2 mai 2024
Top StoryZiua Armatei, sărbătorită de patrioții români la Valea Uzului

mii de băcăuani și alți români sunt așteptați, duminică, la cimitirul militar din satul depopulat Valea Uzului

Ziua Armatei, sărbătorită de patrioții români la Valea Uzului

În acest an, „Ziua Armatei” va fi marcată într-un mod special de reprezentanții societății civile. Astfel, pentru data de 25 octombrie, începând cu ora 16.00, Asociația „Calea Neamului” îi invită pe băcăuani și nu numai să participe la o întâlnire, la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, pentru a marca timpul trecut de când Armata Română, în 25 octombrie 1944, a eliberat, de sub ocupația horthystă, Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei.

„Ne vom alătura celor din Dărmănești, Comănești, Dofteana, localități unde avem nenumărați prieteni. Unii dintre ei sunt prieteni de-ai mei din copilărie, pentru că eu am stat un timp la Comănești. Va fi o procesiune religioasă, practic, parastasul tuturor eroilor români care au căzut în luptele de la Valea Uzului. Am ales ora 16,00, tocmai pentru că, se știe, lumea merge, duminică, la slujba de la biserică și vrem să fim prezenți câți mai mulți, chiar dacă ne va prinde noaptea; vom fi acolo cu torțe, așa cum face și armata română când defilează în diferite ocazii”, ne-a declarat Mihai Târnoveanu, reprezentantul Asociației „Calea Neamului”.

Cimitirul din Valea Uzului a devenit cimitir militar după Războiul de Reîntregire a Neamului. Aici, își dorm somnul de veci 1.143 de militari de diverse naționalități: români, ruși, italieni, sârbi, unguri, austrieci și germani.



„Doamne ajută, frați și surori! Și noi, asemenea lor, celor plecați la Cer din Neamul nostru, lângă Iisus Hristos Mântuitorul, suntem chemați să mărturisim același lucru la Valea Uzului. Suntem Aici pentru România, pentru 52 de Cruci! Le ținem în picioare. Împreună!”, este mesajul transmis de Mihai Târnoveanu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri