Politica

Fost consilier judetean, condamnat pentru spalare de bani

Autor: | 03/02/2016 11
DSC_4057
PROMO

Daniela Teodora Biri, fost consilier judetean, a fost cercetata si condamnata, alaturi de alti 8 inculpati, intr-un dosar de evaziune fiscala, spalare de bani si falsuri, cu un prejudiciu colosal pentru bugetul statului. Achitata initial la Tribunal, Daniela Biri a fost condamnata de Curtea de Apel la 2 ani închisoare cu suspendare, pentru spalare de bani.

Numele Danielei Biri apare intr-un dosar complex de evaziune fiscala si spalare de bani care s-a judecat in instante timp de cinci ani. Ea a fost trimisa in judecata si pentru infractiuni de fals în înscrisuri sub semnatura privata si fals intelectual, insa procesul penal a incetat pentru aceste fapte ca urmare a prescriptiei raspunderii penale. Liderul gruparii infractionale, Grigor Ivan, un barbat cu dubla cetatenie, româna si moldoveneasca, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru un lung sir de infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, in forma continuata. El a fost gasit vinovat de prejudicierea bugetului statului cu peste 5,5 milioane lei, reprezentând obligatii fiscale (impozit pe profit si TVA), suma ce trebuie sa o plateasca, potrivit sentintei instantei. De asemenea, s-a dispus confiscarea banilor spalati – 1,2 milioane dolari, 888.396 euro si circa 3,6 milioane lei – si s-au pus sechestre pe bunuri. Ancheta DIICOT arata ca, în perioada 2002-2006, moldoveanul a constituit un grup infractional organizat prin care a controlat mai multe societati tip “fantoma”, dar si firme “off-shore” din strainatate, si a format un circuit comercial si financiar simulat, în domeniul importurilor de utilaje industriale, în scopul eludarii obligatiilor fiscale datorate statului. Practic, membrii gruparii au preluat societati comerciale din Onesti si Tg. Ocna, pe care le-au folosit ca „firme fantoma”, prin declararea fictiva a sediului si folosirea de identitati false, pentru achizitionarea de marfuri si revânzarea acestora la preturi mult mai mari catre societatile proprii. Marfurile industriale erau aduse de la diversi parteneri externi, printre care mai multe firme de tip off-shore, din SUA si Gibraltar, si apoi revândute la preturi de zeci de ori mai mari. Banii câstigati din aceste afaceri ilegale au intrat in contul unor firme din SUA, Marea Britanie, Ucraina, Rusia, Germania sau Italia, sub forma de avansuri in baza unor contracte simulate. Prin SC Plamo Invest Onesti, una din firmele “fantoma”controlate de Grigor Ivan, s-au desfasurat, din 2002, importuri de marfuri, vânzari, cumparari si exporturi in valoare de sute de mii de dolari. Prin astfel de circuite, moldoveanul reusea sa fenteze legislatia si sa ocoleasca obligatia legala de a achita, pentru firmele administrate, impozite si taxe la bugetul statului.

Care era legatura fostului consilier Biri cu liderul gruparii infractionale?

Grigor Ivan a intrat in afaceri pe raza judetului Bacau, in zona Târgu Ocna – Onesti, prin 2000, când a devenit unic asociat si administrator la SC Molgirom Tg Ocna si asociat si administrator la SC Grigton Impex Tg Ocna. Si Daniela Biri era in afaceri, dar nu pe val, cum a lasat ea de inteles in instanta. Din contra, SC ADSUM (cu obiect de activitate comertul cu bauturi racoritoare/alcoolice si produse alimentare), firma infiintata pe numele sotului ei, dar condusa in realitate de Daniela Biri din functia de director general, avea probleme financiare. Solutia a venit de la Grigor Ivan. “Pe 26 pagini din rechizitoriu a fost descrisa spalarea de bani comisa prin intermediul firmelor contractate de G.I. (Grigor Ivan, n.r.), pe relatia ADSUM Com SRL Tg Ocna”, arata judecatorul de la Tribunal. Daniela Biri a intrat in legatura cu moldoveanul printr-o cunostinta careia i-a povestit despre “greutatile financiare ale firmei” si asa a ajuns sa primeasca imprumuturi financiare de la societatile moldoveanului sau din conturile firmelor “fantoma” controlate de acesta. “Cu prilejul intrevederii celor doi oameni de afaceri, cererea inculpatei BD-T (Biri Daniela-Teodora, n.r.) de a i se acorda niste imprumuturi a fost acceptata, pentru ca la rândul sau si G.I. avea un interes. Conform celor convenite, ori de câte ori BD-T avea nevoie de bani, o anunta pe inculpata ME-O si la scurt timp primea sumele cerute, prin virament bancar, pe baza de ordine de plata. Astfel, in intervalul 8 mai – 3 noiembrie 2003, SC ADSUM Com SRL Tg. Ocna a incasat 10.500.000.000 lei (ROL), prin 41 OP-uri. (…) La suma de 10.500.000.000 lei (ROL) primita de la SC Plamo Invest SRL se adauga suma de 1.040.000.000 lei primite de ADSUM din contul bancar al SC Grigton Impex Tg. Ocna, prin 4 OP-uri cu explicatia contravaloare marfa, la ordinul SC Plamo Invest”, arata instanta. Banii incasati de ADSUM, asa cum sustine si Biri in declaratia data la Tribunal, au fost restituiti, in numerar, esalonat, la doar câteva zile dupa primire, asa cum convenise cu Grigor Ivan. Acesta din urma a confirmat ca a primit de la Biri, printr-o alta inculpata, pachete de bani si ca au fost trimisi bani in colete si prin autocar in Basarabia.

Biri, “spalata” la Tribunal

Desi rechizitoriul a pus sub semnul indoielii restituirea imprumuturilor, in lipsa unor acte contabile de stingere a datoriilor, prima instanta “s-a convins ca banii au fost restituiti inculpatului G.I. pâna la ultimul leu”, doar pe baza proceselor verbale de plata si a declaratiilor de recunoastere date de cei doi inculpati. Aceeasi instanta sesizeaza, insa, ca “explicatiile din cuprinsul OP-urilor nu aveau corespondent in realitate, pentru ca ADSUM Com SRL Tg. Ocna nu a cumparat marfuri de la firmele controlate de G.I., obiectul de activitate a acestora din urma neavând nicio tangenta cu alimentatia publica, iar ajutorul financiar intre firme nu era ingaduit de lege”. Cu toate acestea, judecatorul a considerat ca poate da o sentinta de achitare in cazul Danielei Biri, care s-a declarat, de altfel, nevinovata. Uimitoare este si explicatia. Pentru falsuri, a fost achitata “intrucât faptele nu exista”, iar in ceea ce priveste spalarea de bani, judecatorul a apreciat ca “fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni”. Ca atare, la Tribunal, Biri a scapat doar cu o amenda administrativa de 500 de lei. In mod paradoxal, daca luam in calcul accentul pe care magistratul il pune pe “operatiunile ilicite”: “La descrierea situatiei de fapt privind operatiunile ilicite pe relatia ADSUM s-a precizat ca la rândul sau si G.I. a avut propriul sau interes, care consta in faptul ca a primit numerar albit, adica spalat prin conturile ADSUM, pe care si l-a insusit. Pentru inculpatul G.I., cererea B.D.-T. de a i se imprumuta niste bani a fost o adevarata minune.” Convingerea magistratului care a achitat-o pe Biri a fost ca inculpata nu a stiut ca banii primiti ca imprumut “ar fi fost murdari si ca au fost spalati prin trecerea prin conturile ADSUM”. “Inculpatii G.I. si B.D.-T. nu erau prieteni apropiati, astfel ca este exclus ca primul sa-si fi destainuit secretul sau, ca banii fiind murdari dorea sa-i spele”, este aprecierea judecatorului. Magistratul continua, totusi, sa catalogheze relatiile financiare dintre firmele celor doi inculpati ca fiind ilicite, cu referire la contractul de ajutor financiar din septembrie 2003, incheiat intre SC Grigton Impex si SC ADSUM. “Acest tip de relatii financiare s-a derulat in perioada mai 2002 – octombrie 2004, Grigton Impex virând celei de-a doua societate suma de 8.695.867.986 lei (ROL) fara existenta unor relatii comerciale efective intre cele doua societati”, mentioneaza magistratul. Un alt contract de ajutor financiar a fost incheiat, in mai 2002, de SC Molgirom Exim Tg Ocna si ADSUM, in baza caruia firma reprezentata de sotul Danielei Biri a primit suma de 12,9 miliarde lei vechi, bani ce au fost restituiti, atât in numerar, cât si prin virament, unei firme “fantoma”. “Pe relatia in cauza a fost interpusa o alta «firma fantoma», SC Service&MTZ SRL Tomesti, a carei activitate a fost verificata de catre DNA Iasi”, precizeaza judecatorul. “Ajutoare financiare” a primit ADSUM si de la SC Prosercor Tg. Ocna care i-a virat, in 2004, 500 milioane lei vechi, fara ca intre cele doua societati sa se fi incheiat vreun contract comercial sau sa fi existat relatii comerciale. Si in acest caz, suma a fost returnata in numerar. “Acordarea de imprumuturi fara dobânda, acordarea de ajutoare financiare sunt metode utilizate in scopul spalarii banilor”, puncteaza judecatorul.

Achitarea, desfiintata la instanta superioara

Curtea de Apel a considerat ca instanta de fond a gresit când a dispus achitarea Danielei Biri. “Din probele dosarului rezulta ca instanta de fond nu a determinat corespunzator gradul de pericol social al infractiunii de spalare de bani, comisa de inculpata, ceea ce a avut drept efect gresita achitare a acesteia”, arata instanta superioara. De altfel, Curtea de Apel a criticat si deciziile de achitare date de Tribunal pentru alti doi inculpati si faptul ca nu a apreciat corect gravitatea faptelor comise de acestia. Cei doi au fost condamnati tot cu suspendare. De asemenea, a fost mentinut si sechestrul asigurator asupra bunurilor (utilaje, terenuri, vile, autoturisme, autoutilitare, parti sociale) apartinând societatilor MOLGIROM EXIM Tg.Ocna, GRIGTON IMPEX Tg.Ocna, AUTOGILIANIS Oneşti, ALPHA INDUSTRIES INVEST Bucuresti, controlate de inculpatul Grigor Ivan. Sentinta este definitiva.

Catalina Chifu


11 Comentarii la “Fost consilier judetean, condamnat pentru spalare de bani”

  1. mimi
    04/02/2016 at 8:17 AM #

    Toti hotii sunt condamnati simbolic ,mai ales cu suspendare ,dar sumele furate le raman .As prefera sa li se confiste aceste sume cu tot cu dobanzile aferente si sa nu-i mai intretinem pe banii nostri in puscarii (unele de lux).

  2. coca
    04/02/2016 at 11:18 AM #

    Da cum adica ,e tot in functie??? Cu condamnare dupa ea?pai daca mergi la ANAF si ai o datorie de 500 lei tipa la tine alea ,ca parca esti un criminal,!si te iau la misto si rid de tine si astea sint tratate de parca sint ingeri cu stea in frunte,pai daca ar lua inapoi toate prejudiciile create statului de la toti hotii statul roman ar avea bani sa faca tot ce trebuie,fsra sa inventeze tot felul de taxe,pe aer,pe fum,pe respiratia din timull noptii,pe gaina,pe ciine,pe ciobani,taxa pe sanatatea casei cind o inchiriezi,si tot asaaaaa!dar tot nu au ca daca ii pune la loc ii fura altii si de aia nu avem niciodata,ca romanul mai bine ar da foc la bani decit sa ajute acolo unde e nevoie!

  3. Victor
    04/02/2016 at 12:37 PM #

    Sumele cheltuite de Justiție pentru a condamna o astfel de infractoare sunt colosale față de pedeapsa primită de aceasta…și cu suspendare pe deasupra. E pur și simplu un îndemn din partea Justiției către infractori ca aceștia din urmă să-și continue activitățile ilegale căci nu vor păți nimic…sau mai nimic. Fraude de milioane € și nici o zi de pușcărie efectuată… tot să faci din astea.

  4. D Ionel
    04/02/2016 at 8:35 PM #

    Victor, ești procuror? Te ai găsit tu cinstitule….

  5. Mihaita
    05/02/2016 at 3:08 PM #

    Vai de mine, si eu cu cine mai votez!

  6. cocos
    05/02/2016 at 8:26 PM #

    comentarii degeaba, cainii latra (justitia) ursul trece (infractorii), mai vrem Senghen cu asa justitie. Confiscat tot si puscarie la maxim, si pentru caini si pentru urs daca vrem DEMOCRATIE

  7. ROZA
    07/02/2016 at 9:17 AM #

    ….asteptam ca DNA-UL sa intre in familia silochi sa-i intrebe de unde au adunat atata avere din salarul de bugetar. Bineanteles ca armata jegodiilor care au “supt” orasul Tg Ocna esta mai mare. Daca gloata sta cu capul plecat macar judecatorii sa ne scape de lipitorile astea!!!!!!!

Comenteaza


Va rugam sa consultati Standardele comunitatii!



EDITIA .PDF

.


Pentru a avea acces la editia PDF a ziarului Desteptarea, inclusiv la paginile de anunturi de mica publicitate, dati click aici.
Abonamentul costa 5 euro/luna


. pagina1