vineri, 13 februarie 2026

ATV sustras, identificat de polițiști într-o pădure

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din comuna Răchitoasa, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 27–28 noiembrie 2025, persoane necunoscute ar fi sustras un ATV ce aparținea unui bărbat din comuna Răchitoasa, prejudiciul fiind estimat la 12.500 de lei. Vehiculul era depozitat în grădina locuinței proprietarului.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat și identificat un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea faptei.



Totodată, ATV-ul sustras a fost găsit într-o pădure din apropierea comunei și a fost restituit persoanei vătămate.

La data de 11 februarie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul în cauză.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.



Alte titluri

ULTIMELE ȘTIRI