ActualitateMăsuri ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență Onești în...

Măsuri ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență Onești în ”criza apei”

Setează Deșteptarea ca sursă preferată pe Google News

Situația critică pe care o traversează municipiul Onești datorită faptului că s-au împlinit 4 (patru) zile de când locuitorii de aici nu beneficiază de apă potabilă (datorită unor avarii în lanț din zona orașului Târgu Ocna la conducta de aducțiune de la Barajul Valea Uzului), a fost luată în dezbaterea Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Acesta s-a întrunit la sediul Primăriei Onești azi (luni 16 septembrie), în jurul orei 9.00 și a luat mai multe decizii în sprijinul locuitorilor municipiului.


Astfel, s-a hotărât ca să fie amenajate un număr de 16 puncte de distribuire a apei menajere către populație în mai multe zone ale orașului. Vor fi amplasate puncte de distribuire a apei menajere pe străzile Viitorului, Aurora, Mercur 2, Emil Rebreanu, B-dul Oituz nr. 4 – 6, Aleea Parcului nr. 13 – 15, în parcarea de la Primăria veche.

De asemenea vor fi puncte de distribuire și în cartierul Mal, pe b-dul Oituz nr. 35, la blocul K (în zona Moldova), pe Calea Mărășești (la numerele 1, 10 și 12) dar și la biserica romano – catolică de pe strada Pajurei, în parcarea ”Jysk” și în cartierul TCR. Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Onești a hotărât ca persoanelor cu situație dificilă care sunt în evidența Direcției Generale de Asistență Socială să le fie distribuită apă potabilă.

O măsură ”curajoasă” luată de către Consiliul Local pentru Situații de Urgență din Onești este de a înainta o propunere către Instituția Prefectului Bacău de a sista cursurile la toate unitățile de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal din raza administrativ – teritorială a municipiului până la remedierea avariilor și reluarea furnizării apei în flux continuu. Între timp echipe de lucru de la CRAB execută lucrări de remediere a avariilor apărute pe raza orașului Târgu Ocna pentru repunerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă. O avarie majoră a apărut în seara zilei de 15 septembrie în timp ce se încerca umplerea rezervoarelor din Târgu Ocna, pentru alimentarea acestui oraș – stațiune. Printr-un comunicat al RAJA Constanța (din dimineața zilei de luni 16 septembrie), se face cunoscut faptul că ”oneștenii vor fi informați permanent despre stadiul și evoluția lucrărilor pentru înlăturarea avariei”.

spot_img
spot_img