Victor Costache, ministru Sănătății, dă asigurări că Radioterapia din Bacău se va extinde cu fonduri externe

    Cel de-al doilea buncăr al Secției de Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Bacău ar putea beneficia în foarte scurt timp de un accelerator liniar.

    ”Vă asigur că cel de-al doilea buncăr va fi integrat în programul încheiat cu Banca Mondială, pentru care avem suficiente resurse”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, la audierea în comisiile parlamentare, de miercuri, 4 martie.

    Singura condiție este ca Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Bacău să solicite acest lucru Ministerului Sănătății, pentru ca investiția să poată intra într-un program de finanțare al Băncii Mondiale. De altfel, ministerul a și trimis în data de 3 martie o nouă adresă către instituțiile băcăuane, prin care solicită o serie de acte pentru ca acceleratorul liniar să intre în acest program de finanțare. Aceasta este cea de a doua adresă, deoarece la precedenta, din luna februarie, instituțiile băcăuane nu au oferit niciun răspuns.



    ”Bacăul a beneficiat de o atenție deosebită din partea colegului nostru liberal, Victor Costache, ministrul Sănătății. Programe există, fonduri există, mai rămâne doar ca cele două instituții să solicite acest lucru. Trebuie doar să facă o solicitare, să anexeze proiectul tehnic și lista cu personalul medical care va deservi cel de-al doilea buncăr. Nimic mai simplu”, a declarat și Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, care nu a ezitat să critice PSD pentru că răspândește cu bună știință știri false despre acest obiectiv, în loc să solicite finanțare și intrarea în acest program.

    Biroul de presă PNL Bacău