luni, 26 ianuarie 2026

Grigore Filip, propus pentru titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău”

Municipiul Bacău se pregătește să acorde una dintre cele mai înalte distincții locale unei personalități marcante a industriei aeronautice românești. În cadrul unei expuneri de motive înaintate Consiliului Local, a fost propusă conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Grigore Filip, pentru merite profesionale excepționale și o contribuție decisivă la dezvoltarea economică și industrială a orașului.

Inițiativa se bazează pe prevederile Codului administrativ și ale regulamentelor locale privind acordarea titlurilor onorifice, fiind susținută de activitatea remarcabilă desfășurată de Grigore Filip de-a lungul a peste patru decenii în domeniul ingineriei aeronautice și al managementului industrial.

Născut la 16 februarie 1954, la Roman, județul Neamț, Grigore Filip este absolvent al Facultății de Aeronave din cadrul Universității Politehnica din București. Parcursul său profesional a început la INCREST București (actualul INCAS), continuând ulterior la întreprinderea de aviație din Bacău, actuala Aerostar S.A., unde a activat timp de peste 35 de ani.



În cadrul Aerostar, Grigore Filip a ocupat numeroase funcții-cheie, de la șef secție reparații aeronave și director de program pentru modernizarea avionului MiG-21, până la director executiv al direcției tehnice și director general al diviziei sisteme. Începând cu anul 1998, acesta a deținut simultan funcțiile de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General, coordonând transformarea companiei într-un lider regional al industriei aeronautice și de apărare.

Sub conducerea sa, Aerostar a devenit unul dintre cei mai importanți angajatori din regiune, cu aproximativ 2.000 de locuri de muncă directe și un ecosistem economic format din peste 600 de furnizori naționali, dintre care 15% provin din județul Bacău. Compania s-a impus atât în domeniul apărării, prin integrarea de sisteme moderne pentru aeronave militare, cât și în aviația civilă, ca producător de aerostructuri și componente destinate pieței globale.

Un capitol important al activității manageriale îl reprezintă investiția în educație și formarea tinerilor. Prin parteneriatele dezvoltate cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, colegii tehnice și licee de profil, Aerostar a facilitat accesul elevilor și studenților la stagii de practică, mentorat și burse de excelență. Doar în anul școlar 2023–2024, 273 de elevi au beneficiat de burse în valoare totală de peste 430.000 de lei.

Totodată, la inițiativa lui Grigore Filip, a fost înființat un centru propriu de formare profesională, acreditat de ministerele de resort, prin care trec anual aproximativ 300 de angajați, majoritatea tineri, consolidând astfel competitivitatea companiei pe o piață internațională extrem de exigentă.

Propunerea de acordare a titlului onorific este susținută de Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău, care subliniază că activitatea și viziunea strategică ale lui Grigore Filip au contribuit semnificativ la prestigiul orașului pe plan național și internațional.

Decizia finală privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău”, împreună cu Diploma de Cetățean de Onoare și „Cheia Orașului”, urmează să fie luată de Consiliul Local Bacău în cadrul unei ședințe viitoare.



spot_img