Actualitate

2.500 de credincioși la hramul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Narcisa

Aproximativ 2.500 de credincioși au participat luni, 26 octombrie, la hramul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul Narcisa, una dintre cele mai numeroase comunități ortodoxe din municipiul Bacău. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Biserica din...

Dragoș Benea, desemnat de PSD să coordoneze reforma administrativ-teritorială. „Nu mai putem merge înainte în formatul administrativ epuizat”

Europarlamentarul Dragoș Benea a fost desemnat de Biroul Permanent Național al PSD să coordoneze...

38 de sesizări la Poliția Locală Bacău, în weekend. De la parcări neregulamentare la reclamații privind mirosuri suspecte

Polițiștii locali băcăuani au fost mobilizați în teren, în weekend, pentru menținerea ordinii publice,...

Distincție acordată de Consiliul Județean Bacău unui reprezentant al organizației britanice Flame Trust

Consiliul Județean Bacău a acordat o distincție lui Dave Pope, CEO al organizației britanice...

Sfântul Dumitru, sărbătoarea care a devenit povestea unei biserici ridicate de oameni

Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de...

Muzeul de Artă rămâne fără cale de acces

Retrocedarea unei bucăți de teren chiar în curtea Muzeului de Artă din Bacău lasă instituția de cultură fără alee de intrare pentru vizitatori. Imobilul de 8 etaje pentru care Primăria a eliberat autorizație de construcție în curtea Muzeului de Artă transformă instituția de cultură băcăuană într-una unică în lume. Ea...

Piedici la debransare / Masuri disperate pentru resuscitarea CET

Noul Consiliu Local al municipiului Bacau s-a grabit, inca de la prima sedinta, sa dea unda verde pentru intocmirea unui regulament de debransare a consumatorilor de la CET. Ce li se pregateste acestora este inca tinut secret la CET.Prin HCL 241/2008, pana pe 31 august, serviciile de specialitate din...

Liceele bacauane ofera 1.100 de locuri pentru evacuati

Anuntata furie a Siretului a pus pe jar autoritatile, care au cerut sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) pentru a-i putea caza, la nevoie, pe eventualii sinistrati in caminele liceelor bacauane. Drept urmare, ieri dimineata la ora 8.00, conducerea ISJ i-a convocat pe toti directorii liceelor din Bacau, pentru a...

Detinuti sar in ajutor

Conducerea PenitenciaruluI Bacau a pus la dispozitia autoritatilor doua sute de persoane private de libertate, pentru a ajuta in zonele afectate de inundatii din judetul Bacau. Claudiu Margasoiu, seful Penitenciarului, ne-a declarat ca cei doua sute se afla la dispozitia autoritatilor in caz ca va fi nevoie de forta...

Bagati la apa

Autoritatile au uitat ce s-a intamplat in 2005, cand jumatate din judet, inclusiv municipiul Bacau, intrasera la apa. S-au dat niste fonduri guvernamentale de urgenta si de atunci s-a instaurat o dulce uitare. Pana acum, cand mama natura s-a sucarit din nou pe progeniturile care nu stiu altceva decat...

Sute de oameni au fost evacuati / Potop in coasta Bacaului

Inundatiile au lovit din nou judetul Bacau. Ca un blestem. De vineri noaptea e stare de alerta. Comuna Saucesti a fost mancata incet, dar sigur de ape. Au patruns prin digul de nisip si au revarsat peste perna pneumatica montata in calea lor. Siretul a navalit in curtile oamenilor,...

In spital, din cauza vitezei excesive la volan

Accident de circulatie in plina noapte, pe Calea Marasesti din municipiul Onesti. Costel V., de 31 ani, din comuna Caiuti, an timp ce conducea un autoturism marca BMW, pe directia Adjud-Onesti, din cauza vitezei excesive la depasirea uncarute semnalizata corespunzator, a pierdut controlul volanului si a iesit de pe...

Bacaul poate pierde 250.000 euro / Primaria lasa de izbeliste copiii delincventi

In fiecare an, 1.000 de copii bacauani sunt retinuti pentru furt, talharie, omor sau viol. Ei sunt cercetati de instanta, dar nu sunt inchisi in penitenciar, fiind minori. E mare nevoie de un centru special, in care copiii delincventi sa fie consiliati si reeducati. DGASPC ar putea obtine finantare...

Curs la Nisipurile de Aur pe bani publici / Managerul Spitalului Buhusi se perfectioneaza cu scandal

Managerul Spitalului Orasenesc Buhusi sta cu bagajul pregatit, pe picior de plecare la un curs de management sanitar la Nisipurile de Aur, in Bulgaria. Pana aici, nimic rau. Numai ca deplasarea este platita din bugetul unui spital public. Unitatea sanitara are alocate pentru anul in curs doar 3.000 lei...

Liberalii intind ghearele spre Parcul Dendrologic Hemeiusi

Ministrul Agriculturii, Padurilor si Amenajarii Teritoriului, Dacian Ciolos, a fost in Bacau intr-o vizita scurta (si cvasisecreta) ca sa transeze problema Parcului Dendrologic de la Hemeiusi. Acesta va fi predat spre administrare si intretinere catre ICAS urmand ca Directia Silvica sa-si faca sediul tot aici cu conditia sa nu...

„Sugativele”; politice au absorbit banii anti-inundatii

Siretul a navalit iarasi peste doua dintre localitatile din albia lui, Saucesti si Tamasi. Acestea au fost cele mai vulnerabile localitati si la inundatiile din 2004-2005. Dupa inundatiile catastrofale de acum patru ani, Guvernul a alocat doar pentru cele doua lucrari 20 miliarde de lei vechi ca sa se...

Prizonierii apelor și ai disperării / Viața de oier în lunca Siretului

Badea Constantin, badi’a Costică și Ion Tomozei sunt oieri din tată-n fiu, care de primăvara devreme până-n toamna târziu își duc viața în lunca Siretului. Lunca, inundată acum de la o zi la alta. O luncă imensă ce se transformă nervos într-o mare de apă maron-cenușie, învolburată și tulbure....

Soferii incepatori au dublat numarul accidentelor grave

Numai anul trecut, din cele 303 accidente grave, peste 20 la suta au fost produse de soferii incepatori. Si in acest an statisticile sunt la fel de sumbre. Ultimul astfel de accident s-a petrecut in urma cu o saptamana, la iesirea din Nicolae Balcescu. Un pusti de 18 ani,...

Chiriasii Primariei Moinesti, o pacoste / Locuintele sociale aduc imense pierderi la bugetul local

Cei peste 300 de moinesteni care stau intr-o locuinta sociala au acumulat o datorie la chirie de aproape 4 milioane de lei. Cei mai multi chiriasi au restante de 6-7.000 lei. Doua camine, cu 120 garsoniere sociale, sunt locuite fara niciun contract de inchiriere. Cei care nu au contract...