Trotinetele abandonate pe domeniul public în Bacău ar putea fi ridicate, iar proprietarii sau utilizatorii acestora ar urma să suporte atât amenda, cât și costurile de ridicare. Măsura este una dintre modificările anunțate de viceprimarul Leonard Bulai după dezbaterea publică privind regulamentul pentru utilizarea mijloacelor individuale de mobilitate și a mopedelor în municipiu.
Viceprimarul Leonard Bulai a participat, marți, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, la o dezbatere publică privind regulamentul care va stabili condițiile de utilizare a trotinetelor, bicicletelor și altor mijloace individuale de mobilitate, precum și a mopedelor pe domeniul public al municipiului Bacău.
Deși proiectul a generat numeroase comentarii și sugestii în mediul online, la dezbaterea publică a participat o singură persoană.
„Dar și asta spune ceva despre nivelul de implicare în viața comunității”, a transmis viceprimarul Leonard Bulai.
Trotinetele abandonate vor putea fi ridicate
Una dintre modificările care urmează să fie introduse în regulament vizează trotinetele lăsate în locuri în care blochează sau îngreunează circulația.
Potrivit viceprimarului, vor putea fi ridicate trotinetele abandonate pe domeniul public, inclusiv cele amplasate:
- pe căi de acces;
- pe rampe;
- în dreptul hidranților;
- în dreptul gurilor de canalizare;
- pe trotuare, atunci când restricționează deplasarea pietonilor.
În cazul în care proprietarul sau utilizatorul va revendica trotineta, acesta va trebui să achite atât amenda, cât și costurile aferente ridicării.
Sancțiunile prevăzute de regulament pornesc de la avertisment și pot ajunge până la amenzi.
Unde nu vor putea circula trotinetele
Regulamentul va stabili și zonele în care circulația trotinetelor va fi interzisă. Acestea vor fi semnalizate corespunzător, astfel încât utilizatorii să poată identifica fără echivoc restricțiile.
De asemenea, municipalitatea va putea introduce temporar restricții sau chiar interdicții de circulație pentru trotinete în anumite zone, în cazul organizării unor evenimente publice sau în alte perioade în care prezența unui număr mare de pietoni impune măsuri suplimentare de siguranță.
„Cu scopul protejării pietonilor”, a precizat Leonard Bulai.
Forma finală a regulamentului va putea fi consultată după aprobarea acestuia de către Consiliul Local Bacău.















