24 aprilie 2024
ActualitateCopaci căzuţi şi localităţi fără energie electrică

Copaci căzuţi şi localităţi fără energie electrică

Judeţul Bacău s-a aflat în weekend sub avertizare de cod galben de vreme nefavorabilă, în zona joasă, şi de cod portocaliu, în zona de munte. Pentru a fi pregătiţi să intervină în orice moment, pompierii băcăuani au suplimentat efectivele în toate subunităţile.

Militarii s-au deplasat în comunele Căiuţi şi Cleja, pentru a îndepărta doi copaci înclinaţi de vântul puternic şi care puneau în pericol trecătorii, dar şi la Oneşti, pe strada Ceahlăului, unde o bucată de tablă din acoperişul unui bloc a fost luată de vânt.

Şi în municipiul Bacău a căzut un copac peste un imobil nelocuit de pe strada Nicu Enea, nefiind înregistrate victime şi nici nu a fost nevoie de intrervenţia salvatorilor.



Vântul a doborât şi doi stâlpi de susţinere a reţelei de electricitate şi din acest motiv circa 3.000 de consumatori, din şapte localităţi, au rămas fără curent electric, în teren fiind mobilizate imediat mai multe echipe ale furnizorului pentru remedierea problemelor.

Pompierii au executat în acelaşi timp şi 11 misiuni de monitorizare a zonelor vulnerabile din judeţ.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri