NewsVouchere de până la 39.900 de lei pentru persoanele cu dizabilități. Cum...

Vouchere de până la 39.900 de lei pentru persoanele cu dizabilități. Cum se acordă sprijinul prin TECH-ASSIST

Setează Deșteptarea ca sursă preferată pe Google News

Copiii și adulții cu dizabilități pot primi, prin programul TECH-ASSIST, vouchere electronice pentru scaune rulante, aparate auditive, echipamente Braille sau alte dispozitive care îi ajută în viața de zi cu zi. Valoarea maximă a unui voucher este de 39.900 de lei, cu TVA inclus. Îndeplinirea condițiilor de înscriere permite intrarea în selecție, iar acordarea sprijinului depinde de punctaj și de fondurile alocate fiecărui județ.

Programul, derulat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), urmărește să sprijine peste 4.300 de copii și adulți la nivel național. Dispozitivele se aleg în funcție de nevoile fiecărei persoane, de la deplasare și comunicare până la utilizarea unui computer cu echipamente adaptate.


Cine se poate înscrie

Solicitanții trebuie să aibă domiciliul sau reședința în România și să fie cetățeni români sau ai unui alt stat membru al Uniunii Europene. La înscrierea în grupul-țintă, aceștia trebuie să prezinte un certificat sau, după caz, o decizie de încadrare în grad de handicap, emisă în România și aflată în termen de valabilitate.

Metodologia ia în calcul și sprijinul primit anterior pentru aceeași categorie de dispozitive, denumită în document „subclasă”. Adulții nu trebuie să fi primit în ultimii trei ani finanțare din fonduri publice sau europene ori decontare prin CNAS pentru un produs din aceeași subclasă. Pentru copii, perioada verificată este de un an. Metodologia prevede o excepție pentru anumite situații în care o persoană cu deficiențe bilaterale a primit finanțare pentru un singur dispozitiv, insuficient pentru nevoile sale.

O altă condiție este ca solicitantul să nu fi beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru cumpărarea unui dispozitiv din aceeași subclasă.

Cum sunt selectați beneficiarii

Primul pas este preînscrierea, potrivit calendarului comunicat de ANPDPD. Urmează depunerea documentelor pentru verificarea eligibilității și evaluarea individuală a nevoii de tehnologie asistivă. În funcție de dispozitivul solicitat, recomandarea trebuie emisă de un medic sau de un alt specialist competent.

Solicitanții eligibili sunt ordonați în funcție de punctaj. Pentru solicitanții din Bacău, acordarea sprijinului depinde de poziția în clasament, de buget și de numărul de vouchere alocate județului.

Persoanele selectate aleg produsele de la furnizorii acceptați în program, care confirmă disponibilitatea și prețul. Voucherul este emis după verificarea documentelor, a recomandării și a confirmării furnizorului.

Ce acoperă voucherul și cât timp poate fi folosit

Cu un voucher pot fi cumpărate cel mult trei produse și maximum trei accesorii asociate acestora. Documentul este valabil șase luni de la emitere și poate fi folosit pentru produsele aprobate, la furnizorii înscriși în voucher.

Dacă prețul total depășește valoarea voucherului, beneficiarul achită diferența. Dacă produsele costă mai puțin, suma rămasă poate fi folosită în program pentru alte vouchere.

Beneficiarii au obligația să păstreze și să folosească dispozitivele conform destinației lor timp de cel puțin trei ani. Înstrăinarea produselor sau folosirea lor în alte scopuri poate duce la recuperarea sprijinului. Metodologia permite și organizarea unei sesiuni suplimentare, dacă rămân fonduri sau dacă selecția trebuie continuată pentru atingerea obiectivelor programului.

spot_img
spot_img