Registrul Auto Român (RAR) atrage atenția persoanelor care intenționează să cumpere mașini second-hand: vehiculele utilizate pot fi vândute legal doar dacă au Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV), eliberată de RAR. Fără acest document, cumpărătorul riscă să achiziționeze o mașină care nu poate fi înmatriculată sau care poate necesita reparații costisitoare pentru a fi adusă la conformitate.
RAR a demarat o campanie națională de informare și control privind respectarea obligației legale a comercianților de a elibera CIV pentru vehiculele pe care le vând. Conform art. 10 alin. (5) din OG nr. 78/2000, vânzătorul are obligația de a preda CIV cumpărătorului, iar nerespectarea acestei prevederi reprezintă o încălcare a legii.
„Dorim să prevenim situațiile în care cumpărătorii primesc promisiunea că pot obține ulterior Cartea de Identitate, dar descoperă că vehiculul are modificări tehnice sau lipsuri care fac imposibilă eliberarea documentului”, avertizează reprezentanții RAR. În astfel de cazuri, cumpărătorii pot rămâne cu o mașină neconformă și costuri suplimentare pentru reparații, fără posibilitatea de a o înmatricula.
RAR recomandă celor interesați de achiziția unui autovehicul utilizat să țină cont de câteva reguli simple:
-
Solicitați CIV eliberată de RAR – este documentul care atestă omologarea tehnică și conformitatea vehiculului.
-
Verificați datele din CIV, certificatul de autenticitate (dacă există) și actele de vânzare-cumpărare.
-
Evitați să cumpărați mașini fără CIV sau cu promisiunea că documentul va fi obținut ulterior.
-
Cereți informații clare despre istoricul și proveniența vehiculului.
Prin această acțiune, RAR urmărește creșterea transparenței pe piața vehiculelor second-hand, informarea corectă a consumatorilor și întărirea disciplinei comerciale în domeniu.
Pentru informații suplimentare, cumpărătorii pot consulta site-ul Registrului Auto Român sau se pot adresa direct reprezentanțelor teritoriale ale instituției.














