19 aprilie 2024
ActualitateSalariații Agenției de Mediu au protestat pentru salarii mai mari

Salariații Agenției de Mediu au protestat pentru salarii mai mari

Cei 49 de salariați ai Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bacău au întrerupt, marți, 14 martie, programul de lucru între orele 10,00 și 12,00 și au manifestat în fața sediului instituției. Ei și-au exprimat, astfel, nemulțumirea cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public care – spun manifestanții – le scade zilnic nivelul de trai.

„Am început acum o săptămână seria manifestărilor de protest – ne-a declarat Lenuța Dohotaru, liderul de sindicatului din APM Bacău – cu o petiție către ministrul Mediului, în care am cerut egalizarea salariilor în toate instituțiile de stat din aceeași familie ocupațională, conform unei decizii a Curții Constituționale din 2016. Instituții precum Consiliul Județean, Casa de Pensii, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția de Sănătate Publică, dar și altele, majoritatea dintre instituțiile bugetare, au primit salarii duble de la 1 ianuarie. Considerăm, astfel, că suntem discriminați pe linie de salarizare. Și noi suntem bugetari, muncim la fel de mult ca și cei din instituțiile amintite și avem aceeași responsabilitate”.
Salariații APM spun că cel mai mare salariu brut al unui consilier superior din APM este de 2.200 de lei, iar un angajat debutant primește, tot brut, un salariu de doar 1.350 de lei.

În prezent, salariile angajaților APM Bacău sunt cele stabilite în luna decembrie 2009. „Salariile noastre – a precizat Lenuța Dohotaru – nu au mai crescut din decembrie 2015, când s-au dat în plus doar 10%, după cunoscuta reducere generală cu 25%. Cum de la alte instituții ale statului au fost fonduri pentru creșterea salariilor, dar la noi nu? Iar noi în toată țara suntem doar 1.845 de salariați”.



Salariații au mai spus că până la acest moment revendicările lor nu au fost soluționate în niciun fel. „Dacă nici după acest protest nu vom primi satisfacție – a mai spus liderul sindicatului -, vom merge și la Ministerul Mediului să protestăm și la Ministerul Muncii, poate și în fața sediului Guvernului, și vrem să deschidem și o acțiune în instanța de judecată. Suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă, întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri