duminică, 14 decembrie 2025

Dedeman ironizează pe Facebook psihoza panterei negre care a lovit sudul țării

În timp ce autoritățile și localnicii din sudul țării încă sunt în alertă din cauza presupusei prezențe a unei pantere negre venite din Bulgaria, compania Dedeman a ales să trateze întreaga situație cu umor, printr-o postare virală pe rețelele sociale.

Într-o fotografie publicată pe pagina oficială de Facebook a Dedeman, reprezentanții companiei au anunțat că „pantera ne-a vizitat și pe noi la Dedeman Alexandria și s-a oprit direct la raionul de materiale de construcții”. Mesajul, însoțit de emoji-uri și un ton jucăuș, continuă spunând că „spune că vrea să-și ridice un adăpost durabil, iar aici a găsit tot ce-i trebuie: inspirație, produse de calitate și sfaturi bune”.

Tot în notă comică, pantera ar fi primit și o cască de protecție de la „cățelul nostru”, într-un gest simbolic care sugerează că și cele mai neobișnuite vizitatoare respectă normele de siguranță de pe șantier. În finalul postării, Dedeman îi implică și pe partenerii de la Cemacon: „Ne-a spus că ar fi interesată și de cărămidă, o puteți ajuta?”



Postarea a fost rapid preluată și distribuită de internauți, generând mii de reacții și comentarii amuzate.

Până în acest moment, autoritățile nu au confirmat oficial prezența unei pantere pe teritoriul României, deși au fost raportate mai multe filmări și sesizări ale populației în județele Teleorman și Olt.

Rămâne de văzut dacă pantera va deveni un simplu mit urban sau o reală provocare pentru autorități. Cert este că, până una-alta, la Dedeman a găsit tot ce-i trebuie.



spot_img