La mijlocul acestei luni, în sfârșit, Guvernul României a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr.164/2022, prin care, pentru unele mame, indemnizația de creștere a copiilor gemeni, tripleți și multipleți va fi majorată. Normele au intrat în vigoare în data de 14 septembrie, astfel că părinții care au bebeluși gemeni, tripleți sau multipleți vor primi o sumă suplimentară în cuantum de 50 la sută din indemnizație, începând cu al doilea copil.
Până acum ei beneficiau în plus la indemnizația de creștere, indiferent de cuantumul acesteia, pentru fiecare copil, începând cu al doilea, de o sumă fixă de 1.314 lei. Din această lună, pentru fiecare copil, începând cu al doilea, suma cuvenită în plus va fi de 50 la sută din indemnizația la care au dreptul mamele, dar nu mai puțin de 1.314 lei. Aceeași măsură se va aplica și în cazul sarcinilor suprapuse, respectiv al mamelor ce vor naște în perioada în care se află deja în concediu de creștere a unui alt copil și primesc indemnizație pentru acesta.
Așadar, în asemenea situație, dar și în cazul gemenilor, tripleților și al multipleților, suma acordată pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, nu va fi mai mică de 1.314 lei, dar unele mame vor primi mai mult, deoarece au avut salarii mai mari și au plătit un impozit și contribuții sociale corespunzătoare acestora, astfel că și indemnizația de creștere este pe măsură. Prin urmare, 50 la sută din indemnizația lor va fi mai mare decât 1.314 lei.
Concret, suma acordată, începând cu al doilea copil, va fi de peste 1.314 lei pentru mamele care au o indemnizație mai mare decât 2.628 lei. De exemplu, o mamă care are tripleți și beneficiază de o indemnizație de creștere de 3.000 lei (85 la sută din media veniturilor nete realizate în 12 luni din ultimii 2 ani) va primi câte 1.500 lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea. Deci va încasa lunar 6.000 lei. Dacă o mamă de copii gemeni are indemnizația maximă, care este de 8.500 lei, ea va lua în plus la aceasta 4.250 lei pentru cel de-al doilea copil, și nu 1.314 lei, cum primea înainte.
Pentru părinții aflați în una din situațiile prezentate mai sus și care iau deja indemnizație de creștere a copilului, măsura se aplică din oficiu de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială. Deci ei nu trebuie să depună cerere la această instituție. O altă prevedere a noului act normativ se referă la majorarea nivelului de venituri supuse impozitării, ce pot fi obținute de către părinți în timpul concediului de creștere a copilului. Astfel, plafonul veniturilor realizate în perioada respectivă urcă de la 6.500 lei la 10.512 lei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.