sâmbătă, 6 decembrie 2025

Blocuri-fantoma locuite de vagabonzi, maidanezi si sobolani

Criza de locuinte este o realitate a municipiului Bacau. In timp ce sute de familii de tineri asteapta de ani de zile macar o locuinta sociala, in oras sunt mai multe blocuri parasite. Acestea au devenit adapost pentru vagabonzi si câini fara stapâni, depozit de gunoi, un adevarat focar de infectie.

Cândva au fost locuite si ingrijite. Acum, blocurile parasite ale Bacaului sunt depozite de gunoaie si adapost pentru boschetari, aurolaci si câini. Fie ca sunt situate pe Calea Marasesti, pe strada Henri Coanda sau pe strada Bucegi, toate arata la fel. Nu mai au nici usi, nici ferestre, iar instalatiile interioare au fost distruse sau furate. Doar peretii au ramas in picioare, dar si ei au fost deteriorati de trecerea timpului, de ploi si ninsori. In camere si pe holuri sunt tone de gunoaie a caror duhoare se simte de departe chiar si acum, iarna. Vara aerul este irespirabil in zona acestor blocuri, spre disperarea celor care locuiesc in vecinatatea lor, dar si a trecatorilor.

„Cei din primarie, consilierii, ce pazesc?”

Una dintre cladirile parasite este cea care a apartinut societatii Diana Forest si care este situata pe Calea Marasesti. Firma a dat faliment, iar cladirea a devenit o ruina. Locatarii din zona Orizont sunt indignati si acuza autoritatile locale ca nu iau masuri. „E foarte urât sa lase o cladire asa, la strada principala, ne-a declarat Florinel Florea. Permanent e plin aici de mizerie si câini. Vara misuna sobolanii.” Elena Pavel isi aminteste ca „era o frumusete de bloc aici cândva. Pacat ca isi fac acum atâta campanie electorala si nu vad aici ce mizerie si promiscuitate este.” Elena Olteanu crede ca „masuri ar trebui sa ia primarul, doar e vizibil blocul aici, la strada. Cei din primarie, consilierii, ce pazesc?”

Doar proiecte vechi

Pe strazile Henri Coanda si Bucegi sunt alte doua blocuri parasite. De câtiva ani, primaria se tot lauda ca va amenaja in ele ba adapost de noapte, ba locuinte sociale. Nu s-a concretizat nimic din aceste proiecte. Acum, autoritatile locale declara ca licitatia pentru reabilitarea blocului de pe strada Henri Coanda este pe final. Acesta va fi recompartimentat si vor exista mai multe locuinte sociale. Pentru blocul de pe strada Bucegi discutiile cu TMUCB, proprietarul imobilului, au inceput acum doi ani. Urmeaza ca Primaria Bacau sa prezinte TMUCB o oferta de schimb. Daca cele doua parti vor ajunge la intelegere, in acest imobil s-ar putea amenaja locuinte sociale. (Andreea Gavrila)



spot_img