Absolvent de facultate la 72 de ani

    Pictorul naiv băcăuan Ioan Măric a absolvit, la 72 de ani, Facultatea de Pedagogia Artelor a Universității de Artă “George Enescu” din Iași.

    Ioan Măric a decis, în 2014, la 69 de ani, să dea examen de admitere la facultate.

    A fost declarat admis cu media 9,69.



    “Am vrut să-mi arăt că pot, am vrut să arăt elevilor mei, tinerilor în general, că poți și trebuie să înveți toată viața”, spunea el la momentul examenului.

    Ioan Măric spune că a intrat la facultate la îndemnul Lăcrămioarei Stratulat, directorul Palatului Culturii din Iași, fost director al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacău.

    Desteptarea.ro l-a întrebat pe Ioan Măric ce va face în continuare. Răspunsul a fost simplu: “Cred ca masteratul”.

    Membru a numeroase asociații și organizații neguvernamentale (Academia Artelor Tradiționale din România, A.C.A.R. – Strasbsourg, Asociația Creatorilor Populari din România, Fundația Artiștilor Plastici Naivi Vintilă – Arplana, La maison culturelle belgo – roumaine A.S.B.L. etc.), Ioan Maric a avut, de-a lungul anilor, peste 130 de expoziții personale, lucrările lui fiind expuse în marile galerii de artă de pe cinci continente. Este nominalizat și câștigător al Premiului DEȘTEPTAREA.

    FOTO: Neculai Botezatu, Otilia Bălinişteanu

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"