Duminică, 11 octombrie, în epilogul etapei a noua din Liga 2- prima rundă jucată după o pauză de trei săptămâni- FC Bihor a învins-o cu 1-0 (1-0) pe FC Bacău. Gazdele s-au impus grație loviturii de la 11 metri obținute de Tescan (fault imprudent comis de Luncașu) și transformată cu noroc (șut pe sub portarul Alloj, trădat de gazonul ud) de experimentatul Ioan Filip în min. 33. La capătul unui meci bărbătesc, dar agreabil, disputat pe o ploaie stăruitoare, FC Bacău își poate reproșa că nu a obținut mai mult la Oradea, unde a întâlnit o formație cu un joc superior locului din clasament.
Numai că, pe lângă erorile din defensivă (taxate, ce-i drept, o singură dată, dar o dată și bine de adversari), oaspeții au fost penalizați de lipsa de luciditate la finalizare. E foarte adevărat, și portarul orădenilor, Iustin Chirilă s-a remarcat în mai multe rânduri, dar asta nu oferă un alibi atacului băcăuan, recunoscut în această ediție de campionat pentru eficacitatea sa. Eficacitate ce s-a dovedit nulă pe terenul „roș-albaștrilor”. Cu toate că oportunitățile nu au lipsit.
La 0-0, Chirilă a avut două intervenții salutare în același minut. 14 la reluările succesive din poziții bune ale Andrei Pavel și Romario Moise, pentru ca în min.18, să se găsească din nou la post, atunci când Gabi Cîrstean a finalizat o cursă solitară cu un șut puternic dar central din afara careului. Bihorul a anunțat golul de 1-0 prin două lovituri de cap foarte periculoase, care au sancționat marcajul deficitar al oaspeților. În min. 28, Filip a trimis cu pământul, din careul mic, peste transversală, pentru ca trei minute mai târziu, Alloj să intervină providențial la „capul” lui Dolny, respingând în corner.
Din loviutura de colț rezultată a apărut penalty-ul ce a făcut diferența pe tabela de marcaj. Un penalty ce putea fi evitat ușor cu un plus de atenție din partea lui Luncașu. Până la pauză, FC Bihor își putea majora avantajul în mai multe rânduri. Mai întâi, în min. 35, atunci când Jermol a greșit de puțin ținta la un șut care a căutat colțul lung.
Apoi când s-a izbit de reflexele lui Alloj, portarul băcăuan opunându-se lui Dolny (al cărui șut telefonat din min.40 l-a respins cu piciorul) și Filip (în ale cărui picioare a plonjat in extremis în min. 41, remediind o eroare a apărării). Imediat după pauză a fost rândul „alb-roșilor” să-și pună mâinile în cap, Mitrică, lansat excelent de A. Pavel, trimițând alături, din unghi, într-o fază în care avea și varianta unei pase în centru, pentru Inglada, complet liber.
Stoperul spaniol a avut și el șansa sa de a înscrie. În min. 67, atunci când la un corner executat de Moise, Inglada a reluat cu capul, dar Chirilă a spus „nu” cu un reflex de zile mari. Între cele două ratări băcăuane s-a intercalat și ocazia irosită de gazde prin A. Popa în min. 53. Victorie prețioasă pentru FC Bihor, care urcă în clasament. A doua înfrângere externă înregistrată de FC Bacău, care, în formula Alloj – Bordea, Inglada, Juric (min. 59 Forisz), Coajă- Cîrstean min. 59 R. Albu), Lacerda, R. Moise (min. 85 Axinte)- Luncașu (min. 46 P. Petre), A. Pavel, Mitrică (min. 85 R. Ciobanu), coboară pe locul 8. Duminică, 18 octombrie, când vor primi vizita Gloriei Bistrița, băcăuanii își pot relua ascensiunea. Dar cu o evoluție diferită față de cea avută acum pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea.
Rezultatele etapei a noua în Liga 2: Politehnica Timișoara- Steaua București 1-1, Chindia Târgoviște- Concordia Chiajna 3-2, Cetatea Suceava- CSC Dumbrăvița 3-1, CS Dinamo București- Olimpia Satu Mare 2-2, Metaloglobus- SC Popești-Leordeni 0-3, Gloria Bistrița- SCM Râmnicu-Vâlcea 1-0, Metalul Buzău- ASA Târgu-Mureș 1-0, CSC Șelimbăr- Unirea Slobozia 0-1, CSM Reșița- CSM Slatina 3-1, CS Afulați- CSL Ștefăneștii de Jos 4-0, FC Bihor Oradea- FC Bacău 1-0.
Clasament: 1) CSM Slatina 22p., 2) Politehnica Timișoara 21p. (golaveraj 19-8), 3) CSM Reșița 21p. (16-9), 4) Chindia Târgoviște 18p. (20-10), 5) SC Popești Leordeni 18p. (22-14), 6) CS Afumați 17p. (16-12), 7) Metalul Buzău 17p. (10-7), 8) FC Bacău 15p. (19-9), 9) Cetatea Suceava 15p. (18-12), 10) Concordia Chiajna 15p. (19-16), 11) Gloria Bistrița 15p. (13-10), 12) FC Bihor 12p., 13) ASA Târgu-Mureș 11p. (12-16), 14) Metaloglobus 11p. (11-15), 15) SCM Râmnicu-Vâlcea 11p. (10-14), 16) Unirea Slobozia 7p., 17) Steaua București 6p. (10-18), 18) CSC Șelimbăr 6p. (7-15), 19) CSL Ștefăneștii de Jos 6p. (6-19), 20) Olimpia Satu Mare 5p., 21) CS Dinamo București 4p., 22) CSC Dumbrăvița 3p.
Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00: CSM Slatina- Unirea Slobozia, Concordia Chiajna – CSC Șelimbăr, Olimpia Satu Maret- Metalul Buzău, Dumbrăvița- FC Bihor, ACSM Reșița- Cetatea Suceava, Ștefăneștii de Jos- CS Dinamo București, SC Popești Leordeni- CS Afumați, Steaua- Metaloglobus. Ora 12.30: SCM Rm. Vâlcea- Poli Timișoara, Duminică, 18 octombrie, ora 13.30: FC Bacău- Gloria Bistrița. Marți, 20 octombrie, ora 17.30: ASA Tg. Mureș- Chindia Târgoviște.















