Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Bacău funcționează, începând de astăzi, în Clădirea Maternității (aripa stângă), oferind pacienților condiții moderne de tratament și confort sporit.
Noua locație permite revenirea secției la capacitatea normală, cu 25 de paturi disponibile, inclusiv cele aferente Compartimentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială și cele destinate internărilor de zi.
Pacienții beneficiază acum de saloane dotate cu grup sanitar propriu, săli de operații și de mici intervenții complet echipate, precum și de cabinete de consultații care respectă toate circuitele medicale.
„Suntem singura secție din județ care asigură gardă de specialitate, atât pentru adulți, cât și pentru copii, preluând toate urgențele ORL din Bacău și chiar din județele învecinate”, au subliniat reprezentanții secției.
Printre cele mai frecvente intervenții realizate se numără tratamentul patologiei acute (supurații, traumatisme, tumori), precum și intervenții pentru patologia cronică: operații în sfera rinosinusală (deviații de sept, polipoză, rinite, tumori), proceduri endoscopice, laringoscopie suspendată, intervenții la nivelul amigdalelor și orofaringelui, dar și intervenții în zona cervicală.
Secția dispune de aparatură modernă, care permite realizarea unei game variate de proceduri, de la fibroscopii și intervenții chirurgicale clasice sau endoscopice, până la operații la nivelul corzilor vocale și al laringelui. Fibroscopia, ce utilizează fibra optică și camera video, permite vizualizarea căilor respiratorii superioare pentru diagnostic și tratament precis.
„În ultima perioadă, se observă o creștere semnificativă a cazurilor de supurații în sfera ORL, cu evoluții grave, amplificate inclusiv de prezentarea tardivă la spital. De asemenea, a crescut și frecvența tumorilor ORL, cu insuficiență respiratorie și invazie a structurilor învecinate, multe dintre aceste cazuri fiind depășite chirurgical.
Din păcate, intervențiile chirurgicale curative mai sunt posibile doar pentru un număr redus de pacienți, majoritatea necesitând tratament oncologic sau îngrijiri paliative.
De aceea, recomandăm pacienților să se prezinte cât mai rapid la medic, încă de la primele semne de infecție ORL sau la descoperirea unei formațiuni tumorale, pentru a putea beneficia de un diagnostic cert și un tratament eficient”, a declarat dr. Andreea Mădălina Biro, medic primar și șef al Secției ORL.
„Mutarea Secției ORL într-un spațiu modern reprezintă încă un pas important în direcția asigurării unor servicii medicale la standarde ridicate pentru pacienții noștri. Ne dorim ca fiecare băcăuan să știe că la Spitalul Județean de Urgență găsește nu doar tratamente de specialitate, ci și condiții de siguranță și confort.
Investim constant în modernizare și în echipele medicale, pentru ca pacienții să beneficieze de îngrijiri de calitate, aproape de casă”, a transmis Ion Marius Savin, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău.














