificare. Primul va avea loc mâine, la Vatra Dornei, cu FC Botoșani II, pentru ca sâmbătă, băcăuanii să întâlnească, la Pojorâta, o...
Un amical în trei acte. Ba chiar în patru dacă ținem cont că primul joc, derulat în urmă cu nouă zile, în Sala „Orizont”, a cunoscut o repriză suplimentară. Așadar, în ceva mai mult de o săptămână, prim-divizionarele de handbal masculin CSM Bacău și HC Vaslui s-au aflat față...
Calificat la Olimpiada de la Tokyo 2020, înotătorul CSM Bacău are un apetit notabil. Nu doar culinar!
„Un borș de cocoș, vă rog”
Știți ce merge ca uns după calificarea la Jocurile Olimpice? Nu? Vă spunem noi. Sau, și mai bine, vă spune Dani Martin: un borș de cocoș. La zece...
Ultimele zile ale lunii iulie au programat la Pitești întrecerile Campionatului Național de atletism pentru Seniori. Bacăul a ținut și de această dată ștacheta ridicată, adjudecându-și cinci titluri naționale. Interesant este că în obținerea acestor medalii de aur au fost implicate toate cluburile băcăuane: Știința, CSM, SCM și, în...
Sportivii pregătiți de Luminița Dan au cucerit 13 medalii la întrecerea desfășurată la Londra.
Când nu mai poți, mai poți un pic”. Motto-ul grupării băcăuane de karate CS Phoenix a fost transpus cu succes în practică și la Campionatul Mondial Isshinryu derulat în perioada 25-28 iulie la Londra. Ajunse la...
Băcăuanii au pierdut marți, cu 1-0, jocul de verificare cu Bucovina Rădăuți.
Cel de-al cincilea amical al verii a adus prima înfrângere pentru divizionara C Aerostar Bacău. După ce se impuseseră în fața a patru posibile colege de Serie, „aviatorii” au cedat marți seara, cu 1-0, în fața unei alte...
În 2019, voleibalista CSȘ Bacău, Mădălina Airoaie a cunoscut cele mai mari satisfacții: debutul la Știința și prezența pe podium, cu naționala U17, la FOTE și la Balcaniadă.
Copleșită
Dacă ar mai fi la modă calendarele de buzunar- alea mici cât palma sau, ca să înțelegeți mai bine, cât ecranul unui...
Cădere de cortină peste ediția din acest an a Cupei „SCM Bacău” la tenis. Organizată de clubul omonim, competiția a cuprins opt categorii: 10, 12, 14 și 18 ani, feminin și masculin. Incluzând și întrecerea de Tenis 10, Cupa „SCM Bacău” a reunit peste o sută de participanți,...
Noi amicale pentru divizionara C Aerostar Bacău. După ce a dispus cu 4-1 de CSM Bacău, cu 1-0 de Foresta, la Suceava și cu 5-1 pe Sporting Liești, la Odobești, echipa antrenată de Daniel Munteanu s-a impus vineri, cu 5-1 (goluri Nemțanu-2, H. Ilie, Vraciu și Dogaru), la Târgu-Neamț,...
Arbitra băcăuană Alexandra Apostu-Petrea își continuă ascensiunea. Băcăuanca a făcut parte din brigada care a condus duminică seara, la Saint-Mirren, în Scoția, finala feminină a Campionatului European Under 19, dintre Franța și Germania. Alexandra a oficiat ca asistent, alături de Karolin Kaivoja (Estonia), la centru regăsindu-se Ivana Projkovska (Macedonia...
Cupa „SCM Bacău” și-a aflat luni primii câștigători. La 10 ani băieți, Tudor Petroiu s-a impus după ce adversarul său din finală, David Dumitru a abandonat la 2-4 și 0-3, în timp ce la 10 ani fete, băcăuanca Xenia Lovin s-a impus categoric, cu 4-0, 4-0 la capătul unui...