vineri, 5 decembrie 2025

Perpetua preocupare

Am sesizat preocuparea cetățeanului vremelnic pe plaiurile băcăuane de mizeria lăsată de porumbei, probabil va trebui să vină mai des să descopere zona centrală curată atunci când este.

Eu vin periodic în centrul Bacăului și nu sesizez atracțiile centrului băcăuan și, în consecință, mă limitez la bunul-simț de a vedea ceea ce este și nu a exagera, probabil interesat.

Nu este prima dată când am încercat să aduc la cunoștința edililor locali lipsa de activitate și preocupare în acest domeniu și mă declar profund dezamăgit, deoarece primăria are contracte de consiliere plătite cu bani grei, în acest domeniu, dar se pare că sunt ineficiente.

Am cunoștință de faptul că sunt diferite gusturile cetățenilor, dar ar trebui să fie luată în considerare dorința unanimității, altfel riscăm să cădem în desuetudine sau să fim subiectivi prin a impune o anumită direcție.

Nu sunt o persoană care renunță ușor, dimpotrivă, voi încerca să cointeresez concetățenii mei spre a renunța la ideea că nu se poate face nimic. Din contră, se poate, dacă dorim mai mulți.

Așa cum sperăm că speranța moare ultima, tot așa sperăm ca edilii municipiului să dezvolte preocuparea de a mulțumi băcăuanii, că doar aici trăiesc și nu altundeva.

Nelu


„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.


Bacăul vorbește! Spune-ți părerea!

spot_img