3 mai 2024
SportDans Sportiv/ Bronz pentru Adamas

Dans Sportiv/ Bronz pentru Adamas

Sezonul competițional intern în dansul sportiv se apropie de final. La sfârșitul săptămânii trecute s-a disputat penultima competiție, eveniment desfășurat la Târgu Mureș, unde a avut loc Cupa Dance Art ediția a IX-a, organizat de ACS Dance Art, din localitate și Federația Română de Dans Sportiv. Peste 600 de dansatori sportivi din toată țara, dar și din Ungaria, s-au înscris la această competiție, între ei evoluând și perechea băcăuană Alexandru Pușcuță-Ema Savin de la CSD Adamas. Sportivii noștri au reușit o clasare pe podium, pe locul III, la categoria Hobby 10-11 ani, reușind astfel să adauge la zestrea clubului două medalii de bronz și două trofee.

„Este un rezultat notabil care nu poate decât să ne bucure. Atenția noastră în această perioadă este îndreptată spre spectacolul de Crăciun, care va avea loc la Teatrul de Vară «Radu Beligan» pe 20 decembrie, dar asta nu înseamnă că partea competițională este neglijată”, a declarat Romeo Tanasă, președintele CDS Adamas Bacău.

Ultima competiție a anului 2019, din calendarul Federației Române de Dans Sportiv se va derula duminică, 15 decembrie la Suceava, unde va avea loc Bucovina Dance Cup.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri