Adunarea Generală a iertat și a decis: Orașul Comănești rămâne în ADIS

    Primarii care sunt membri în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS), în frunte cu Sorin Brașoveanu, președinte al Consiliului Județean și al ADIS, au discutat miercuri, 11 aprilie, despre excluderea orașului Comănești din asociație și, implicit, din proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide Județul Bacău”, finanțat din fonduri europene.

    Excluderea Comăneștiului din ADIS era singura soluție pentru ca acest proiect să poată fi continuat după ce Consiliul Local (CL) Comănești a refuzat să aprobe contractul cu Eco Sud, în forma în care a rezultat din licitația câștigată de operator. Eco Sud va administra Celula II și stațiile de sortare, compostare și transfer, cu echipamentele aferente. La 30 aprilie 2018, Celula I (depozitul de deșeuri din Bacău) va fi plină, semnarea contractului cu Eco Sud reprezentând o urgență pentru toate localitățile din județ.

    A contat interesul locuitorilor…



    Înainte ca ADIS și Eco Sud să încheie contractul de servicii, era obligatoriu ca documentul să fie aprobat de toți membrii asociației. Ceea ce s-a și întâmplat, cu o excepție: CL Comănești și primarul Viorel Miron, care au votat un alt contract în ședințele din 31 ianuarie, 15 februarie și 7 martie. Ei au solicitat un tarif mai mic pentru cartierele considerate „rurale” și o modalitate de plată diferită de cea prevăzută în proiectul european. În această situație, ADIS nu putea încheia contractul cu Eco Sud, ceea ce afecta întreg județul. Peste 60 de Unități Administrativ-Teritoriale (UAT) votaseră pentru excluderea Comăneștiului din ADIS, când Viorel Miron a convocat o ședință extraordinară în care au fost aprobate toate documentele referitoare la relația cu Eco Sud, operatorul Celulei II.

    Dacă UAT Comănești părăsea ADIS ar fi trebuit să restituie suma investită în echipamente și utilaje, adică peste 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro), plus cota parte aferentă investițiilor comune. În total, 53,5 milioane de lei (adică peste 11 milioane de euro). Miercuri, 11 aprilie, în ședința AGA, s-a decis ca UAT Comănești să rămână în ADIS.

    „În interesul locuitorilor orașului Comănești, care au avut și vor avea nevoie de depozitul de deșeuri, al UAT Comănești, care ar fi plătit despăgubiri, în interesul proiectului depus de ADIS în numele și pe seama celor 94 de UAT-uri și al contractului licitat și atribuit operatorului Eco Sud, proiectul de excludere a UAT Comănești a fost retras de pe ordinea de zi”, a declarat Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS. Contractul dintre operatorul Eco Sud și ADIS Bacău va fi semnat luni, 16 aprilie.