Ministrul Turismului s-a întâlnit cu operatorii de pe Valea Trotușului

1

Un număr apreciabil de operatorii economici din turismul băcăuan și reprezentanți ai autorităților județene și ale stațiunilor Slănic Moldova și Târgu Ocna, dar și ale unor localități din arealul Văii Trotușului și din alte zone băcăuane, s-au întâlnit vineri, 9 iunie, la Târgu Ocna, cu ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre. Reuniunea, inițiată de Theodora Șotcan, deputat PSD, s-a derulat la Complexul turistic „Casa Creangă” sub forma unei dezbateri de circa trei ore cu tema „Strategii integrate de dezvoltare a turismului de pe Valea Trotușului”.

La dezbatere au fost prezenți prefectul Maricica Luminița Coșa, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, senatorul Dragoș Benea, primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi, primari, viceprimari și consilieri locali ai unor localități băcăuane, dar și reprezentanți ai unor instituții și organizații de turism din România și Republica Moldova.

Aceasta este prima reuniune la nivel înalt în domeniul turismului din județ, după ce în acest an, dar și în anii precedenți alte întruniri de calibre importante au avut loc pentru a analiza starea turismului băcăuan și posibilitățile de a acționa pentru dezvoltarea lui.

„Am venit aici – a spus ministrul Mircea Dobre – pentru că Bacăul este un județ care poate asigura turism 365 de zile pe an. Multe variante de turism. Dar și pentru că acesta este un domeniu economic important care poate asigura creșterea Produsului Intern Brut”.

Mircea Dobre le-a reamintit participanților de masterplanul și de proiectul Legii turismului aflate în dezbatere publică, pentru care sunt așteptate opinii din partea operatorilor din domeniu, dar și a autorităților locale. De asemenea, ministrul a subliniat valențele turistice ale județului Bacău, valoarea resurselor naturale importante de pe Valea Trotușului și din alte zone, pentru care trebuie căutate soluții de punere în valoare mai ales pe plan local.

Nu au fost omise din partea participanților la dezbatere nici problemele actuale din turism, precum emiterea și distribuirea vaucerelor de vacanță sau taxarea și impozitarea activităților din turism.

Agenții de turism, mai ales, au ridicat problemele cu care se confruntă în activitatea lor zilnică, au solicitat sprijin pentru rezolvarea unor probleme care țin de instituții de stat sau centrale, iar reprezentanții turismului din Republica Moldova care vizează obiective către arealul din România și județul Bacău au solicitat rezolvarea unor probleme care pun greutate în derularea vacanțelor pe care turiștii moldoveni, foarte atrași de stațiunile băcăuane le întâmpină, precum cele de la trecerea granițelor către țara noastră.

Practic, dezbaterea nu a răspuns punctual temei invocate inițial, pentru că nu au fost conturate elemene ale unei strategii de dezvoltare a turismului pe Valea Trotușului, dar problemele puse în discuție pot fi interesante puncte de plecare pentru o astfel de strategie.

„Stațiunea Moinești”

„Municipiul Moinești – citim pe site-ul primăriei acestei localități – are șanse reale de a se alinia în rândul stațiunilor balneoclimaterice atât datorită peisajelor naturale cât și numeroaselor izvoare de ape minerale curative”. La începutul acestui an, Zona Moinești-Băi a municipiului a fost atestată, însă, drept „stațiune turistică de interes local” (HG nr. 58/2017, art. 2).
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, nu a vizitat încă orașul Moinești, dar crede că dacă localitatea ar fi declarată stațiune balneară înseamnă ca ar îndeplini criteriile necesare. Dar stațiunea balneară trebuie aprobată de Ministerul Sănătății. „Stațiunea turistică de interes național sau de interes local – a precizat ministrul – se aprobă de Ministerul Turismului. Deocamdată, însă nu avem nici un fel de înregistrare făcută la minister în acest sens”.

Asupra acestor probleme, a opiniilor formulate și a răspunsurilor date de ministrul Mircea Dobre, vom reveni în edițiile următoare ale ziarului nostru.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Statiunile atrag oamenii si poate faptul ca oficialii fac tot felul de vizite in aceste zone, ne poate ajuta sa avansam si sa facem din ele adevarati magneti pentru turisti. Asta asteptamde la ministrul transporturilor, sa promoveze si sa descopere frumusetile tarii

LĂSAȚI UN MESAJ