25 aprilie 2024
SportVolei feminin/ Divizia A 1, etapa a 15-a/Cronica unei morti anuntate/ Stiinta...

Volei feminin/ Divizia A 1, etapa a 15-a/Cronica unei morti anuntate/ Stiinta Bacau-Arges Volei Pitesti 3-0 (25-12, 25-21, 25-12)

Spre deosebire de Santiago Nasar, care a fost rapus cat se poate de stupid intr-o calda dimineata de februarie, Arges Volei Pitesti a capotat intr-un mod cat se poate de firesc intr-o geroasa dupa-amiaza de ianuarie. De vina nu a fost nici destinul si nici capriciul vreunui scriitor. Pitestencele au fost invinse de un adversar mult superior: Stiinta Bacau. Partida de sambata, de la Bacau, nu putea avea un alt castigator. Stiinta ramane cea mai buna echipa a campionatului chiar si atunci cand nu-si tureaza la maximum motoarele. A dovedit-o si in acest meci castigat cu 3-0 in care si-a permis inclusiv luxul de a rula intregul lot de jucatoare. S-a inceput cu formula standard, pentru ca ulterior sa intre in joc Nitulescu, Moldovan, Toma, Anghel si Marian. Frigul de afara si-a facut loc si in Sala Sporturilor, astfel incat, ca si in partida de la mijlocul saptamanii trecute, de la Targu-Mures, studentele au fost nevoite sa se imbrace in trening. N-au avut insa nici un alt motiv pentru a tremura. Jocul a curs intr-un unic sens, chiar daca mingea s-a plimbat de o parte si de alta a fileului. Primul set s-a incheiat dupa 17 minute la o diferenta de 13 puncte in favoarea gazdelor. Actul al doilea a fost cel mai echilibrat al intalnirii. Argesul, o echipa care incearca sa-si joace cat mai bine putinele carti pe care le are in mana, a luptat cu indarjire pentru fiecare minge. Cu “complicitatea&#8221 bacauancelor, setul a fost strans. De la 11-4 s-a ajuns la 13-12, iar surpriza a venit atunci cand Dochia si compania au egalat la 19. Au fost ultimele emotii ale setului si meciului. Asta pentru ca, in ciuda unui seviciu afara al Stanjei Maletic si a unei preluari gresite a Tatianei Boskovic care au dus scorul de la 24-19 la 24-21, campioana Romaniei s-a impus fara alte probleme, asa cum s-a intamplat si in setul trei, castigat, ca si primul, la 12.

Pentru Stiinta urmeaza o saptamana cu un grad ceva mai ridicat de dificultate. Miercuri vine restanta de pe teren propriu, contra Unicului Piatra Neamt, iar sambata urmeaza deplasarea pe terenul lui Dinamo, echipa cu cel mai ridicat buget din Divizia A1. Tinand cont ca Unicul si Dinamo se afla intr-o lupta directa pentru accederea in play-off, Stiintei i-ar putea reveni rolul de…arbitru in acest duel.

Stiinta Bacau: Polischiuk, Truta, Mitrovic, Boskovic, Hatinova, Maletic, Tolisteanu (libero). Au mai jucat: Nitulescu, Moldovan, Anghel, Toma, Marian.



Arges Volei Pitesti: Alexandru, Dochia, Marut, Ciobanu, Rocreanu (Ungureanu), Udubas.

Rezultatele complete ale etapei

CSU Gaz Targu-Mures-Unic Piatra Neamt 1-3

Stiinta Bacau-Arges Volei Pitesti 3-0

IOR Bucuresti-Dinamo Lemtrans Bucuresti 0-3

Metal Galati-Penicilina Iasi 3-2

U Jolidon Cluj-Rapid AIBO Bucuresti 0-3

Etapa viitoare (sambata, 4 februarie)

Unic Piatra Neamt-U Jolidon Cluj

Rapid AIBO Bucuresti-Metal Galati

Penicilina Iasi-IOR Bucuresti

Dinamo Lemtrans Bucuresti-Stiinta Bacau

Arges Volei Pitesti-CSU Gaz Targu-Mures

CLASAMENT

1.Stiinta 1414042-628p.

2.Rapid1512330-1327p.

3.Metal1511435-1926p.

4.Dinamo1510532-2025p.

5.Unic149531-2323p.

6.Tg. Mures157829-2522p.

7.Penicilina156927-2821p.

8.Arges1531210-3818p.

9.Jolidon152139-4017p.

10.IOR150152-4515p.

Scris de Dan SION

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri