28 aprilie 2024

Războiul deșeurilor, mediat de vicepremierul Grațiela Gavrilescu

Grațiela Gavrilescu, vicepremier al României și ministru al Mediului, a participat, vineri, la o întâlnire organizată de Prefectura Bacău care a avut drept subiect...

Băcăuanul Andre Muit, ales președinte al FONSS: „E un domeniu care îmi place”

Andre Muit, președintele Asociației „Betania” din Bacău, a fost ales, săptămâna aceasta, președinte al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) din România. Ceilalți...

„Spitalul Vechi” va fi renovat de Compania Națională de Investiții

Consilierii județeni au aprobat joi, într-o ședință extraordinară, două proiecte care vizează o investiție a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău. E vorba...

Contracte de finanțare în valoare de 81 de milioane de euro pentru județul Bacău

Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, și Vasile Asandei, director general al ADR N-E, au fost...

Slănic Moldova: Care vor fi tarifele pentru pârtia Nemira

Tarifele pentru accesul cu telescaunul pe pârtia Nemira din Slănic Moldova au fost calculate de Serviciul de Promovare a Turismului și Salvamont din cadrul...

Asistentă maternală din Bacău, omagiată în Ziua Sfântă a Floriilor

0
Într-o emoționantă declarație făcută astăzi, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a adus un omagiu emoționant unei femei ale cărei fapte au transformat viețile...