Actualitate

Incendiu la o locuință din comuna Mărgineni, satul Podiș. Aproximativ 300 mp afectați

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bacău au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Mărgineni, satul Podiș. La locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și autofreza (AFZM). Totodată, pentru gestionarea situației, a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Potrivit reprezentanților ISU, incendiul a...

Trăim, dar suntem vii? Au trecut aproape 2000 de ani… Oamenii s-au schimbat cumva?

Dacă privim clădirile, descoperirile științifice, diversele elemente care ne ”îngăduie” confortul cotidian, atunci putem...

Percheziții domiciliare într-un dosar de tulburarea ordinii publice, la Slănic Moldova

Polițiștii au efectuat marți, 7 aprilie, trei percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează...

Misiune oprită brusc: ambulanță a SAJ Bacău, distrusă într-un accident în timpul intervenției

Pe marginea unui drum liniștit, unde iarba crește neglijent între pietre și praful se...

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost premiată la Salonul Internațional InventCor 2026

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut o participare remarcabilă la Salonul Internațional InventCor...

Pisica turbata in municipiul Bacau

Doua cazuri de rabie depistate la animale moarte in municipiul Bacau, dar si in imprejurimi, au adus in stare de alerta autoritatile sanitar veterinare, care au declarat carantina. In data de 10 aprilie, in zona Salii Sporturilor din Bacau a fost depistata o pisica moarta. Apoi, in data de...

Ioachim Bacauanul a slujit in Izvoare

PS Ioachim Bacauanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Romanului, a efectuat un periplu prin mai multe biserici din judetul Bacau, unde a slujit credinciosilor. La deniile de miercuri, din Saptamana Patimilor, Ioachim Bacauanul a slujit la biserica din cartierul bacauan Izvoare, unde este preot paroh Ciprian Closca. "Este o slujba...

Caravana de Paste

Donatiile bacauanilor facute in cele trei supermarketuri, Bila, Plus si Selgros, timp de o saptamana, au ajuns la destinatari. Marti, Caravana Crucii Rosii a vizat localitatile Oniscani si Filipesti, unde 80 de copii si 30 varstnici s-au bucurat de cadourile oferite de iepuras. Joi, peste 300 de copii din...

Profesorii bacauani nu mai accepta compromisurile: La un pas de greva

Profesorii sunt decisi. Vor greva generala. Decizia finala se va da in functie si de hotararile pe care le vor lua liderii de sindicat de la nivel central.Profesorii bacauani sunt la un pas de greva in sistem. Promisiunile neonorate ale Guvernului, lipsa dialogului intre acesta si sindicate, schimbarea repetata...

CET inca furnizeaza caldura: Unii locatari nu vor sa arunce banii pe geam

Furnizarea caldurii a fost sistata doar la asociatiile care au facut cerere. La celelalte, locatarii o pot intrerupe de la contorul (gigacalorimetrul) de scara. Caldura va fi oprita pana la iarna, doar daca trei zile consecutiv, noaptea, vor fi peste 10 grade Celsius.In ciuda incalzirii considerabile a vremii, cel...

20 milioane euro: imprumut de speranta

In curand vor avea loc negocieri si o licitatie pentru contractarea imprumutului bancar. Imprumutul va fi acoperit din fonduri europene, iar Bacaul va suporta plata dobanzilor.Primaria Bacau va imprumuta 7,5 milioane de euro de la banci si 15 milioane de euro intern/extern in vederea cofinantarii proiectelor europene si a...

O lectie practica

Realitatea bate filmul deoarece scenariile sunt imprevizibile. aAccidentul" provocat ieri cu ajutorul Crucii Rosii Bacau, in fata Prefecturii, s-a dorit a fi previzibil. Tocmai pentru a arata trecatorilor si soferilor, cum se acorda primul ajutor in caz de accident. Simularea a presupus coliziunea a doua autovehicule pe o artera...

Soimul Montana culege la Izvoare… Margareta

Pensiunile agroturistice bacauane au denumiri pitoresti, legate de traditia locului. Fiecare cum reuseste sa se descurce si mai ales sa-si atraga clientii. Conditia principala, zona in care sunt amplasate dar mai ales zicala aomul sfinteste locul". Atractiile pot fi si inventate. Gasesti in pliantele de prezentare din alte zone...

Securitatea angajatilor, ignorata de catre unii patroni

Desi foarte multe firme de constructii nu si-au reluat inca activitatea, Inspectia Muncii a declansat deja in prima decada a lunii aprilie o ampla campanie nationala care vizeaza tocmai acest sector economic. Si chiar daca vor incepe din nou sa lucreze mult mai tarziu, firmele de constructii nu vor...

De Paste, mai multi donatori de sange

In preajma Sarbatorilor Pascale, numarul donatorilor de sange este mai mare fata de perioadele anterioare. "A crescut binisor, totusi, noi speram sa fie in numar mult mai mare, ne-a spus Eugenia Lacatusu, asistent medical la Centrul Judetean de Transfuzie Sanguina. Am reusit sa recoltam o cantitate mai mare, dar...

5 ursi de aur impuscati in judetul Bacau

5 ursi au fost impuscati in ultima perioada la vanatorile organizate in fondurile de vanatoare ale Directiei Silvice Bacau. Peste 32 de mii de euro s-au strans, dupa ce vanatorii au achitat trofeul (blana si craniul). aToti ursii impuscati au avut blana de trofeu de aur, peste 300 de...

Voluntarii FSC aduc „lumina” de Paste

Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau a demarat mai multe actiuni al caror scop este sa aline suferinta semenilor nostri aflati in dificultate si sa stranga fonduri pentru sustinerea programelor sociale. In prezent, FSC deruleaza sase mari proiecte medico-sociale si educationale destinate celor mai defavorizate categorii ale comunitatii bacauane:...

Caldura din Comanesti incalzeste prefectul

Problemele de la Uzina Termica Comanesti si de la Statia de Epurare au fost aduse la cunostinta prefectului Dorian Pocovnicu. La intalnire au luat parte generalul Mihai Simionescu, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Bacau, Ioan Maftei, de la Sistemul de Gospodarire a Apelor, viceprimarul Nicolae Ciocan...

Ajutoare pentru mamici si tinerii casatoriti

Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) Bacau acorda in aceste zile ajutoarele pentru mamici prin plata trusoului nou-nascutilor, dar si ajutoarele de casatorie, pentru tinerii care si-au unit destinele in acest an. In paralel, inspectorii SPAS impart pe teren si tichetele valorice pensionarilor cu pensie sub 615 lei. Sunt...