Anticorupţie şi politică

Nici în visele sale cele mai optimiste, PSD nu se vedea a atinge, vreodată, mai mult de jumătate din preferinţele electoratului. Când au câştigat alegerile cu puţin peste 40%, social-democraţilor nu le venea să creadă; iată de ce ultimul sondaj Sociopol, care creditează PSD cu 51% din intenţiile de vot este, în acelaşi timp şi incredibil, şi perfect explicabil în ciuda faptului că guvernarea şchioapătă.

Să nu ne ascundem după deget: deși a început relativ bine, guvernarea actuală da rateuri destul de puternice, se împiedică la fiecare hop iar promisiunile din campanie sunt departe de a fi duse la îndeplinire. Totuşi, în mod oarecum surprinzător, sondajele spun că românii ar vota, în continuare, PSD, ba chiar procentul acestora creşte în loc să scadă.

Explicaţia acestui fenomen aparent bizar stă câteva întrebări mai încolo în sondaj. La întrebările despre anticorupţie, în vreme ce 33% dintre repondenţi consideră că în prezent lupta împotriva corupţilor “este un mod cinstit şi necesar de a apară societatea”, 45% au aprecieri negative: 30% spun că anticorupţia e un instrument de lupta politică, menit să înlăture adversarii politici, iar 15 procente cred că în prezent această este un abuz personal al câtorva persoane care se agaţă de funcţiile pe care le deţin.

În logica aceasta, cetăţeanul trage o concluzie simplă: Guvernul nu poate guverna deoarece există anumite persoane sau grupuri de interese care îl contrează în permanentă sub falsul steag al luptei împotriva corupţiei. Nici nu e nevoie de cine ştie ce dovezi în sensul acesta; se vede cu ochiul liber cum, după ce apare câte o problema în Matrixul instituţiilor de forţă, a doua sau a treia zi acestea reacţionează deschizând încă un dosar pe numele vreunui om politic. Desigur, corelaţia nu înseamnă cauzalitate, dar să nu spună cineva că-s simple coincidenţe…

Concluzia este destul de tristă: fără să facă nimic, PSD-ul creşte în sondaje propulsat de atacurile venite dinspre instituţiile care ar trebui să lupte cu corupţii dar care par a avea o altă agenda. Decredibilizarea luptei anti-corupţie concomitent cu creşterea prea mare a PSD ne poate duce într-o zona nedorită, pentru că ne amintim prea bine ce se poate întâmplă când Puterea se concentrează periculos într-un singur loc.

Iar cei care speră că, prin astfel de atacuri, vor distruge PSD, se înşeală; aflat sub asediu, partidul are tendinţa să-şi strângă rândurile. PSD, în vremuri liniştite, e o federaţie de interese, cu lupte interne pe viață și pe moarte; în vremuri tulburi, însă, social-democraţii au demonstrat că se pot uni pentru a rezistă atacurilor. În acelaşi timp, alternativă la PSD este atât de jalnică încât aproape că nu merită luată în considerare.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"