interviu cu Dan-Paul Mălin Popa, noul președinte al Patronatului județean al IMM

Noul președinte al Patronatului Județean Bacău al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PJIMM) este, din luna septembrie, dr. ing. Dan-Paul-Mălin Popa, directorul Direcției Resurse Umane și Inginerie Industrială al Aerostar Bacău. Este de 30 de ani angajatul fabricii de avioane din Bacău, inițial inginer proiectant, după care, la absolvirea Facultății de Drept, consilierul directorului general. Apoi a devenit șeful Departamentului Resurse Umane, unde a lucrat 20 de ani. A urmat, și un MBA în Managementul și Administrarea Afacerilor și are un doctorat în management și inginerie industrială cu o teză pe managementul resurselor umane. Concomitent a predat, timp de zece ani, în învățământul superior, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Este și președintele Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) Bacău și a condus mai multe proiecte cu fonduri europene, iar în altele a fost partener.

– Cum ați ajuns, domnule președinte, de la marea industrie din care face parte compania Aerostar în sfera IMM-urilor?

– Eu lucrez în societatea Aerostar, care este membru în PJIMM pornind de la faptul că la nivelul județului Bacău celelalte patronate nu mai au reprezentativitate recunoscută. Astfel, pentru anumite conjuncturi de reprezentare locală, Aerostar valorifică o colaborare cu PJIMM. În plus, am cunoscut-o pe doamna Gina Plantos, președinta de până acum a organizației, ca pe un om în care poți avea încredere și a fost ușor să legăm o colaborare. Dar, pentru că Aerostar este o întreprindere foarte mare, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), din care face parte PJIMM, ne-a introdus într-o structură elitistă, în Consiliul de Excelență, din care fac parte firme reprezentative din toată țara. Astfel am avut anumite activități împreună cu PJIMM, dar relația s-a apropiat și mai mult acum doi ani când eu, desemnat de Aerostar, am intrat în CLDPS pentru promovarea învățământului profesional și tehnic. M-am implicat activ, pentru că noi avem interese în formarea forței de muncă. Aveam nevoie si de o structură de tip ONG pentru atragerea de fonduri și astfel am ajuns la colaborarea cu PJIMM.

– Cum vedeți mișcarea patronală de la noi?

– E o mare efervescență în lumea IMM-urilor, care sunt într-o mare dinamică a domeniului lor. Unele apar, alte dispar. Însă, în Bacău mai avem o problemă: Camera de Comerț, care nu e un patronat, are unele probleme, iar legătura cu mediul de afaceri va fi foarte greu de făcut. Deci, cel mai important lucru de urmărit în perioada următoare este legat de o coeziune mai mare între membrii PJIMM, dar și atragerea de noi membri pentru a întări puterea lui. Urmează reprezentarea intereselor membrilor pe plan local și național, implicarea în activități care să promoveze firmele, produsele și serviciile lor. Ne vom implica într-o activitate nouă din punct de vedere al inițiativei în Bacău, anume că, prin susținerea CNIPMMR, dar și cu implicarea Ministerului Economiei, vom organiza aici, pe 16 noiembrie, manifestarea „Invest in Romania”, pentru care trebuie să facilităm participarea unor investitori care sunt interesați de Bacău, contacte între mediul de afaceri și posibilii investitori sau posibilitatea ca unii oameni din mediul de afaceri să reinvestească tot în Bacău, în alte domenii de interes. Trebuie să vedem dacă se cristalizează idei pentru următoarele programe de infrastructură, care sunt o problemă în Bacău (a se vedea Centura Bacăului, legătura de transport rutier cu Ardealul etc.). Poate am putea fi un facilitator pentru a împinge acest subiect la o rezolvare mai rapidă, cu ajutorul investitorilor.

– Practic, prin „Invest in Romania” începeți mandatul cu o acțiune în forță.

– E o problemă de conjunctură, dar va fi o acțiune în forță. CNIPMMR a discutat, în acest sens, cu Ministerul Economiei și a stabilit pentru Bacău data de 16 noiembrie. Ne-a cam luat din scurt, noi fiind acum în reașezare cu noua echipă de conducere a PJIMM, dar vom încerca să avem un eveniment util și bine organizat, să ne mândrim cu el la nivel de comunitate. Vom fi sprijiniți de Prefectură, de Consiliul Local, de primar, de câțiva sponsori. Vom avea invitați, inclusiv atașați economici de la ambasadele din România. După această acțiune va trebui să punem în operă obiectivele pe care ni le-am stabilit pentru următorii patru ani, care sunt consistente pentru consolidarea PJIMM.

– La ce obiective vă gândiți?

– Avem o listă de priorități aprobată în Adunarea Generală a PJIMM, din care primul obiectiv este Creșterea coeziunii membrilor patronatului județean, pornind de la faptul că până acum, deși președintele lui a făcut multe lucruri bune, unii membri nu s-au implicat. Vrem să venim acum cu un suflu nou, să lucrăm mai mult împreună. De aceea, al doilea obiectiv este Identificarea intereselor comune ale membrilor, pentru a găsi metodele și căile potrivite pentru promovarea lor. Cred că în ultimii ani au dispărut unele interese și au apărut altele noi. Oricum, nu cred că e cineva care ar putea să spună care ar fi cele mai importante cinci-șapte tipuri de interese de care un patronat cu o structură destul de diversificată de firme e preocupat pentru interesele afacerilor lor, care să conducă la dezvoltarea sau consolidarea firmelor, la obținerea de profit, la promovarea produselor etc.
Alte obiective prioritare sunt Promovarea, susținerea și apărarea intereselor PJIMM la nivelul structurilor administrației publice locale și centrale reprezentate la nivel județean, Promovarea și susținerea intereselor membrilor care țin de legislativ sau de politicile naționale ori regionale.
Sunt și alte obiective importante pentru consolidarea poziției noastre: Atragerea de noi membri sau Contribuția patronatului la organizarea unor evenimente care să promoveze firmele și produsele lor.

– Anvergura PJIMM este una județeană. Câți membri are acum?

– Circa 150 de firme afiliate, dar eu cred că pot fi mult mai multe. Cu multe firme s-a colaborat, dar probabil nu s-a insistat pentru aderarea lor la patronat. Cu mai mulți membri pot apărea idei noi, lideri noi. Pentru că s-a modificat Legea dialogului social și reașezarea patronatelor și a sindicatelor s-a făcut pe sectoare de activitate, s-a creat o mare bulversare, dar în Bacău nicio altă confederație patronală nu a ajuns să aibă reprezentativitate. Noi vrem să atragem în rândul nostru inclusiv firmele foarte mici, microîntreprinderile. Dar și mai mult m-ar interesa să atragem firmele din mediul industrial. Industria în Bacău reprezintă circa 60% din PIB. Nu-i ignorăm nici pe cei din agricultură, o ramură economică foarte importantă. Nici serviciile, turismul, transporturile, comunicațiile etc.

Alte articole